De 10 ani, este gazda Jurnalului Cultural de la TVR. Este o rara avis in media autohtona, al carei peisaj a fost de mult cotropit de promotori ai frivolului, ai derizoriului. Si este o femeie de o candoare la fel de putin intalnita in lumea noastra grabita, si de un romantism emotionant. Ne-am intalnit, de curand, cu Andra Gavril si am discutat cu nesat despre copilarie, parinti si profesie, despre alegeri si povesti de viata, dar mai cu seama despre dragoste. Despre marea dragoste.
Andra Gavril: Parintii din partea tatalui sunt din zona orasului Piatra Neamt si de aceea mergeam acolo in vacante. Acum nu mai am mari tangente cu orasul, doar cateva rude foarte dragi.. Am fost la Piatra acum vreo doi ani si n-am mai recunoscut nimic in jur, s-a schimbat foarte mult. Dar e copilaria mea… Totul parea enorm, pentru ca eu eram foarte mica. Mirosea a paine proaspata, a dulceata, a gogosi, a cozonaci, a de toate. E foarte olfactiv totul, moldovenii gatesc mult si gatesc bine, si sunt foarte primitori. Bunicul meu a murit acum opt ani, iar atunci cand am scris despre Piatra Neamt, am scris pentru ca bunica mea e bolnava si mi-am amintit… e parte din viata mea.
Marea Dragoste / Tango: Dar tu te-ai nascut in Bucuresti, nu?
Andra Gavril: Da, m-am nascut aici, am crescut aici, pe aceeasi strada, in aceeasi casa in care am deschis ochii, in locuinta unde stau parintii mei si acum.
Marea Dragoste / Tango: Tot cu ei locuiesti si acum?
Andra Gavril: Nu, locuiesc separat, dar acasa e tot acolo. Acasa ne strangem toti, si eu, si fratele meu, si sotia lui, si nepoata mea. E o casa mare si frumoasa si plina de povesti.
Marea Dragoste / Tango: Parintii tai provin din lumea artistica sau din presa?
Andra Gavril: Nu, tatal meu este aviator, iar fratele meu a urmat acelasi drum, in timp ce mama a studiat istorie si muzeografie, deci poate ea ar fi mai aproape de arta. Altfel, nu au nici o legatura nici cu actoria, nici cu televiziunea. N-am pe nimeni in televiziune.
Marea Dragoste / Tango: N-ai avut nici o pila!
Andra Gavril: Nu, daca-ti vine sa crezi! (rade)
Marea Dragoste / Tango: Tatal tau inca mai profeseaza?
Andra Gavril: Da.
Marea Dragoste / Tango: Imi maginez ca ai avut o copilarie fabuloasa, cu un om atat de special in casa, nu-i asa?
Andra Gavril: Fabuloasa ca povesti si deschidere, da. Dar a fost si o copilarie cu frica. Mi-era teama de fiecare data cand tata pleca. Mi-era teama, mi-era dor, nu adormeam pana nu auzeam geanta de navigatie asezata pe parchet, noaptea, cand venea acasa. Plangeam pe camasile care miroseau a el… Da, mi-era frica si-mi lipsea foarte tare.
Marea Dragoste / Tango: Si fratele tau, totusi, a urmat acelasi drum.
Andra Gavril: Fratele meu zboara de la 16 ani, atunci a inceput aviatia sportiva. Pilota inainte sa aiba permis de conducere. Nu mai am senzatia aia, sunt mult mai calma acum, dar cand esti copil, ti-e mult mai greu sa dibuiesti o situatie din asta. Oricat s-a straduit mama sa ne insufle echilibru si sa ne inspire sentimentul acela de siguranta, teama a existat tot timpul.
Marea Dragoste / Tango: Dar tata te lua cu el cand erai mica?
Andra Gavril: Nu. Se ducea la serviciu, nu-si lua copilul cu el.
Marea Dragoste / Tango: Sigur, dar ma gandeam ca poate te-a luat, macar o data, intr-o calatorie…
Andra Gavril: Am zburat cu el, dar cred ca aveam deja vreo 16 ani cand s-a intamplat prima oara. A fost un episod foarte ciudat, pentru ca omul acela care era in cabina nu era taica-meu, era altcineva. A fost un moment in care mi-am dat seama ca nu mai sunt cea mai importanta persoana din viata lui. Era cu mintea in alta parte, era impartit egal intre toti pasagerii si echipajul din avion. Si a fost un moment de gelozie crunta! Grija lui a fost sa ma lege in scaun, sa imi puna toate centurile, sa stie ca sunt in siguranta, dar apoi nu mai era el, era altcineva. Era un domn cu foarte multe griji. Am un mare respect si o mare admiratie pentru oamenii care fac meseria asta. Am crescut in lumea asta, ii iubesc de mor si mi se pare fantastic ce fac.
Marea Dragoste / Tango: De asta te si intreb despre asta…
Andra Gavril: Da, e o lume aparte. Si, iarasi, e o lume olfactiva: imi place mirosul de avion, de aeroport, de bagaj… Apoi, cand tata pleca dimineata, mirosea a cafea si a parfum. Si azi asociez mireasma asta cu el, tata miroase a parfum si a cafea. Ma rog, si a tigari, dar asta nu stiu daca e neaparat bine! (zambeste) Il iubesc de nu mai pot si respect enorm faptul ca si-a urmat visul, iar pe mama o ador pentru ca ne-a invatat sa credem in noi si in drumul nostru.
