fbpx

Angelica Lambru – La Gogoi!

de

Motto:
“Caci strain sunt eu la Tine si strain ca toti parintii mei.
Lasa-ma ca sa ma odihnesc, mai inainte de a ma duce si de a nu mai fi”
(Psalmul 38, 16, 17)

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Iubirea mea din aceasta vara are doi ani si doua luni si, daca-l intrebi cum il cheama, se face ca nu aude. Daca insisti, cu obstinatia tampa a celor mari care vor sa auda raspunsuri deja cunoscute, daca-l pisezi, daca vede el ca nu are incotro si nu o scoate la capat cu tine, aratandu-ti cerul si pasarelele, (doar, doar l-oi lasa in pace), iti raspunde “Bebe Baietel”. Si are dreptate. Nu mai e Bebe, dar nici chiar baietel-baietel, nu e. Se afla asadar, in faza de Bebe Baietel si este de parere ca lumea ar trebui sa se multumeasca cu aceasta prezentare. Altfel, este incantator de politicos, intinde mana dreapta, spune “buna ziua”, “noapte buna” si “la revedere”, caci il incanta reactia celor mari la aceste cuvinte magice. Banuiesc ca, de multe ori, le spune pur si simplu ca sa-i provoace. Iar ei (mai ales ele) nu-l dezamagesc niciodata, caci de piatra sa fii si tot ai zambi cand te opreste un inger aurit, pe alee, ca sa-ti spuna “Buna ziua, duamna”. Ca un fel de culme a politetii, pot sa-ti spun ca-si ia “la revedere” de la toate obiectele casei Bunicii, atunci cand pleaca. A deprins prea de mititel ritualul plecarii. Singur, singurel, fara sa-l invete nimeni, el se desparte cuviincios de ce ii e lui mai drag, de casa Bicai. Suntem de-o zodie si de-un ascendent, el si eu, poate de asta si eu ma despart la fel, an de an, de carti, de jucariile din vitrina, de teiul din fata geamului, de tablia patului pe care joaca umbra frunzelor in amurg. Il inteleg.

Bebe Baietel e o minune blonda, cu zulufi care-i flutura ingereste in vant, cand zboara pe “titica” lui – un Ducipal rosu, fara pedale, ce functioneaza cu energia cinetica a picioruselor lui bronzate. Ridic privirea si-l vad cum iese in usa sa-mi spuna “Pa!”, fluturand manuta, nu dintr-o parte intr-alta, ci de sus in jos, intr-un gest dulce si personal, care te cheama si te petrece in acelasi timp. In chip miraculos, in cuvintele lui, Lumea capata forma si sens. Slabiciunea lui sunt “Popiii”. Mai mari sau mai mici, fetite sau baieti, ii e indiferent, de cum se scoala si pana se culca, aceasta ii e mantra: copiii. Are, desigur, preferintele lui, in mod misterios este atras de puii bruneti ai unei etnii (minoritare?) foarte prezente in peisajul nostru citadin. Mamele acelora il scuipa sa nu-l deoache si-i pun in manuta seminte, covrigi, bucatele de placinta, pe care el le primeste cu mare placere. Ii plac ritualurile sociale tocmai pentru ca simte o mare atractie fata de semenii sai. In inimioara lui avem cu totii loc: Bica si Bicul (care-i zambeste din cer si din poze), Mami si Tati, Tusi si Mari (motanul persan), Ada si Jeni, vecinele pensionare, Cami (doamna de la chiosc) si Mili (catelusa pechineza de la etajul III), copiii din bloc si, in sfarsit, eu. Repetand jocul nostru, iese si el la fereastra casutei din sufragerie si ma striga, in timp ce scutura imaginare rufe. Stateam atenta, in balcon, sa-i aud glasul. Nu pot uita cumplita lui dezamagire dintr-o seara in care a iesit pe aleea pustie si a strigat cu gradata disperare “Popii!”, “Popii!”, “Popii!. Dar copiii intrasera in casa si parcutul era gol in lumina felinarelor. Ii chema pe toti, pe un ton aproape dureros, intr-un fel de “Lume buna, unde esti?”

E expresiv, sensibil si foarte destept, iar limba lui de la doi anisori e un deliciu. “La gogoi” este expresia mea preferata, desi sunt multe, nenumarate perlutele anonime pe care le imprastie in jur cand fredoneaza reclame de parizer infantil sau slagare gen “Come to me”. “La gogoi” inseamna “la gunoi”. Bebe Baietel este ordonat si stie unde se pun obiectele de care nu mai avem nevoie. E drept ca straduinta lui de a ordona lumea atinge cateodata cote prea inalte: a aruncat la gogoi chiar si cheile Bicai. Ele sunt un obiect simbolic foarte prezent in jocurile lui: descuie tot ce prinde, de la coaja copacilor, la usa liftului. (Fie-i mereu descuiate portile Dragostei si ale Norocului!)

Din vara aceasta care-si strange jucariile, ce-am arunca noi, Doamna, la gogoi? Bebe Baietel are de aruncat o trecatoare durere de burtica. Eu as arunca marlania incapatanata a lui Danila, din noapte plecarii noastre catre Otopeni. Cum se mai inghesuia el, sa se urce in microbuz, cu capatana lui groasa si burdihanul umflat de berea patriei! Se intoarce Danila la munca in Spania sau in Italia, dar nimic din educatia lumii occidentale nu s-a prins de el! Dar despre Danila emigrantul iti voi vorbi altadata. Acum il arunc la gogoi, cu tot cu mintea lui uleioasa de “bifator de liste”. “Bifatul listelor la romani”, iata un studiu sociologic extrem de atragator si de interesant! Romanul modern s-a nascut cu lista in mana. Iese din burtica mamei si incepe sa-si bifeze obiectivele pe lista ursitoarelor. Daca nu esti atent (si uneori, chiar daca esti) imediat te trece romanul pe-o lista! In acest domeniu, o ampla experienta o au zecile de mii de romani care pleaca si vin din strainatate cu autocarele. Cum sunt (mal)tratati ei de catre Zeul-Sofer, cum stau ore in sir cu bagajele pe langa masini si cu copiii pe bagaje, in timp ce Domnii Soferi ii tot cauta pe escatologice liste de ispasit pacatele. Atunci isi gaseste si Danila nasul, cu un Danila mai mare ca el! Noi de mititei invatam sa ne cautam pe liste: listele de medii afisate pe usa scolii in primele zile de vacanta, listele de la admiterea in liceu, de la treapta, de la bac si de la Facultate, listele de la intretinere, listele biletelor de tratament pentru pensionari, listele Caselor Mortuare. Pe urma trecem cumintei pe cate un pomelnic, asta daca avem norocul sa-si mai aminteasca cineva de noi si sa ne mai usureze de cele pacate!

Bebe Baietel nu-si va mai aminti mare lucru despre mine, pana vara viitoare. Si nici nu aspir la onoarea de a-i ocupa memoria lui proaspata si parfumata, de zmeurica! Acolo vor intra “popiii” de la gradinita, jocuri, culori si forme noi. El e un inger viu, pipaibil cu mana (cum a spus despre Poet, Nichita Stanescu) si, ca orice inger adevarat, nu vrea sa-l trecem pe o lista cu nume. Stie el ce stie, atunci cand incearca sa ocoleasca raspunsul la Intrebarea-Ciocan: “Cum te cheama?” A-ti exercita, inca de mic, dreptul de nu raspunde la intrebarile semenilor tai e o atitudine foarte inteleapta. Demna de printisorul meu, Bebe Baietel.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.