fbpx

1 iunie are parfum de amintire pentru vedete: de la bomboane cu ananas la tort cu trandafiri

de

Razvan Fodor asociaza ziua de 1 iunie cu bomboanele cubaneze cu gust de ananas pe care le primea in copilarie, Amalia Enache, cu un tort-surpriza ornat cu trandafiri, Oana Cuzino sarbatorea la maximum de ziua copilului, iar pentru copilul Andi Moisescu fiecare zi era una de sarbatoare.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Razvan Fodor, Oana Cuzino, Amalia Enache, Andi Moisescu, Andreea Marinescu, Busu, Jojo si Lavinia Petrea si-au amintit, pentru MEDIAFAX, de 1 iunie al copilariei lor, vorbind despre momentele unice traite atunci, dar si despre modul in care isi petrec aceasta zi alaturi de copiii lor.
Razvan Fodor, prezentatorul emisiunii “MasterChef” de la Pro TV, isi aminteste ca ii intrase bine de tot in cap, atunci cand era mic, ca 1 iunie este ziua copilului. “Asa ca parintii trebuiau musai sa ma scoata la joaca. Mergeam in oraselul copiilor si ma dadeam in toate masinutele alea ruginite (nu ca acum ar arata mai bine). Si mai tin minte ca exista o casa de comenzi la care tata mergea si facea o aprovizionare rapida: primeam bomboane cubaneze cu gust de ananas, ciocolata, conserve de ananas, pepsi. Era ceva spectaculos!”, spune Razvan Fodor.
El spune ca fetita lui, Diana, este prea mica pentru a intelege deocamdata ce inseamna Ziua copilului. “Probabil vom iesi la plimbare in parc toti trei si va primi, cum de altfel se intampla in fiecare saptamana si nu neaparat ca e ziua copiilor, o jucarie noua”, a mai spus Razvan Fodor.
Oana Cuzino, prezentatoarea emisiunii “Ce se intampla, doctore?” de la Pro TV si directorul editorial al revistei cu acelasi nume, isi aminteste ca atunci cand era mica nu prea primea cadouri de 1 iunie, dar sarbatorea la maximum in acea zi. “Erau unii profesori care ne lasau uneori sa inversam rolurile si ne faceau sa ne simtim foarte in largul nostru. Un lucru era cert in acea zi: nu ne controlau la lectii si nu ne dadeau extemporale. Era foarte frumos!”, a declarat Oana Cuzino.
Ea spus ca ii face surprize fetitei sale, Naomi, de 1 iunie. “Intr-un an, Naomi a primit un catelus de 1 iunie, dar pe lista ei de cadouri primite in aceasta zi se regasesc si lucruri mai folositoare, cum ar fi: cartile, instrumentele muzicale. In plus, lui Naomi ii plac foarte mult florile si se bucura de fiecare data cand primeste un buchetel. De altfel, toate florile pe care le primim ajung imediat la ea in camera”, spune Oana.
Pentru Amalia Enache, prezentatoarea Stirilor Noptii de la Pro TV, luna iunie este foarte speciala. “Mai ales ca si ziua mea de nastere e tot in iunie, pe 19, iar a fratelui meu, pe 21, incepeam sa fim sarbatoriti inca de pe 1. Nu voi uita in viata mea un tort-surpriza pe care mi l-au facut intr-un an bunicii si parintii, din mamaliga cu branza, ornat cu trandafirasi rosii din curtea noastra. Ca asa eram eu, un copil care nu se omora dupa dulciuri. Primeam si cadouri, creioane de colorat, carti, tot felul de lucrusoare, plus multe pupaturi si alinturi, era mare zi ‘ziua copilului’ la noi in familie. Si eram deja ditamai domnisoara, chiar adult, si ai mei tot ma mai felicitau de 1 iunie, ca doar sunt copilul lor pe viata”, spune Amalia Enache.
Ea spune ca anul acesta, de 1 iunie, le va face cadouri celor doi fini ai ei, Ianis si Monika, si, prin actiunile Fundatiei HHC Romania, copiilor vulnerabili, cei abandonati.
Pentru Andi Moisescu, realizatorul emisiunii “Apropo TV” si jurat al show-ului “Romanii au talent” de la Pro TV, fiecare zi in copilarie era un prilej de sarbatoare. “Cand eram mici, sarbatoream in fiecare zi. Nu primeam cadouri, dar aveam grija sa tratam fiecare zi ca pe una de sarbatoare. De 1 iunie chiar nu-mi amintesc sa fi facut ceva special. Eu am copilarit in Mangalia. Pentru mine, ziua copilului incepea odata cu vremea buna si lua sfarsit abia dupa ce pleca si ultima ruda care-si petrecea concediul la noi acasa. C-asa era pe vremea aia”, isi aminteste Andi Moisescu.
