Alice Nastase Buciuta – Unde ne sunt barbatii?

de

“Nu sunt nicaieri. Barbatii loiali, buni de iubit, gata de dragoste vesnica au disparut de pe pamantul romanesc odata cu zimbrii” – mi-am spus, candva, in urma cu vreun lustru. Si, pentru a anihila tristetea unei asemenea constatari, am decis tot atunci ca nu-i nimic, e timpul sa organizez cat mai multe expeditii dincolo de granitele tarii, pentru a-mi gasi rostul si linistea.

Mai intai, am facut cateva documentari temeinice la nivel teoretic. Am studiat forumurile de pe internet si statisticile care arata procentul romancelor maritate cu straini. Iar acolo, printre povesti ingrozitoare, cu musulmani violenti, nordici alcoolici si italieni dezmatati am gasit si cateva istorii datatoare de speranta.

Ca sa incep cu dreptul marele razboi de cucerire a teritoriului amoros atat de ravnit, mi-am ales mai intai o lupta usoara, pe care s-o dau gata fara mare efort. Din calatoria mea in Grecia, pe taramul pe care orice femeie blonda isi poate gasi in fiecare zi un amorez – sau doi, sau trei – m-am intors cu stima de sine revigorata si cu tupeul semnificativ mai bombat decat la plecare. Si, bineinteles, cu agenda telefonica mai indesata de numere cu prefix catre care am mai sunat un timp, un rastimp. Dar nu mai mult de-un anotimp.

Voiajul meu pe tarm iberic de mare si de vis m-a invatat sa ma vad cu ochi mandri si sa-mi redescopar frumusetea pierduta printre propriile nesigurante. Numai ca, nu mult dupa aceea, din drumul meu catre Germania, m-am intors cu inima ferfenitita si cu increderea in mine insami redevenita chisalita. Dar pentru ca mi-am dat seama la timp ca, de data aceasta, obiectul exaltarii mele esuate n-a respectat cerinta initiala, fiind doar un parlit de transfug – cum s-ar zice, a douaspea generatie de zimbru – am recidivat curand in speranta ca nu aici, ci undeva, in alte zari si-n alte culturi imi voi sadi, cat de curand, pofta de eternitate.

Pentru concediul in Croatia m-am pregatit cel mai mult, cel mai temeinic. Aflasem ca acolo vietuiesc cei mai frumosi, mai loiali barbati de pe pamant. Cei mai puternici si mai tandri. Cei mai curajosi si mai blanzi. Cei care, odata ce si-au luat un legamant de iubire, il vor respecta pana la moarte, pentru ca inca mai cred in onoare. Dar inainte sa apuc sa-mi fac bagajele de plecare inspre limanul stancos al tuturor sperantelor mele, intr-o noapte cu luna m-am indragostit, fara sa vreau, fara sa stiu, de un barbat pe care il cunosteam de ani si ani de zile, fara sa-l fi vazut vreodata cu adevarat. Descalecase si el din alta tara, aceea unde inima are batai profunde, iar apele Izei se involbureaza, a dragoste mare, din cand in cand…

Unde sunt barbatii care sa ne implineasca inima? Sunt nicaieri si pretutindeni. Sunt langa noi, dar nu-i vedem. Sunt langa altele, si ii vedem degeaba. Sunt prea departe ca sa ii ajungem sau prea aproape ca sa ni se mai para frumosi. Sunt in tarile visate sau stiute de noi sau pe taramurile care nu au fost, inca, descoperite. Numai ca, intr-o zi, cand ne asteptam mai putin, distantele se vor imblanzi si se vor reaseza de la sine. Drumurile se vor impleti in numele dragostei si toate intrebarile isi vor ostoi graba. Iar daca nici atunci nu ne vom gasi puterea sa-i vedem, sa-i gasim, dragostea va cadea din cer ca un fulger si pentru fiecare dintre cei care au cautat si au plans se va face lumina. Se va face iubire.

P.S. Despre barbatii croati n-am mai aflat nimic, de atunci, de pe vremea cand planuiam un drum care nu a mai avut loc niciodata.

