Brad Vee Johnson – Mama

de

Cand ma gandesc la FEMEIE, exista o singura persoana care-mi vine in minte… mama mea, Deloris. Pentru ca ea intrupeaza intreaga personalitate si misticul care este FEMEIA.

A crescut sapte copii si a avut grija ca nici unul dintre ei sa nu se simta neglijat, neiubit, descurajat, lipsit de putere, de talent sau de inteligenta. A reusit sa ofere portii egale de dragoste si afectiune fiecaruia dintre noi, si chiar si cand vremurile erau grele financiar pentru familia noastra, ea ne-a ferit intotdeauna de consecinte. Niciodata nu aveam nevoie de ceva in plus si mereu ne simteam in siguranta. E un sentiment care-mi lipseste teribil, caci nu l-am mai trait de cand am plecat din casa mamei.
Femeile de azi, am observat, au un sistem de valori extrem de diferit fata de cel in care a fost crescuta mama mea. Erau si alte vremuri. A fost al treilea urmas intr-o familie cu 12 copii din Chapel Hill, North Carolina, deci banuiesc ca veti spune ca are experienta unei familii numeroase si cunoaste povara de a sustine o astfel de familie. A crescut inainte ca miscarea pentru drepturile civile sa fie activa in Statele Unite, intr-o vreme in care un negru nu valora aproape nimic in Sud, iar o negresa valora inca si mai putin, si a avut parte de mai multa ura si rasism inutil decat v-ati putea vreodata imagina. Sunt doar doua exemple in acest sens despre care am avut voie de stim si noi.


In toate amintirile mele, ea apare cu tocuri stiletto de 12 centimetri

O intamplare a fost aceea cand tatal ei a murit din cauza unei apendicite, pentru ca au refuzat sa trateze un negru intr-un spital de albi, iar singurul spital unde l-ar fi putut trata era la 50 de mile distanta, si n-a supravietuit. A doua se leaga de perioada cand era doar o fetita, si si-a rupt piciorul. A fost dusa repede la spital, unde nu i-au pus osul la loc cum trebuia; drept urmare, mama are o usoara curbura in zona gleznei, care nu e vizibila, decat daca te uiti cu atentie. Doar acest defect a tinut-o departe de cariera de modeling pe care ar fi putut-o avea, odata ce s-a mutat din orasul ei natal la New York.
Ati crede ca asta ar fi transformat-o intr-o femeie plina de furie impotriva lumii, dar nimic nu i-a ucis spiritul si nu a impiedicat-o sa-si construiasca o viata a ei. A fost intotdeauna o persoana responsabila, capabila sa faca fata multor probleme, si mereu si-a mentinut echilibrul, chiar si in cele mai stresante si tensionate situatii. In plus, a avut mereu o afinitate pentru stil si moda, si in toate amintirile mele, ea apare cu tocuri stiletto de 12 centimetri, asa se purta la sfarsitul anilor ’50-inceputul anilor ’60. Nu-mi amintesc s-o fi vazut incaltata cu altceva! (rade) Imi aduc aminte, odata, cand era o sedinta cu parintii la scoala elementara. Aveam in jur de 11 ani atunci, dar ce-mi amintesc este cum mamele tuturor celorlalti elevi au venit la intanirea cu invatatoarea noastra, aratand de parca tocmai se dadusera jos din pat! (zambeste) Nu si mama! Pur si simplu a spulberat intreaga asistenta, intrand in incapere imbracata in haina ei Chanel preferata, cu tocuri de 12 centimetri, cu parul perfect aranjat, machiata impecabil si tinand-o de mana pe surioara mea mai mica. Imi amintesc reactiile tuturor – “a cui mama este?” – si comentariile lor dupa ce ea a plecat: “Uau, mama ta e grozava!”.

Familia noastra a depasit aceasta criza numai datorita dorintei ei de a ne tine uniti si de a supravietui

Taria ei de caracter a fost mereu pusa la incercare in familia noastra. Am avut si noi greutatile si tragediile noastre, dar mama mereu a reusit sa ne faca sa credem ca totul va fi bine. Cand fratele meu a fost lovit de un taxi, in New York si a stat la Terapie intensiva o luna intreaga, nimeni nu stia daca va mai trai, dar mama a fost ca o stanca. Tata a fost mereu un om condus de emotii si s-a prabusit, pus si simplu, in perioada aceea. Mama tinea legatura cu doctorii, coordona comunicarea cu familia si prietenii care vroiau sa ne incurajeze si statea langa fratele meu, dorindu-si sa traiasca. Mi-aduc aminte ca, atunci cand mi s-a dat voie sa-l vizitez, m-a avertizat cat de groaznic arata si mi-a spus sa nu cumva sa-l supar cu ceva, ori nu ma mai lasa sa-l vad. N-aveam cum sa fiu pregatit pentru privelistea pe care urma s-o vad cand am intrat in camera. Capul lui era de 15 ori mai mare decat era normal, din cauza presiunii hidrostatice. Aterizase cu capul in jos, dupa ce fusese lovit de taxi si zburase prin aer de-a lungul strazii. E un miracol ca a supravietuit. Am capatat putere gratie atitudinii mamei, care mi-a arata inca o data ca este o super-femeie, asa cum o si consideram. Familia noastra a depasit aceasta criza numai datorita dorintei ei de a ne tine uniti si de a supravietui.

Mama crede cu tarie ca durerea e ceva personal, nu e de aratat in fata lumii

O alta intamplare a fost atunci cand a murit tatal meu. Sigur ca a fost o situatie dificila pentru noi toti, dar ce m-a uimit a fost capacitatea mamei de a face fata tuturor lucrurilor care se intamplau si de a rezista propriei sale dureri, fara sa lase pe cineva sa o intrevada. Mama este o persoana care crede cu tarie ca durerea e ceva personal, nu e de aratat in fata lumii, asa ca n-a permis nimanui sa o vada plangand… cu exceptia unei singure ocazii. O sa ma intorc la asta.
Inmormantarea tatei a fost o celebrare a vietii lui, asa cum si-a dorit mama. Tata a fost pastor si cunoastea oameni din toata lumea, asa ca nu a fost o surpriza ca la inmormantare au venit persoane de peste tot, sa-i aduca un ultim omagiu. Pentru noi, copiii lui, a fost coplesitor sa vedem 2.000 de oameni la inmormantare, iar eu, surorile si fratii mei n-am putut face fata. A fost o manifestare de respect nu doar pentru ceea ce a insemnat tatal meu, ci si fata de ceea ce reprezinta, inca, mama mea. Ei nu erau doar sot si sotie… erau un intreg… o entitate din doua persoane care se completau. Tata era sprijinul emotional al familiei, iar mama era SPRIJIN in toata puterea cuvantului.


“Privirea” era felul in care mama mea isi impunea un punct de vedere fara ca macar sa deschida gura

