Adrian Majuru: La început a fost cuvântul, dar adesea am impresia ca a fost rostit de Ea

de

Pe Adrian Majuru l-am cunoscut într-o zi frumoasă de primăvară la sediul Casei Filipescu-Cesianu. Aveam să descopar un intelectual atent la detalii, un om foarte cald, rafinat, îndrăgostit de profesia sa și de istoria muzeelor ca de o poveste scrisă de un autor desăvârșit.

Interviu de Ioana Mandache

Reprezinta o provocare pentru dumneavoastră managementul Muzeului Municipiului Bucuresti?

Adrian Majuru: Cea mai mare provocare din viața fiecăruia este să intre într-un proiect de viață. Dacă se întâmplă ca acesta să fie asociat proiectului profesional din clipa aceea se naște cu adevărat provocarea pentru că te afli permanent între două stări sufletești: furie și spaimă, ambele teribil de inventive și creative. Trebuie să le trăiești sincron pentru că cea dintâi dă conținut curajului de a face iar cealaltă este interfața prudenței. Nu te oprește ci te ajută să fii în preajma rezultatelor în timp real. Muzeul Municipiului București ajunge treptat să redefinească mecanismul muzeal și reușește să pună în mișcare obiectele prin mesaje narative ample, care includ timpul verbal future in the past. Ne interesează prognoza, cum vom îmbătrâni, cum se vor maturiza copiii noștri, cum ne modifică tehnologia modul de viață.

Managementul? Este cea mai interesantă putere colectivă, deoarece reprezintă o putere care se împarte, dar nu într-o ierarhie verticală, ci într-o înțelegere mutuală orizontală. Decidența este deliberativă și orice idee reprezintă plus valoare. Să nu-ți fie teamă de acela care poate fi mai bun decât tine într-o direcție diferită de a ta. Lasă-l să o dezvolte pentru că nu te va vulnerabiliza ci, dimpotrivă, primești informații în timp real din zone unde nu poți ajunge singur, apoi îți mai oferă contacte cu persoane și zone pe care nu le aveai în proiectul inițial. În cele din urmă, precum în Jocul cu mărgele de sticlă, al lui Herman Hesse, puterea ca simbol o predai celui mai bun din următoarea generație. Întotdeauna cel mai bun, cel mai pregătit din următoarea generație. Este tehnica politică pe care au aplicat-o împărații romani adoptivi de la Traian la Marcus Aureliu, timp de peste 150 de ani.

Sunt foarte multe proiecte culturale in desfasurare. Ce ne puteti spune despre ele?

Adrian Majuru: Muzeul este asemenea unui organism viu, respiră într-un panel de reprezentări ale artei. Asta înseamnă și Museion, un templu al artelor. De aceea MMB, prin stagiunea muzeală anuală organizează cu variați parteneri, dincolo de expoziții, concerte de muzică clasică, jazz, muzică contemporană. Avem și un festival de muzică cultă Museicorum, al cărui program se va desfășura în acest an în luna iunie. Apoi piese de teatru, spectacole de muzică și poezie. Cel mai provocator proiect a fost acela de a determina comunitatea să dezvolte un spațiu colocvial și atunci, încă din aprilie 2014 au fost organizate în fiecare zi de joi, conferințe săptămânale cu teme foarte variate. Din acest an ne dorim să avem și invitați străini, cu precădere din zona muzeală sau a patrimoniului cultural. Toate aceste evenimente sunt în fapt extensii, mesaje complementare, ale expozițiilor pe care le organizăm. Și apoi mai sunt parcurile. Aceste spații intermediare aflate între comunitate și instituție sunt foarte importante. Ele sunt deschise publicului și atunci când muzeele sunt închise și mă refer aici la spațiile verzi deja amenajate de la palatul Suțu, casa Filipescu Cesianu și vila dr.Nicolae Minovici.

Ce muzica ascultati? Muzica va inspira in activitatea dumneavoastra?

Adrian Majuru: Muzica reprezintă starea mea sufletească continuă, în lipsa ei nu pot respira și devin absolut steril. Piesele clasice m-au ajutat sa construiesc Muzeul Vârstelor, deschis în decembrie trecut la casa Filipescu Cesianu. Piesele rock mă ajută să prind mesajul dorit în articolele pe care le public în Cotidianul. Dincolo de asta, în timp, muzica modelează sensibilitatea, dobândești extensii vizuale, vezi cuvintele punând personaje în mișcare, apoi cuvintele îți pot vorbi într-un alt registru senzual și vezi timpuri diferite de ale tale desfășurându-se în jurul tău. Astfel am putut scrie volumul octet Șapte variațiuni pentru flautul fermecat. Personajele povestirilor sunt instrumente pentru care timpul devine consubstanțial și leagă între ele mai multe personaje.

Ați învățat de la femeile din viața dumneavoastră?

Adrian Majuru: Se spune că la început a fost cuvântul, dar adesea am impresia ca a fost rostit de Ea. Iar El face eforturi de a-l face traductibil. Și îi cam trebuie timp. De aici probabil inadecvarea. Ea are primul cuvânt, dar și pe cel din urmă. Și adesea ai impresia că de fapt este un sigur cuvânt esențial format din două silabe pe care-l pot auzi numai cei cu adevărat norocoși: iu-bit.

Sunt în preajma ei mereu diferit. Ceea ce nu am reușit să descopăr am încercat să aflu cu ajutorul personajelor mele din povestiri. Desigur, pe măsură ce aceste povestiri sunt citite sau descoperite de Ea. Este cu adevărat un mare curaj să intri în conturul Ei și să călătorești prin universul acela tulbure și luminos deopotrivă și unde formele de relief prind viață și se schimbă la fiecare pas cu primejdii de a fi cuprins de mlaștini sau răpit de abisuri vii care-ți vorbesc despre neajunsurile tale precum și despre puterile tale nebănuite. Și apoi să descoperi că nu întotdeauna înălțimile te pot salva. Pentru a afla toate aceste lucruri, senzații, trebuie să fii acolo, să intri precum Orfeu legat la ochi, să riști o călătorie intuitivă în interiorul ei, și cu fiecare respirare să-ți simți pașii pe care-i faci. Și să nu ai simțul distanțelor căci oricât ai crede că ar crește depărtarea poți descoperi că te afli în același loc. Cunosc aceste sentimente. M-au schimbat mult.

Ce hobbiuri aveți?

Adrian Majuru: Dorința de a descoperi în oameni noi abilități, de a crea apoi instrumentele potrivite pentru a-i ajuta să le dezvolte.

Va ascultati intuitia in luarea unor decizii in viata personala si profesionala?

Adrian Majuru: Aici nu este vorba despre primul impuls ci despre un glas care revine. Întotdeauna îl ascult chiar dacă mi se întâmplă uneori să am atenția deturnată, pentru că sunt mulți care se ocupă cu asta

Exista persoane care v-au marcat destinul?

Adrian Majuru: Da. Atât masculine cât și feminine și întotdeauna cu o vârstă foarte diferită de a mea. Cel mai frumos dar care îți poate fi dat este acela să ai ca partener de viață un astfel de om. Nu este primejdie pentru că într-un final viața ta va fi și pentru el respirarea pe care o aștepta.

Ce cuvant va defineste?

Săgetator.

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *