E ziua noastra sau e ziua lor? Ziua Parintilor sau ziua Copilului? Mie imi place sa cred ca este sarbatoarea laica ce ne uneste cel mai mult, caci ne insiruieste in suma de fractii cu cel mai de pret numitor comun.
Haide liuliu, dragul mamii,
Scumpul mamii, bunul mamii!
O strachina de cirese pietroase asezata pe un stergar alb. De l-a invatat cineva, bine l-a invatat. De a facut-o dupa mintea lui, buna minte a avut. Ma refer la cel ce a ales inceputul verii pentru sarbatoarea inceputului vietii.
E ziua noastra sau e ziua lor? Ziua Parintilor sau ziua Copilului? Mie place sa cred ca este sarbatoarea laica ce ne uneste cel mai mult, caci ne insiruieste in suma de fractii cu cel mai de pret numitor comun. Aceeasi privire primesc in dar si femeia de servici, care ii intinde baietelului ei o ciocolata, si doamna directoare, in schimbul unui joc pe calculator sau al calculatorului intreg.
Suntem un popor de parinti buni si asta ma face sa sper ca nu vom disparea curand in timp si spatiu comunitar. Suntem emigrantii cu cei mai minunati copii si, din pacate, cu cei mai seriosi, mai sfiosi si mai tristi. Mi se dezleaga nodul din gat in lacrimi, dar le inghit, caci nu e Ziua lor (trebuie sa vorbim odata, Doamna, despre arta femeii de a-si inghiti lacrimile, de a le schimba cursul curgerii, matca, despre cum se scurg ele prin spatele ochilor, cum se retrag ca o maree, chiar in clipa in care s-au facut boaba si stau sa cada).
Mie, Mos Nicolae si Ziua Copilului imi aduceau carti. Mos Nicolae le lasa in cizmulite, iar de 1 iunie, gaseam cartile pe Masa din Sufragerie, ca niste cirese pe un stergar alb. Mi-e rusine sa recunosc ca ma bucuram mult mai mult de Ziua Copilului decat de darurile Sarbatorilor de Iarna. Mai intai, pentru ca deschidea drumul celor mai frumoase cincisprezece zile de scoala, intre care statea infipta ca un bat, ziua mea de nastere. Si apoi, pentru ca era o sarbatoare a noastra, a tuturor, a prajitureselor iscusite, a dascalilor cu imaginatie, a florareselor care adulmecau deja Ziua de Sfarsit de An, a copiilor talentati cu pumnisorii inclestati pe scena.
“Astfel era lumea si eu ii eram rege,
Pentru mine zumzaiau albinele,
Zburau pentru mine, randunele”
(Robert Luis Stevenson, My Kingdom)
Sa ne bucuram, deci, cei cu are timpul mai are inca rabdare, sa ne bucuram de puii nostri, mai mititei sau mai marisori. La modul propriu, topindu-i in imbratisare, ca pe niste minuni vii ce sunt, semnul intrupat al Gratiei Divine varsate peste noi. Sa-i facem sa se simta printi si regi ai inimilor noastre si ai lumii intregi.
Si daca pruncuta nu ti-o adormi, la noapte, atunci cand fratii ei isi vor fi impins, cuminti, barcutele, pe apele somnului, canta-i astfel, cu vocea ta binecuvantata:
Haide liuliu, draga mamii
Draga mamii, puica mamii!
Cate flori au fost pe ses
Fetele ca le-au cules
Si le-au strans in manunchele
Si le-au pus in san la piele
Si le-au strans in manunchi mare
Pe la asfintit de soare
Si i le-au pus subsuoara,
Copilei, ca sa-mi adoarma.
Si se va culca cu soare,
Sa-i para noaptea mai mare…
Si asa mi-a adormit
Puiul mamii cel iubit,
Ca singura n-a stiut
Noptita cand a trecut.
Iar daca nu-i indrazneala prea mare, saruta-o pe crestet, din partea mea…
