Andrei Șerban: Am un picior la București și altul la New York, dar vreau să fiu liber ca Don Giovanni

de
Andrei Serban

Opera Națională București va deschide stagiunea de toamnă cu un nou, mare spectacol, în care miracolul muzicii divine a lui Mozart se întâlnește cu creativitatea irepetabilă a regizorului Andrei Șerban: Don Giovanni. Se anunță cod roșu de aplauze la început de septembrie, cu taifun de emoții, furtuni de uimiri și, pe alocuri, ceva averse de critici, fiindcă la noi e încă la modă să critici măreția doar pentru că altfel n-ai cum să te simți, și tu, un pic măreț.

Cum va fi povestea seducătorului fără scrupule, Don Giovanni, în viziunea marelui regizor român? Cum se vor împleti ariile splendide din Don Giovanni cu inovația interpretativă și noua viziune a lui Andrei Șerban, care dă creației mozartiene o nouă viață, o neașteptată turnură? Cu siguranță, uimitoare…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce aţi ales să faceţi un Don Giovanni nou, din perspectiva dumneavoastră, nu a faptului că Opera din Bucureşti chiar avea mare nevoie de un Don Giovanni nou. Ce anume v-a atras către opera aceasta a lui Mozart?

Andrei Șerban: Toată viaţa am dorit să montez Don Giovanni, dar mi-a fost frică. Mozart îşi numeşte opera drama giocoso, muzica e plină de melodii sublime şi vesele, dar ce se întâmplă pe scenă e departe de a fi vesel. Uneori situaţiile sunt de o cruzime extremă. Întrebarea cheie e cine e Don Giovanni? Un personaj alunecos, complex; nu îl văd doar ca pe un păcătos, un simplu violator de femei, un macho ce profită de sex, ca o dependenţă de un drog. Giovanni e şi un rebel, un om care acţionează liber, căci nu-i pasă nici de consecinţe ori dogme morale. E revoltat contra unei societăţi corupte, pline de tabuuri şi ipocrizii, iar la final răstoarnă ordinea socială prestabilită. Dar, din perspectivă feministă, e drept să fie văzut ca un violator, un macho de neiertat, care tratează femeile abject şi foarte crud.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unele opere au poveşti care nu mai au deloc legătură cu lumea în care trăim, în schimb Don Giovanni şi povestea afemeiatului/sex-simbolului fără milă pentru femeile seduse de el va fi mereu actuală şi poate fi mereu transpusă în câte un prezent. Va ajută asta în regie, este acesta un avantaj pentru o creaţie în care să ne regăsim cu toţii?

Andrei Șerban: Problema lui Giovanni e că el crede în mod eronat că a fi liber înseamnă că ţi se permite orice. E la fel ca teroriştii de azi, care se sinucid crezând că vor fi liberi dincolo. Asta numai libertate nu e şi e chiar bizară această lipsă de conştiinţă morală față de femei, victimele lui. Eşecul său e că niciodată nu prevede consecinţele catastrofice ale acţiunilor lui. Exact ca şi politicienii de pretutindeni, Giovanni chiar refuză să le recunoască. Da, putem găsi corespondenţe cu lumea noastră caracterizată de exces, dezordine totală, seducţie, aviditate, obsesie de putere, dependenţă de plăcere şi iar plăcere, extrapolare şi înşelătorie pe toate planurile..

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Sunteţi, încă, la început, cu montarea spectacolului? Aceasta este partea cea mai grea a construcţiei sau, de fapt, greul vine spre final, când cizelaţi toate nuanţele?

Andrei Șerban: Fiecare pas e greu, secretul e lucrul în detaliu şi asta cere atenţie neîntreruptă. Construim în repetiţii zidul lui Manole, încercăm, iar greşim şi, a doua zi, o luăm iar de la început. Nici la premieră lucrul nu e terminat.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum vă simţiţi la Opera din Bucureşti, cum lucraţi cu artiştii din distribuţie?

Andrei Șerban: Există și în România azi o generație tânără de cântăreți, care sunt mult mai deschiși și mai puțin inhibați. Ei au crescut cu internetul, văd în filme şi la tv că jocul actorilor e nou, curajos de realist şi credibil, şi vor şi ei să cânte pe scenă ca să fie vii şi autentici. Uneori fac lucruri atât de curajoase, că se sperie: oare e permis să faci aşa ceva cu Mozart pe scena Operei Române? Da, le spun, acum e permis, trăim în societate sub aura lui Giovanni!

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Veţi avea invitaţi speciali pentru premieră?

Andrei Șerban: Îi invit la premieră în primul rând pe dragii mei critici de operă, care au desfiinţat cam toate spectacolele mele şi abia aşteaptă să desfiinţeze şi Don Giovanni. Dacă printr-o minune, chiar le va plăcea, înseamnă că noi am greşit rău! Dar spectatorii, publicul obişnuit care-şi cumpără bilete, sunt, de fapt, prietenii adevăraţi. Din fericire ei au apreciat ovaţionând şi Lucia di Lammermoor, şi Văduva Veselă, şi în ei am încredere.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dincolo de munca dumneavoastră de profesor şi de regizor, mai aveţi timp pentru scris, pentru citit de plăcere, pentru bucurii ale sufletului, nu ale profesiei?

Andrei Șerban: Merg la înot, scriu, citesc ( mult mai puţin decât aş vrea) umblu ore pe jos, nu iau taxiul, rar metroul, apar foarte rar la party- uri, cât despre bucuriile sufleteşti, sunt multiple, dar prefer să nu le divulg.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Când spuneţi “mergem acasă”? Când veniţi la Bucureşti, când mergeţi spre Paris sau spre New York?

Andrei Șerban: În lumea asta globalizată, cuvântul „acasă” a devenit confuz. Ce înseamnă acasă? Cine se mai simte acasă chiar înăuntrul său? Eu am norocul să fiu în mai multe locuri, acum am un picior la Bucureşti şi altul la New York, unde locuiesc mult. Deci sunt şi nu sunt aici, mă simt angajat, dar, în acelaşi timp, vreau să fiu liber ca Don Giovanni. Asta îmi dă o mai mare distanţă față de evenimente…

Fotografie de Dana Dima

Fotografie de Dana Dima

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *