Un nou număr, de noiembrie 2016, al revistei Marea Dragoste/revistatango.ro a ieșit pe piaţă, propunând cititorilor săi întâlniri de excepţie cu personalităţi marcante ale vieţii româneşti şi texte de-o frumuseţe tulburătoare. O nouă ediţie a singurei reviste pe care o citeşti din scoarţă-n scoarţă şi o iubeşti pentru totdeauna se găseşte la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară, iar noi vă propunem 12 citate-aperitiv, care să vă convingă că nu veţi putea lăsa din mână revista după ce o veţi deschide.
Alex. Ștefănescu – Femei înarmate cu foarfece și cuțite
“Prima mea maşină a fost o Lada break roşie, pe care o iubeam fanatic, ca arabul din poezia lui Georghe Coşbuc pe El Zorab. Când a fost nevoie de o prelată pentru protejarea ei, am cumpărat dintr-un magazin de textile cel mai rezistent şi elegant material – un material pentru blugi –, care m-a costat salariul pe trei luni. M-am dus cu el în braţe acasă, fericit, şi am rugat-o pe o vecină – o matracucă, poreclită de ceilalţi locatari doamna Capot – să-mi croiască şi să-mi tragă la maşina de cusut prelata. A doua zi, doamna Capot, în general arţăgoasă, a venit plină de sfială la uşa mea şi m-a implorat s-o las să-şi taie şi ea o bucată din material, pentru o fustă”. (…)
Mihaela Bilic – Mâncarea, prilej de bucurie
“Din copilărie trebuie să învățăm că este bine să mâncăm cu ceilalți la masă. Mâncarea este principalul element de socializare. Un copil, în momentul în care este pus să mănânce singur sau este pus să mănânce diferit de restul familiei, va fi un copil care se va simți izolat și va crește într-o relație ciudată și frustrantă cu mâncarea. Mâncarea trebuie să fie un prilej de bucurie și de plăcere, pentru că este o sursă de sănătate. Energia pozitivă, bucuria, plăcerea, mâncatul cu simțurile trebuie să fie obligatorii, altfel asistăm la această acuzare gratuită și inutilă a mâncării de toate relele din viața noastră. Acest factor este unul profund greșit. Atunci când gândim de rău și privim mâncarea cu neîncredere și ne uităm în farfurie ca la o potențială sursă de boală sau de probleme în viața noastră, atunci stricăm definitiv echilibrul nostru cu natura”. (…)
Andrei Codrescu -Feminism, feminitate
“Cred că numele “feminism” e asociat cu o conotație greșită. Femeile vor să își păstreze farmecul și avantajele feminității și ele cred că dacă se luptă pentru drepturile lor, acest lucru le anulează magnetismul asupra bărbaților. Dar eu cred că nu există nicio contradicție. Poți să fii frumoasă, să te îmbraci cum vrei și să atragi bărbații în mod natural și în același timp să ai o poziție fermă despre ce drepturi ai și să fii feministă. În America, într-un fel avem două retorici. Una este retorica politică și a justiției și alta este cea a străzii, cum vorbesc femeile între ele, cum vorbesc bărbații între ei. Legile sunt înaintea oamenilor, iar oamenii sunt înapoia legilor. Iar legile sunt împotriva discriminării și oamenii li se supun”. (…)
Elena Gheorghe – Am ales să fiu fericită!
“Femeile și bărbații renunță la timpul lor în favoarea faptului că vor să își facă o casă, o mașină, pentru care trebuie să muncească mai mult. Este foarte bine că se muncește. Dar cel mai important lucru din lumea asta este să fii fericit. Când îți dorești un echilibru, relația aceea trebuie să o ceri, dar nu ca pe o poruncă. Eu sunt convinsă că dragostea vine, mai devreme sau mai târziu, doar că trebuie să știi să alegi. Poate câteodată alegem tava care arată mai încărcată, mai plină, iar când avem o tavă banală, zicem „nu, mulțumesc”. Dar de fapt lucrurile speciale sunt în interiorul oamenilor, nu în afara lor, nu în îmbrăcămintea lor, nu în sclipiciul pe care îl afișază”. (…)
Simona Preda – Dorurile copilăriei
“Mi-e dor să mă mai pot bucura de fondantele roz așa cum mă bucuram în copilărie. Mi-e dor de maimuțica mea de cârpă cu pantaloni scurți. O țineam ascunsă pentru că era foarte murdară și riscam să îmi fie aruncată, dar de fiecare dată când plângeam o strângeam în brațe și eram cu „ea”. Eu nu am avut frați sau surori. Sau îmi mai este dor de momentul acela emoționant în care mă băgam sub masă, închideam ochii și îmi închipuiam că sunt o prințesă frumoasă și că sărut broscoiul, iar el se transformă în prinț. Evident, apoi ne căsătoream, iar eu eram mireasă. Toată copilăria am fost fascinată de mirese și încă mai sunt. Mi se părea că ele au ceva magic. Și tot vorbind de doruri… mi-e dor să mai pierd ore în șir privind cerul printr-o bilă de sticlă translucidă și să nu contenesc mirându-mă de cât este de frumoasă lumea din jurul meu. Mi-e dor de rochia mea de dantelă pe care am primit-o la patru ani și pe care a luat-o vântul de pe sârme și cine știe unde a dus-o”… (…)
Roxana Gabor-Iliescu: Vânez orice oportunitate ca să mă premiez
Pagini: 1 2
