Andrei Gheorghe: Am o dambla, răspund la toate întrebările. Pot să spun, câteodată, No comment, dar răspund. E și asta o putere

de
Andrei Gheorghe

În mai 2012, la el acasă, unde locuia cu soția și copiii lor, am stat de vorbă despre emisiuni, despre bani, despre mașini, despre criză, despre dor…

Alice Năstase Buciuta: Ești acum în juriul emisiunii Fabrica de staruri. Crezi că poate exista o asemenea fabrică, poți face star pe cineva sau, de fapt, te naști star?

Andrei Gheorghe: Știi pe cine faci star? Pe ăla care e star. Pe cel care are în interiorul său drive-ul, atuurile necesare și, întâmplător, nu a reușit din varii motive. Mulți ne ratăm viața și spunem: aș fi fost un mare cântăreț, aș fi putut să fiu un mare dansator… Ei, bine, pe aceia care sunt în situația asta îi poți ajuta. Sunt și aici în concurs câțiva tineri care au venit deja staruri. De exemplu, Alex Mațaev e un  produs comercial perfect terminat. Băiatul ăsta cam din primul show a fost star… Așa era de la început, doar că noi i-am dat elementele alea care fac bine pe micul ecran… Iar despre el am convingerea că o să ajungă star. Ce e starul în România? Asta e o altă discuție…

Dar cine e star în România poți să îmi spui?
ANDREI GHEORGHE: Star e Loredana. Star e Bănică. Staruri sunt Holografii, Irișii, oameni mari care sunt de mult timp pe piață.

Și tu ai fost promovat ca star, ca megastar în anii tăi de Pro Tv, ai fost promovat temeinic, după tipar…

ANDREI GHEORGHE: După tiparul star-sistemului. Ei sunt singurii care utilizează corect star-sistemul, știu să-l întrețină și își urmează cu atenție starurile, produsele. Dar nu intelectul te face star, nu inteligența.

Dar ce?

ANDREI GHEORGHE: Ceva ascuns în tine. Ceva ce vrea să iasă neapărat la iveală. Staruri avem cu toții în clasă, star e clovnul clasei. Sau e câte-un star și prin companii, se întorc privirile, se simte aerul dislocat de persoană – a fost dislocat cu multă media, cu multe comentarii, cu multă muncă. Pentru că staruri sunt numai cei care sunt finisați, îi polișezi și le dai drumul în forma finală.

Deci nu poți fi star fără o echipă care să te pună în valoare?

ANDREI GHEORGHE: Nu. Starul e parte a unui sistem complicat, fără de care nu poți să exiști. Gândește-te câtă nevoie e de social media, new media, câtă muncă e acolo. Uită-te la Inna, ce uzină de comunicare are pe aceste canale! Și sunt lucruri pe care nu poți să le faci singur, e naiv cine crede că stă Inna să răspundă la milioane de fani. Andi Moisescu are 250.000 de fani… E… bigger than life… Și apoi, degeaba ești bun dacă ești prost machiat, dacă sunetul e prost… Sunt multe elemente de profesionalism pe care nu le poți controla. Așa că cei din jurul tău te fac star.

Ești dependent de televiziune? Te întorci mereu la ea, ca la o amantă?

ANDREI GHEORGHE: Sau ca la o soție. Mă gândeam dacă e amanta sau soția. Presa scrisă aproape că vorbește din coșciug. Plaja ei de expresie s-a micșorat enorm. Doar televiziunea a rămas locul unde mai poți să-ți satisfaci dorințele, săai impact. Doar televiziunea îți dă această sacralitate. M-a dat la tv! Am fost la tv!

Tu nu pari genul care să depindă de abordarea asta, genul „vreau să mă vedeți la tv”…
ANDREI GHEORGHE: Asta dispare la un moment dat, începe să fie ca și cum te-ai duce la lucru. Dar e vorba de ce te înconjoară odată cu televiziunea: privirile, admirația, respectul, invidia, dragostea. Îți place să fii mai mare decât ești, iar televizorul îți dă asta.

Îți păstrezi în continuare aura de personaj acid, dur… Așa ești și în particular?
ANDREI GHEORGHE: Da, sunt așa cum sunt. Iar dacă ești mai atent, o să vezi că eu încerc doar să fiu un cetățean obiectiv. Nu urlu imbecilități de genul „de ce ți-ai luat șapcă?!”. Și, pe deasupra, am o dambla: răspund la toate întrebările. Pot să spun, câteodată, No comment, dar răspund. E și asta o putere.

