Vin’, taticule, vin’, bibicule, vin’ / Cu portofelul plin, / Sa ne distram putin…
Am revazut la televizor piesa „D-ale carnavalului” a permanentului Caragiale, cu distributia ei de aur. Am pus motto celebrul cantec al piesei. Ce ne spune femeia care canta? Ca vrea bani ca sa se distreze. Si Mita Pampon si Didina, principalele eroine ale piesei, aveau, ca amanti, barbati vestejiti de varsta, dar cu bani.
Cu portofelul plin, acelasi portofel pe care Ilf si Petrov il numeau „binefacatorul din piele”. Banii fac bine, dar nu ajung. Ramane ceva bine, neacoperit de bani. In cazul Mitei si Didinei, dar si a altor femei de astazi, ramane Nae, frizerul belatru, nu bogat, dar tanar si aratos. Vor si altceva. Placere, iubire sau cine mai stie ce. Daca banii ar face totul, n-ar exista bogati care iau droguri, care sunt depresivi sau care-si plimba nefericirea, cautand ceva.
Cu bani cumperi carti, nu cultura
Am primit la un moment dat un mesaj pe e-mail in care abunda, in diferite feluri, verbul „a cumpara“. Evident era legat de bani, pentru ca banii la ce servesc daca nu la cumparat? Dai bani si obtii ceva, ceva ce-ti doresti. Ideea mesajului era ca, totusi, cu banii cumperi ceva incomplet, deci nu cumperi totul. Una dintre expresii era cam asa: „cu bani cumperi un pat, dar nu cumperi somnul“, o alta se referea la iubire, spunand „cu bani cumperi sex, dar nu iubire“. Nu le mai tin minte pe toate. Poate ca mai erau si alte lucruri spuse, probabil „cu bani cumperi o casa, dar nu un camin“. As putea adauga „cu bani cumperi carti, dar nu cultura“.
Si pentru ca a venit vorba despre carte, ma intreb de ce isi doresc oamenii bogati diplome. De ce atatia parlamentari vor doctorate si titluri? Nu le ajunge politica si nu le ajung banii si privilegiile? Si, cred ei ca cineva avizat da vreun ban pe diploma lor? Cine cred ei ca-si imagineaza ca au stat sa citeasca si sa invete ceva, dupa ce au parasit scoala? Este ca si cum cineva care face sport – dar nu de performanta – nu mai face mult timp si brusc se decide sa participe la olimpiada. Nimeni nu se asteapta sa castige, dar participarea spune mult.
Si dorinta unor – cam multi – politicieni de a apartine unei categorii, alta decat cea care li se potriveste, este un simptom. Asta presupunand ca politica li se potriveste.Sa fie complexele? ma intreb. Sa fie dorinta de a epata in mai multe domenii? Sa fie fascinatia fata de ceva ce nu se cucereste, asa ca in unele amoruri in care partea iubita nu raspunde celuilalt? Sau asa ca atractia fata de fructul interzis, intelegand ca interdictia nu vine din exterior – coruptia exista -, ci ca ceea ce doresti ar trebui sa se inscrie in aspiratiile nerealiste?
Realul este finit, pe cand universul fantasmelor este infinit
Ma intreb daca mai exista cineva care sa nu cunoasca expresia „banii n-aduc fericirea“. Sa fie aceasta expresie o emanatie consolatoare a saracilor? Ma mai intreb daca oamenii nu realizeaza nefericirea unor oameni foarte bogati. Desigur, nu sunt nefericiti din cauza banilor, ci din alte cauze. Banii nu ajung ca sa acopere toate dorintele reale sau imaginare ale oamenilor. E drept, nu le lipsesc banii, dar de multe ori le lipsesc ca si celor saraci sau mai putin bogati, aceleasi lucruri.
Faptul ca banii nu ajung o arata si celebritatile imbogatite care alearga dupa public, dupa faima. Oare de ce, ne-am intreba, ei isi mai doresc succes sau ce succes isi mai doresc din moment ce au succes financiar?
Poate ar trebui sa facem distinctia intre dorinta sau fantasma si real. Atata vreme cat nu cheltui banii, se pare ca esti fericit, pentru ca traiesti in fantasma, nu in realitate. Altfel cum ne-am explica de ce exista „Avarul“ lui Molière si Hagi Tudose? Odata ce incepi sa cheltuiesti, nu te mai poti opri, uitand ca realul este finit, pe cand universul dorintelor sau al fantasmelor este infinit. De ce avea nevoie Imelda, doamna Filipinelor, de 2000 de perechi de pantofi? Visurile implinite nu au puterea visurilor neimplinite. Cu banii sub saltea poti visa orice, cu ei in portofel, pusi pe cheltuiala, mor o parte din visuri.