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • Foarte frumoasa relatarea. Multumesc. Si eu afectata de aceasta disparitie a barbatilor iubibili de pe pamantul romanesc. N-am crezut niciodata in basme cu happy-end, insa am stiut ca basmul se termina intotdeauna cu o nunta si ceea ce urmeaza dupa nu se regaseste niciodata intr-un basm sau intr-o poveste cu happy-end. Nu este nici macar ceva asa de interesant incat sa fie pus intr-o poveste, in general. Ceea ce urmeaza dupa devine o poveste doar daca se formeaza un triunghi intr-un fel sau altul, daca apare o alta iubire. Altfel, nu este nimic de povestit fie pentru ca atunci cand lumea e fericita nu e nimic de povestit, fie pentru ca atunci cand lumea e nefericita din motive serioase, rareori se incumeta sa povesteasca altora de teama sa nu fie judecat sau pur si simplu pentru a putea gasi o solutie personala, unica, neinfluentata de altii. Si totusi, mi se pare ca, inevitabil, cautam cu totii dragostea aceea de pus pe raft, cu care sa te mandresti prietenilor si pentru care sa nu faci nici un efort. Trofeul impaiat care nu necesita decat sa fie sters de praf din cand in cand si pe care il poti admira oricand si mai abitir atunci cand ti-l admira altii si care, mai ales, nu se deformeaza, nu se schimba, nu se transforma niciodata. Dar daca dupa ce a trecut basmul descoperi ca dragostea ta este vie si se schimba in fel si chip dupa criterii care nu depind mereu de tine sau de el? Atunci ce faci?

    Eu cred ca gasirea dragostei este o iluzie. Cred ca intr-un fel sau altul o cautam mereu. Chiar daca avem impresia ca am gasit-o intr-o persoana, sentimentul sigurantei si implinirii nu dureaza prea mult pentru ca si tu si cel de langa tine, amandoi va schimbati cu trecerea timpului. In felul asta eu ma vad nevoita mereu sa caut dragostea pe dupa transformarile prin care trece fiecare de-a lungul vietii. In felul asta, cred ca noi urcam pe acelaşi munte pe care urca intreaga lume, dar pe carari diferite: muntele iubirii. Din pacate activitatea aceasta pare a fi sursa multor nemultumiri si neimpliniri. Dar vazand punctul nostru comun si drumurile diferite pe care mergem, ma intreb oare nu asta inseamna sa traieşti? Sa cauţi mereu dragoste? O dragoste care este impraştiata peste tot şi care apare in toate formele posibile si imposibile, asteptate şi neaşteptate? Gasirea dragostei pare a fi finalul drumului, finalul unui drum prea frumos. Şi atunci, de ce ne grabim sa ajungem acolo in loc sa savuram drumul, oricare ar fi acela? Pentru ca nu acceptam faptul ca viata este o cautare si ca indiferent daca ni se pare ca altii au ajuns deja acolo si ca au la dispozitie restul vietii ca sa savureze dragostea gasita, aceasta este o iluzie. Atat timp cat suntem cu totii in viata cu totii cautam dragostea intr-un el sau altul, sub toate formele ei si in toate cotloanele vietii noastre.

    Agurida iulie 18, 2013 11:16 am Răspunde
  • Petro@ asa e,minunat a spus!in cazul tau el va purta pe ”tricou” numarul 4 :)deci,mai usor cu inflacararea ;)EL vine daca ti-l da D-zeu si pt. asta in mod normal ar trebui sa mai astepti 2-3 ani ca sa te ”linistesti”.Doamne nu ti-i da pe banda rulanta,capisci?daca o mai dai cu destinul iti mai trimite dracu un EL.hai,Doame ajuta!

    mihai444 iulie 11, 2013 5:41 pm Răspunde
  • La pescuit…

    raz ianuarie 2, 2012 8:37 pm Răspunde
  • Din iubire suntem plamaditi, deci nu putem emana decit iubire.Si , cred , ca asa ar fi daca am trai liberi, neconvertiti intr-o "civilizatie" bolnava.De mici iubim, ursuletii de plus, papusile,…colegul de grupa de la gradinita si apoi , cind mai crestem, visam un Fat Frumos pe un cale alb, care sa vina sa ne ia, sa ne duca intr-un palat, sa ne iubeasca asa cum intelegem si dorim noi sa fim iubite. Realitatea cu visele nu se potrivesc asa ca , la un moment dat incepem sa ne pianicam. Unde este iubirea? Este in primul rind in noi si daca avem norocul sa fim la timpul si in locul potrivit, o si intilnim si pe ceea mult asteptata. Daca nu , oferim cit putem sa oferim celor din jurul nostru si cu siguranta , ea se va intoarce in mii de forme inapoi. Atita doar, trebuie sa stim sa descoperim acele manifestari ale iubiri.Cit privesc barbatii, haideti sa le spunem mamelor de baieti sa -si invete copii, ce inseamna iubirea pentru o femeie. Chiar, ce inseamna iubirea pentru o femeie? Poate multe femei nu ar putea sa raspunda.

    carmen ianuarie 2, 2012 5:51 pm Răspunde
  • se va face iubire…ce minunat ai spus!
    si eu cred cu tarie ca asa este.si EL vine la timpul potrivit.intotdeauna!si stii ca el este si ca dupa el nu va mai fi nimeni,indiferent daca nu se unesc destinele..se unesc sufletele,pe vecie.

    petronela ianuarie 2, 2012 5:16 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *