Piesele puse in scena de ea se joaca, de ani buni, cu casa inchisa, iar proiectele ei i-au adus laolalta, de nenumarate ori, pe actorii nostri cei mai mari. Dar Chris Simion nu s-a oprit la teatru: a regizat si spectacole si a scris carti de succes. Ne-a vorbit despre profesia ei, despre teatrul independent – D’AYA – pe care l-a fondat alaturi de scriitorul Pascal Bruckner, despre sotul ei, actorul Gabriel Fatu, despre dragoste si iubiri. Si ne-a dezvaluit, intr-un interviu-portret devenit deja traditie pe www.revistatango.ro, o bizarerie din copilarie, care o aseamana cu una dintre eroinele lui Gabriel Garcia Marquez.
Marea Dragoste/Tango: Cand si cum ai inteles ca regia de teatru e menirea ta? Cand erai mica, nu te visai pe scena, ca orice fetita?
Chris Simion: “Cand” si “cum” sunt inca neclare. La un moment dat? Dintotdeauna? Sper sa aflu pana mor… (zambeste) Nu m-am visat niciodata pe scena. Mereu mi-a placut sa conduc din umbra. Nici la aplauze nu urc pe scena sau daca urc, o fac cu greu si cu infinite emotii.
Marea Dragoste/Tango: Care au fost oamenii care te-au invatat cele mai importante lucruri despre profesia ta? Cine au fost mentorii tai?
Chris Simion: Profesorii mei de clasa, regizorii Tudor Marascu si Mihai Manolescu. Apoi intalnirea cu regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului “L.S.Bulandra”. Si nu in cele din urma bursa de studii din 1999 de la Limoges, de la scoala de teatru condusa de regizorul Silviu Purcarete.
Marea Dragoste/Tango: Care ar fi calitatile esentiale ale unei piese bune? Tu ce ingrediente ai grija sa pui mereu in piesele pe care le regizezi?
Chris Simion: In primul rand un spectacol trebuie sa fie necesar omului de astazi, trebuie sa fie util. Apoi trebuie sa spuna o poveste care sa i se adreseze, sa contina emotie si adevar.
Marea Dragoste/Tango: In anii ’90, ai infiintat Compania de Teatru D’Aya. De unde ti-a venit curajul nebunesc de a porni pe un astfel de drum? Sau vremurile de atunci erau mult mai prietenoase pentru cei care demarau un proiect urmandu-si un vis?
Chris Simion: Nebunia a fost la comun. Mi-a apartinut si mie, dar si scriitorului Pascal Bruckner, impreuna cu care am infiintat, in 1999, acest teatru independent. Mai concret, dupa premiera spectacolului “Copilul divin”, realizat dupa textul sau, premiera la care a participat… el a venit cu ideea sa dam nastere unei companii private. In Franta aceasta forma de teatru se practica la vremea aceea cu mult succes. Romania era abia la inceput. Cred ca tine foarte mult si de structura mea interioara. Nu pot sa traiesc inchisa in sistem, intre limite si reguli pe care nu le respect si in care nu cred. Stiu ca iti poate fi usor asigurat succesul facand compromisuri de tot felul. Eu am ales drumul cu maracini, mai dificil, dar incomparabil mai valoros. Ca sa respir, am nevoie de libertate, iar aceasta libertate mi-a oferit-o teatrul independent in cea mai mare parte a carierei mele. Curajul imi este hranit de credinta. Iar credinta, de nevoia mea de a respira prin ceea ce fac. De asta imi este imposibil sa ma tradez cand e vorba de profesia mea. Ar fi un fel de sinucidere.
Marea Dragoste/Tango: Cat de mult se implica Pascal Bruckner in activitatea teatrului? Si ce fel de om este marele scriitor?
Chris Simion: In acesti 12 ani de cand s-a infiintat acest teatru, Pascal Bruckner a devenit mai mult decat Presedintele Onorific al Companiei de Teatru “D’ AYA”. Este activ in proiectele noastre, il informam cu repertoriul pe care il abordam si ne sfatuim cu el ori de cate ori ne este necesar. Cu cat esti mai mare si mai valoros ca om si artist, cu atat esti mai modest si mai atent. Asa este Pascal. De o generozitate frapanta. Cu mult umor… si cu multa prezenta de spirit.
Marea Dragoste/Tango: Astazi, care sunt cele mai importante surse de venit cu ajutorul carora D’Aya activeaza? Si, legat de asta, ai putea spune ca D’Aya este o afacere, in sensul propriu al cuvantului: obtine profit? Dar profesia de regizor artistic, iti satisface asteptarile?
