Ne e foame de secretele altora. Oricat de culti, de educati, de cumpatati am fi, atunci cand perdeaua unei case prin fata careia trecem se da la o parte, pupila ne fuge, lacoma, catre interiorul interzis.
Zonele sociale marcate de prohibitii ne fac cu ochiul. Vrem sa stim despre oricine cu cine face sex. S-o fi dedand si la perversiuni? Cat banet o avea stivuit in cont? Ascunde in trecutul sau tenebros vreun amantlac murdar, vreo delapidare, ceva furaciuni ce merita povestite? Copil din flori poseda? Amant detine? Tiitoare are? Nu cumva bea pe furis?… Iar atunci cand la ureche ne ajunge zvon despre toate aceste lucruri (despre care, in mod obisnuit nu vorbim, dar gandim), cu voluptate, cu placere, cu emotie ducem barfa mai departe.
Limitata la domeniul negativului, barfa are din start sanse sporite sa starneasca interesul ascultatorului. Cui ii pasa de stirile dragalase? Nu intereseaza pe nimeni personajele mamoase, corecte, verticale. Publicatiile culturale dau faliment, ziarele de scandal isi imbogatesc patronii. Toate veninoseniile plac, sant incitante, te fac sa ciulesti urechea.
Spunem barfe ca sa fim simpatici. Colportam zvonuri ca sa ne eliberam, fiindca zvonul este o prima etapa a defularii. Barfim ca sa avem un subiect de conversatie interesant. Daca vorbesti despre tine, esti considerat plictisitor. Daca te destainui cu usurinta devii vulnerabil. Toate marile confesiuni sfarsesc prin a se intoarce impotriva celor care s-au incumetat sa le faca. Si atunci ne refugiem, vrand nevrand, in barfa. Cine n-a barfit niciodata, sa ridice piatra si s-o arunce in cei care se declara, onest, condamnati la apucatura susotelilor despre cei care nu sant de fata. Iar cine n-a fost barfit niciodata sa se intristeze.