O putere care se poate întoarce împotriva ta?
ANDREI GHEORGHE: De ce? Ce e de nespus, de nezis, de neauzit?! Să răspunzi la întrebări e tot un fel de libertate, o manifestare a dorinței de independență. Dorința de a nu aparține nimănui. Eu am această dorință.

De aceea apari când într-o televiziune, când în alta?
ANDREI GHEORGHE: O personalitate media depinde de canalul pe care apare. Iar până la urmă devine canalul respectiv. Iar canalele sunt în mâna unor oameni foarte puternici, care au cuțitul în mână. E foarte greu să ai în mână un cuțit și să nu faci nimic cu el. Spuneam mai demult că adevărata dovadă a puterii e să nu folosești televiziunea. Dar ei spun: „Cum, să am un Mercedes și să nu mă dau cu el în târg?” Dar puterea nu e un Mercedes, e un cuțit. Și atunci nu vrei să depinzi de oamenii ăștia. Pentru mine e ca un demon care mă împinge să am proiecte care încep și se termină. „Facem ceva împreună”. Nu muncesc pentru tine. Eu nu muncesc pentru nimeni. Poți să muncești pentru tine, pentru familia ta, pentru copii, dar nu pentru alt cetățean. Tu poți să ai banii, eu pot să am ideea…

Ai trecut, deci, prin toate televiziunile? Ai avut proiecte peste tot?

ANDREI GHEORGHE: Dan Diaconescu lipsește din palmares (râde). Și mai sunt atâtea, că ai văzut câte apar mereu. Dar, spre regretul meu, n-am reușit să prind o emisiune la Dan Diaconescu.

Iar în prezent apari la Fabrica de staruri, pe TVR, dar și la Money Channel, cu Oameni și oameni.
ANDREI GHEORGHE: Da, mie asta îmi place, să pot să fac o emisiune hard, cu discuții serioase, și în paralel să fac entertainment. E o bucurie că pot să fac două lucruri atât de diverse în același timp.

Dar înainte de aceste două proiecte ai lipsit o vreme. Pe unde ai fost?
ANDREI GHEORGHE: Au fost doi ani de criză, în care am muncit foarte mult și am deschis clinica de la Cluj, e o clinică de dializă.

Și în plan personal ai avut parte de mari schimbări în ultimii ani. Am făcut de curând un interviu cu soția ta, Petruța Gheorghe, care mi-a vorbit despre copiii voștri, despre schimbări.

ANDREI GHEORGHE: No comment.

Bine, no comment. Spune-mi, atunci, cum te descurci cu copiii…

ANDREI GHEORGHE: Cum ne descurcăm toți! Aoleu, ce ne facem, ăsta nu pricepe, iar ăsta n-o să învețe matematică niciodată, vai de noi… E un job și ăsta de părinte. Norocul meu e că am avut câine de mic. Se presupunea că, având un câine, înveți să ai grijă de cineva care e mai mic decât tine. Copilul îți dă un rost, îți dă un predicat.

Câți ani au copiii acum?

ANDREI GHEORGHE: Stasi are 18 ani (n.r. Anastasia, fetița lui Andrei din prima căsătorie, în 2012), Maria 14, Katarina, 13, Maxi are 12. Iar Hugo e motanul și are 4 ani.

Călătorești mult la Chișinău. Cum mai e dincolo, în România noastră de peste Prut, în Moldova?
ANDREI GHEORGHE: Vezi? Începi să pui întrebarea, încerci să te strecori printre mese, dar tot lovești niște farfurii. România, Moldova… Ia gândește-te invers, cum o fi să ai probleme de identitate? Să trăiești 60 de ani într-o altă limbă, altă cultură? Am mai avut și alte proiecte acolo, a mai fost și Salutare, națiune!, Moldova o bat din ’96. Iar diferența față de ce era atunci este uluitoare. Ce foame, ce sărăcie, ce absență a oricărei speranțe era! Vedeai oameni în vârstă vânzând în stradă, așezat pe un ziar, un cui.Sau intrai în hotel și suna telefonul: „Doriți o donșoară frumoasă, fașeți sex cu dânsa?” În ultimii doi ani, de la revoluția de la 7 aprilie, s-au schimbat enorm lucrurile. Iar câștigul mare e absența fricii. Vezi tinerii pe stradă, înainte nu mai vedeai niciun tânăr, că toți plecau din țară, care încotro… Iar părăsirea țării e una dintre cele mai mari drame. Delocarea. Eu plec, dar nu pot să stau mult nicăieri, fiindcă mă apucă o disperare să mănânc ciorbă sau mici de la Cocoșatu! Memoria mea e legată de gust. Aici e România, în dreptul gurii. Gustul și mirosul. E nevoia de a mă întoarce în burta mamei.

