O vorba englezeasca spune – dar ea se adreseaza barbatilor – ca poti ramane celibatar cat vrei, te poti insura cat de tarziu vrei dar, daca ai facut-o, trebuie sa stii la ce sa te astepti. Sa stii regulile. Este adevarat ca relatia oficializata, devenita legitima, aduce cu sine – dincolo de legile nescrise ale relatiilor intime, dincolo de etica iubirii, de valori, de mentalitati – reguli bine stabilite.
Adica, un cod al drepturilor si indatoririlor. Ca femeile si-au insusit mai degraba indatoririle, iar barbatii, mai mult drepturile, este o alta problema. Asa numita datorie conjugala a femeii, spre stupoarea multor barbati, nu mai functioneaza. Dimpotriva. Femeia poate spune „nu!“ si el, daca insista, poate fi invinuit de viol marital. Cine ar fi crezut asa ceva si citi stiu?!
Burlacia este dulce
Dintotdeauna, si chiar si astazi, barbatii nu s-au inghesuit la casatorie. Au facut-o, dar nu cu mult entuziasm, desi-i vedeau avantajele. Femeile, in schimb, se viseaza mirese de mici, chiar daca presimt dezavantajele.
O poveste cu un tinar ne-o arata. El s-a dus sa-si vada logodnica. (Fac o paranteza ca sa amintesc ca logodna nu se mai poarta. Dar asta este alta problema, ca si luna de miere care s-a imputinat, ajungind sa fie un week-end, in cel mai bun caz.) Deci, tinarul s-a dus la logodnica. Aceasta il astepta frumos pe-o canapea, impreuna cu mama, ambele, amabile, cordiale si pline de bunavointa.
Tinarul se uita la mama, se uita la fiica. Asemanarea, mama ca proiectie in viitor a fiicei, inconfortau subconstientul tinarului. In fine, pleaca, ferm convins ca trebuie sa cumpere verighetele. Caci asta se astepta de la el… Ajungind la un giuvaergiu, ii cere acestuia sa-i arate modele de verighete. Giuvaergiul il priveste cu intelegere masculina, etalindu-si marfa cu multa solicitudine. Doar era un potential client. Ii indica cu profesionalism o verigheta groasa, spunindu-i ca mariajul dureaza, asa ca verighetele trebuie sa reziste in timp.
Tinarul accepta sfatul, dar ceva din el respingea ideea de veriga groasa si, ca atare, ii cere una mai subtire. Giuvaergiul ii alege alta. Tinarul mai sta pe ginduri si-i cere una si mai subtire. Si tot asa merge povestea pina cind giuvaergiul, cu o stapinita nemultumire, ii arata cea mai subtire verigheta. Nu mai tin minte argumentele tinarului si nici argumentatia giuvargiului, dar, in final, tinarul decide sa se intoarca, promitind ca se va mai gindi. Subtirimea verighetelor insemna scurtarea drumului catre eliberare, ajungind, prin anularea lor si, deci a casatoriei, la cum era el in acel moment: LIBER. In umbra textului o vedea pe mama si nelinistea tinarului parea sa creasca pe masura ce figura acesteia devenea din ce in ce mai clara.
Ce sa intelegem? E vorba de frica de durata, de definitiv, de ingradirea libertatii, de obligatii, de schimbarea celuilalt, imprevizibila, in fond. Asa s-a inventat obiceiul burlacilor de a „o face lata“, doar intre ei, inainte de a ajunge la altar. Este o petrecere a barbatilor, un „doliu“ al flacaului de alta data, care se pregateste sa intre in alta lume. Antropologii numesc acest eveniment un „rite de passage“.
Barbatii burlaci sunt liberi, dar si supusi unei suspiciuni generale: are el ceva, din moment ce nu s-a insurat! Si, imediat, se cauta defecte care ar explica neinregimentarea lui: e zgircit, are secrete adinci, ii plac barbatii, este afemeiat sau betiv, sau are o mama castratoare care-l conduce si-i dicteaza viata.
