Catalin Maruta – Iertati-ma ca ma laud, dar cred ca sunt un tata bun

de

David, fiul meu, ma ajuta sa-mi retraiesc copilaria. Sunt un adult caruia ii este dor de copilarie. Am fost un copil fericit si singurul meu regret e ca am fost singur la parinti. Am fost lipicios de mic, imi placea sa ma joc cu alti copii si as fi fost fericit daca aveam frati sau surori, dar asta e. Oricum, probabil asta e motivul pentru care mi-am dorit dintotdeauna copii.

Dumnezeu mi l-a trimis pe David in cel mai bun moment posibil. Nici prea devreme, nici prea tarziu. Eram pregatit, matur, independent, curios sa vad cum ma descurc. Mi-aduc aminte ca vorbisem cu Andra despre asta, si ea isi dorea copii, abia astepta, si chiar cu cateva luni inainte sa ramana insarcinata hotaraseram ca a venit momentul sa facem acest pas. Un pas urias, eram constienti de asta.
Pe tot parcursul sarcinii Andrei, credeam ca le stiu pe toate, ca nu va fi nimic neprevazut, ca pana si sentimentele le-am repetat, ca pe o lectie bine invatata. Si totusi, cand mi-am vazut copilul prima data, cand asistenta mi l-a pus in brate, mi s-au taiat genunchii, mi-era teama ca-l scap pe jos, am incremenit. Nu sunt deloc stingherit sa recunosc: da, si barbatii au asemenea sentimente, oricat de orgoliosi ar fi si oricat de duri ar vrea sa para.
Practic, David m-a ajutat sa-mi retraiesc copilaria. Iertati-ma ca ma laud, dar cred ca sunt un tata bun. Ma joc foarte mult cu fiul meu, fac asta sincer si cu placere, nu din datorie paterna. Il iubesc si ii sunt recunoscator ca mi-a redat propriii ani, parca am redevenit copil de cand e langa mine. Sincer sa fiu, nu credeam ca am sa ma descurc atat de bine, dar probabil exista un instinct si-o dragoste mai presus de egoismul tau de om ocupat, grabit si comod. Am invatat instantaneu sa-i fac baie, sa-l schimb, sa-i prepar laptele din biberon, sa ma joc cu el, sa-l linistesc atunci cand plange.
Da, viata mea s-a schimbat de cand il avem pe David. De acord, nu mai dorm atat de mult, uneori am cearcane si fetele de la machiaj, din televiziune, au mai mult de munca. Am avut si momente mai grele, cand era bolnavior sau plangea si nu stiam ce sa-i facem, dar dincolo de asta, bucuria pe care el ne-o daruieste in fiecare zi nu se compara cu absolut nimic pe lumea asta. Numai cine are copii ma poate intelege. Sunt un om ocupat, Andra la fel, de aceea am si apelat la o bona care ne ajuta, insa profitam de fiecare minut liber ca sa stam cu el, sa-l asiguram, din priviri si gesturi, ca il iubim si ca-i vom fi alaturi orice-ar fi.
Am fost dintotdeauna un om ambitios si muncitor, dar de cand am copil, sunt de zece ori mai motivat sa lupt. De multe ori, obosit fiind dupa o zi de munca, imi venea sa refuz anumite proiecte, s-o las balta. Dar de cand sunt tata, vad totul cu ochii lui David, vad prin lentila viitorului acestui copil. Lupt pentru el, muncesc pentru el, sunt puternic pentru el. David mi-a dat putere si ambitie, in cel mai bun sens. Vin cu placere acasa, stiind ca ma asteapta cu un zambet mare cat sufletul meu. Nu exista zi sa nu-mi ofere ceva nou, ceva frumos, o surpriza. Fie spune un cuvant nou, fie face el ceva care ma amuza, ma sustrage de la grijile zilei. E un medicament, o minune, simt ca m-am nascut din nou. Iar cele mai frumoase cuvinte sunt : „ tata bec „ adica….te iubesc!”

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *