fbpx

Cele doua membre incarcerate ale grupului Pussy Riot, trimise in inchisori indepartate de Moscova

de

Cele doua membre incarcerate ale grupului Pussy Riot, condamnate la doi ani de inchisoare pentru o “rugaciune-punk” anti-Putin, organizata intr-o catedrala, isi vor ispasi pedeapsa in doua inchisori aflate la mare distanta de Moscova.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cele doua tinere au fost transportate la inchisorile din regiunile Perm si Mordovia, a precizat, luni, avocata celor doua cantarete.

 

“Familiile lor au venit pentru a le aduce provizii si au aflat ca Nadejda Tolokonnikova a fost trimisa in regiunea Mordovia (la o distanta de 500 de kilometri de Moscova, n.r.) si ca Maria Alehina a fost trimisa in regiunea Perm (din Muntii Ural, n.r.)”, a declarat avocata Violetta Volkova, precizand ca transferul celor doua tinere a avut loc sambata.

 

Avocata nu a precizat insa numele inchisorilor din cele doua regiuni rusesti, ce adapostesc lagare din epoca sovietica, in care vor fi transferate clientele sale.

 

“Nadia Tolokonnikova e in drum spre Mordovia. Spre o inchisoare din iad”, a scris pe Twitter grupul de arta contestatar Voina, in care a activat in trecut tanara cantareata.

 

“Pentru Macha Alehina, a fost aleasa o inchisoare foarte indepartata de Moscova”, a adaugat acelasi grup, cunoscut mai ales pentru faptul ca a desenat in 2011 un falus urias pe un pod suspendat din fata sediului Serviciului federal pentru securitate (fostul KGB, n.r.) din Sankt Petersburg.

 

Reprezentantii Serviciului penitenciarelor din regiunile Perm si Mordovia, contactati de agentiile de presa ruse, au refuzat sa confirme aceste informatii.

 

Trei dintre membrele formatiei Pussy Riot – Nadejda Tolokonnikova, in varsta de 22 de ani, Ekaterina Samutevici, in varsta de 30 de ani, si Maria Alehina, in varsta de 24 de ani – au fost identificate si condamnate pe 17 august la doi ani de inchisoare fiecare, “huliganism” si “incitare la ura religioasa”.

 

Pe 21 februarie, cinci femei care purtau cagule pe fata au ocupat altarul Catedralei Hristos Mantuitorul din Moscova. Imitand o rugaciune, ele au invocat-o, pe ritmuri punk, pe Fecioara Maria, rugand-o “sa il alunge pe Putin” (de la putere, n.r.) si au fost in cele din urma evacuate de agentii de securitate, intreaga actiune fiind filmata.

 

Condamnarea pentru Tolokonnikova si Alehina a fost confirmata in apel pe 10 octombrie, in timp ce Samutevici a fost eliberata in urma acestui proces. Samutevici a fost eliberata dupa ce a reusit sa dovedeasca in justitie faptul ca a fost arestata inainte de a putea sa participe la acea manifestare, intrucat a fost retinuta la 15 secunde dupa ce a intrat in catedrala.

 

Condamnarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot i-a atras guvernului rus numeroase critici din strainatate, dar si din Rusia, numeroase personalitati considerand ca pedeapsa este disproportionata in raport cu gravitatea faptelor comise.

 

Nadejda Tolokonnikova are o fiica in varsta de patru ani, iar Maria Alehina are un fiu in varsta de cinci ani.

 

MEDIAFAX

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.