Fata batrana – o realitate aproape perfect rara, o specie feminina pe cale de disparitie
Dar femeile burlace? Nu prea se foloseste expresia. Ele sunt fetele batrine. Ele ce au de nu se casatoresc? Nu vor sau n-au cu cine?
Am sa pornesc invers. Cred cu tarie ca femeile vor sa se casatoreasca. Cred ca a fi mireasa este o dorinta adinca, secreta, germinind indelung in psihicul feminin. O intreaga cohorta de asociatii sunt legate de mireasa: rochia, buchetul – care se arunca celor inca ocolite de noroc -, jartiera, tortul etc. Toate acestea fermenteaza mintea fetei. Motivul este simplu: mireasa este personajul principal al oricarei nunti. Dupa ea nu vine nimeni si dupa nimeni vin celelalte personaje, printre care si mirele. Ceremonia nuntii este singurul moment perfect democratic in viata femeilor. Orice mireasa are un self-esteem pe care nu-l va mai intilni in tot restul vietii ei ca femeie. S-apoi, ea intra in rindul lumii, face ce trebuie si ce-au facut inaintasele ei. Altfel nu s-ar fi inventat vorbe ca acestea: „Fie orb si fie schiop/ Si parul sa-i iasa prin clop/ Numai sa ma vad mireasa/ Sa ma vad la mine-acasa!“.
Veti spune ca acestea-s lucruri demodate. Dar de ce unele femei ramin burlace daca, totusi, cele de mai sus au un simbure de adevar? Daca privim lucrurile traditional, acceptam ca unele femei „nu trebuiesc“ nimanui, nici unui barbat. Este o nenorocire, dar se intimpla. Fie pierd trenul vietii, fie nu intilnesc acea inconstienta indrazneala a barbatului. Daca privim lucrurile din perspectiva modernitatii/postmodernitatii, vedem ca femeile nu vor sa-si piarda libertatea. Adica exact acelasi lucru pe care barbatii nu vor sa-l piarda prin casatorie.
Pentru ca libertatea are si pentru ea, la fel ca si pentru el, un gust dulce: poti decide ce vrei, poti sa-ti bugetezi finantele si timpul cum vrei, poti merge singura cind vrei, cu cine vrei si poti fi relaxata. Nici cel mai fin si suplu capastru conjugal nu seamana cu libertatea. Esti inscrisa pe o ruta profesionala, ai planuri ferme, te incinta pozitia sociala, importanta, statutul si uite-asa placerile se schimba si aspiratiile, la fel. Alte placeri inlocuiesc algoritmul placerilor traditionale.
Aeroporturi, hoteluri cit mai instelate, bani, valize sexy, haine de firma, apartamente luxos aranjate, cu bucatarii – muzeu, dar sofisticat echipate, ore la beauty center, planning la singe, agenda obligatorie, citeva telefoane mobile, sedinte de lucru in locuri cit mai exotice, unde afli cit esti de necesara, ca nimic nu merge fara tine si ti se insufla savant dozat, ca un drog bine administrat, importanta, veri romantice bine programate, ca in filme, toate acestea fac ca mireasa din fiecare femeie sa devina o imagine care se indeparteaza de prezent, asemenea figurii cuiva drag care nu mai exista. Ea, femeia, devine o mireasa aminata. Ea nu dispare, dar nu mai este din lumea ei cotidiana.
Si totusi, din cind in cind, ca o stafie neastimparata, care apare cind nici nu te astepti, dupa o logica a frustrarilor doar sedate de reusita sociala, mireasa revine. Si atunci ea este alungata cu drumuri la shopping, la doctori, la psiholog…
Si totusi…din nou
Dar, ce nu vor sa auda cei care gusta dulceata libertatii? Evident ca, asa cum nisipul se aduna sub usa, subversiv, pe neobservate, singuratatea devine apasatoare, viata nu sclipeste la nesfirsit, bucuriile se schimba…
