Inca din zori, de la prima randunica si primul pescarus, Ziua Copilului nu-si vede capul de treaba. Mai intai, trebuie sa coaca ciresii in privirile abia dezvelite ale parintilor. Asta nu-i asa de greu, trebuie doar sa le conduca spre patuturile aburite de somn. Apoi, are de sarutat obrajori fara numar, si de ridicat de subsuori copiii, catre cer si soare.
Se stie ca nicio treaba nu-i mai bine facuta decat cea pe care o duci chiar tu la capat, de aceea, ea face tot ce-i sta in puteri pentru ca celor mici sa le fie bine si drag din toate partile. Le scoate pisoi si catei in cale, picteaza zambete largi de bunavointa pe fetele celor mari si mereu grabiti, ascunde ciorbita cea plicticoasa si ii imbie cu prajituri, suc si inghetata. Daca se lasa cu o mica indigestie, ii freaca pe burtica incetisor, in sensul acelor de ceasornic. Isi lungeste orele prin parcuri, printre lopatele, galetuse si triciclete, iar cand nu mai are incotro si trebuie sa lase soarele sa apuna, isi pune ochelarii pe nas si se pregateste sa deschida Poarta fermecata a Viselor cu o poveste ca aceasta:
De mititel, Xiao Wang visase sa stranga o mare comoara. Dupa ce a terminat scoala, a inceput sa munceasca din zori si pana in noapte, fara nicio clipa de ragaz, ca sa-si implineasca visul. Manca pe apucate, nu-si cumpara haine si nu iesea nicaieri cu prietenii. Fiindca se hranea foarte prost, cu timpul, slabise atat de mult, incat parea ca pielea i se lipise de oase, iar hainele, mereu sifonate, rupte si murdare, faceau ca lumea sa-l ia drept un cersetor.
Dupa multi ani, Xiao Wang a reusit sa stranga o mare avere in aur. “Ce-as putea sa fac cu comoara?” se gandea noptile, fara sa poata sa doarma. Într-o dimineata, a visat ca ca-i furau averea si s-a trezit transpirat tot. Ca nu cumva sa se intample asa ceva, a scos saculetii cu bani de aur de sub saltea, unde ii tinea ascunsi, si i-a ingropat la radacina unui copac batran, din gradina. De-atunci, in fiecare seara, cand se intorcea de la munca, dezgropa comoara, o admira, o mirosea si asculta soaptele monezilor cand isi plimba degetele rasfirate printre ele. Dupa aceea, isi ingropa tezaurul la loc, intra in casa si se culca linistit.
Într-o zi, in timp ce Xiao Wang era la munca, un hot a intrat in gradina, i-a dezgropat aurul si i l-a furat. Cand Xiao Wang s-a intors si s-a dus drept la comoara, n-a mai gasit nimic in groapa de la radacina copacului. A inceput sa urle in asa hal, incat toti vecinii au iesit din casele lor.
– Ce se intampla, esti bolnav? – l-a intrebat unul.
– Ti-a murit cineva drag? a vrut altul sa stie.
Xiao Wang era atat de tulburat incat nu putea sa scoata niciun sunet, doar arata cu un deget tremurator spre groapa. Cand a putut, in sfarsit, sa vorbeasca, i-a lamurit pe toti ca ii fusese furata comoara.
– Ce faceai cu aurul, Xiao Wang? l-a intrebat un vecin.
– Nimic, a suspinat.
– L-ai folosit vreodata la ceva?
– Nu… Singura mea placere era sa-l admir.
– Daca toata bogatia ta nu-ti servea la nimic, a incheiat altul, poti sa continui sa vizitezi groapa ca si cum comoara ar mai fi inca acolo.
Copiii au ras de cat de prost fusese Xiao Wang, toti prichindeii strang comori fara pret si le ascund atat de bine, incat nimeni nu le mai gaseste vreodata, uneori nici chiar ei. Eu, de exemplu, Doamna, mi-am scos intr-o zi cheia de la gat (o tineam legata cu un snur, pe sub tricou), fiindca ma deranja la joaca, se tot balanganea si ma impiedica sa fug cum trebuie Am ascuns-o atat de bine in padurea fermecata din spatele blocului, ca nici pana in ziua de azi nu am mai gasit-o. Stiu ca o voi afla in prima zi de iunie, nu conteaza anul, nu conteaza veacul.
P.S. Ziua Copilului inchide Cartea cu Povesti si se indreapta in varful picioarelor catre Usa. O lasa intredeschisa, sa intre lumina, sa intre speranta, sa creasca in prag, la cel mai mic scancet, umbra ocrotitoare a Parintilor.
