Intre oamenii care se iubesc a existat dintotdeauna un raport misterios intre prezenta si absenta fizica. A fi in preajma sau alaturi sau langa cineva nu inseamna, insa, neaparat, si o prezenta psihologica. De aceea se spune ca, atata vreme cat esti in mintea cuiva, nu esti departe, sau nu esti absent. Desigur ca acest lucru implica ideea de spatiu. Daca esti sau nu in acelasi spatiu este important. Dorinta de a fi impreuna nu este decat victoria nevoii de a imparti acelasi spatiu. Evident, in acelasi timp.
Medalioanele iubirii
Astazi, tehnologia moderna cauta sa rezolve cat mai mult dezavantajele departarii, ale imposibilitatii de a fi prezent fizic intr-o relatie. Avem chiar relatii virtuale, in care componenta fizica dispare, iar comunicarea neverbala nu functioneaza, asa cum se intampla in schimbul de mesaje pe e-mail. Este oare ceva care aduce frustrare intr-o relatie? Fara indoiala ca da.
Au existat experimente in care s-a incercat sa se mobilizeze mintea pentru a suplini absenta fizica, considerandu-se ca astfel doi oameni care sunt in spatii diferite vor putea trai apropierea fizica fara a fi aproape fizic. Se pare ca nu s-a reusit. Distanta in spatiu, lipsa de contact fizic omoara incet iubirea. Proverbul „ochii care nu se vad se uita“ nu inseamna de fapt contactul strict vizual, ci acela fizic, mai larg, mai complet si, mai ales, cel tactil. Doresti sa intinzi mana, sa pipai, sa mangai, sa „netezesti“ – asa cum se spune in unele zone, la tara – pe cel iubit.
Pe vremuri, distantele spatiale erau greu de suportat, iar parcurgerea lor cerea mult timp. Pentru a fi alaturi de cineva existau obiecte-inlocuitori, care astazi nu se mai folosesc. In multe filme cu actiuni care se petreceau in alte timpuri, vedem ca cei care se iubeau purtau medalioane in care se gasea o mica imagine, fie pictata, fie, mai tarziu, o fotografie a fiintei iubite. Imaginea inlocuia persoana fizica. Astazi nu se mai poarta asemenea medalioane ale iubirii.
Importanta pastrarii unei relatii fizice pentru a ne feri de uitare este recunoscuta si in unele profesii in care, daca unul dintre parteneri se deplaseaza in alt spatiu, se admite sa fie insotit. Daca, pana de curand, de regula, barbatul era insotit de sotie si, daca era cazul, de copii, acum este foarte la moda ca sotia expatriata sa-si aduca barbatul si copiii pe care ea ii intretine financiar. Motivul este simplu. Departarea in spatiu aduce unei relatii vulnerabilitate si pericolul destramarii.
Faptul ca departarea aduce cu sine acest pericol nu este, insa, un risc absolut, pentru ca nu numai spatiul conteaza, ci si timpul. Cat de mult dureaza despartirea este o alta variabila a vulnerabilitatii la destramare. Nu poti sta separat mult timp, iar iubirile care au durat cu anii fara o prezenta fizica au devenit mituri sau capata dimensiunea unui mit.
Iubiri à la Monte Cristo
Contele de Monte Cristo poate fi un personaj care n-a uitat iubirea, iar eroii lui Gabriel García Márquez, care se iubesc dupa cincizeci de ani de despartire, pot fi si ei personaje ale neuitarii.
Se intampla astazi, insa, ca ritmul vietii coreleaza cu infrangerea distantelor mari, a spatiului si aceste doua realitati fac sa ne sufle in ceafa presiunea catre schimbare. Sa ne schimbam mereu pare astazi un comandament al vietii. Nimeni nu pare a fi dispus sa astepte.
Daca vorbim de obisnuinta putem spune ca ea se aplica atat absentei cuiva, cat si prezentei cuiva. Cand cineva nu mai este de mult timp prezent fizic, ne obisnuim cu absenta fizica, dar adesea aceasta persoana ramane prezenta in mintea si gandurile noastre. Mai este oare vorba despre iubire? Uneori, viata continua, alaturi de altcineva, dar cel neprezent ramane sa ne bantuie mintea. Despre „Marele Gatsby“, personajul cartii cu acelasi nume, a lui Francis Scott Fitzgerald, se poate spune acelasi lucru si anume ca exista iubire in afara prezentei fizice a persoanei iubite. Exista o interpretare originala a acestui tip de iubire, precum cea a lui Gatsby. Este vorba despre onestitatea imaginarului. Gatsby, netraind cu Daisy, iubita din tinerete, continua s-o iubeasca in imaginatia lui. Eroticul lui era in imaginar si asa a ramas pana la sfarsitul vietii sale. Dar acest tip de scriere ne pune in fata unui realism magic, a unei mixturi intre magic sau fantastic si realism. De aceea, ele devin iubiri aproape mitice, care se intalnesc atat de rar in viata.
Realitatea este mai brutala. Suflul schimbarii afecteaza multe vieti si viata nu este decat una. Femeile care pleaca la cules capsuni sau devin menajere in Italia sau Spania se obisnuiesc cu absenta celor care le sunt, spun ele, dragi. Unora dintre ele nu le ramane decat datoria trimiterii banilor si a vizitelor rare. Am intalnit un barbat devenit alcoolic, tot asteptandu-si sotia, care nu se lasa induplecata sa se intoarca acasa si am vazut copii care, in emisiuni de televiziune, isi rugau parintii sa se intoarca. Fara indoiala ca exista o perioada dupa despartire mai grea, dar timpul, se spune, rezolva multe.
Proximitatea exagerata are si ea efecte nedorite, o obisnuinta care dilueaza iubirea de altadata, un efect de cuplu, pe care psihologii il considera drept cauza a depersonalizarii. De aceea, pentru a pastra o relatie vie, trebuie sa alternam prezenta fizica cu absenta fizica, spun tot psihologii. Si, pentru a invinge distantele si a tine la eticheta sociala a casatoriei s-a inventat in America casatoria la distanta, prin procura. Pana acum, cei doi care spuneau „da“ trebuiau sa fie prezenti in acelasi timp si spatiu. Dar, daca exista procura, alte doua persoane, care poate nici nu se cunosc, ii inlocuiesc pe cei doi care ar trebui sa spuna „da“ ofiterului starii civile. Astfel, cele doua persoane, adesea la distante foarte mari, primesc telefoane de felicitare pentru ca sunt sot si sotie. A fi prezenti in timp si spatiu nu mai este, dupa cate stiu, o obligatie legala. Nu-i asa ca viata de astazi se apropie din ce in ce mai mult de realitatea virtuala?
