fbpx

Aplicatii destepte pentru business-uri inteligente

de

Tumultul mediului de business m-a cuprins precum o caracatita ce isi imbratiseaza prada si tot ce mai pot face e sa gasesc mici trucuri prin care sa mai reduc timpul alocat task-urilor de la serviciu. Asul din maneca? Telefonul meu inteligent si aplicatiile de business.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Vanzarile in continua crestere si succesul inregistrat de smartphone-uri si tablete au dus la dezvoltarea unui numar impresionant de aplicatii utile, ce imi fac mereu ziua mai frumoasa si mai lipsita de griji. Conform unui studiu recent, realizat de World Mobile Application Market, piata de aplicatii mobile va ajunge la 25 de miliarde de dolari pana in 2015. Mai mult, aplicatiile mobile au potentialul de a imbunatati substantial modul in care facem afaceri, marind eficienta si productivitatea si oferind mobilitate sporita. Atunci cand nu esti la birou pentru a utiliza calculatorul personal, iar laptopul este uitat undeva acasa, singura solutie este sa te bazezi pe credinciosul tau smartphone sau pe inteligenta tableta pentru editarea de texte si prezentari, navigarea pe Internet, verificarea e-mail-ului sau accesarea datelor companiei, existand o aplicatie pentru fiecare dintre aceste task-uri.

Aplicatii gata de afaceri

Si pentru ca stiu prea bine cum e sa simti ca viteza cu care se desfasoara activitatile din jurul tau te copleseste, cunosc si solutia pentru a tine pasul cu mediul de business. Ai la dispozitie aplicatia Evernote, care iti permite sa salvezi notite, memo-uri vocale sau instantanee, pe care apoi le poti sincroniza cu computerul personal si cu pagina web a serviciului, avand astfel acces de oriunde la informatiile tale vitale. Util pentru mintile creative, Evernote pastreaza ideile tale organizat si usor de revizuit ulterior. Evernote este disponibila gratuit in magazinele de aplicatii, fie ca esti fericita posesoare a unui iPhone/iPad, fie ca ti-ai pus increderea in  platforma Android.
Daca doresti sa accesezi documentele chiar si atunci cand esti prinsa in trafic, in drum spre o intalnire importanta, DropBox este aplicatia ideala. Poti sa stochezi, sa sincronizezi si sa accesezi cu usurinta informatiile de pe orice dispozitiv mobil cu sistem de operare iOS sau Android, prin simpla creare a unui cont si a unei conexiuni la Internet.
Aplicatia Documents to Go transforma smartphone-ul si tableta inteligenta in instrumente perfecte pentru cele care lucreaza intens cu documente de tip Word, Excel sau PowerPoint. Acum iti poti face treaba oriunde te-ai afla, prin utilizarea acestei aplicatii care permite editarea si crearea documentelor de tip Microsoft Office, oferind in plus posibilitatea vizualizarii documentelor in format PDF. Poti achizitiona Documents to Go din AppStore sau Android Market, la un pret ce variaza intre 7,99 si 14,99 de dolari, in functie de facilitatile oferite.
Ar mai fi multe de discutat despre utilele aplicatii dezvoltate special pentru tine, pentru a-ti face ziua mai frumoasa si mai usoara, de aceea te invit pe pagina noastra de Facebook, www.facebook.com/classit, unde vei gasi mai multe informatii despre cum sa iti transformi tehnologia in cel mai bun
prieten.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Make IT Simple

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.