fbpx

Boeme şi alte proze scurte – George Terziu

de

droguri sintetice care dau dependenţă, care induc halucinaţii, euforie, relaxare, amnezie, dar pot cauza şi moartea. Ele sunt consumate în starea de boemie, anunţată anterior. Apreciez autorii care ştiu să-şi aleagă titlul cărţilor lor în conformitate cu conţinutul, frizând echivocul, aşa cum stă bine artei, literaturii. Prozele lui George Terziu

pot da dependenţă la lectură, dar se poate înţelege şi că autorul e dependent de scrisul lui. Că scrisul, în genere, dă halucinaţia măririi, a rămânerii în timp prin el. Doar că, paradoxal, şi aici autorul operează cu ironie şi sarcasm, ba chiar cu autoironie, în semn că îşi cunoaşte limitele şi nu se ia prea tare în serios. Reţeta e asemănătoare cu cea din „Proza bipedă”. De la versul manifest din „Boeme”, în care se adresează confraţilor „Voi chiar credeţi că acum suntem cu adevărat?” desfiinţând iluzia scrisului, se trece la concret, la real, cu biciuirea absurdului social şi politic contemporan, cu mesaje codificate şi parabole, care au ca scop să ia în derizoriu contradicţiile lumii în care trăim, pentru „a uşura” mizeria de zi cu zi, cauzată de tarele noastre caracteriale, de starea perpetuă de nerezolvare a problemelor din contemporaneitate.

Personajele lui George Terziu sunt construite din stările lor psihologice şi comportamentale. Nu au chip, dar au atitudini, mod de gândire şi reacţie, care să le contureze faţa. Hazardul, absurdul se grefează pe tragic, dar tocmai din această combinaţie iese parodicul. Finalurile sunt neaşteptate, iar jocurile de cuvinte fac deliciul povestirilor.

Afacerea seminţelor din „Afaceri comuniste” ascunde drama politică a intelectualului care cumpără seminţe pentru ambalajul lor preţios – pagini dintr-o „Istorie a literaturii române pe unde scurte” de Monica Lovinescu. Finalul e ca de roman poliţist, dezvăluind parabola sămânţei .Peste cea mundană şi banală, ca hrană a săracului şi a omului de rând, deci

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2 3

Categorii:
Cărți

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.