Andreea Ogăraru: România este pentru noi povestea unei iubiri totale, teribile, neîmplinite

ANDREEA OGĂRARU: Și vaccinarea opţională este o problemă, din pricina lipsei de educaţie sanitară a unei părţi foarte mari din populaţie. Dar asta nu înseamnă că vaccinurile nu au riscuri, nu înseamnă că nu au urmări. Dacă în Eleveţia medicul îţi explică la fiecare vaccin care sunt părţile lui bune şi care sunt cele rele, în care situaţie beneficiezi de pe urma lui şi în care poţi suporta diverse consecinţe, nu poate să te mintă nimeni în România că vaccinurile nu au riscuri ori efecte secundare. Rezolvarea este pe termen lung: înfiinţarea unor centre locale care să ajute femeile pe timpul sarcinii, să le instruiască corect cu privire la igiena corectă, alimentaţie etc, să le explice cum se clădeşte sistemul imunitar al unui copil, cât de importată este alăptarea, la ce semne trebuie să se uite atunci când a născut, unde să se ducă şi unde să nu se ducă cu un nou născut… Apoi, fiecare copil se tratează individial, se observă, se examinează cu atenţie timp de câteva săptămâni şi abia apoi vaccinezi. Iarăşi, trebuie să ai la dispoziţie şi variante de vaccinuri mono. Trebuie să pui la dispoziţie scheme de recuperare şi tot aşa. Dar asta înseamnă foarte multă muncă, dedicare, preţuire a populaţiei, investiţie în populaţie, şi noi vedem sigur că în România asta nu se întâmplă. Un medic ce ştie că trebuie să te vaccineze cu forţa mai studiază? Se mai preocupă, îţi mai explică? Îşi culege date? Cum să facem atunci?! Orice lucru cu forţa duce la un alt lucru, tot cu forţa. Nu asta le spunem oamenilor despre orice? Nu asta se spune şi în cazul abuzurilor asupra femeilor, ori asupra copiilor, ori în situaţiile ce privesc minorităţile? Poate nu e rău să gândim o strategie pe termen lung, cu sprijinul unor ţări care pot da o mână de ajutor, ca să vedem cum e cel mai bine de făcut legat de vaccinarea populaţiei. Şi vaccinaţi, şi nevaccinati românii rămân la fel de neinstruiţi în multe domenii şi nu rezolvăm mare lucru. Este de pildă o altă situaţie deosebit de importantă ce are legătură directă cu sănătatea micuţilor. Avem o pată mare pe onoarea noastră, legată de problema alcoolului, dar nu am văzut niciodată ca statul român să aibă vreo campanie împotriva acestei maladii teribile.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât de aglomerate sunt zilele tale în Olanda? Cum arată o zi obișnuită pentru tine și pentru familia ta?

ANDREEA OGĂRARU: Pentru noi, zilele sunt uneori mult prea aglomerate. În România nu am reuşi să ducem un asemenea program în doi oameni, plus mama care ne ajută. Trezirea la 6, mâncare proaspătă la pachet în fiecare zi pentru copii, George la şcoală, la birou, şi mai apoi pe teren, eu organizez tot ce ţine de casă. Apoi urmează alergătura pentru activităţile extraşcolare, Natalia trage tare pentru academia de balet şi nu poate lipsi niciodată, cei mici fac înot, gimnastică, Sofia doreşte şi pian, Eric e pasionat de free-running şi parkour, George are întotdeauna un program imprevizibil cu meciuri şi evenimente prin toată Olanda. Eu mă lupt să ţin frâiele, calendarul şi să îmbin cursurile, proiectele şi întâlnirile mele cu orele de alăptare ale lui bebe, cu programul copiilor, cu ritmul lui George care înseamnă mereu alte zile libere decât weekendul, alte perioade de vacanţă decât ale copiilor. Nu trebuie elogiat programul încărcat, omul are nevoie să se mai şi oprească, să îşi tragă sufletul, să se odihnească pe sine şi pe altul care are nevoie de el. Câteodată aş vrea să avem curajul de a ne lua o pauză. Un an în care să nu trăim decât după programul naturii, în care să avem timp de toţi cei ce ne duc dorul, în care să avem timp să observăm ce se întâmplă în jur, să vizităm toate colţurile ţării, să căutăm o altfel de istorie, să pictam, să desenăm, să cântăm… să fim oază pentru alţii la fel de aglomerati ca noi. Dacă nu ar fi frica aceea că, dacă ieşi din „matrix”, nu te mai aşteaptă nimeni, că îţi pierzi locul şi rolul, aş face asta şi mâine…