“Cred ca de acolo vin, vin din marea dragoste. Din marea dragoste a parintilor mei.”
Andra Gavril: Foarte buna. Si n-am fost cel mai lejer copil.
Marea Dragoste / Tango: De ce spui asta?
Andra Gavril: Pentru ca am fost o adolescenta imposibila, pentru ca sunt incapatanata, pentru ca n-am crezut pana n-am dat cu capul, pentru ca am avut – ca toti copiii – senzatia ca sunt cea mai desteapta si cea mai buna, si ca totul mi se cuvine, si ca pot sa incerc totul. Si de multe ori am dat in bara, dar ei au fost acolo, langa mine si nu m-au dezamagit niciodata. In continuare sunt alaturi de mine. Slava Domnului ca am o familie asa de frumoasa!
Marea Dragoste / Tango: Esti o norocoasa…
Andra Gavril: Stiu, stiu! Este, intr-adevar, un noroc. Ei insisi, ai mei, au o poveste extrem de frumoasa. S-au cunoscut in liceu, au fost colegi, de atunci au ramas impreuna.
Marea Dragoste / Tango: Ah, marea dragoste!
Andra Gavril: Da (zambeste). Apropo de prima ta intrebare, cred ca de acolo vin eu, vin din marea dragoste. Din marea lor dragoste. Sunt niste oameni care, dupa atatia ani, au amintiri despre excursiile in care mergeau impreuna si cantau la chitara, sau despre cum isi aruncau ghiozdanul pe geam, sau cum isi storceau buretele in cap unul altuia… Au povesti la care chicotesc ca niste pustani. Sunt fabulosi dupa 43 de ani de casnicie. Cand cresti intr-o familie din asta nu ai cum sa fii altfel decat un om cu repere foarte clare.
Marea Dragoste / Tango: Crezi ca oamenii langa care crestem ne influenteaza propriul nostru model de familie in mod decisiv?
Andra Gavril: E foarte complicat. Sunt familii ca a mea si oameni care se dezvolta ca mine, dar pe de alta parte, ma uit cu groaza la familiile care nu au fost in regula, s-au despartit, iar copiii au crescut cu unul dintre parinti, si ei, la randul lor, fac aceleasi greseli… Probabil ca ne influenteaza, dar vezi, nu neaparat intr-un mod pozitiv. Stiu si foarte multe familii in care totul e perfect, copiii au primit tot ce si-au dorit, dar au luat-o razna total. Cred ca incepe de la parinti – de la ce-ti ofera, ce-ti arata, ce te invata – dar pe urma, e despre noi si despre alegerile pe care le facem.
Marea Dragoste / Tango: Tu esti impacata cu tine si cu alegerile pe care le-ai facut pana acum?
Andra Gavril: Da, sa stii ca da. N-as schimba nimic. M-am gandit de mult ori cum ar fi sa ma trezesc maine si sa fiu mai tanara cu 20 de ani. Si imi dau seama ca, daca n-as avea mintea de acum si n-as avea meseria de acum si prietenii de acum… nu mi-ar fi bine. Sunt chiar linistita cu tot ce mi s-a intamplat si cu toate traznaile pe care le-am mai facut, din cand in cand…
Marea Dragoste / Tango: Nu e nimic ce ai face altfel?
Andra Gavril: Nu. Poate as face mai mult in unele locuri. Poate as sta mai mult cu oamenii care nu mai sunt, poate ca acolo as umbla… Le-as spune prietenilor mei care nu mai sunt ce au de facut, ce o sa se intample, as incerca sa-i ajut cumva. Ceea ce-i o prostie, pentru ca nu avem voie sa facem asta. Poate ca de asta nu ne e permis sa ne inoarcem si sa influentam destine.
“Pe Motu Pittis l-am cunoscut la tata la birou, cand a venit la un spectacol.”
Andra Gavril: Am hotarat in clasa a saptea ca vreau sa fac Actorie. Primii care au aflat au fost Emilia Popescu, Ionut Bogdan Stefanescu si Motu Pittis.
Marea Dragoste / Tango: Am citit despre asta… Dar cum ai intrat in anturajul lor?
Andra Gavril: Mergeam la teatru de mica si era o perioada in care era usor sa cunosti actorii, ei ii stiau pe cei care veneau la teatru. In fata la Bulandra erau asezate doua banci, fata in fata cu intrarea actorilor. Stateam acolo ore intregi, asteptand actorii sa treaca, sa-i vedem macar asa, doua secunde. Unii se opreau si vorbeau cu noi. Pe Motu Pittis l-am cunoscut la tata la birou, cand a venit la un spectacol. Au venit el, Ciocu Vintila si Anda Calugareanu. Am avut un noroc fantastic, asa niste lucruri frumoase mi s-au intamplat! Apoi, am avut o perioada in care mergeam in fiecare zi la Buftea. Aveam, n-aveam treaba, eu eram in autobuzul de Buftea. Mergeam peste tot, pe platouri, la montaj, imi placea sa colind… Aveam 12 ani. Aveam nevoie sa stiu, pur si simplu, eram foarte curioasa. Si e bizar, pentru ca eu eram infiorator de timida cand eram mica.
Marea Dragoste / Tango: Si, pana la urma, ai dat Actorie…
Andra Gavril: Da, am facut pregatire in liceu pentru asta.
Marea Dragoste / Tango: Unde ai facut liceul?
Andra Gavril: La Spiru Haret, cu toata gasca mea, am mers cu totii acolo. Am ramas prietena cu ei pana astazi. A fost o generatie foarte frumoasa si toti cei din grupul meu au reusit in viata.
Marea Dragoste / Tango: La Actorie ai intrat din prima?
Andra Gavril: Da, din prima. Am fost la clasa lui Horatiu Malaele, Emil Hossu si Catrinel Dumitrescu. Si, prin anul doi de facultate, iar am avut un moment de nebunie: am vrut sa renunt la tot si sa dau la Medicina. Mi s-a parut ca-mi trebuia asta neaparat! (rade) Dar am abandonat ideea, pentru ca un prieten foarte bun de familie, care este chirurg la Spitalul de Urgenta, profesorul Ionescu, mi-a dat vreo doua si mi-a explicat ce sanse aveam eu sa devin marea femeie chirurg care ma visam. Nu eram dispusa sa renunt nici la Actorie, daca se putea sa le fac pe toate, ar fi fost perfect! (rade) Pentru ca Milu, Catrinel si Horatiu erau atunci cu totii angajati la Nottara, ne-am facut toata facultatea in teatru. Spectacolul nostru de productie a intrat in repertoriul teatrului, dupa absolvire. In timpul facultatii aveam patru joburi: lucram la doua ziare, imparteam tigari prin oras in week-end, si mai lucram la o companie de pagere.
Marea Dragoste / Tango: Si ce faceai acolo?
Andra Gavril: Castigam bani si independenta. Mi se parea ca era vremea sa nu mai cer bani de la mama si de la tata. Si, cum primisem deja masina – imprumut, daca eram cuminte – imi trebuiau si bani de benzina, si atunci lucram.
“Stii vreun loc, altul decat Televiziunea Nationala, unde se realizeaza un jurnal cultural?”
Andra Gavril: Nu mai stiu cum l-am cunoscut pe Miron Manega, dar el este cel care mi-a pus pixul in mana. Si-mi taia titlurile! (rade) La Supermagazin, am fost colega si cu Simona Catrina, si cu Alice Nastase, cu toata gasca de la voi. Supermagazin era suplimentul de “monden” al Evenimentului Zilei. Faceam interviuri cu actori si cantareti, deci acolo am invatat ce inseamna un interviu, ce inseamna sa scrii un text, o stire, mi-a fost de mare folos. Cealalta revista se chema America Magazin si era condusa de Aristide Buhoiu.
Marea Dragoste / Tango: Si apoi?
Andra Gavril: Apoi, dupa un an de actorie, nu mi-a mai placut… Nu-mi placea ce se intampla in teatru, era o perioada in care se montau spectacole foarte agresive, era musai ca actorii sa injure pe scena si sa joace dezbracati, si nu se prea potrivea cu ce credeam eu despre teatru. Pentru mine, sa mergi la teatru insemna sa intri intr-o poveste, nu sa te agreseze cineva sau sa te sperie cineva, sa te socheze cu orice pret. Si am plecat in publicitate, la compania D’Arcy, unde am lucrat timp de cinci ani, am facut art-buying. Am invatat ce inseamna disciplina, munca in echipa, am invatat ce inseamna sa ai un termen limita, sa spui ca se poate si atunci cand nu se poate si sa inventezi, sa tragi de limitele tale… A fost o perioada foarte frumoasa, era o lume speciala, era ceva nou si foarte creativ. Si m-am intors si la teatru pentru spectacolul Lectia regizat de Horatiu Malaele. Iar in 2002, am auzit ca se infiinteaza TVR Cultural. Un fost coleg de scoala al parintilor mei mi-a dat vestea. M-am prezentat la concurs: “Buna ziua, mi-as dori si eu sa…”. M-au acceptat intr-o serie de pregatire, de formare profesionala, am facut cursul, iar in 2002, in aprilie, a inceput Jurnalul, si uite ca s-au facut 10 ani.
Marea Dragoste / Tango: Multi inainte! Cum de ai ramas in acelasi loc atatia ani?
Andra Gavril: Iti raspund cu o intrebare: stii vreun loc, altul decat TVR, unde se realizeaza un jurnal cultural? Unde sa existe o emisiune live, zilnica, de stiri culturale? Eu nu stiu! Cu toate lucrurile care se intampla in TVR acum si cu toate perioadele proaste prin care a trecut, este singurul loc in care eu am putut sa fac asta. Atunci cand ti-e bine undeva, n-ai de ce sa te gandesti la alte locuri. Chiar e bine, chiar ma simt bine, merg cu drag la serviciu de fiecare data. Si, uite, a fost nevoie de 10 ani ca oamenii sa vina spre noi. Acum, la aniversarea de 10 ani, am primit atatea mesaje frumoase, atatia oameni au venit spre noi si ne-au trimis scrisori, mailuri, felicitari, cadouri, flori… A fost nevoie de 10 ani sa existam pe piata. Nu stiu ce s-a intamplat: ori s-au saturat de ce se intampla in rest si si-au indreptat atentia asupra noastra, ori noi am devenit mai buni, ori am devenit mai vizibili… Nu stiu ce s-a intamplat, dar a fost ca o minune. Uite, inclusiv tu ai venit acum, dupa 10 ani! N-ai venit acum cinci ani. Deci, de ce sa pleci dintr-un loc atat de frumos?
“E usor sa ti se para ca esti cineva, mai ales cand incepe sa te salute lumea pe strada.”
Andra Gavril: Pentru mine Jurnalul inseamna, in primul rand, invitatii pe care ii am in fiecare seara. Ei ma ajuta sa nu o iau razna, pentru ca sa stii ca e foarte usor sa o iei razna atunci cand apari la televizor. E usor sa ti se para ca esti cineva, ca esti o persoana cunoscuta, mai ales daca te saluta doi-trei pe strada. Dar cand ai in fata in fiecare seara oameni de genul celor pe care ii am eu, iti dai seama ca tu esti pus acolo sa-i descoperi pe ei si sa-i “daruiesti” celor de acasa. Esti doar o gazda. Atat.
Marea Dragoste / Tango: Ai avut, totusi, vreun moment in care sa-ti fi dorit sa o lasi balta, sa te apuci de altceva?
Andra Gavril: Nu, chiar nu. Si au fost perioade grele, au fost tot felul de presedinti care au incercat sa ne desfiinteze, au fost tot felul de tentative de schimbare a Jurnalului, de a-l face sa arate altfel. Am rezistat si am tot sperat ca se va indrepta. Si uite ca s-a indreptat si ca existam in continuare pe piata. Dar sa renunt, nu, niciodata. Am fost un singur an la TVR 1 si am facut o alta emisiune, dar nu m-am simtit ca si cum as fi plecat de la Cultural, am fost doar “detasata”. Era o emisiune inregistrata si mi-a lipsit directul foarte tare.
Marea Dragoste / Tango: Te simti mai bine in direct?
Andra Gavril: Mult mai bine. Sunt absolut impiedicata cand e vorba de emisiuni inregistrate. Am fost invitata in Jurnalul nostru, acum, cand am implinit 10 ani. De fapt, am fost cu totii acolo, numai ca eu nu mai eram la prezentare. Am avut niste emotii infioratoare, ceea ce nu mi se intampla cand sunt eu in postura de moderator.
“Jurnalul asta nu e despre o bluza sau despre o freza, e vorba de ce transmitem.”
Andra Gavril: Nu stiu daca sunt lucruri pe care trebuie sa le afle oamenii de acasa. Sunt momentele in care am eu ceva, in care mie mi-e rau. Mi s-a intamplat, normal, am avut si zile proaste, in care abia m-am ridicat din pat si am mers la serviciu, mi s-a intamplat sa-mi fie rau, sa-mi fie cald sau sa-mi rup o mana cu 10 minute inainte sa intru pe post. Dar oamenii nu trebuie sa stie lucrurile astea, si asta e singura grija pe care o am: sa nu se vada. Pentru ca este vorba despre munca unei intregi redactii, nu poti sa vii tu si sa faci totul praf, indiferent de motiv. Si, culmea, tocmai in zile din astea, mi s-a intamplat sa ajung acasa, sa deschid calculatorul si sa vad cate un mesaj in care cineva imi spune: Nu mi-a placut bluza ta azi sau Nu mi-a placut cum ti-a stat parul! Atunci, da, simt ca o iau razna! (rade). Imi dau seama cat de putin suntem atenti unii la ceilalti, vad ce pretuim la ceilalti… Daca telespectatorul de acasa imi spune ca nu-i place bluza mea, cu tot respectul, pe mine telespectatorul acela nu ma intereseaza. Jurnalul asta nu e despre o bluza sau despre o freza, e vorba de ce transmitem.
“Cultura nu incepe cu Liiceanu si nu se termina cu Plesu. Cultura poate fi oriunde.”
Andra Gavril: Cred ca omul care e in fata ta, la TV, e foarte important. Daca nu ti-e simpatic, e clar ca nu te uiti. Daca omul de pe ecran e o persoana agreabila, care iti intra pe sub piele, te uiti cu mai mare drag. si nu cred ca e neaparat rautate, nu cred ca neaparat cauta un cancan. Dar, din pacate, unii au senzatia ca oamenii din televizor sunt niste roboti. Si nu suntem, fir-ar sa fie! Ni se intampla si noua sa mai avem zile proaste, zile in care nu se sta parul! Si inca ceva, nu sunt de acord cu ce ai spus mai devreme: “publicul nostru” si “publicul celalalt”. Noi n-am vrut niciodata sa ne cataram pe un piedestal la care sa nu mai ajunga nimeni. Nu ne-am dorit ca Jurnalul sa fie elitist, ci mergem pe ideea ca poti sa intalnesti cultura oriunde. Poti sa intalnesti cu un strop de magie pe strada, observand un om, un gest… Cultura nu incepe cu Liiceanu si nu se termina cu Plesu.
Marea Dragoste / Tango: Dar stii ca perceptia publica este ca sunteti, totusi, elitisti… E vorba, pana la urma, de un post de nisa, nu?
Andra Gavril: Elitisti? Poate ca asa a inceput canalul asta, poate ca asa a fost perceput mesajul nostru. Un post de nisa e oricum, si e normal sa fie asa. In tarile civilizate, nici macar nu monitorizeaza cineva audientele la Arte sau la Mezzo. E vorba despre faptul ca eu iti ofer o varianta. Dar atata timp cat sunt pusti de 17 ani care fac performance, sunt copii de 12 ani care fac grafitti, despre ce vorbim? Cultura poate fi oriunde. Poate fi la 2 ani, cand un copil se duce prima oara la balet, poate fi la 80 de ani, cand omul inca mai crede ca o brosa de argint e cea mai pretioasa piesa de arta. Ideea e ca fiecare sa-si gaseasca in el bucatica aia de frumos. Toata lumea citeste cate o carte, toata lumea asculta o muzica, oricine face o fotografie, toata lumea ar trebui sa vada cand vine primavara, cand ninge prima oara… Nu trebuie decat sa ti le aduni, pe astea toate, si sa nu te excluzi din poveste. Daca asta se cheama cultura, foarte bine, sa se cheme cultura. Mie mi se pare ca e un act de minim respect fata de noi si fata de cei din jur.
Marea Dragoste / Tango: E o forma de inspiratie, pana la urma, nu? Si voi, implicit, sunteti parte din aceasta inspiratie.
Andra Gavril: Mi-as dori sa fim. Suntem niste oameni absolut normali. Vorbesc acum despre mine: ascult muzica, vreau sa stiu ce se intampla in jurul meu, uneori vorbesc mai putin evlavios in cercul meu de prieteni – e o greseala sa crezi ca oamenii de cultura vorbesc numai din DEX, cele mai stasnice injuraturi o sa le auzi in mediul extrem de academic sau printre artisti. Pledez pentru normalitate: hai sa fim normali, hai sa avem bun simt, hai sa fim curiosi, hai sa ne dorim sa invatam si hai sa ne acordam timp unii altora, sa ne privim in ochi, sa ne spunem buna ziua. Altfel, ne pierdem vietile, ne pierdem noi pe noi. Eu incerc sa-i trag de maneca pe cei din jur si sa le arat ce vad. Dar, pana la urma, e o alegere si asta, cum vrei sa traiesti.
“Eu cred ca o relatie pe care o ai cu cineva –o relatie in care impartasesti ceva – nu se incheie niciodata.”
Andra Gavril: Acum, depinde ce vrei sa afli cand spui “indragostit”: te referi la cand mi s-a intampla prima oara, la gradinita, cand am hotarat sa ma marit cu Tavi? Da, asa voiam, sa ma marit cu el, pentru ca mi-a dat un martisor si pentru ca avea si casa la Predeal! (zambeste) Dar pe la 16 ani m-am indragostit prima oara crancen, dureros si pana in ultimul por. A fost o poveste foarte frumoasa, superba, pe care o doresc oricui.
Marea Dragoste / Tango: Cu un coleg de liceu?
Andra Gavril: Nu, cu cineva mai mare decat mine, cu un om care m-a ajutat foarte mult, care mi-e si astazi alaturi, si care m-a ridicat de cate ori m-am prabusit.
Marea Dragoste / Tango: Nu se intampla des sa ramanem in legaturi atat de bune cu cei cu care rupem o relatie…
Andra Gavril: Eu cred ca o relatie pe care o ai cu cineva – o relatie in care impartasesti ceva – nu se incheie niciodata. Chiar daca drumurile se despart, chiar daca fiecare merge in directia lui, o relatie profunda nu se termina niciodata. Ceva ramane intotdeauna in noi si ne urmareste toata viata.
Marea Dragoste / Tango: Dar relatiile care se termina cumplit, cu cearta?
Andra Gavril: Ceva nu a mers, n-au fost amandoi acolo, cu adevarat. Eu nu vorbesc despre relatiile gresite, despre impresia de relatie, despre greselile pe care le facem. Nu cred ca o relatie inseamna doar ca doi oameni au iesit un timp impreuna sau au impartit o casa niste ani. O relatie inseamna altceva.
Marea Dragoste / Tango: Ce inseamna?
Andra Gavril: Inseamna sa fii in aceeasi pastaie.
Marea Dragoste / Tango: Cred ca asta se intampla destul de rar.
“Noi suntem marea dragoste.”
Marea Dragoste / Tango: Nu cred ca inteleg exact ce vrei sa spui.
Andra Gavril: Atunci cand ne indragostim de cineva, cand ne place cineva, cand avem o relatie cu cineva, e o nevoie a noastra de noi pe care ne-o implinim prin persoana respectiva. Te indragostesti de cineva pentru ca te simti bine in raport cu persoana de langa tine. Stai intr-o relatie cu cineva pentru ca ti-e bine in raport cu acea persoana. Esti prieten cu cineva pentru ca exista un schimb. Ma feresc sa spun ca “avem nevoie” sau ca “folosim”, pentru ca sunt cuvinte carora li s-a dat prea des o conotatie urata. Dar, daca stai sa te gandesti bine-bine, despre asta e vorba. Ne folosim unul de celalat, si atentie, “folosim” e un cuvant bun aici. Sa folosesti e in regula, sa ai nevoie e in regula. Nu ne indragostim asa, pur si simplu. Ne indragostim cand ne simtim bine, cand ne simtim rotund, cand crestem din interior, cand miracolul numit suflet nu mai are loc in trupul nostru. Iar persoana cealalta pateste acelasi lucru. Deci ce e marea dragoste? E o jumatate de drum, la care ne intalnim cu celalalt. Sigur ca se intampla ca unul sa mai dea doi pasi inapoi – te duci dupa el si-l tragi; altul mai cade – il ridici. Iti salvezi salvarea.
Marea Dragoste / Tango: Inteleg acum… Si mie mi s-a intamplat, odata, sa-mi dau seama ca iubeam atat de mult un barbat pentru felul in care ma vedeam eu in oglinda, prin ochii lui.
Andra Gavril: Da. Asta este ideea mea intima despre ce inseamna dragostea. Marea dragoste suntem noi, atata timp cat ne iubim pe noi insine, si ne respectam, si investim in noi timp, rabdare, drag… Daca iti este drag de tine, ai ceva de dat! Si poti sa primesti. Daca tu nu esti in regula cu tine, daca nu te simti bine in pielea ta, daca esti morocanos si nemultumit si cu dosu-n sus… atunci n-ai nimic de dat, nici nu te poti astepta sa ti se ofere ceva, nici nu esti pregatit sa primesti!
“Nu stiu sa intru intr-o relatie daca nu sunt convinsa ca e iubire acolo.”
Andra Gavril: Nu stiu. Pentru ca n-am ajuns inca la un bilant. Am convingerea ca mi se poate intampla ceva si maine. Poimaine s-ar putea sa realizez ceva ce mi s-a intamplat acum un an. Deci, nu stiu. Probabil ca da, prima indragosteala, primul sarut, nu le uiti niciodata si raman acolo pentru totdeauna. Dar nici relatia pe care o ai acum nu e cu nimic mai prejos! De asta nu cred ca exista o unica, mare dragoste in perceptia universal acceptata. Dar exista o unica, mare dragoste in sensul in care asta suntem noi. Noi, cu toate sentimentele pe care ni le-a dat Dumnezeu. Si cred ca se poate intampla o mica minune in fiecare zi, nu cred ca e doar o data. Toate povestile astea, impreuna, ne fac pe noi, ne compun destinul. Dar n-am ajuns acolo inca. Habar nu am ce-mi aduce maine.
Marea Dragoste / Tango: Ai avut vreodata convingerea ca ti-ai gasit marea dragoste?
Andra Gavril: Pe mine, da, m-am gasit. Nu stiu sa intru intr-o relatie daca nu sunt convinsa ca e iubire acolo. Nu pot sa fac asta. Nu stiu sa fac altfel. N-am nevoie de nimic palpabil, nu m-a interesat niciodata sa folosesc un barbat doar ca sa apar pe prima pagina sau ca sa am un serviciu mai bun.
“Vreau sa fie foarte clar pentru toata lumea: cu mine, Florin n-a fost niciodata agresiv.”
Andra Gavril: S-a intamplat lucrul asta, la un moment dat, da. Si probabil ca este un subiect despre care nu as fi vorbit niciodata, pentru ca daca nu am vorbit timp de cinci sau sase ani, nu stiu de ce as face-o acum. A existat un singur interviu pe care Florin l-a dat, demult, chiar cand ne-am cunoscut, un interviu care a fost uitat, pentru o perioada, n-a mai interesat pe nimeni subiectul. Noi am aparut in public, ieseam de multe ori, pentru ca atunci cand stai cu un om in casa atatia ani de zile, mai si iesi impreuna cu el. Repet, n-as fi povestit niciodata despre relatia asta – pentru ca sunt convinsa ca exista un motiv pentru care avem usi la casele noastre – daca nu s-ar fi scris atat de multe aberatii despre noi in ultima perioada.
Marea Dragoste / Tango: La ce te referi, mai concret?
Andra Gavril: Vreau sa fie foarte clar pentru toata lumea: cu mine, Florin n-a fost niciodata agresiv. Nici nu poate fi vorba de batai, palme, imbranceli sau alte agresiuni. Nu am vazut asa ceva la omul asta, si cred ca, daca ar fi fost sa fie, se intampla in cinci ani de zile, as fi vazut vreun semn. Apoi, nici vorba de faptul ca el m-ar fi parasit pe mine intr-un moment in care mi-a fost greu si ar fi plecat sa bea prin carciumi. Idiotenii! As vrea sa-i vad pe cei care au scris nemernicia asta cumparand ziarul si citind asa ceva despre ei; as vrea sa le vad fetele parintilor lor; sa le vad fetele prietenilor, sa-i vad cum raspund la telefon si dau explicati… despre ce?! Cat de nemernic sa fii sa folosesti vietile unor oameni, sa mai scoti si declaratiile cuiva care si-a amintit ce i s-a intamplat acum 10 ani, ca sa ce? Cui foloseste si la ce? Pe cine intereseaza ce mi s-a intamplat mie? Pe cine intereseaza ce i s-a intamplat lui?
“Eu nu mai am nimic cu Florin in momentul asta, relatia noastra s-a terminat. Dar am sa-i apar onoarea intotdeauna!”
Andra Gavril: Adica nu te intereseaza ce am facut eu, profesional, timp de 10 ani, si te intereseaza ca cineva vine si spune “Chilian bate femei!”? Am avut o perioada foarte proasta atunci, m-am simtit mizerabil. Am avut senzatia ca cineva mi-a intrat in suflet si a dat cu smirghel pe interior. Nu poti sa faci asa ceva, n-ai dreptul sa faci asta! Eu nu mai am nimic cu Florin in momentul asta, relatia noastra s-a terminat. Dar am sa-i apar onoarea intotdeauna! Onoarea fata de mine. Pentru ca e o poveste superba din viata mea si suntem in continuare prieteni. Daca maine are nevoie de mine, il ajut. Daca astazi am nevoie de el, e aici pentru mine. Chiar daca n-am vrut niciodata sa vorbesc despre relatia noastra, uite ca rabufnesc acum si spun: Nu e adevarat! A, da, Florin poate fi agresiv verbal. Are o gura cat o sura, se cearta cu toata lumea, se ia de gat cu toti, poate sa devina foarte usor nesuferit, e sincer pana la impolitete, dar violenta n-am vazut niciodata la el!
Marea Dragoste / Tango: Tu cat si ce stii despre acea poveste, in care el a fost acuzat ca a fost violent fizic?
Andra Gavril: Eu nu am fost acolo cand s-a intamplat povestea aceea. O stiu, insa, de la Florin si o stiu cu mult inainte ca ea sa fie expusa peste tot. El mi-a povestit. Nu am fost acolo si nu stiu ce s-a intamplat, repet. Dar cred ca un om care este agresiv, care are asta in el, s-ar fi manifestat in cinci ani de stat in casa cu mine. Intr-un fel, simt ca e de datoria mea sa spun ca nu e asa. Eu stiu ca n-am notorietatea acelei fete, dar am o profesie serioasa, vin dintr-o familie foarte zdravana, unde Florin a fost intotdeauna foarte bine primit si am toate tiglele pe acoperis. Si cred ca am si eu un cuvant de spus in povestea asta. Nu pot sa vorbesc despre ea, nu stiu ce sa intamplat cu ei, dar stiu ca in momentul in care faci de… spanac pe cineva cu care ai fost, te duci direct in oala aia si tu. Iar daca ti s-a intamplat ceva rau, Dumnezeule, te duci atunci, iesi atunci si spui! Nu dupa nu stiu cati ani, nu la televizor!
“De cate ori l-am enervat dramatic, crede-ma ca la un moment dat, tot si-ar fi iesit din pepeni!”
Andra Gavril: Probabil ca, la fel ca si mine, a considerat ca sunt lucruri despre care e mai bine sa taci.
Marea Dragoste / Tango: Te intreb ceva ce te-ar intreba cei care cred ca Florin bate femei: nu cumva Chilian si-a dat seama ca a gresit cu Anamaria si a decis sa procedeze altfel cu tine?
Andra Gavril: L-am enervat dramatic, crede-ma ca la un moment dat, tot si-ar fi iesit din pepeni! Am reusit de cateva ori sa-l enervez rau de tot, cu diverse lucruri, cand nu eram de acord cu ceva. Oamenii nu se schimba, nici in bine, nici in rau. Serios, eu n-am fost reabilitarea lui. Il stiu pe Florin ca pe buzunarele mele, stiu ce va face inainte sa faca ceva, inainte sa spuna ceva, stiu deja ce va zice. Nu intamplator, pe blogul lui si pe pagina lui de Facebook, e un text scris de mine, “O mie de vieti”. E textul lui de prezentare, scris de mine. Si nu intamplator el l-a lasat acolo, si nu intamplator a spus ca este “cea mai draga descriere a mea”.
“Ne-am cunoscut cu ocazia acelui interviu.”
Andra Gavril: Eram la serviciu, de 1 Mai, si producatoarea mea l-a adus pe Florin, care tocmai se pregatea sa-si opereze degetul. Asta a fost motivul pentru care el a fost in Bucuresti in ziua aia. Ne-am cunoscut cu ocazia acelui interviu.
Marea Dragoste / Tango: Si cum a inceput toata povestea voastra?
Andra Gavril: N-as vrea sa vorbim despre povestea asta, pentru ca eu nu stiu ce e in viata lui in momentul asta, dar stiu ce e in viata mea, si cred ca n-ar fi corect pentru persoanele celelalte sa ies si sa spun o poveste care e…in buzunarul de la piept (n.r. face referire la titlul blogului ei, “Buzunarul de la piept”).