Va rog sa nu credeti ca era o fiinta robotica, automata si rece, care face numai ce e necesar…nu, in nici un caz. E o femeie frumoasa, amuzanta si iubitoare pe care o impresioneaza cu adevarat gesturile neasteptate. V-am spus ca ma voi intoarce si va voi povesti despre singura data cand am vazut-o plangand. Niciodata nu mi-am vazut mama plangand, nici macar la inmormantarea tatei. Dar a existat un moment in care pur si simplu nu s-a mai putut abtine. Era de aniversarea a 25 de ani de casnicie a parintilor mei. Eu si fratii mei, ajutati de prietena cea mai buna a mamei, am pregatit o seara pe care ei sa n-o uite niciodata. Am transformat casa prietenei ei intr-un restaurant unde i-am invitat pe prietenii lor cei mai apropiati, 10 cupluri. Eu si fratii mei eram ospatarii si am servit o cina cu cinci feluri de mancare, toate pregatite magnific de prietena cea mai buna a mamei, Mary. Am servit toate cele cinci feluri imbracati in ospatari, sora mea era gazda serii si am improvizat chiar si o mica orchestra pentru dans. Seara a culminat cu prezentarea prajiturii si a unui cadou special – o vacanta de o saptamana in Bermude, platita de toti prietenii lor. Dar nu asta a declansat lacrimile mamei!
I se spusese ca urmau sa mearga la teatru in seara aceea, si ca se opreau acasa la Mary doar ca sa bea ceva inainte de asta. Iar cand usa s-a deschis si si-a vazut toti prietenii imbracati frumos, stand in picioare, cu paharele de sampanie in mana, si pe mine si fratii mei imbracati in ospatari, aliniati si purtand chiar si manusi albe… a fost prea mult pentru ea, a prins-o cu garda jos! Parca o si vad fugind la baie, si pe matusa Bonnie alergand dupa ea, si-apoi venind inapoi si anuntand: “Plange!”. Era mai mult decat ne asteptam si credeam ca am suparat-o, dar s-a intors si ne-a luat pe toti, si ne-a pupat, si ne-a aruncat ceea ce noi numeam “privirea” care, in contextul acesta, spunea “va iubesc mai mult decat pot spune acum”. Bineinteles, “privirea” avea si alte semnificatii, depindea de circumstante. Au fost multe ocazii in care i-am vazut cu totii “privirea”, chiar si de la o distanta de 20 de metri. “Privirea” era felul in care mama mea isi impunea un punct de vedere fara ca macar sa deschida gura. Daca te purtai cumva urat si credeai ca n-aveai sa fii observat, tot ce trebuia sa faci era sa te uiti in directia unde se afla mama, ca sa vezi “privirea”. As putea sa va spun povesti care sa va ridice parul pe mana despre “privire”, dar acesta este un text cald, de familie despre mama mea, nu o poveste de groaza! (zambeste)
Un alt dar rar pe care mama mea il detine este capacitatea ei “supraumana” de a auzi. Mi-aduc aminte de prea multe momente in care incercam sa ma strecor in casa, dupa ce ora obligatorie de intoarcere trecuse de mult, doar ca sa fiu prins, la jumatatea scarilor, de mama, care se trezea si aprindea dintr-o data lumina. Chestia asta m-a contrariat mereu, avand in vedere ca tata sforaia ca nimeni pe lume! Putea sa aspire vopseaua de pe pereti cu sunetele inumane care reverberau din corpul lui, in timp ce dormea! Omul asta se putea trezi din cauza propriului sau sforait! Deci cum putea mama sa doarma langa el, atatia ani, dar sa se trezeasca, totusi, la cel mai mic zgomot?


Faptul ca aproape m-a pierdut a creat o legatura intre noi care dureaza de o viata

Eu si mama avem o relatie speciala, pentru ca m-am nascut cu doua luni si jumatate mai devreme, asa ca am stat in incubator timp de o luna, inainte sa ma poata lua acasa. Faptul ca aproape m-a pierdut a creat o legatura intre noi care dureaza de o viata. Mama era foarte atenta cu mine cand eram bebelus si n-a dat voie nimanui, nici macar tatalui meu, sa ma tina in brate, pana ce n-am implinit cinci luni… Incredibil! Ma simte imediat cand sunt suparat, stie exact cand e momentul potrivit sa ma caute si stie exact ce sa spuna. Banuiesc ca, daca petreci cinci luni de zile cu un copil, doar tu cu el, se naste o legatura foarte puternica intre voi.
O respect pe mama pentru ca este o persoana a carei viata n-a fost intotdeauna usoara, dar care mi-a aratat ca mandria si respectul de sine este tot ce ai nevoie in viata. Nu conteaza ce faci, atata timp cat o faci avand asta in minte si atata timp cat faci tot ce poti ca sa fii cea mai buna persoana care poti fi. Si daca iti pasa de oamenii din jurul tau, indiferent cat de oropsita ar fi lumea asta, si indiferent cat de reci si egoisti au devenit oamenii. Ea m-a invatat ce inseamna responsabilitatea si m-a mai invatat ca dragostea e gratis si e universala si ca, daca o oferi cu adevarat, din toata inima, se intoarce la tine in acelasi mod, in aceeasi forma.
Mama continua sa ma uimeasca chiar si azi cu umorul ei, cu forta, profunzimea si dragostea ei extraordinara fata de copii. Este ca o leoaica atunci cand unul din puii ei se afla in pericol. Pentru mine, mama este FEMEIA completa si de aceea este si va fi intotdeauna PRIMA SI SINGURA MEA DRAGOSTE ADEVARATA.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *