Adrian Păunescu: Pentru a fi prezent la 1 Decembrie 1918, nu m-aș da înapoi să fiu noroi pe bo­can­cii mărșăluitorilor spre Marea Unire

de

În 2009, când am realizat un interviu cu poetul Adrian Păunescu, la doar un an și câteva luni înainte să plece dintre noi, discuția noastră, desfășurată în biroul sau din Dionisie Lupu, a ajuns și la mândria de a fi român. Sentiment tot mai rar întâlnit între concetățenii noștri. Iar Adrian Păunescu, mare poet, mare român, și-a exprimat într-un mod neașteptat iubirea și admirația pentru ziua pe care azi o serbăm cu fast, așa cum merită o sărbătoare națională, și cu tristețe, așa cum se face totul în Romania.

Fotografii de Paul Buciuta

Marea Dragoste / Tango: De ce sunteți mândru că sunteți roman?

Adrian Paunescu: Nu sunt neapărat mândru că sunt român, sunt doar împotriva celor care cred că e un pericol sau un nenoroc să fii român și că a fi român nu înseamnă nimic în ordinea firii. Sunt mândru că sunt om, și nu am hotărât eu că mama și tată trebuie să mă nască, dar am acceptat că ei sunt mama și tatăl meu și, din vorbă în vorbă, din faptă în faptă, i-am iubit, și-acum mi-e dor de ei și n-am unde să-i găsesc… Am aflat de mic că sunt român. Sigur că, o perioadă, cât se cânta în clasa întâi și a doua imnul Uniunii Sovietice, am crezut că a fi român e o subdiviziune a imnului Uniunii Sovietice. Am aflat că sunt din Bârca, am aflat între timp că avem vecini, Goicea, Giurgița, Moșneni. După aia am aflat că există un județ Dolj, după aia am gustat ideea de a fi component al unei țări și al unei națiuni. Între timp viața mea s-a amestecat cu viața celorlalți de aceeași condiție. Aș fi mândru că sunt român dacă am reuși să ieșim din subdezvoltare, din răutate, din marasm, din otravă. E un circuit de otravă în România, un circuit infernal. Sigur că e și în alte părți, dar eu pe ăsta, al nostru, îl simt și îl arăt cu ajutorul cuvintelor mele.  Și, mai cu seamă, aș fi mândru că sunt român dacă am reuși să creăm competiția valorilor și să respectăm clasamentele de după fiecare etapă a competiției. În România nu se termină o competiție că începe alta. În genere, ar fi de bună folosință unitatea lumii și a criteriilor. În fine, aș fi mândru că sunt român dacă n-aș ști că, o parte importantă din lucrurile penibile pe care le trăim în această țară, le-am mai trait.
O parcurgere a publicisticii lui Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cocea, Zaharia Stancu, Eugen Jebeleanu, Arghezi, Șeicaru, dintre cele două războaie mondiale, ne arată că ei sunt, parcă, recenzenții de atunci ai evenimentelor de astăzi, pentru că evenimentele se repetă. Am intrat ca un ac de patefon în același șanț al plăcii de patefon și emitem mereu aceeași muzică. Nimic nou. Deci nu pot fi mândru, dar nu mi-e rău că sunt român și aș vrea să ridicăm condiția de român la o altitudine cu adevărat universală. Sigur, suntem o țară mică, sigur că tot ce facem noi stă în umbra a ceea ce fac imperiile, dar există și rețete pentru ieșirea noastră de la etcetera.

Marea Dragoste / Tango:
Mi-ați spus că va este foarte dor de părinți. De ce altceva vă e dor și e de neatins?

Adrian Paunescu: Mi-e dor de 1 Decembrie 1918. Am spus și repet: pentru a fi prezent la 1 Decembrie 1918, nu m-aș da înapoi să fiu noroi pe bo­can­cii mărșăluitorilor spre Marea Unire. Mi se pare că e atât de mare acea zi, încât mă tem că nu o vom mai trăi niciodată, deși eu o aștept. Când facem, la Alba Iulia, Con­gresul Spiritualității Românești, în vecinătatea permanentă a zilei de 1 Decembrie, le spun fraților noștri români de pretutindeni: să sperăm că suntem în ziua de 30 noiembrie 1918 și că mâine dimineață va fi 1 Decembrie 1918.

 

Citește și

Adrian Paunescu: Nu stiu nici azi ce este poezia

ADRIAN PAUNESCU: Daca as avea de ales, nu mi-ar placea sa mor…

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Valoarea poeziei lui Paunescu este de nepretuit !

    Serban Vasile octombrie 21, 2018 8:22 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *