Angelica Lambru – Primul mit: Mainile Tatalui

Pregatisem, deci, cateva formulari memorabile –  nu ale mele, desigur, – pe care sa le arunc ca pe niste punti catre voi, peste Prapastia Inceputului. S-au dus, insa toate, la fundul cestii cand, in dimineata aceasta, am citit cateva randuri ale Doamnei de Departe si am vazut cateva fotografii, marturii ale trecerii Revistei Tango prin Orasul Meu.

In unele apare un barbat in varsta care-mi tine prietenele (ce indrazneala!) de talie. In altele, acelasi domn pare a asculta cu atentie, stand cu mainile asezate cuminti, pe genunchi. Vederea lor m-a lovit in moalele inimii si-am scos un scancet ciudat, un icnet uscat, un fel de plans. Implorand darul lacrimilor, va scriu acestea, voua. Cu sinceritatea si frangerea unei matanii, va scriu,  – nu din gura, ci din carte – despre Mainile Tatalui Meu.

Sunt o constanta a vietii mele, un loc geometric, un mit. Pe masura ce cresteam, lumea intreaga se micsora, numai mainile lui, nu. Sunt (ce bucurie, ce dar, ce noroc, aceasta sansa de a folosi timpul prezent!) albe, calde si mari. Veneau intepenite de ger, cu sacosile cozilor interminabile intrate in carne si abia puteam sa desclestez plasa cu portocale pe care mi-o intindeau, triumfatoare.

Imi amintesc cum ma speria usurel, cu ciotul degetului aratator de la mana stanga, atunci cand ìi luam mana intre mainile mele mici si-i mangaiam cu mila, bucatica de deget ramasa, perfect rotunjita si roza. Se prefacea ca-l doare si scotea un Pfff… , ca atunci cand te arzi. Ma pacalea de fiecare data si-l intrebam ingrijorata daca-l doare. Nu, nu-l mai durea, dar il duruse tare, tare de tot, atunci cand isi strivise degetul in accidentul de motocicleta. Tot de atunci ii ramasesera si urmele arsurilor de pe antebrate, isi sufleca manecile si mi le arata ca pe niste rani de razboi, caci tatal meu a avut mereu talent de povestitor, n-am stiut niciodata unde se sfarseste realitatea si unde incepe fictiunea din amintirile lui. Aveau efectul scontat asupra imaginatiei mele. Eu nu am crescut cu povestile fratilor Grimm, mi se pareau cam stupide si cumplit de nedrepte, ci cu povestile cu haiduci ale tatei, la care se adaugau aventurile tineretii lui de brailean plecat in lume sa-si afle norocul.

Le vad impreunandu-se peste burtica fetitei mele (o tine intre genunchi) si se uita, impreuna, la televizor. Ea isi masoara manuta cu a lui, il trage de degete, ca sa le rasfire, si cand se asteapta mai putin, aude: Pfff…si-atunci isi retrage manuta, speriata. Tresare, ca alta fetita inaintea ei,si mangaie ciotul cel roz, cuprinzandu-l in palma si intreband: “Te doare?”

Mainile lui isi trageau  voioase manusile si infasurau sfoara saniutei, tot de ele mesterita. Se sculau in fiecare dimineata la ora cinci, dar nu era seara tarzie de iarna in care sa nu facem de mai multe ori turul cartierului, cu saniuta. Ii vad paltonul cu poalele albite de nea si caciula ruseasca cu urechile lasate. Vad ghetele mari alunecand pe zapada inghetata si manusa neagra, de Zeu Protector, cum creste si creste peste copilaria mea, incalzind-o pentru totdeauna.

Mainile lui au curatat si prajit cartofi, pentru mine, atunci cand am ramas singuri. Au fost aripile iubirii mele. Mi-au luat capul in palme, cand am plecat si de-atunci au ramas asa, arcuindu-si causul, in asteptarea mea.

Mainile lui au dat intai un deget, apoi doua, apoi toata palma, manutei nepoatei sale. Ii prajesc cartofi, cand sunt aproape, si-i scriu scrisori, cand se afla departe. Trimit pachete cu comori de Acasa: revista Pisica, martisoare, vopsea de oua, ciocolata cu rom…

Mainile lui, pline de impacata singuratate a oamenilor intelepti, se odihnesc si asteapta. Venele cresc pe trunchiul lor alb, ramurile se inalta, ca niste degete, iar eu, eu ma rog pentru seva lor, in fiecare noapte. Pentru mainile Tatalui meu, Constantin.

P. S. Fiti binecuvantata, Doamna Ileana Sipoteanu! (La sfarsitul unei seri Tango, Doamna Ileana Sipoteanu a luat un barbat in varsta, necunoscut, de brat, si l-a condus acasa, cu masina. Din Aleasa si Curata Bunatate).

CITESTE SI TEXTUL DESPRE INTALNIREA DE LA CONSTANTA