fbpx

Alice Nastase Buciuta – De unde vine dragostea?

de

L-am cunoscut asa cum se cunosc tot mai multi oameni, in ultima vreme: pe internet. Am schimbat intre noi niste acte – ii ceream o consultatie rapida legata de niste chestiuni administrative. El mi-a raspuns prompt si politicos. Eu i-am multumit lent si alunecos, aruncand ceva metafore pe foc, nu de-alta, dar ca sa nu-mi mototolesc reputatia.

Nu stiam daca e frumos sau urat, daca e tanar sau batran. Daca e singur sau insurat

M-a cam pus la punct dintr-o singura rapaiala de taste, explicandu-mi sobru si la obiect tot ce era de explicat, apoi, in urmatoarele zile, m-a ajutat, tot asa, pe internet, sa-mi rezolv problemele pentru care-i cerusem sprijinul.

M-a contrariat faptul ca nu intra deloc in jocul meu. Ca ocolea raspunsul la insinuarile mele care nu aveau legatura cu treburile pe care le-aveam de dus la bun si eficient sfarsit, dar ca se mentinea, totusi, intr-o zona a politetii atat de calde si atragatoare, incat ma simteam tot mai clar si mai tandru intrigata, tot mai dulce si mai ferm ispitita.

Nu stiam nimic despre el. Nu stiam daca e frumos sau urat, daca e tanar sau batran. Daca e singur sau insurat. Dar tonul cuvintelor sale, constructia frazei, ritmul in care isi randuia argumentele, imi conturau portretul unui barbat perfect, dupa care incepusem sa tanjesc pana la durere.

Si m-am intrebat, atunci, ce mecanism ciudat declansaza dragostea, daca te poti indragosti fara sa fi vazut vreodata un om, fara sa-i stii parfumul, fara sa ai habar ce contur lasa umbra lui pe pamant? Daca nu i-ai zarit niciodata mainile, insa te-ai lasa fericita ucisa de ele, dupa ce i le-ai saruta, cu evlavie? De unde izvoraste iubirea? De ce, de-atatea mii de ani, se spune prosteste ca femeile ravnesc frumusetea barbatilor, ca poftesc la banii lor, ca se-ndragostesc de reputatia celor langa care vor sa ramana, iar eu, iaca, sunt gata sa imi amanetez viata si moartea intr-un schimb de cuvinte, daca omul cu care vorbesc stie sa-si pudreze vorbele cu praful de aur al sperantei ca vom fi fericiti, sa le aseze in pagina cumpatat si elegant, in asa fel, incat sa mi se arate o viata in care vom purta dialoguri serene…

Cat de mult am ajuns sa traiesc prin cuvinte, daca am putut sa ma indragostesc de un om intr-un schimb de e-mailuri si apoi, intr-o singura noapte, in prima noastra noapte de dragoste in care, fara sa ne atingem, ne-am inceput povestea scriindu-ne mesaje pe telefon?…

“Adu o blana de urs si un munte. Cu focul vin eu”

I-am promis ca il voi iubi pana la moarte inainte de prima noastra intalnire. Am hotarat ca vom avea o droaie de copii, inainte sa ne fi atins fie si macar cu o privire. Si am decis ca ne vom muta impreuna la tara, ca sa ne traim eternitatea in liniste si sa ne crestem pruncii si dragostea in aer curat si-ntre sperante proaspete. Iar pentru prima noastra intalnire adevarata, am hotarat sa fugim din oras, sa punem ca fundal iubirii noastre muntii, si apele, si padurile aurite de soarele verii. “Adu o blana de urs si un munte. Cu focul vin eu”, i-am scris, citand din Constantin Preda, un poet prea drag si prea uitat.

A venit sa ma ia de la redactie si nu mi-a dat decat semnalmentele masinii lui: o masina zvelta, indrazneata, albastra. Am vazut silueta masinii superbe si am mers ca in transa catre dragostea mea. Cand am deschis portiera masinii, inima-mi batea atat de tare, incat aveam senzatia ca acopera zgomotul motorului. Sau poate masina torcea… Nu aveam curaj sa privesc drept inspre el, imi tremurau si genele, si sufletul. Dar in raza privirii mele atintite, speriat, spre zare, vedeam mana lui dreapta asezata pe volan, o mana fina, dar foarte puternică, de care m-am indragostit pe loc si pentru totdeauna.

L-am descoperit incet-incet, pe masura ce masina aluneca, nebuna, splendida, pe drumuri care urcau inspre munti. Prin geamul de deasupra crestetului nostru, ultimele raze de soare ale zile ne aureau gandurile. Il vedeam frumos ca un zeu, cu trasaturi delicate si ferme, si nu-mi venea sa cred ca e barbatul meu. Ii ascultam glasul grav si adanc si simteam varstele venind peste noi, stiam ca vom imbatrani alaturi, depanand povesti impreuna. Si il simteam stapanul masinii lui, care il asculta si-l iubea, credincioasa. SUV-ul agil urca indraznet catre inaltimile intalnirii trupurilor noastre, rotile se rostogoleau sigur, ferm, crescator, o data cu dorinta pe care o simteam vibrand in aer. Cand am ajuns la marginea padurii, cand am ajuns la marginea noptii, a oprit si ne-am iubit in masina. Pentru ca timpul nu mai avea rabdare. Si sub sarutul nostru timpul s-a imblanzit, si a stat in loc.

