fbpx

Alice Nastase Buciuta – La inceput a fost minciuna

de

Traiesc intr-o lume in care nimeni nu e ceea ce pare. Viermuiesc peste tot femei care se jura ca au facut copii de unele singure din dorinta avantata de independenta si nu ca o incercare indragostita, disperata, umilitoare, de a-l constrange pe cel pe care-l iubeau – ori la care pofteau – sa le ramana alaturi. Vad pretutindeni barbati care-si dau cuvantul de onoare ca si-au luat al mai cumplit de scump model de masina de pe piata fiindca pretuiesc siguranta, nu ostentatia.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Vad fete inalte si splendide care topaie vesele in fata publicului, ca sa convinga toti privitorii ca clocotesc de fericirea de-a fi intalnit un burtos scund, blanos si banos. Domni zgarciti, care pretind ca nu-si cheltuiesc banii nu fiindca le tremura mana cand umbla la tescherea, ci doar din grija si freamat pentru generatiile urmatoare. Indivizi lacomi care hapaie si inhata tot ce e gratis, precizand ca o fac numai si numai din politete, fiindca nu-i frumos sa refuzi ce ti se ofera.

Si, totusi, oamenii nu mint pentru ca altcineva ii roaga sa-i minta. Rostogolirea spre nicaieri incepe, intotdeauna, cu un neadevar propriu. Inaintea dorintei de-a-i fraieri pe ceilalti, carora vrem sa ne aratam intr-o lumina cat mai avantajoasa, menita sa ne estompeze ridurile, slabiciunile, ipocriziile, ne lasam luati de valul poftei de-a ne mistifica in propriii ochi. Ca sa ne putem crede mai buni, mai onesti, mai corecti. Mai suportabili. Si dupa ce le-am spus si celorlalti ca suntem altcineva, altfel decat suntem, si dupa ce i-am facut si pe cei de langa noi sa raspunda, firesc, la minciuna cu alta minciuna, spaima si rusinea de-a nu fi prinsi cu pacaleala-n sac nu ne mai lasa sa dam inapoi.

Asa cum mancarurile grele ni se preschimba-n reliefuri labartate ale trupului, tot asa neadevarurile cu care ne imbuibam ne deformeaza sufletul. Inselatoria e, pana la urma, inghitita, digerata si asimilata. Nu mai aratam ca noi, nu mai gandim ca noi si nu mai avem habar cine suntem.

Eu vad atat de usor ipocriziile altora, dar imi smulg ca din carne, dureros, cumplit, propriile marturisiri fara grai! Sunt in stare sa decojesc cu o simpla privire mastile celor din jur, dar exercitiul dezvelirii proprii imi umple sufletul de sange. Si, totusi, incerc sa merg, mereu, pana la capat. Pentru ca vreau sa-nteleg, oricat de tare m-ar durea intelesul.

De teama sa nu-mi ramana inima pustie, m-am indragostit candva de-un barbat mincinos. Pentru ca il voiam cu orice pret, m-am prefacut ca-l accept asa cum este. Si pentru ca el m-a crezut ca-l accept, a continuat sa-si vada de apucaturile sale murdare, crezand ca n-am sa incerc sa il schimb niciodata. Mintea mereu, iar eu minteam in nestire, spunandu-mi ca nu-mi pasa ca minte. Pentru ca ma inspaimanta durerea dorului cumplit pe care l-as fi indura fara el, ma prefaceam ca-i cred palavrele. Ma purtam ca si cum i-as admira cumpatarea. Ca si cum i-as fi aplaudat ingamfarea. Si doar in clipe de singuratate si speranta fugara ma-ntrebam daca voi mai putea sa fiu vreodata fiinta desteapta, lucida, iscoditoare, in stare sa desluseasca cu folos linia fina dintre cuvantul drept si vorba neonesta, sau am ajuns doar o femeie fara vlaga si fara dorinta de-a o lua de la capat, chiar si de una singura?

Intre timp viata mea s-a iluminat. Doar ca, in continuare, ca o rana nevindecata, intrebarea “cine sunt eu?” ma loveste in moalele inimii ori de cate ori nu apuc s-o inabus inainte sa-mi tulbure visele. Si-mi amintesc ca totul poate porni de la un gand ascuns. Ca totul incepe cu o vorba goala, careia i se raspunde cu o alta, la fel de fara adevar.
Pentru toate tristetile noastre, la inceput a fost minciuna.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • ce sa faci lumea nu e perfecte sau ideala ci e imperfecta si de aici se trag toate.

    marius decembrie 8, 2011 8:48 pm Răspunde
  • Urmarim senzationalul cu orice pret.Nu are importanta unde si cum.Intelegem ceea ce noi vrem sa intelegem.Simbolul,legat de intuitie,e o forma de comunicare demult depasita.Unicul ”simbol” ramas pe pozitie,ar fi cel a degetului mijlociu ridicat falnic in sus.Intram in casele, gandurile si chiar in visele oamenilor.Exacerbam absurdul la limita oricarei moralitati.E lumea iluziilor unde frumosul si binele e aproape inexistent.Austeritatea si-a pierdut sensul.Consecintele nu sunt importante.Importanti suntem noi.Si cand dam gres’,vina este intotdeauna a celuilalt.Sa cautam in sufletele noastre si nu in secretele mimate de altii.
    Alteritatea, e o latura umana ce apartine tuturor.
    Senzationalul, naivilor.
    Parerile de rau, a celor care inca judeca.

