La inceput de an, cand toti incercam sa ne gasim cele mai intelepte motive pentru a strabate frumos ragazul proaspat al timpului reinceput, cuvintele lui Andrei Serban desprinse dintr-un superb discurs pe care il vom regasi integral publicat in revista Teatrul Azi de ianuarie, ne pot darui chiar indemnul de care avem nevoie pentru a porni curajos si demn in noua noastra calatorie.
Floarea tineretii
“Zeami, in cartea sa despre traditia secreta a teatrului Nô japonez, vorbeste despre floarea vie, in care descrie cum sa mentii constant in timp calitatea, cum sa ai grija sa-ti cultivi talentul, ca sa nu se ofileasca prospetimea florii. In aceasta carte, scrisa acum 700 de ani, pe care o consider cea mai importanta dintre cartie despre teatru scrise vreodata, sunt descrise in detaliu etapele pe care trebuie sa le urmeze in cursul vietii un actor, ca sa nu piarda aceasta floare a tineretii. Un copil devenit adolescent are o gratie naturala. Nu trebuie sa faca un efort ca sa o mentina. Ca sa nu dispara insa, dupa o anumita varsta, el trebuie sa urmeze o evolutie dificila, caci atunci fl oarea se pierde usor daca nu e intretinuta, ofilindu-se din lipsa de oxigen. Aici e cheia. Pentru ca prea usor credem ca floarea, talentul, este un cadou meritat, pentru care nu trebuie sa platim in niciun fel, nu trebuie sa facem niciun efort.
Titlul cartii lui Stanislavski – Munca actorului cu sine insusi – spune clar despre ce este vorba. Numai ca putini fac mai mult decat sa citeasca titlul. Cei care evolueaza cu adevarat, lucrand constant cu ei insisi, au sansa sa mentina vie si intacta floarea tineretii, cum a spus Grotowski, „numai atunci cand are loc osmoza intre trup si esenta. Cand esti tanar, sa fii organic este fundamental. Dar sa ramai la nivelul trupului inseamna sa te dezintegrezi odata cu trupul, sa mori odata cu el.“
Deci, trebuie descoperit altceva ca sa mentii proaspata floarea tineretii. De unde nevoia de a te intoarce periodic la scoala, de a reinvata, de a reincepe, de a uita tot ce-ai stiut, tot ce nu ai nevoie.”- (Andrei Serban)
(Discursul integral, in revista Teatrul Azi, ianuarie 2013)
