Carmen Firan semneaza ultima carte in care o regasim pe Nina Cassian mai fermecatoare, mai inteleapta, mai plina de lumina ca oricand. Pusa in valoare de intrebarile si de marturisirie prietenei ei dragi, Nina a acceptat sa vorbeasca, pentru ultima data, despre dragoste, despre America, despre femei si barbati, despre marile sale emotii adunate intr-o viata de om. Volumul “Dialogul vantului cu marea – Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan”, a primit semnatura cu Bun de tipar a Ninei cu doar trei saptamani inainte ca ea sa plece definitiv. A fost apoi publicata la Editura Cartile Tango, iar acum o asteapta pe autoarea Carmen Firan sa revina in tara si sa o daruiasca lumii intr-o intalnire cu fast, cu emotie, cu iubire, cu lacrimi in coltul ochiului si al inimii.
Marea Dragoste – Tango: Carmen Firan, esti greu de prins in definitii, pentru ca ai prea multe elemente care te definesc. Prozatoare, traducatoare, poeta, scenarista, matematiciana, prietena, sotie… Spune-mi tu ce esti, alegand doar cateva caracteristici…
Carmen Firan: Intrebarile tale sosesc tocmai cand scriu un eseu despre filosofia oglinzii, mai precis despre relatia noastra cu imaginea pe care o reflectam in afara si cu ceea ce ne inchipuim ca am fi. Cine suntem in realitate? Si cum am defini pana la urma realitatea? Intrebari la care raspunzi probabil diferit la diverse varste si in momente diferite ale vietii.
In tinerete, oglinda e mai vorbitoare. Iti intoarce nu doar reflexia realitatii imediate, ci si visele, iluziile, aspiratiile sclipind de energie si speranta. Mai tarziu, oglinda se cuminteste. Incepe sa mai ascunda din renuntari si pierderi. Uneori iese in relief pragmatismul, iar vanitatea e tot mai aburita, daca nu de intelepciune, macar de o intelegere a limitelor. Realitatea este ceea ce noi proiectam in afara, pana la urma. Iar asta nu inseamna nici aparente, nici invelis iluzoriu, ci suma implinirilor, esecurilor si intelegerilor noastre. Oglinda poate fi perversa sau fidela, in functie de impacarea cu noi insine la care am reusit sa ajungem. Ma opresc aici, pentru ca altfel devin tentata sa intru in noul mit al oglinzii in lumea de azi, tot mai extinsa, a narcisistilor care isi fac din oglinda un ecran pentru egolatrie. Ori singuratatea sa deformeze intr-atat oglinda, incat sa reflecte in afara chipuri trucate de campioni, ascunzandu-le si lacrima si zambetul stramb, doar pentru a salva aparentele?
Daca ma trezesti din somn si ma intrebi ce sunt, poate voi raspunde automat, poeta. In poezie se numara toate. Doar ca fiind eu trecuta de vremea stralucitoare a reflexiei, mi-am facut din oglinda un aliat care m-a ajutat sa ma impac si cu ceea ce n-am reusit sa ating, si cu ce am implinit. Dincolo de scriitoare, sunt o mama fericita, sunt partenera si iubita sotului meu, sunt fiica norocoasa a unui tata exceptional, sunt o liber ganditoare, o prietena la bine si la mai putin bine pentru prietenii mei vechi si noi, imi impart viata intre doua continente, doua tari si mai multe case, am proiecte care sfideaza varsta si o mare curiozitate de a cunoaste si intelege, pentru care mi-ar mai trebui cateva vieti.
Marea Dragoste – Tango: Totusi, ce spuneai ca vrei sa te faci cand vei fi mare?
CARMEN FIRAN: La cinci ani, asistenta medicala. La 10, profesoara de franceza. La 16, regizoare de teatru. Dar tot de la 5 ani mi-am dorit sa scriu. Din clasa a doua am inceput sa mazgalesc poezioare cu rima si basme intoarse pe dos, cum ar fi Vulpea pacalita de urs sau Punguta fara bani.
Marea Dragoste – Tango: Si mai intai ce te-ai facut?
CARMEN FIRAN: M-am facut si ce mi-a placut, dar si ce a fost nevoie sa ma fac. In Romania acelor ani nu erau multe optiuni, ceea ce trebuia sa faci atarna mai greu decat ceea ce ai fi dorit. Am continuat sa scriu, da, am debutat la 19 ani cu un volum de versuri si la 21 de ani cu o piesa de teatru jucata la Nationalul din Craiova. Nu am ajuns regizoare de teatru, dar in timp am publicat peste 25 de carti, scenarii de film si dramaturgie. Anumite dorinte a trebuit sa le ajustez sub presiunea realitatii de atunci. Din scris nu se putea si cred ca nici azi niciunde in lume nu se poate trai, cu exceptii, fireste. Am facut matematica, si nu franceza. Cand am absolvit eu, in 1981, orasele mari au fost decretate inchise, puteai profesa doar la tara, ori ca profesoara de matematica se presupunea ca as avea mai multe sanse sa gasesc o catedra mai aproape de Bucuresti. A fost un drum lung, de cativa ani, uneori absurd. Am facut naveta in comuna Ileana, in judetul Ilfov, apoi in Voluntari, am ajuns pana la urma in Colentina. In acelasi timp insa, viata culturala era intensa, nu stiu nici acum cum aveam timp si energie pentru toate. Faceam naveta, scriam, publicam carti, aveam o intensa activitate jurnalistica, colaboram la Televiziune si la Radio, mergeam la cenacluri si intalniri cu amici scriitori, la teatru, citeam pe rupte. Traiam concomitent o viata austera si goala, dar si una plina, paradox pe care doar cei din tarile Cortinei de Fier il pot intelege. Eram intr-o cusca, dar libertatea interioara ne salva sufleteste si cultural. Eram insa tineri, e adevarat. Tineretea conteaza. Se numara.
Marea Dragoste – Tango: Daruiesti lumii, acum, o ultima, superba felie de viata, un dialog al tau cu Nina Cassian si cateva dintre poeziile voastre inedite. Cum s-a nascut proiectul Dialogul vantului cu marea si cat de mult ti-a luat sa-l ingrijesti, sa scrii totul, sa asezi opera in pagina? Mai, exact cat timp ai lucrat la manuscrisul pe care tocmai mi l-ai incredintat?
CARMEN FIRAN: Cu Nina am avut o prietenie profunda. Ne-am admirat, respectat si iubit una pe alta neconditionat. „Noi doua suntem atat de asemanatoare”, imi spunea Nina. Nu doar pentru ca eram amandoua poete, nascute la doua zile distanta in noiembrie, in aceeasi tara, si emigrate amandoua in acelasi oras, nu pentru ca amandoua aveam nasul cam lung, la propriu, ci pentru afinitati si divergente complementare care au depasit relatia obisnuita de amicitie intre doua femei. O relatie aleasa de fiecare dintre noi, dar si pe deasupra capului nostru. Nina ar zambi la aluziile mele esoterice.. ”Dar suntem si diferite”, adauga Nina. „Tu crezi in destin si in forte superioare. Eu ma cam indoiesc de ele. Poate mai bine ne-am defini ca doua stihii complementare.”
Intalnirile noastre peste ani au fost bucurie si joc, dar si seriozitate. Am scris impreuna, am tradus, am comentat, am participat la lecturi si festivaluri literare, ne-am contrazis de multe ori, am facut petreceri, am ras mult, am fumat si am desfacut lumea si firul in patru. Am sentimentul unei prietnii de o viata desi am intalnit-o tarziu, abia acum 17 ani cand m-am stabilit la New York. Dar istoria noastra comuna scurta e extrem de intensa si complexa. In ultimii ani Nina nu mai era frecventata de prea multi. Imbatranea, nu mai auzea prea bine, nu mai avea o viata sociala prea bogata. I-au ramas fideli cativa vecini romani de pe Roosevelt Island unde locuia, si mult mai multi scriitori si editori americani care o considerau cea mai importanta scriitoare romana in viata. Unora dintre intelectualii romani din New York li se parea, vorba Ninei, ca ar fi expirata, ori controversata, nu riscau sa o mai cultive. Unii din invidie, altii pentru ca nu o mai credeau, in oportunismul lor, „de ajutor”. Eh, oportunistii sunt in pericol. Risca sa prinda mizilicuri si sa piarda marile ocazii. Nina era marea ocazie a inteligentei, umorului, inteligentei, talentului innascut si harului de viata. Am simtit ca trebuie sa fac cu ea un dialog in care s-o provoc sa se arate asa cum a fost toata viata: stralucita la minte, sarcastica, seducatoare, emanand prin toti porii arta si har. De-alungul a trei ani am tot vorbit, am inregistrat si transcris conversatiile noastre.
CITAT: Si eu tot marea imi doream sa fiu in dialogul nostru. I-am lasat-o insa ei. Ca semn de suprema admiratie, am capitulat, si am intrat in rolul vantului doar sa fac valurile sa tresalte mai jucause la tarm.
Marea Dragoste – Tango: Ai crezut de la inceput in proiectul acesta literar sau a inceput ca o joaca si increderea s-a nascut pe parcurs?
CARMEN FIRAN: Am inceput sa ne jucam serios de la inceput. Cum sa nu am incredere in jocul nostru cu margele de sticla?!
Marea Dragoste – Tango: A fost propunerea ta sau a Ninei?
CARMEN FIRAN: Eu i-am propus sa vorbim si altfel, despre alte lucruri decat cele pe care le spusese in interviurile ei obisnuite, ori in jurnalul ei, Memoria ca zestre. Pe de alta parte, eram constienta ca odata cu Nina se va duce, intr-un fel, generatia ultimilor mohicani de geniu. Am vrut sa fac ceva pentru ca harul personalitatii ei sa ramana cumva inchis intr-un glob de cristal. Dar, mai mult ca orice, cartea am facut-o pentru ea, pentru noi doua.
Marea Dragoste – Tango: Tu ai propus acest titlu, reluand un titlu al unui volum mai vechi de versuri scrise de Nina… Chiar sunteti – erati – impreuna ca marea si vantul? Nina te-a numit undeva alter-ego-ul ei…
CARMEN FIRAN: Eram, mai degraba, ca marea si marea. M-a flatat spunandu-mi de mai multe ori ca as fi alter ego-ul ei. Dar, sincer, si eu tot marea imi doream sa fiu in dialogul nostru. I-am lasat-o insa ei. Ca semn de suprema admiratie, am capitulat, si am intrat in rolul vantului doar sa fac valurile sa tresalte mai jucause la tarm.
Marea Dragoste – Tango: Mi-ai spus ca Nina daduse BT-ul pe manuscris. Cum i se parea, cum a reactionat cand l-a vazut in forma finala?
CARMEN FIRAN: Terminasem cartea de ceva timp, dar eu tot mai voiam s-o provoc la cate un duel. Am continuat sa scriem pana foarte aproape de caderea ei in somnul etern. Era multumita. Mi-a spus sa-l inchid intr-o sticla si sa-i dau drumul in mare. Pastrez manuscrisul cu ultimele ei corecturi de mana.
Marea Dragoste – Tango: Tu, privind acum cu doar cateva zile inainte ca volumul vostru sa fie daruit lumii, ce simti legat de cartea voastra?
CARMEN FIRAN: Intr-un fel, ma obsedeaza. Cuvintele ei ma urmaresc mai mult decat atunci cand era printre noi. Ma bucur ca va aparea in editura Cartile Tango. A fost dorinta Ninei, sunt sigura, a soptit-o misterios de acolo de unde se afla.
Marea Dragoste – Tango: Te-am citit undeva spunand „am o familie frumoasa”. Cine te insoteste in aventura minunata a vietii tale? Pe cine ai alaturi?
CARMEN FIRAN: Sunt norocoasa. Adrian Sangeorzan, sotul meu, medic, este si un scriitor de talent. Cel mai important lucru in relatia noastra este comunicarea. Putem sta de vorba pana nopatea tarziu, si asta de cand ne-am intalnit. Nina il adora. Cand o sunam sa-i spun ca trec pe la ea, ma intreba: „Vine si Adrian? Atunci trebuie sa-mi spal parul.” Era seducatoare, gratiosa, facea gesturi lungi, elegante. Ea i-a prezentat prima carte de versuri in America, Peste linia vietii. Baiatul meu, Razvan, este si un bun intreprinzator in New York, si un traducator inspirat. A tradus mai multe volume din poeti americani. Ma simt in siguranta, protejata, avandu-i langa mine.
Marea Dragoste – Tango: Cum ai primit vestea mortii Ninei? Vorbiserati la telefon cu doar cateva zile mai inainte. Cine ti-a spus si… ce ai facut dupa ce ai aflat?
CARMEN FIRAN: Cu cateva zile inainte am sunat-o sa vad ce mai face. „Rau, dar nu ma plang, m-am saturat de mine”, mi-a spus. Altfel, era binedispusa. Eu tocmai avusesem o criza de spate. M-a indemnat sa am grija de mine. Imi spusese odata ca ar vrea sa moara asemeni tatalul ei, in somn. Asa a murit. Cineva a comentat: Nina a trait si a murit cum si-a dorit. In mine s-a facut gol mare cand am aflat de trecerea ei dincolo. Absenta cuvintelor ei vii avea sa fie puternica decat ma asteptasem. O aud si acum.
Marea Dragoste – Tango: Stiu ca ai vorbit la Memorialul ei, si ca ai organizat la clubul literar Cornelia Street Cafe din Village un tribut dedicat Ninei. Cum a fost?
CARMEN FIRAN: Nobil. Emotionant. A dat seama de statura inalta a poetei si de enorma apreciere pe care o are in New York in cele mai influente si importante cercuri artistice si intelectuale. Intr-o audienta foarte numeroasa si selecta, oameni grei s-au adunat sa citeasca din poemele ei, sa-i aduca tribut vietii si operei. Intre ei, Alice Quinn, directorul executiv al Societatii Poetilor Americani si editoare la „The New Yorker”, Edward Hirsch, presedintele fundatiei Guggenheim, Jill Bialosky, redactorul de poezie al Editurii Norton, Stanley Moss, poet si fondatorul editurii Sheap Meadow Press, alaturi de multi alti scriitori, ziaristi, traducatori, si de Maurice Edwards, sotul Ninei, el insusi o personalitate de anvergura. Regizoarea Mona Nicoara a prezentat in premiera un fragment din documentarul dedicat Ninei la care lucreaza.
Nina poate sa fie multumita. A fost omagiata pe aproape o pagina in New York Times, precum si in publicatii din Suedia, Italia, Anglia. Senzatia care imi ramane este ca a fost mai apreciata si mai iubita in America si in tarile unde a fost tradusa si cunoscuta, decat in tara ei natala. Din nefericire, in New York nu a existat nici macar un anunt al institutiilor romanesti referitor la moartea ei, niciun oficial roman nu a fost prezent la Memorial ori la evenimentele organizate in mem oria ei. In tara nu sunt la curent, poate ca au existat manifestari, si sper ca ele au depasit nivelul „baba comunista” ori clevetiri legate de tineretea ei aventuroasa. „Nina Cassian a fost o artista sublima, ca Sappho, poeta a adancimilor pasionate si a marilor inaltimi”, spunea Ed Hirsch, distins poet si critic literar american. Sa ne multumim cu profilul ei universal, si sa ignoram limitele si rea-vointa unor conationali acriti. Ca sa revin la mitul oglinzii, sunt unii care nu mai pot vedea cerul de atata praf ridicat de ei insisi si care nu face decat sa le intepe ochii si sa le abureasca privirea. Nina ar fi spus mai scurt: „Cine e profet in tara lui?!”
Marea Dragoste – Tango: Esti stabilita de atatia ani in America, iubesti New Yorkul si el te iubeste. Indraznesc sa iti adresez, in acest context in care e atata viata si atata moarte, atata dragoste, intre noi si in aer. Tu, poeta traitoare in America, te-ai gandit vreodata la intoarcerea definitiva in tara, ca om sau poate, mai tarziu, dincolo de granita vietii, ca cenusa intr-o urna?
CARMEN FIRAN: Sunt bine in pielea mea la New York, rezonez cu energia lui, ma bucur de generozitatea unui spatiu cultural si uman care imi permite sa-mi manifest visurile, imi satisface curiozitatea si unde ma simt cumva la adapost. Nu percep plecarile sau distantele ca pe rupturi. Cred ca tara, ca si casa, e locul unde dormi peste noapte. Probabil ca mi-ar placea ca cenusa mea sa fie suflata in mare.
Marea Dragoste – Tango: De ce crezi ca Nina a ales sa fie ingropata in tara?
CARMEN FIRAN: „Limba romana e sangele meu, spunea Nina. Eu n-am vrut niciodata sa plec din tara, am fost fortata. Si nu m-am simtit nicio clipa in exil”. A dorit ca cenusa ei sa fie inmormantata langa cea a parintilor ei. O ultima, definitiva intoarcere la radacini.