M-a rugat pe mine sa conduc a doua zi, la intoarcere. Dormiseram imbratisati, lipiti unul de altul, fara sa mai stim unde incepe un trup si se termina celalalt. Ne potriviseram ritmul respiratiilor si dormiseram ca un singur trup, visaseram un singur vis. Dupa ce am urcat in masina, mi-a spus: “Vreau sa te privesc. Vreau sa te tin minte”. Si intr-adevar, i-am simtit tot drumul privirea care ma cuprindea intr-o dragoste asa cum nu stiam ca exista. Iar masina ma asculta, puternica si desteapta, curgea pe serpentine in ritmul fericirii mele de neimaginat.

Ziua de dupa noaptea

Cand am ajuns la Bucuresti, mi-a sarutat mana si m-a lasat acolo de unde ma luase. In fata redactiei. In seara aceea nu mi-a scris. Apoi, a doua zi, cand l-am sunat, telefonul a sunat in gol. Si-a mai trecut inca o zi pana cand mi-a scris, doar cateva cuvinte. Ca-i e teama de atat de multa dragoste. Ca ma va iubi pana la moarte. Ca ma roaga sa-l iert.

Nu mi-a raspuns la telefon nici dupa ce i-am spus ca sunt insarcinata, la inceputul toamnei. Nu l-am mai vazut de atunci, dar eu i-am vorbit mai departe, ca si cum ar fi fost barbatul meu plecat la razboi. I-am scris ca vom avea un copil, i-am scris chiar in ziua de Sfantul Andrei. I-am spus ca asa as vrea sa il cheme, daca va fi baiat, si i-am spus cat de mult ma gandesc la imbratisarea noastra superba, de la marginea noptii. La dragostea noastra care n-a ramas fara rost. La masina frumoasa in care ne-am iubit cu atata noroc, incat, iata, am inventat inca o viata.
Nu mi-a raspuns. Dar am primit a doua zi masina lui albastra, cu cheile atarnand de un breloc in forma de inima.

Conduc masina noastra prin oras. Deja nu mai port centura… Si simt, ciudat, minunat, de fiecare data cand imi asez mainile pe volan, fericirea aceea nebuna pe care-am trait-o in ziua de dupa noaptea, de dupa viata, de dupa minunea, de dupa intamplarea…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • …și doar atât?…

    Carmen noiembrie 18, 2017 5:51 pm Răspunde
  • Buna ziua Alice.
    La recomandarea lui Octavian Curpas am citit reportajul realizat de el pe Phoenix Mission si adevarul este ca am ramas profund impresionata. Te admir pentru felul tau de a fi, pentru ca ai avut curajul sa pasesti mai departe. Ai toata admiratia mea pentru tot ceea ce faci. D-zeu sa-ti dea multa putere de munca, multa sanatate si numai bine.
    Cu mult drag Maria

    Belean Maria Ileana septembrie 5, 2011 9:05 pm Răspunde
  • Nu te cunosc decat de 2 ore si ceva! Te-am citit, tinandu-mi respiratia! Esti un fenomen, fata minunata! Iti promit ca-mi fac timp si te voi cauta, rasciti si "citi", aproape zilnic.
    Sunt dascal si voi lua vacanta, in curand!
    Felicitari pentru tot ce ai scris, aici!
    Esti capabila sa aduci bucurii spirituale oricui !
    Cu aleasa pretuire!

    P.S.

    Te implor sa nu te superi pe mine, insa vreau sa te invat ce stiu, si eu, cel mai bine: LR, in toate cotloanele ei.
    Cu alte cuvinte, corecteaza ceva inadmisibil, adica NICIODATA nu incepe o propozitie sau o fraza, dupa punct( ci se pune virgula, la cateva), cu conjunctii coordonatoare de tipul DAR, IAR, INSA; CI; DECI; SAU, ORI, FIE; SI, etc.(reciteste eseurile tale si vei vedea ca am dreptate.)
    M. Preda apela, cu nonsalanta, la aceste " licente scriitoricesti", insa era unic!
    Sunt sigura ca, si tu poti deveni UNICA!
    Ai talent si sensibilitate, cat cuprinde!
    Felicitari!

    Maia mai 24, 2011 12:04 pm Răspunde
  • spune-mi te rog poezia din care este versul…am cautat-o dar nu am gasit-o nicaieri

    mihai mai 24, 2011 8:35 am Răspunde
  • Prea frumos sa fie adevarat.
    Viziunea naratologica este superba.
    Aveti imaginatie1
    aveti talent!
    felicitari!

    lorena aprilie 8, 2011 3:01 pm Răspunde
  • M-a lasat fara respiratie…!M-a durut…!:)

    JuliaZ. aprilie 6, 2011 5:52 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.