Marea Dragoste / Tango: De ce dupa cinci ani moare o relatie?
Andra Gavril: Nu moare niciodata o relatie. Se intampla ceva, o luam pe alte drumuri. Nu mai functioneaza, apare ceva care ne desparte, care zice gata, voi acum mergeti separat. Fara nici un regret, cu liniste si cu zambetul celor care stiu.
Marea Dragoste / Tango: Asa s-a intamplat?
Andra Gavril: Da, asa s-a intamplat.
“Povestile mele mi le stiu eu, consider ca eu sunt cea fericita si linistita.”
Andra Gavril: Ultimul.
Marea Dragoste / Tango: Povestea aceea in care tu suferi singura acasa, iar el sta in carciumi si bea.
Andra Gavril: Da. Nu poti sa publici asa ceva cand nu ai nimic! Nu poti sa folosesti ca sursa pentru un asemenea articol un telefon al cuiva. Este ceva atat de grav… M-a deranjat foarte tare faptul ca au incercat sa dea de mine, nu au reusit, si pentru asta au considerat ca pot publica ce vor ei. Eu prin PR-ul nostru am subliniat ca nu am nimic de declarat. El a fost sunat, a spus ca nu are nimic de comentat, si atunci ce faci? In fine, povestile mele mi le stiu eu, consider ca eu sunt cea fericita si linistita. Eu n-am cautat nimic niciodata. Am un buzunar special, care nu e la vedere.
“Noi am botezat un copil impreuna. Cum sa rupi lucrurile astea? Sunt amintiri pentru care Florin o sa ramana intotdeauna in viata mea.”
Andra Gavril: Hai sa ne gandim putin la patima, la ce inseamna iubire, la ce inseammna egoism. Ce inseamna sa iubesti pe cineva? Inseamna sa-i doresti sa-i fie bine, cu sau fara tine. Si, daca-i doresti sa-i fie bine, cum sa nu fii prietenul lui?
Marea Dragoste / Tango: Daca ai putea sa refaci ceva din povestea ta cu Florin, ai face ceva diferit?
Andra Gavril: Absolut nimic. Nu cred ca e nimic de refacut, de reconstuit, de schimbat. Atatea amintiri frumoase, atatia oameni, povesti, intalniri frumoase… Nu pot decat sa-i doresc sa-i fie bine, repet. Noi am botezat un copil impreuna. Cum sa rupi lucrurile astea? Imi mai vine sa-ti spun ceva, ca sa ma intelegi mai bine atunci cand sustin ca o relatie nu se poate rupe niciodata…
Marea Dragoste / Tango: Spune-mi, daca vrei.
Andra Gavril: In toata povestea asta, am avut norocul sa stau cu urechea lipita de spatele unui om care canta la chitara si sa aud un sunet inainte sa iasa din pieptul lui, din gura lui. Intelegi? Sa stai cu urechea lipita de plamanii cuiva si sa auzi sunetul cand se naste, inainte sa devina sunet, in timp ce el canta. Asta poate sa insemne orice… Sunt amintiri pentru care Florin o sa ramana intotdeauna in viata mea.
Marea Dragoste / Tango: E greu sa ai o relatie cu un artist?
Andra Gavril: Nu stiu. E greu sa ai o relatie cu cineva care apare in fiecare zi la televizor si primeste scrisori, si se trezeste cu tot felul de descreierati la iesirea din tura? Vorbesti despre ele si razi, atata timp cat nu devin periculoase pentru tine si cat timp nu trec de usa aceea despre care vorbeam.
Marea Dragoste / Tango: Cu ce altceva ai mai ramas dupa povestea aceasta? Ce ai invatat?
Andra Gavril: Cred ca am invatat linistea. Si am invatat sa fiu mai inteleapta, am invatat diferenta dintre a da si a darui. Nu pot sa spun mai mult… Nu simt nevoia sa impart o poveste pentru care doi oameni au muncit.
Marea Dragoste / Tango: Muncesti intr-o relatie?
Andra Gavril: Da, muncesti!
Marea Dragoste / Tango: Nu vine nimic de-a gata, nu ti se daruieste nimic?
Andra Gavril: Ba da, darul e intalnirea, dar mai departe muncesti.
Marea Dragoste / Tango: E firesc sa fie asa?
Andra Gavril: Da. Dar nu vezi asta ca pe un efort atunci cand esti intr-o relatie. Trebuie sa gandesti cu un pas inainte, trebuie sa-ti inmultesti grija, rabdarea, atentia cu doi. Da, o relatie se construieste.
Marea Dragoste / Tango: Acum ce iti doresti intr-o relatie?
Andra Gavril: Ce mi-am dorit intotdeauna: sa fiu linistita, sa am langa mine un om care sa ma faca sa rad, cu care sa am ce vorbi, sa ma protejeze, sa ma fascineze. Un om care sa fie atent la ce-i povestesc, sa ma surprinda. Omul acela exista, si ii multumesc ca exista.
Marea Dragoste / Tango: Esti o norocoasa, repet!
Andra Gavril: Norocul si toate celelalte sunt in noi. Luati cate o picatura, daca treceti pe aici.
