A dărui nu e totul, nu vă mai uitați la atâtea emisiuni omenoase. Dacă îi dai unui flămând un colț de pâine, îl hrănești. Dacă îi dai unui flămând diabetic un colț de pâine, îl omori. Uneori, darurile noastre ucid, așa cum ucide dragostea. Asta îmi aduce aminte de vara în care i-am dăruit unei prietene un CD cu Phil Collins. A țipat de parcă găsise în pachet o broască moartă. Sau, și mai rău, o broască vie. Habar n-aveam că, pe fundalul unei melodii cu Phil Collins, iubitul ei îi spusese că el s-a îndrăgostit de alta, că aia e gravidă cu el și că vor naște un pui curând. Mulțumesc, pe această cale, tuturor medicilor care au resuscitat-o pe prietena mea, după ce a savurat un aperitiv de 600 de mililitri de vodcă, la o petrecere unde se opintea să uite trădarea.
Toată viața, vă jur, am fost mai preocupată de ceea ce am de dat decât de ceea ce merit să primesc. La început, credeam că e un accesoriu al tinereții, dar când am împlinit 40 de ani încercând să-l conving pe un nemernic că merită dragostea mea, am intrat la bănuieli. Dacă, totuși, eram o nebună? Aveam un prieten psihiatru, dar mă gândeam că e jenant să-l deranjez pentru o nimica toată, așa cum era ruina mea totală. Deci am calculat pe cont propriu, ca un copil de muncitor cinstit.
Sunt grasă! – îmi recitam în gând, deși speram să mă iubească un anumit bărbat cu cinșpe ani mai gras și cu douăzeci de kile mai deștept. El admitea, din start, că suntem incompatibili. O femeie care ezită să se legene într-o rochie cât o pungă de aspirator era complexată de ceva. Legea selecției mondene e hidoasă. Am compensat generos. I-am povestit viața mea, în metafore pe care numai firmele care produc prăjituri le pot aprecia. Dar el nu voia sinceritatea mea sexy, ci voia ca piciorul meu (gras, slab, cum era el) să parcheze pe genunchii lui. Mi-a plăcut baletul, dar nu în bar și nu în pat. În rest, îmi plăcea oriunde – în gânduri, în farfuria cu bunătăți, în paharul cu răutăți.
Cei care dăruiesc sentimente sunt ca angrosiștii. Au marfă multă, ambalată butucănos, la preț mic. Dacă intri în detalii, iese cu ciondăneli interesante. De ce parfumurile astea au atomizor atât de prost? De ce mă iubește atât de ciudat? A vrut dragoste frivolă, eu am vrut copii. A câștigat el. A vrut mașină, eu am vrut călătorii. A zis că sunt o nebună, am zis că e un egoist. A câștigat cel care a pariat că iubirea noastră va tuși frumos și definitiv, până la sufocare. Deci el.
