Angelina Jolie participa la Festivalul de Film de la Sarajevo

de

Angelina Jolie, care a debutat ca regizoare in 2011, cu un film despre violentele la care au fost supuse femeile din fostul spatiu iugoslav in timpul razboiului din Bosnia (1992 – 1995), a sosit sambata la Festivalul de Film de la Sarajevo, au anuntat organizatorii evenimentului, citati de AFP.

SARAJEVO (MEDIAFAX) –
Angelina Jolie a sosit la Sarajevo sambata dupa-amiaza, la bordul unui avion privat, fiind insotita de trei dintre cei sase copii ai sai. Dupa ce a aterizat pe aeroportul din Sarajevo, actrita s-a deplasat la cartierul general al festivalului de film, din centrul orasului.
Ea a deschis un atelier de film si a sustinut o conferinta dedicata tinerelor talente din lumea cinematografiei – scenaristi, regizori, actori si producatori – din 13 tari din Europa de Sud-Est, potrivit unui comunicat al serviciului de presa al festivalului.
“Festivalul de film de la Sarajevo este un eveniment foarte important care atrage atentia lumii asupra artei, muzicii si a imensului talent din aceasta regiune”, a declarat Angelina Jolie. “Pentru mine este intotdeauna o mare placere sa fiu aici”, a adaugat actrita americana.
Ea a vorbit si despre experientele sale din numeroasele calatorii pe care le-a efectuat in tari sarace sau afectate de razboi, in calitate de ambasadoare a bunavointei din partea Inaltului Comisariat pentru Refugiati din cadrul ONU.
Cu aceasta ocazie, Angelina Jolie a primit decoratia de cetatean de onoare al orasului Sarajevo. Distinctia i-a fost acordata pentru ca prin intermediul filmului ei “In the Land of Blood and Honey”, lansat pe marile ecrane in 2011, “a contribuit la pastrarea adevarului despre evenimentele din timpul razboiului din Sarajevo si din Bosnia”.
Lungmetrajul “In the Land of Blood and Honey”, turnat in 2010, marcheaza debutul regizoral al actritei americane Angelina Jolie. Filmul are ca tema centrala o poveste de dragoste din timpul razboiului din Bosnia (1992 – 1995), intre un gardian sarb dintr-un lagar de prizonieri, care face eforturi foarte mari pentru a o proteja pe fosta lui iubita, o femeie musulmana, incarcerata in acel loc.
Lungmetrajul “In the Land of Blood and Honey” a fost salutat de asociatiile victimelor musulmane din razboiul interetnic din Bosnia, dar denuntat in acelasi timp si considerat “antisarb” de mai multe asociatii din Serbia.
Razboiul din Bosnia a facut circa 100.000 de morti, iar circa 20.000 de femei, in majoritate musulmane, au fost violate in timpul acestui conflict, potrivit organizatiilor internationale.
“In the Land of Blood and Honey” a fost nominalizat anul acesta la premiile Globul de Aur, la categoria “cel mai bun film intr-o limba straina”.
Angelina Jolie a participat si la editia de anul trecut a Festivalului de Film de la Sarajevo. Jolie a fost invitata de onoare a galei de inchidere a Festivalului, in cadrul careia celebra actrita americana a primit trofeul onorific “Inima orasului Sarajevo” (Heart of Sarajevo Honorary Award). Atunci, ea a fost insotita la festivalul de la Sarajevo de partenerul sau de viata, actorul Brad Pitt.
Angelina Jolie, care a fost nominalizata pentru a doua oara la premiile Oscar in februarie 2009, pentru rolul din “Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood, a devenit celebra gratie rolului principal din franciza “Lara Croft”, a jucat in multe productii cu succes la public, precum “Domnul si doamna Smith”, “Speranta moare ultima/ A Mighty Heart”, “Gia”, dar a castigat si premiul Oscar pentru rol secundar, in 2000, cu rolul din “Tinerete furata/ Girl, Interrupted”.
Cea de-a 18-a editie a Festivalului de Film de la Sarajevo are loc in perioada 6 – 14 iulie.

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *