Voi credeti toti c-am fost prea imprudent/
Si de aceea mi se-ntampla toate,/
Ar fi nedrept s-accept ca sunt un accident,/
Dar suferinta e-o necesitate.[…]
Voi credeti toti c-am fost prea imprudent
Si de aceea mi se-ntampla toate,
Ar fi nedrept s-accept ca sunt un accident,
Dar suferinta e-o necesitate.
De nu era acum, era candva,
Si-asa m-a ocolit prea lunga vreme,
Tu, suferinta, esti iubirea mea
Si mama nascatoare de poeme.
Am sa te tin aici, la pieptul meu,
Ca nici un fel de stramb sa nu te-nhate,
Ce bine-mi e atuncea cand mi-e greu
Si port umil cenusa ta in brate.
De-atatea ori tradat de firea mea
Si de o energie prea cumplita,
Numai durerea ma putea salva,
Sa-mi regasesc prin rana o ursita.
Voi, dragii mei, ma vreti invingator,
Sa fac dreptati pe loc prin tribunale,
Dar eu mai bine as voi sa mor
Decat sa mai apuc pe-aceasta cale.
Caci eu nu pentru asta sunt nascut,
Nu-mi trebuie nimic, nici chei la usa,
Eu nu pot duce focul cu-mprumut,
Eu port pe brate ultima cenusa.
De dragul vostru am tot stat la post,
De dragul vostru m-am batut cu prostii,
Dar prea destul si prea urat mi-a fost
Sa ma innamolesc in triste drojdii.
Sa nu-mi aduceti falsul argument
Ca am slujit poporul meu prin fapte,
Si ca se cuvenea sa fiu prudent,
Si sa nu tip ce se vorbea in soapte.
Eu poate ca uitasem sa va spun
Ca poezia, totusi, e-o himera,
Nu trecatorul bun de larg consum
La care toti se-nghesuie si spera.
Eu am contractul meu cu Dumnezeu,
Chiar daca imi servesc cinstit cetatea,
Nevoie au de irealul meu
Antichitatea si posteritatea.
Dar nu-mi mai cereti, rogu-va nimic,
Eu nu mai sunt, mai e numai cuvantul
Prea mare sau probabil ca prea mic
Ca sa va pot servi cu de-amanuntul.
Va rog sa ma iertati de tot ce-am spus,
Vad ca plecati incetul cu incetul,
Si-n jurul meu nici garzi, nici rude nu-s,
Si mor ca om, pentru-a-nvia poetul
(1985)
Din volumul Viata mea e un roman, aparut in 1987
atatea bube are in cap, nici poezia nu i-o pot citi. sorry
Poezia este minunata si are ecoul unui testament.
superb..