    C.M.S.

    Cristina noiembrie 28, 2011 8:10 pm Răspunde
  • Cate dintre noi ar putea sa aiba curajul sa faca marturisiri complete? Din cate femei cunosc eu, la numarul carora ma adaug spun: NICIUNA! A fost ca un dus rece articolul! Toate stim amanunte despre altlele si altii, dar cand problema se concretizeaza la a raporta realitatea din jur cu propria-ti realitate ne ascundem dupa degete. Personal va felicit pentru acest articol, stiu ca drumul a fost lung…si prietenii stiu de ce!

    Monica Daniela noiembrie 27, 2011 6:34 pm Răspunde
  • Alice
    La inceput nu a fost minciuna.La inceput a fost sufletul curat din fiecare, dupa, ne am mintit ca, va trece si dupa..ne am cosmetizat si creat dupa cum, vor altii..O data, la 300 de ani, asa spun povestile din batrani sau basmele spun ca, o data la o mie de ani, totul se aranjeza pentru noi, si chiar daca nu am crezut ca, ar exista asa ceva, soarta, destinul, coincidenta sau cum ne place noua oamneilor sa spunem ca, ar fi, apare acea IUBIRE, unica, iremediabila, care ne schimba cursul vietii in tot si toate..La inceput, poate ,, miciuna,, aceea nevinovata, pe care de afpt nici nu o putem cataloga asa, crearea jumatatii drumului nostru, ne straduim sa o mentinem, frumos, corect, si sa fim noi..Linia subtire de demarcatie intre cuvant drept si onestitate, e de fapt linia intre adevarul sufletului si propriile minciuni pe care daca, le acceptam atunci nu mai suntem noi.Intuiesc cu precizie si la milimetru gesturi, atituidni, care spun altceva decat exteriorul dar, m am refugiat in mine si spun deja ceea ce doresc altii si imi doresc doar, intr un singur loc, acolo in bratele lui sa fiu eu..Cand acolo, nu voi mai putea fi eu, atunci, la inceput nu a fost minciuna ci..ceva ce mi am dorit, asteptat si care daca se va dovedi a fi altceva, va fi doar o mare dezamagire, si nici zece vieti de acum inainte nu vor putea inventa o minciuna pe masura, care sa ostoieasca sufletul care o data, a zburat, a fost el..nimeni, niciodata.

    groza mariuca noiembrie 27, 2011 2:22 pm Răspunde
  • Minciuna are rolul de antibiotic pentru imposibilitatea trairii, manifestarii si cunoasterii adevarului de orice natura.Asa cum aceasta pastila inselatoare lasa impresia perversa ca boala ta este vindecata, ca esti curat de tumoare, tot asa minciuna trezeste in tine ameteala si iluzia unui om nou.Dar ea este permisa de divinitate dintr-un simplu motiv: numai asa poti afla care este adevarul…pentru ca pe asta nu il poti suporta momentan, deoarece muschii sunt slabiti, iar mintea plina de prostii profund hibernate, mai intai treci prin anticamera transformarii.Dupa ce te-ai ars pana la os cu focul prefacatoriei, cu ce ai ramas te scoti in lume.Asta esti tu, nici mai bun, nici mai rau.Pentru cine traieste cu minciuna lipita de carnea sa, ii spun te iubesc suflete neconditionat, dar fara regret eu merg mai departe catre salvare.Cand ti-o veni termenul de coacere, apoi singur iesi din cuptor…

    simona bacila noiembrie 27, 2011 1:57 pm Răspunde
  • Alice

    La inceput, ne spunem noua, sufletului nostru multe..dupa, cream fatade, pentru ca asa se cere si asa e bine.Si vine un moment cand am vrea sa ne dezbaram de ele, dar nu mai crede nimeni in altceva.Intrebari ascutite, ale sufletului, cand nu ne mai putem pune, cine sunt eu, atunci linia fina dintre cuvant drept si onestitate ne inghite tot ce e al nostru.
    Sunt eu, asa cum sunt, cand nu mai pot pune intrebarea vitala existentiala, cine sunt eu, cand nu ma voi mai regasi ma voi riispi intre cele patru zari.
    M am indragostit de ceea ce este cu adevart, fara a pretinde confectionarea altui eu, al unui URS GRIZLY, de fapt nici nu l as suporta sa fie altfel..Am spus SA FII TU..
    Atunci cand..linia subtire dintre ceea ce suntem cu adevarat si ceea ce este, va fi ncalcata, atunci putem spune ca, ne am mintit propira persoana si am stat si acceptat din acel frici de a nu ramane singuri de a nu pierde..ceva ce oricum se va pierde cand ne vom minti pe noi insine..Asta e cea mai mare tristete, care poate fi, atunci cand iubesti, dincolo de intrebari, dincolo de raspunsuri..sa te minti ca esti ceva ce nu esti de fapt.

    groza mariuca noiembrie 27, 2011 1:55 pm Răspunde

Dă-i un răspuns lui groza mariuca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.