Dar pentru copiii tăi nu-ți dorești să plece din țară, măcar la studii?

ANDREI GHEORGHE: Eu nu-mi doresc nimic pentru copiii mei. Eu îmi doresc să facă ce vor ei, iar dacă se poate, să facă cu grație, ușor. Dacă își doresc să plece, n-o să-i țin. Dar un lucru nu-nțeleg. Fetele de ce trebuie să se căsătorească cu toți maimuțoii ăia cu păr nasol, de ce să nu stea ele acasă, cu tata?…

Ești disperat că se fac fetele mari și te lasă…
ANDREI GHEORGHE: Da. Mai ales când ai umblat și tu cu fetele altor tați, te gândești că ți se întoarce blestemul. E inconfortabil. Parcă ți se sfâșie inima când te gândești că vor pleca…

Crezi că ai fi avut parte de toate aceste proiecte în televiziune dacă n-ai fi fost un bărbat frumos?
ANDREI GHEORGHE: Eu sunt un bărbat nesigur de mine. Abia acum încep să mă accept, cu vârsta. Mereu am suferit din cauza felului în care arătam. Eu aveam părul altfel. Aveau toți păr normal, jegos și drept. Eu aveam păr boticellian, ca să arăt ca îngerul din Primăvara. Și în televiziune fața te ajută, dar nu frumosul… Dacă nu transmiți nimic, degeaba ești frumos.

E altceva?

ANDREI GHEORGHE: E altceva. Nu frumusețea. Iar ca să ne dăm mari, să dăm exemple înalte: Ce, Jack Nicholson e vreun frumușel?

Recunosc că, acum câțiva ani, când prezentai tot felul de evenimente cu Janine, toată lumea comenta ce frumoși sunteți… Ce mai știi de Janine?

ANDREI GHEORGHE: Janine e o tipă pe care o respect. E o femeie cu F mare. E foarte relaxată și foarte puternică. Pot să spun că a contribuit până și la succesul lui Sârbu, fiindcă e cel mai bun om de PR pe care îl cunosc. Electrocuta mulțimea, când apărea. Mie mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ea… Eclipsa by Janine, prezentarea ei de modă, a fost grozavă. Soarele ieșea de după lună și făcea un J… Dar asta e altă poveste.

Ai proiecte editoriale? Scrii?

ANDREI GHEORGHE: Am scris o carte.

În care ai inclus niște articole foarte interesante. Dar altceva nou?

ANDREI GHEORGHE: Eu scriu bine, plătit. Mintea mea e de proiect. Funcționez cu deadline. Nu sunt un mare scriitor, așa că doar notez câte ceva, din când în când. Și vă spun și eu cum spunea colonelul meu din armată: „Dacă sunteți proști, faceți ca mine, luați-vă un carnețel!”.

Ai vreo strategie de străbătut criza?
ANDREI GHEORGHE: Nu, nici nu e nevoie. Suntem foarte ok cu toții. Ne văicărim întruna, dar… Tu știi ce-i aia foame? Tu știi ce-i aia criză? Ai fost vreodată-n Africa? Dacă am fi fost în Africa, niciunul nu ar mai avea dreptul să mai spună vreodată: mi-e greu. Eu am acum tot ce am visat vreodată și ca mine mai toți în jurul meu. Vântu zicea: vreau un BMW negru, casă pe pământ și televizor în fiecare cameră. Și eu la fel. Dacă am astea, sunt cel mai bogat om din lume forever. Iar un BMW negru, la mâna doua, cum o fi, tot poți să ai, și casă pe pământ, și televizor în fiecare cameră. Tot ceea ce e în plus e added value. Tot ce avem în plus e valoare adăugată. Să nu ne mai plângem atâta.

De ce ți-e dor?

ANDREI GHEORGHE: Mi-e dor de mare… Eu sunt băiat de mare, băiat de nisip. Am glezne fine, îmi place să stau întins… Așa sunt băieții de nisip. Iar dacă-mi dai o pereche de pantaloni scurți, un maiou și o pereche mișto de ochelari, mi-e de ajuns. În momentul ăla… I’m the king of the world!

 

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *