fbpx

Carousel sau Balada lui Liliom – “Un om continua sa traiasca atata vreme cat ramane viu in memoria celor dragi”

de

Bucurie. Tristete. Amaraciune. Exaltare. Emotie. Suspine. Toate iti invadeaza sufletul pe parcursul celor trei ore in care minunatii actori de la Bulandra, coordonati de regizorul Andrei Serban, reusesc sa ne ia alaturi de ei in Carousel-ul vietii, in care apogeul este in egala masura decaderea, iar introspectia asupra celor mai elementare valori ale vietii ne transpune intr-o alta dimensiune, in care ramanem cu multe intrebari si mai putine raspunsuri, privind surprinsi spre noi insine si spre sirul de emotii pe care spectacolul lui Andrei Serban reuseste sa ni le suscite.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Noul spectacol Carousel in regia lui Andrei Serban readuce in prim-plan vechea piesa “Liliom” a dramaturgului maghiar de origine evreiasca, Ferenc Molnar, piesa ce nu s-a bucurat de o mare priza la prima dramatizare a spectacolului in Ungaria, in 1909, dar care ulterior a devenit un real succes pe Broadway. A fost ecranizata in 1934 de catre regizorul francez Fritz Lang, cu Charles Boyer in rolul lui Liliom si Madeleine Ozerey in rolul Iuliei. In distributia lui Andrei Serban, Vlad Ivanov, proaspatul castigator al premiului UNITER pentru cel mai bun actor in “Omul cel bun din Seciuan”, il interpreteaza pe sarmantul Liliom, entertainer-ul de la Carousel, cel pentru care femeile dezvolta pasiuni ascunse si insasi patroana Carousel-ului, Madam Muscat, ar da orice pentru a-l pastra. In rolul Iuliei, Andrei Serban le-a distribuit pe Ana Ularu/Alexandra Fasola, doua tinere actrite extrem de seducatoare prin capacitatea de empatizare cu personajele pe care le interpreteaza. Toti actorii performeaza magistral si armonios, iar o tanara promitatoare este Adela Bengescu, cea care interpreteaza fantastic chiar patru roluri in piesa lui Molnar.
 
Un spectacol multimedia de exceptie, care combina aparenta improvizatie (spectacolul propriu-zis incepe in foaierul Teatrului Bulandra, in care personajul principal Liliom ne incanta cu piese din repertoriul napolitan, transpunandu-ne intr-o epoca demult apusa cu aer de carnavalesc), cu proiectiile de bucati selectate din filme vechi, cantece vechi italiene, un scurt episod retrospectiv al vietii lui Liliom, o imbinare fericita de elemente care captiveaza spectatorul si il mentin intr-o stare de incitare de la inceputul pana la finalul piesei. Comedia amara a personajelor ne transpune intr-un taram al auto-analizei, al auto-perceptiei critice a emotiilor si dorintelor noastre, orgoliul fiind de cele mai multe ori cel care ne distruge cele mai dulci emotii, acelasi orgoliu care va pune capat zilelor lui Liliom. Cuplu complementar, Liliom si Iulia intruchipeaza simbolic cele doua naturi opuse Yin si Yang, fiind cuplul care este dezbinat tocmai de iubirea ce l-a legat, de prea multa vanitate si lipsa de ratiune. Identitatea lui Liliom ramane in memoria familiei sale dupa moarte alterata, Iulia creeaza din dragoste pentru fiica sa, Louise, un Liliom frumos si bun, creandu-i practic fiicei sale un tata ideal, care din motive nestiute a murit in America, taramul fantasmelor, in care artistii necunoscuti in Europa devin staruri. Laitmotiv-ul piesei “Un om continua sa traiasca atata vreme cat ramane viu in memoria celor dragi” ne rasuna in minte si dupa caderea cortinei.

Ceea ce este uimitor inca de la inceput este deschiderea spatiului de expunere a piesei – actiunea incepe inca de pe holul teatrului, spectatori si actori se amesteca in mélange-ul caruselului si schimba rolurile, iar spectacolul continua apoi in sala propriu-zisa, dupa ce s-a creat deja o legatura apropiata actor-spectator, iar pana la sfarsitul piesei spectatorii vor sta cu sufletul la gura pentru a vedea cum sfarseste povestea lui Liliom. Este insa, inainte de toate, o invitatie la introspectie, o calatorie in adancurile eu-lui nostru, pentru a ne examina cele mai ascunse trairi si a le readuce in prim-plan, dandu-ne seama de adevarul grait neincetat – ca existenta noastra este una autentica atata vreme cat ceilalti isi aduc aminte de noi, fiind un motiv recurent, care incheie in mod circular piesa – motivul memoriei, Liliom ramanand viu, in ciuda mortii sale terestre, in memoria sotiei si a fiicei sale.
 
Andrei Serban paseste timid pe scena la finalul reprezentatiei alaturi de directorul teatrului Bulandra, Alexandru Darie, si…, sperand ca proaspatul sau copil sa fie primit cu entuziasm si apreciere de catre public, fapt de netagaduit in fata unui performance extraordinar, cu daruire, empatie, patos omenesc, inevitabile ropote de aplauze din partea unui public extaziat, caruia Andrei Serban i-a daruit, prin intermediul actorilor si al punerii in scena, clipe de bucurie, dar si amaraciune in fata imposibilei redemptiuni a lui Liliom.
 
Dupa cele trei ore de spectacol, am fost surprinsa sa il vad, in flesh and blood, pe remarcabilul Andrei Serban, de care ma leaga primele ore de teoria literaturii din primul an de Facultate, cand profesoara noastra, Ileana Marin, ne-a mentionat pentru prima data acest nume, legandu-l de reprezentatia tragediei Oedip a lui Enescu pusa in scena la TNB. Dupa cincisprezece ani aveam sa vad doua dintre reprezentatiile sale de exceptie, Omul cel Bun din Seciuan si Carousel, si sa recunosc, umil, ca e unul dintre cei mai buni, daca nu cel mai bun, dintre regizorii de teatru pe care Romania i-a pierdut… dar i-a recastigat.

***
Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei
„Carousel”
Adaptare de Andrei Serban si Daniela Dima dupa piesa LILIOM de Ferenc Molnar si filmul cu acelasi titlu de Fritz Lang
Distributie: Vlad Ivanov, Alexandra Fasola, Ana Ularu, Rodica lazar, Maria Obretin, Catalin Babliuc, Ana Covalciuc, Silvana Negrutiu, Radu Iacoban, Mirela Gorea, Adela Bengescu, Serban Gomoi, Andrada Corlat, Simona Pop
Decor: arh. OCTAVIAN NECULAI
Costume: LIA MANTOC
Acompaniament muzical, compus si interpretat de RAUL KUSAK
Dramaturg si regizor asociat: DANIELA DIMA
Lumini: ALEXANDRU DARIE si ANDREI SERBAN
Coregrafia cântecelor : ARCADIE RUSU
Grafica: arh. OCTAVIAN NECULAI
Asistent regie: CRISTINA BILCIU
Asistent secund: RAZVANA CERNAT
Asistent decor: VLADIMIR IUGANU
Asistent costume: NICOLETA CÂRNU
Efecte de magie: MARIUS DRAGUS

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.