Anul acesta, Andi si sotia lui, Olivia Steer, le-au facut copiilor lor cadouri chiar mai devreme de 1 iunie. “Au fost plecati la tara, o saptamana, ni s-a facut foarte dor de ei, asa ca n-am mai rezistat si le-am dat cadourile mai deveme. Pe undeva e mai bine asa, pentru ca pe 1 iunie eu sunt implicat intr-un festival de jazz, iar ei isi muta tabara de antrenament, din nou, la tara”, spune Andi Moisescu.
Andreea Marinescu, prezentatoarea Stirilor Pro TV de dimineata, isi aminteste in special perioada de la gradinita sau de la scoala, cand intodeauna de 1 iunie facea desene pe asfalt. “Mergeam la teatru cu colegii, iar acolo aveau loc uneori serbari. Parintii mei imi luau mai mereu cate ceva, nu reusesc sa-mi amintesc acum cu exactitate daca in fiecare an de 1 iunie primeam un cadou, stiu insa sigur ca, de fiecare data cand faceam un lucru bun, eram rasplatita”, spune Andreea Marinescu.
Ea spune ca i-a pregatit surprize pentru 1 iunie si fiului ei, Vladimir. “Vladimir o sa primeasca anul acesta un cadou special. O sa cumparam creta colorata si o sa facem impreuna cel mai mare desen din parc”, mai spune Andreea Marinescu.
In schimb, Florin Busuioc, prezentatorul rubricii Vremea de la Pro TV, marturiseste cu sinceritate ca nu-si aminteste prea multe despre zilele de 1 iunie “ale recentei sale copilarii”. “Prea multe cadouri nu cred sa fi primit copiii din acea vreme. Vorbesc despre cadouri demne de amintiri ulterioare, ceea ce insa imi amintesc este ca invatam poezii si cantecele pentru minunatele serbari dedicate impricinatei zile”.
Insa acum vremurile s-au schimbat. “Iar noi, crescuti binisor intre timp, ne rezolvam frustrarile copilariei fiind uneori exagerat de darnici si cheltuitori cu copiii nostri. Cred ca cel mai frumos ar fi ca de 1 iunie sa-i lasam pe copiii nostri sa-si faca ziua asa cum vor ei, cum si-o imagineaza si sa le dam putere deplina pentru ca aceasta zi sa fie intr-adevar de sarbatoare”, le recomanda Busu tuturor parintilor.
Pentru Jojo, actrita de la “Serviciul Roman de Comedie” de la Pro TV, ziua de 1 iunie are legatura cu varul ei, Silviu, care este nascut chiar de ziua copilului. “Asa ca in copilarie toate eforturile noastre in acea zi se indreptau catre ziua lui Silviu, caruia incercam sa ii facem tot felul de surprize. Bineinteles ca de 1 iunie primeam si eu foarte multe cadouri de la parinti. Cand am mai crescut si m-am imprietenit cu Monica Anghel, care este nascuta tot de 1 iunie, am mai primit un motiv in plus de a sarbatori pe 1 iunie”, spune Jojo.
Baietelul ei, Achim, va primi negresit cadouri dragute din partea intregii familii. “Fiind puiul nostru, o sa sarbatorim impreuna de 1 iunie. Si dupa noua zile vom petrece din nou, pentru ca Achim va implini un an”, spune Jojo.
Lavinia Petrea, prezentatoarea Stirilor Pro TV de dimineata, sarbatoreste si acum 1 iunie. “Datorita parintilor care inca ne vad si pe mine si pe sora mea, Madalina, niste copii care au nevoie de atentie si cadouri, inclusiv pe 1 iunie. In general, primeam de la parinti haine, iar mama ne facea placinta cu mere si nuci. Lucrurile nu prea s-au schimbat nici acum!”, spune Lavinia.
Desi inca nu are un copil, Lavinia spune ca isi doreste foarte mult unul pentru ca iubeste enorm copiii. “Exista insa in viata mea si a familiei mele doi baietei, Teo si Luca, pe care ii iubim foarte mult si petrecem timp cu ei. Cand sunt cu ei uit de orice suparare. Copiii au puterea, prin sinceritatea, veselia si inocenta lor, sa ne faca mai buni, mai optimisti si chiar mai plini de energie”, mai spune Lavinia.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.