Dorim tot binele din lume copiilor nostri. Vrem sa fie fericiti, sa aiba ceea ce noua nu ne-a fost permis si, cand vine vorba sa le daruim ceva, gandul ne sta numai la jucarii moderne, o casa frumoasa si bine dotata unde sa aiba camera lor, vacante exotice, cea mai buna gradinita, bursa de studii in strainatate. Psihologul Carmen Lica ne invata, insa, valoarea timpului petrecut cu copiii nostri.
Am vazut parinti desfigurati de oboseala, vorbind non stop la mobil, stind ore intregi in fata calculatorului sau la volan, cu pozele copiilor in portofel sau salvate in memoria telefonului. Sintem, cei mai multi dintre noi, foarte buni la felul in care ne indeplinim sarcinile de serviciu, dar, citeodata, cu sufletul greu de dor, ne dam seama ca nu mai sintem prezenti in viata copiilor nostri.
Daca as putea sa rescriu lista cu ceea ce-mi doresc pentru copiii mei si as putea da si timpul inapoi, as vrea sa le pot oferi bucuria de a-si petrece timpul cu parintii lor. Ma uit la copiii nostri si vad ca sint nefericiti. E infricosator, dar adevarat! Copiii tinjesc dupa un moment de liniste petrecut cu mama si cu tata, moment in care sa povesteasca, sa plinga si sa rida impreuna. Noua, adultilor, ni se pare lipsit de importanta faptul ca doi colegi au alergat pe holul scolii si i-a vazut directorul, dar pentru copiii nostri acestea sint evenimente din viata lor. Sint la fel de relevante cum e pentru noi sedinta consiliului de administratie sau ultima varianta de strategie de comunicare a companiei.
Am intilnit un baietel care facea adesea crize de furie in timpul carora ameninta ca-si loveste fratele sau sparge lucrurile din casa. Copilul nu facea nici unul dintre aceste lucruri, dar plingea, tipa si ameninta. Parintii, ingrijorati, povestesc cum incercau sa-l calmeze, sa discute cu el, sa-i explice ce norocos este ca are un frate, cit de periculos este sa sparga geamurile sau usa. Pe masura ce lista argumentelor si explicatiilor este parcursa metodic si mina tatalui se inclesteaza, de nervi si exasperare, de incheietura micutului, acesta se invineteste de plins si ameninta de acum ca-si va omori fratele, ca nu vrea sa-l mai vada viu. Lucruri infricosatoare pentru o familie care munceste de dimineata pina seara si care vrea sa vada stirile in liniste dupa cina. In momentul culminant, de obicei, apare bunica, cea care se retrage la sosirea parintilor, dupa o zi petrecuta impreuna cu nepotii. Aceasta, fara nici o explicatie stiintifica a norocului care „l-a lovit“ pe micut, il imbratiseaza si il duce asa, in caldura trupului si a sufletului ei, in bucataria spatioasa si super utilata, unde ii ofera tot ce isi doreste. Il rasfata pret de 10 minute dupa care, din nou, discreta, lasa locul parintilor. La intilnirile cu bunica, aceasta, cu lacrimi in ochi, imi marturiseste ca daca copiii ei, adica parintii in discutie, ar intelege ca nepotii ei se iubesc si se joaca impreuna, dar ca le lipsesc prezenta si implicarea parintilor, nu s-ar mai ajunge la astfel de situatii.
Lucrul pe care unii dintre parinti nu l-au descoperit inca este cum sa facem sa oferim dragostea noastra copiilor nostri in asa fel incit ei sa se si bucure de ea.
Timpul este la fel de pretios pentru copiii nostri cum este si pentru noi. Atita ca, o ora petrecuta cu copilul si satisfactia ca acesta este linistit si zimbeste sint mult mai valoroase decit o ora petrecuta la telefon sau la birou.
Si meseria de parinte e la fel de importanta!
