fbpx

Carmen Bruma, sustinuta de toata familia lui Mircea Badea, la lansarea cartii si a DVD-ului “3S”

de

Cea mai asteptata zi a primaverii a sosit, in sfarsit, pentru Carmen Bruma: prezentatoarea de la Realitatea TV a lansat, astazi, proiectul la care a lucrat in ultimele luni, si anume pachetul de carte si DVD “3S – Sanatoasa, Supla, Satula”. La eveniment, vedeta a fost sustinuta nu doar de prietenii dragi si de iubitul ei, realizatorul de la Antena 3 Mircea Badea, ci si de familia acestuia – sora, nepotica si parintii lui.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Carmen Bruma a fost centrul atentiei, astazi, in jurul pranzului, la evenimentul de lansare a pachetului sau de carte si DVD “3S”, care a avut loc intr-un restaurant din Capitala. Sanatoasa, supla, probabil satula si mai cu seama frumoasa, prezentatoarea de la Realitatea TV a fost gazda pentru toti prietenii ei apropiati si pentru o multime de reprezentanti ai presei, veniti sa o felicite pentru noul ei proiect. Imbracata intr-o rochie bej, la care a asortat o pereche de pantofi rosii cu tocuri foarte inalte, Carmen si-a purtat parul altfel decat de obicei – intins si prins intr-o coada, intocmai cum apare pe coperta cartii si in filmarile de pe DVD-ul proaspat lansat. Radioasa si plina de energie, prezentatoarea TV a intampinat cu zambetul de buze jurnalistii si alti invitati precum vedeta Prima TV Andreea Raicu, femeia de afaceri Dana Sota, make-up artistul Dana Argesan sau profesorul Gheorghe Mencinicopschi. A avut, ce-i drept, si o mana de ajutor in persoana iubitului ei, Mircea Badea, care nu s-a comportat precum un musafir la eveniment, ci ca o gazda preocupata. Realizatorul emisiunii “In gura presei” de la Antena 3, venit alaturi de colegul sau Victor Ciutacu, nu a lasat nici o secunda din mana aparatul de fotografiat si a surprins o multime de cadre cu invitatii si cu iubita lui. Nu doar Victor Ciutacu a fost prezent la lansare, alaturi de Mircea, ci si intreaga familie a acestuia. Parintii realizatorului TV, sora acestuia, Natalia si nepotica “Rontzy”, pe care Badea o indrageste foarte mult, au tinut sa fie, astazi, langa Carmen, care i-a avut invitati si pe parintii sai.
Discursul autoarei nu a pus la incercare rabdarile celor prezenti, caci jurnalista a vorbit doar cateva minute despre cartea si DVD-ul care ii poarta semnatura, tinand sa precizeze ca mancarea special pregatita pentru eveniment “nu este de regim”.
Regimul dureaza 42 de zile, dar nici un antrenament nu e mai lung de 15 minute
Pachetul “3S – Sanatoasa, Supla, Satula” ofera o alternativa echilibrata, rapida si necostisitoare celor care isi doresc sa piarda in greutate si sa se mentina intr-o forma armonioasa. Este vorba despre o carte ce contine un meniu gandit pentru 42 de zile, plus un DVD cu un program de cinci antrenamente, ce trebuie executate pe parcursul unei saptamani. Vestea buna este ca nici un antrenament nu dureaza mai mult de 15 minute si este conceput in asa fel, incat sa arda la fel de multe calorii cate s-ar consuma intr-un program de 50 de minute de aerobic clasic. “Am inteles, dupa prima mea carte, «Slim, cum am slabit 30 de kg si nu le-am mai pus inapoi», ca refrenul «mancati legume si fructe si beti 2 litri de apa» e deja plictisitor si inutil, daca nu este insotit si de un exemplu clar. De aceea, am decis sa revin cu un program concret si complet pentru 42 de zile care sa va ajute sa va formati niste deprinderi sanatoase, sa slabiti, sa va tonifiati trupul si sa va demonstreze ca ORICINE POATE”, a explicat Carmen Bruma, autoarea “3S – Sanatoasa, Supla, Satula”.
Cartea si DVD-ul pot fi comandate pe site-ul editurii Coreus sau la numarul de telefon 0766.278.072. Pretul de vanzare al pachetului (carte+DVD) este de 49.9 lei.
Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.