Chris Simion: Singura sursa constanta de venit sunt incasarile din bilete. Ca o a doua sursa de venit, activa doar pe proiecte punctuale, sunt finantarile de la Ministerul Culturii sau alte institutii de profil si sponsorizarile. Profitul pe care “D’ AYA” il realizeaza se investeste in noi productii. Asta este cea mai mare satisfactie. Din teatru se poate trai decent. Nu iti asiguri un trai de lux, dar poti sa-ti achiti facturile si poti sa nu ai grija zilei de maine… daca ai sansa sa montezi sau sa joci, evident. Profesia de regizor imi permite, in primul rand, dreptul de a alege unde, cum si pe cat sa lucrez, fara sa imi impuna cineva. Pot sa-mi fac meseria atat pe un onorariu foarte mare, cat si pe gratis, daca ma arde sa fac un spectacol si nu exista buget. Vorbesc atat de statutul meu de regizor colaborator al unui teatru de stat, cat si de situatia in care montez in teatrul independent.
Marea Dragoste/Tango: In persoana unor reprezentanti ai statului, ai regasit vreodata sprijin pentru proiectele tale de teatru? Sau este in continuare o companie absolut independenta?
Chris Simion: Cand am avut un proiect cu adevarat necesar, am fost sprijiniti. Ministerul Culturii si Patrimoniului National ne este partener de ani de zile la Festivalul de Teatru Independent Undercloud, de exemplu. Independent inseamna ca D’ AYA nu beneficiaza de un buget anual pe care sa il ofere Primaria Capitalei, asa cum il ofera la un teatru de stat, ci beneficiaza doar de sprijin punctual, pe anumite proiecte. Independent inseamna ca nu are un spatiu propriu, cum Teatrul D’ AYA ar fi meritat poate dupa 14 ani de activitate constanta, premii, turnee, etc. Independent inseamna ca nu are personal angajat si tot asa, lista ar putea sa continue de ce ramane “independent”.
Marea Dragoste/Tango: Ai publicat sapte carti pana acum. Pe care dintre ele o consideri cea mai reusita si de ce?
Chris Simion: CE NE SPUNEM CAND NU NE VORBIM, am scris-o in opt ani, a fost publicata de Editura Trei. Cea mai recenta este intotdeauna cea mai reusita.
Marea Dragoste/Tango: In perioada aceasta, ce mai scrii? Si ce mai pui la cale la teatru? Povesteste-mi, te rog, si despre calatoria ta in India si despre cum te-a influentat asta cand ai pus in scena Maitreyi…
Chris Simion: Am inceput un nou roman si ma joc din cand in cand scriind povesti. Proiecte pe rol sunt spectacolele din club, din Godot de exemplu: “Dragostea dureaza 3 ani”, “Te iubesc! Te iubesc?” si “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”, iar in teatru am “Maitreyi” dupa Mircea Eliade, “Oscar si Tanti Roz” la Teatrul “L.S.Bulandra” si “Omul Pescarus” sau “Drumul spre Frumos”, la Grand Cinema Digiplex in Mall Baneasa. Este primul spectacol de teatru acrobatic facut in Romania, inspirat de Cirque du Soleil si realizat dupa nuvela “Pescarusul Jonathan Livingstone”.
India este o iubire din liceu, am avut o bursa la Sanskriti Kendra in New Delhi, am fost de doua ori in turneu in 8 orase. India este o lectie majora de viata pentru mine.
Marea Dragoste/Tango: Ai avut ocazia, gratie profesiei tale, sa cunosti si sa lucrezi alaturi de mari actori romani. Cum se vad, de aproape, personalitatile lor? Au hachite, au excentricitati?
Chris Simion: Sunt exact cum ii lasi sa fie. Nu ai voie sa te superi niciodata pe ei pentru ca iti ofera ceea ce le permiti sa iti dea. Daca ii iubesti, iti raspund cu dragoste. Daca ii urasti, iti raspund cu ura. Daca au incredere in tine, poti sa mergi si pe apa cu ei. Intalnirile mele cu actorii cu experienta cu care am lucrat au fost adevarate lectii de teatru si de viata. Am avut privilegiul sa lucrez de la primele proiecte cu nume mari ale scenei romanesti. Asta m-a onorat, mi-a dat curaj si m-a facut sa am o si mai mare responsabilitate asupra muncii mele.
Marea Dragoste/Tango: De asemenea, acum cativa ani, ai colaborat cu Mihaela Radulescu pentru un proiect incitant, Bed Time Stories, care a creat valva in acea perioada. Cum ai lucrat cu Mihaela? Intentionati sa mai lucrati impreuna?
Chris Simion: Mihaela a fost un actor desavarsit, o profesionista. In perioada in care a filmat pentru spectacolul meu se simtea destul de rau cu sanatatea. Era intre platoul de filmare ( improvizat in casa mea) si spital. Si, cu toate acestea, tragea dublele fara sa comenteze, imi asculta toate indicatiile de regie si le executa pana in cel mai mic detaliu. Mai mult decat atat, ne-a sprijinit chiar cu echipa de filmare si cu productia filmului. Spectacolul s-a jucat la Teatrul National de la Iasi, o stagiune. Oricand as lucra cu Mihaela. Este extrem de flexibila atunci cand ii este clar ce are de facut si cand are incredere in ceea ce face.
Marea Dragoste/Tango: Tu si sotul tau lucrati in aceeasi breasla. Cat de mult v-a ajutat asta in cuplu si cat de mult v-a daunat?
Chris Simion: Am separat intotdeauna viata profesionala de cea personala. Si am lucrat impreuna doar atunci cand am considerat ca este necesar. Nu l-am luat niciodata in spectacole doar pentru ca el este “sotul meu”. Cand l-am distribuit in piesele mele am fost obiectiva si poate uneori chiar exagerata in exigenta si rigoarea mea, in ceea ce il priveste. Dar asta a facut sa lucram bine impreuna.
Marea Dragoste/Tango: Cum v-ati cunoscut, tu si Gabriel Fatu? De cati ani sunteti casatoriti?
Chris Simion: Ne cunoastem de 14 ani, din facultate, de cand eram studenti, de cand umblam cu troleul, stateam in camin si imparteam un iaurt sau un colt de paine. El imi scria scrisori de dragoste si mi le lasa la portar, eu ii raspundeam… Si, dupa cateva luni de zile in care s-a plictisit de cat m-a curtat, ne-am dat intalnire, pe banca, in parcul de la Unirea, si ne-am logodit cu cerceii pe care ii aveam eu in ureche.
Marea Dragoste/Tango: Cum rezista un cuplu impreuna, de atatia ani, intr-o lume in care divorturile au ajuns atat de comune?
Chris Simion: Depinde care sunt valorile cuplului respectiv si cat de sanatoase sunt, depinde de prioritati si de cum iti construiesti relatia. Daca omul de langa tine nu este o tranzactie, cuplul are toate sansele sa reziste.
Marea Dragoste/Tango: Crezi ca avem mai multe iubiri intr-o viata sau o singura mare dragoste?
Chris Simion: Cred ca toate iubilrile pe care le avem sunt marile iubiri ale momentului in care traim asta. Pot sa-ti raspund la intrebarea asta inainte sa mor?
Marea Dragoste/Tango: Si de ce crezi ca mor iubirile, relatiile, casniciile…?
Chris Simion: Nu mor, se consuma doar. Raman in noi, dar atat. Fac parte din noi, dar atat. Sunt momente. Nu timpul le defineste. Ele dispar cand nu ne mai sunt necesare, cand trebuie sa ardem etapa si sa intram in altceva. E firesc. E natura.
Marea Dragoste/Tango: Ce iti place si ce iti displace cel mai mult din ceea ce faci intr-o zi obisnuita?
Chris Simion: Imi place cand reusesc sa ma adun si sa ard la maximum. Imi displace cand ma risipesc si cand traiesc superficial si cand nu simt si nu inteleg nimic din ceea ce traiesc.
Marea Dragoste/Tango: Care crezi ca sunt cele mai grave “boli” (cu ghilimele sau nu….) de care sufera omanirea, astazi? Cu alte cuvinte, daca ai fi un vraci, ce boli ale oamenilor ai tamadui?
Chris Simion: Minciuna, frica…mandria.
Marea Dragoste/Tango: Tu ce anume te straduiesti sa faci ca sa simti ca ai un rost pe lume?
Chris Simion: Sa invat sa iubesc.
Cea mai mare reusita in cariera mea…. realizarea unor spectacole precum “Oscar si Tanti Roz”, “Omul pescarus”, “Maitreyi”,”Dragostea dureaza 3 ani”,”Scaunele” si publicarea unor carti pe care le-am scris, precum “Ce ne spunem cand nu ne vorbim” sau “In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine”.
Si cel mai mare esec… faptul ca pana acum nu m-am preocupat pentru obtinerea unui spatiu propriu.
Cel mai indraznet vis profesional al meu este… sa construiesc un teatru de la zero sau sa restaurez un imobil care sa serveasca acestui vis.
Partea cea mai grozava a meseriei mele este… ca te surprinde mereu.
Si cea mai putin placuta… ca iti da batai de cap, ca te costa, te arde si nu te lasa sa fii oricum.
Cei mai buni oameni de televiziune mi se par…. cei dedicati.
Consider ca sunt supraevaluati urmatorii artisti…. Nu consider nimic in acest sens. Dupa ce criterii te iei cand spui supraevaluati?
Iar printre artistii mei preferati se numara… cei care sunt autentici, iar aici n-ai cum sa pacalesti.
Tinuta mea de zi favorita este compusa din…. orice poate crea confort si contrapunct, ca sa nu ma plictisesc. In niciun caz ceva conventional.
Cred ca cei mai influenti trei oameni de pe planeta, acum… sunt cei care conduc lumea.
Accesoriul de care nu ma despart niciodata este…. nu am nimic de care sa nu ma despart niciodata, nu am creat astfel de dependente.
Trei obiecte fara de care n-as putea trai sunt… Nu exista trei obiecte fara de care nu as putea sa traiesc. Traiesc fara obiecte bine merci, am imaginatie.
Daca m-as duce la un bal mascat, m-as costuma in… Pucca.
Partea mea preferata a zilei este… cand nu suna telefonul.
Muzica pe care o ascult cu cea mai mare placere este… Pink Floyd, Doors, Bach.
Consider ca un artist autentic trebuie neaparat sa… fie atent.
Femeile care m-au inspirat cel mai mult in viata sunt…. bunica mea, mama mamei mele si George Sand.
Filmele la care m-as putea uita la nesfarsit, fara sa ma plictisesc, sunt…. filmele de arta.
Regizorii mei favoriti sunt… cei care au creat opere cu valoare atemporala, la care poti sa te reintorci si de care sa ai nevoie.
Cel mai pacatos obicei pe care il am este…. ca nu ajung niciodata la timp unde trebuie, ma pierd in maruntisuri si ajung cam cu cativa ani intarziere.
Cand vreau sa ies dintr-o stare proasta, primele lucruri pe care le fac sunt… nu ma lamentez, analizez, inteleg, accept si depasesc.
Cele mai bune carti pe care le-am citit in viata mea sunt… sunt scrise de Dostoievski.
Desenul meu animat favorit este… Pucca.
Trasaturile care ma caracterizeaza sunt… curiozitatea, generozitatea, incapatanarea.
Cele mai importante lucruri pe care le-am invatat de la mama sunt… sa ma descurc singura.
Daca as putea sa-mi aleg o perioada de timp in care sa traiesc, as alege…. perioada interbelica, in Romania.
Calitatea pe care o admir cel mai mult la un barbat este… daruirea.
Cele mai mari extravagante ale mele sunt… eu insami.
Cea mai frumoasa parte a corpului meu … ochii.
Si cea pe care as schimba-o, daca as putea, este…. Nu as schimba nimic.
Cand vine vorba de efectele batranetii, cel mai mult ma tem de… faptul ca nu o sa le accept si o sa traiesc la maxim impotriva limitelor biologice.
Cand eram mica, cel mai mult imi placea sa mananc… var de pe pereti.
Iar astazi, mancarea mea preferata este… pestele.
Restaurantul meu preferat este… cel in care se mananca mancare libaneza, chinezeasca, condimentat.
Prima oara cand am facut dragoste a fost…. cu un salvamar care m-a salvat de la inec. N-a fost recompensa, se poate intelege si asta daca nu specific.
Cheia unei casnicii longevive este… sa inveti sa traiesti in doi, nu are nicio legatura cu traiul de unul singur. Sa accepti ca mai exista si o alta persoana in afara propriei persoane si ca nu mai esti doar tu singur, cu nevoiele tale.
Cea mai mare greseala a barbatilor vizavi de femeile lor este aceea ca…. nu le ofera ceea au ele nevoie, ci ceea ce cred ei ca le este necesar, si poate ca nu le observa cand si cum trebuie.
Si invers? Ca nu ii castiga si ca prieteni.
Atunci cand simt ca rutina acapareaza prea mult teren in casnicia mea… no way, inca n-am trait asta. Dimpotriva… e prea mult haos.
Cele mai importante calitati ale sotului meu sunt… ca are umor, credinta si ca familia ii este ceva prioritar.
Si cele mai mari defecte ale lui sunt… ca nu are grija mai mult de sine si ca se risipeste in lucruri aparant importante, care iti fura timp si energie si care nu contribuie in esenta la evolutia ta spirituala.
Motto-ul meu este…. “Aminteste-ti ca mori”.
Cel mai nefericita am fost atunci cand… m-au tradat oameni in care am crezut.
Cel mai fericita am fost cand… am implinit un vis.
Un vis din copilarie pe care inca nu mi l-am implinit este… sa am puterea si pozitia sa ii ajut pe oameni mai mult.
Cel mai mult imi doresc sa… gasesc oameni interesanti cu care sa construiesc anul acesta, cel tarziu anul viitor, propriul teatru in care sa (ne) daruim neconditionat si sa fim cu adevarat utili, necesari.
Corina Stoica
