Adrian Păunescu – După limită

de

Au fost atâtea zile de prăpăd

Și brațele mi-au ars, în care-ai stat

Încât acum nu vreau să te mai văd

Chiar dacă par eu însumi vinovat.

Dacă-aș află că mâine ai să mori

Și n-ar fi  nici o stavilă în drum,

Eu te-aș lăsa și ultimei orori,

Atâta de străină mi-ești acum.

Spitalul de urgență care-am fost

S-a transformat într-un local de rău

Să nu vii tu, că prețul vă e prost

Dar poate fi director tatăl tau.

Străino, nu cumva și nu cumva

Pe-aici prin jur cu-o vreme înapoi,

Poate cunoști mai bine dumneata,

Iubirea noastră s-a pierdut de noi?

Dacă-ai muri, n-aș trece să te văd,

Mi-e prea destul atât cât te-am iubit.

În rest, ridic asupra-mi un cuțit

Și îți urez drum bun către prăpăd.

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *