Ce fite fac starurile la interviuri: Jennifer Aniston detesta sa fie pozata din profil, Joan Collins cere caviar si sampanie, Robert de Niro este un cosmar

Considerat un „Mozart al interviurilor”, jurnalistul american Lawrence Grobel ar fi, cu siguranta, un subiect fascinant de intervievat el insusi, avand in vedere palmaresul sau impresionant de intalniri cu oameni remarcabili. Specializat in interviuri cu celebritati, Grobel a publicat pana acum 11 carti si numeroase articole, in Playboy, Rolling Stone, Newsday, Entertainment Weekly sau New York Times. Experienta sa jurnalistica de mai bine de 30 de ani il recomanda nu doar ca sfatuitor in domeniu, ci il face si detinatorul unor povesti pe care staruri precum Barbra Streisand, Joan Collins, Elizabeth Hurley, Robert de Niro sau Meryl Streep le-ar dori cat mai adanc ingropate. Ele se refera la pretentiile uneori iesite din comun pe care vedetele le au inainte si in timpul interviurilor pe care le acorda.
Spre exemplu, povesteste Lawrence Grobel, „daca vrei sa-i iei un interviu lui Jodie Foster, publicistul ei iti va spune, asa cum mi-a spus mie, ca exista doua subiecte tabu in ce o priveste pe actrita: sexualitatea ei si John Hinckley (n.r. un barbat care a incercat sa-l asasineze pe fostul presedinte american Ronald Reagan, pentru a-i atrage atentia lui Foster). Daca accepti aceste conditii, poti sta de vorba cu Jodie. Daca nu, nu poti. Simplu”.

Jurnalistul recunoaste, in cartea sa, ca negocierile pentru un interviu cu Barbra Streisand au durat mai mult de un an. Cand, in sfarsit, a obtinut acordul sa stea de vorba cu artista, Grobel a fost intampinat inca de la intrare de o surpriza care l-a pus in incurcatura. “Cand am ajuns la casa ei din Holmby Hills, a coborat scarile si mi-a intins doua foi de hartie: Uite, semneaza asta si putem incepe. M-am uitat la hartiile acelea si am vazut ca reprezentau o scrisoare catre ea, scrisa chipurile de mine, spunand ca avea dreptul asupra oricarui material care rezulta din interviul nostru – ca putea sa-l editeze, sa-l opreasca de la publicare, sa detina inregistrarile si sa aprobe forma finala a interviului. I-am spus ca nu pot semna acea scrisoare”. Dupa negocieri intense, in care a fost implicat si avocatul vedetei, Barbra Streisand a fost de acord sa ofere interviul fara sa detina control total asupra lui. Lawrence Grobel probeaza, insa, prin declaratii ale altor jurnalisti care au lucrat cu Barbra Streisand, ca artista nu obisnuieste sa ofere interviuri pana ce nu se asigura ca interlocutorul sau a semnat scrisoarea conceputa de ea.
Daca intamplarea de mai sus i-a lasat un gust amar lui Grobel, un alt obicei al vedetei nu a facut decat sa i-l accentueze. “Barbra Steisand avea reputatia ca intarzia mereu. La primele doua din intalnirile destinate interviului nostru a venit la timp, si i-am spus ca daca si la a treia va ajunge la timp, articolul avea sa-i demonteze reputatia ca ii face pe oameni sa astepte. In lunile urmatoare, n-a mai venit niciodata la ora stabilita. Se pare ca nu o deranja sa fie cunoscuta pentru lipsa ei de punctualitate”, spune Grobel.

In “Arta interviului”, ziaristul american face referire si la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca fotografii si editorii unei reviste, pentru a obtine un interviu cu o vedeta de calibru. Intotdeauna, ei trebuie sa treaca de “cerberii” starurilor, publicistii, care le insira cate o lista de pretentii obligatoriu de satisfacut. “Nu este un cosmar doar pentru jurnalisti – fotografii, de asemenea, trebuie sa infrunte publicistii si cerintele lor. Intr-un articol publicat in 2001, Liz Smith a dezvaluit care este <mersul> daca vrei sa o pui pe Jennifer Aniston pe coperta unei reviste. <In primul rand, trebuie sa-l determini pe fiorosul PR Stephen Huvane sa stea de vorba cu tine. Daca Huvane se inmoaie, trebuie sa promiti ca nu vei publica o fotografie in care Aniston zambeste larg. Nu e prea innebunita sa-si arate dintii. Si fara profiluri. Lui Aniston nu-i place felul in care i se vede nasul dintr-o parte. Nici un articol nu se mai face in cazul in care coafura ei se aseamana in vreun fel cu cea a personajului sau, Rachel, din Friends. Ce-i place cu adevarat lui Aniston in fotografii este sa zambeasca cu subinteles, putin dispretuitor”.
Jurnalistul aminteste si de un episod in care Tom Cruise a respins nu mai putin de 14 jurnalisti care-si doreau sa faca un interviu cu el, „inainte de a se hotari la unul care a scris un articol dragut si bland despre el”.

Lawrence Grobel a cunoscut faima internationala in momentul in care l-a convins pe Al Pacino sa-i ofere un interviu. Pana la varsta de 39 de ani, actorul nu statuse de vorba cu presa, considerand ca nu are lucruri interesante de spus. Insa, dupa ce a citit un interviu pe care Grobel i-l luase legendarului Marlon Brando, a spus ca da, este de acord sa ofere si el un interviu, cu conditia ca interlocutorul sau sa fie nimeni altul decat Grobel. Cei doi au devenit buni prieteni, iar discutia lor s-a prelungit pe o perioada de 25 de ani si s-a materializat intr-o carte – tradusa si in Romania, la editura Publica – “Al Pacino in dialog cu Lawrence Grobel”.
Grobel nu sfatuieste jurnalistii sa devina prieteni cu cei care in mod normal fac subiectul articolelor lor. Insa el insusi recunoste ca, o data, a avut un avantaj profesional extraordinar, gratiei prieteniei sale stranse cu Al Pacino. Intr-o perioada in care actorul era extrem de solicitat sa apara in presa, a fost de acord sa-i ofere un interviu – cui altfel decat – prietenului sau, Grobel. Mai mult decat atat, jurnalistul american, care lucra deja ca freelancer, a primit mana libera din partea starului sa publice interviul in revista care-i oferea cea mai mare suma de bani pentru un asemena demers, Entertainment Weekly.

“Uneori nu trebuie sa convingi tu pe cineva, ci vedetele vin ele la tine cu povesti de spus, dar asta se intampla foarte rar”, mai povesteste Lawrence Grobel in cartea sa. “Dupa ce a stat in inchisoare pentru ca a atacat un ofiter de politie – asta dupa ce in prealabil atacase o femeie cu care se intalnea – Christian Slater m-a sunat si mi-a spus ca nu vrea sa-si petreaca restul vietii povestind ce i se intamplase. Voia sa-si spuna povestea o data si niciodata dupa aceea. Si voia sa o spuna in Rolling Stone. As fi interesat sa fac un interviu cu el? Am sunat la Rolling Stone, care au fost de acord, si l-am facut”, adauga ziaristul.

Pe de alta parte, unele staruri, chiar daca accepta sa se intalneasca pentru un interviu, sunt extrem de greu de determinat sa vorbeasca deschis. “De Niro este cosmarul oricarui ziarist care isi doreste sa-l intervieveze. Este un om extrem de discret, caruia nu-i place sa vorbeasca cu presa – iar cand o face, nu are prea multe de spus. Cand l-am intalnit prima oara, eram la Chateau Marmont (n.r. un restaurant celebru, frecventat de multe staruri), in West Hollywood. Parea emotionat si nu putea sta locului. Vorbea in jumatati de propozitii, se contrazicea constant si m-a facut sa ma intreb de ce Dumnezeu a fost de acord sa ne intalnim. Motivul era ca studioul pusese presiune pe el sa apara in presa pentru a promova filmul in care urma sa apara”, dezvaluie Grobel. El mai povesteste, cu dezamagire, despre faptul ca De Niro a ajuns la o intalnire cu el abia la 5 dupa-amiaza, desi stabilisera de comun acord sa se vada la ora 9 dimineata. In plus, actorul nu a fost deloc incantat de interviu, dupa publicarea lui.

Nici in ce o priveste pe Meryl Streep Grobel nu are cele mai frumoase amintiri. “Cu Meryl Streep nici acum nu stiu ce sa cred. Statusem de vorba pret de o ora, pe platourile de filmare de la Death Becoms Her, si mi-a spus sa il sun pe asistentul ei, sa stabilim o ora pentru a doua zi, sa ne continuam discutia. Nimeni nu mi-a mai raspuns la telefon si nu am mai vazut-o niciodata. Am scris articolul, totusi, dar m-am simtit manipulat”.

Grobel mentioneaza si o intamplare picanta care dateaza din anii ’80, cand urma sa o intalneasca pe Joan Collins. Diva a crescut brusc, prin pretentiile sale, cheltuielile pentru un interviu ce avea sa apara in Playboy. “Cand Joan Collins juca in serialul Dinastia, era sexy. Destul de sexy cat sa pozeze goala in Playboy. Si destul de sexy ca sa fie subiectul unui interviu al unei editii din 1984 a revistei. Destul de sexy sa aiba pretentii neobisnuite. Cu o zi inainte sa merg la ea acasa, asistenta ei m-a sunat si mi-a spus ca doamna Collins ar vrea sa aduc o cutie de caviar de beluga si o sticla de sampanie Crystal”, scrie Grobel.

In cartea sa, Lawrence Grobel povesteste si despre greutatile pe care le-a intampinat, de-a lungul anilor, in a folosi un reportofon in preajma vedetelor. “Prima celebritate pe care am intervievat-o, Mae West, nu m-a lasat sa folosesc reportofonul. <O, nu, nu, nu, nu poti folosi asta, ia-l de aici!>, mi-a spus. <Dar acesta este un interviu>, i-am reamintit. <Nu vrei sa fiu exact in declaratii?>. <Am fost de acord o data ca un ziarist sa foloseasca asa ceva, si apoi a facut publica inregistrarea. Nu voi mai lasa vreodata sa se intample asta>”. Desi Grobel s-a oferit sa semneze un contract prin care se angaja ca inregistrarea va ramane privata, Mae West nu s-a lasat induplecata. “Lasa-l deoparte si pune-mi intrebarile”, i-a cerut ea lui Grobel, care a notat fiecare declaratie a vedetei pe un carnetel.

Nici Ava Gardner nu se simtea confortabil in preajma unui reportofon. “Cand am vizitat-o la Londra, mi-a spus ca nu poate vorbi, atat timp cat un reportofon se afla pe masa. O facea sa devina prea constienta. Asa ca am pus reportofonul sub masa, ca sa nu-l vada. A functionat”. Scriitorul Truman Capote nu era nici el bun prieten cu aparatele de inregistrat. “Truman Capote ura reportofoanele si mi-a spus ca nu a folosit niciodata unul (desi suspectez ca aceasta aversiune ar fi putut avea de a face cu antipatia lui generala pentru electronice, cu o teama de a apasa butonul gresit – Play in loc de Record). Cand lucra la interviurile sale pentru In Cold Blood, sau cand l-a intervievat pe Marlon Brando, care filma atunci la Sayonara, se baza pe memorie. Mi-a spus ca se intorcea in camera sa si scria tot ce subiectul lui ii spusese, umpland camera cu notele si cercetarile lui. Era meticulos, era lent (i-a luat un an sa scrie profilul despre Brando), dar avea ureche buna si putini s-au plans ca i-ar fi citat gresit”, povesteste jurnalistul.
Lawrence Grobel mai spune ca a trait si situatia inversa, cand celebritati precum Jerry Lewis sau Elizabeth Hurley si-au scos pe masa propriile reportofoane, pentru a se asigura ca vor fi corect citati in interviuri. “Hurley mi-a spus ca, dupa ce a fost implicata intr-un proces impotriva unui tabloid, fusese sfatuita de avocatul ei sa inregistreze orice interviu pe care il ofera”.

Un episod interesant pe care Grobel il mai mentioneaza in cartea sa face referire la interviul sau cu Marlon Brando. “Cand eram pe insula lui Marlon Brando, de fiecare data cand incercam sa scot reportofonul, imi spunea: Mai tarziu. Dupa trei zile in care ne-am tot plimbat si am vorbit, incepusem sa ma simt frustrat, pentru ca nu inregistram nimic. Asa ca, in cele din urma, l-am scos si l-am pornit, in timp ce stateam sprijiniti de cabana lui, privind marea. Atunci s-a uitat la mine si a observat ca, uneori, cele mai bune conversatii se intampla in tacere. Iar pentru urmatoarele 30 de minute, asta am si inregistrat: tacerea!”. Grobel mentioneaza ca si Al Pacino l-a rugat sa intarzie momentul apasarii butonului Play, dar ca nu s-a opus atunci cand ziarisul i-a propus sa porneasca aparatul de inregistrat si sa uite de el.

Cartea “Arta interviului” a fost publicata in Statele Unite in anul 2004, la editura Three Rivers Press, si nu a fost tradusa in Romania. Lawrence Grobel, jurnalist liber profesionist si profesor de jurnalism, este cunoscut si pentru volumele sale “Conversations with Brando”, “Al Pacino in Conversation with Lawrence Grobel” sau “The Houstons”, o biografie a familiei actritei Anjelica Houston.