Constantin Balaceanu Stolnici: Istoria nu a fost de partea mea!

de

Va implini 90 de ani in care istoria nu a fost mereu de partea sa. Constantin Balaceanu Stolnici are o poveste de viata cu parfum de epoci apuse, dar un prezent care-l ancoreaza puternic printre noi. Istoria personala ii este certificata de realizari in premiera pentru Romania si este romantata cu episoade despre care nu vrea, inca sa vorbeasca, desi talmacirea i se citeste, clar, in privire.

Despre guvernante, copiii bogati si Stolnici

Eveline Pauna: Cred ca povestea dumneavoastra nu a fost spusa, cu adevarat, niciodata pana acum. Stiu ca v-ati nascut pe 6 iulie 1923, la Bucuresti. Sunteti descendentul unei familii nobiliare romane, cu originile in secolul al XIII-lea, careia, in secolul al XVII-lea, Aula Imperiala Vieneza i-a conferit titlul de Conte al Sfantului Imperiu romano-german si i-a concesionat stema. Grozav inceput de viata trebuie sa fi avut!…
Constantin Balaceanu Stolnici: Ei, nu chiar asa grozav, pentru ca de inceputul de viata, sigur nu-mi aduc aminte. Stiti foarte bine, creierul nostru este construit in asa fel incat nu incepe sa inregistreze decat in jur de trei ani. Deci primele momente… nu le-am constientizat si regret, pentru ca trebuie sa fi fost foarte interesant – primul contact cu lumina, primul contact cu respiratia, primul contact cu miscarea… sunt evenimente mari pe care le traieste copilul, dar despre care nu-si mai aduce aminte… toata viata lui. La mine, cele mai vechi amintiri se petrec intre varsta de trei si patru ani… si se petrec in casa in care traiesc si acum. Amintirile mele sunt legate in special de cei doi parinti ai mei, de bunicii alaturi de care locuiam aici si de indispensabila guvernanta care era in toate casele, pe vremea aceea.
E.P.: Ati crescut cu corectitudinea nemteasca, stiu ca tatal dvs., conte austriac, fusese primit la Academia Militara Tereziana – o scoala militara imperiala. Fusese educat acolo. Iar mama fusese educata la pensioanele de calugarte si tatal ei, fiind neamt la randu-i, avusese parte de o educatie teutonica. Practic, acesta era peisajul familiei in care v-ati format. Iar despre guvernante…. stiu ca au fost doua – una din Austria si una din Germania.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Au fost mai multe… A fost si una din Austria, e adevarat. Prima, despre care vag mi-aduc aminte, era o studenta nemtoaica din Boemia. Canta la vioara. Imi aduc aminte de cand a plecat… Asa ca eu, chiar de atunci, de la varsta de trei ani, ascultam muzica. Bine, si tata canta la pian… Muzica nu a lipsit din ani mei dintai. Apoi au urmat alte guvernante – una germana, alta austriaca, mama ne-a adus si o frantuzoaica la un moment dat, pentru ca sa invatpm limba franceza. Mai tarziu, cand aveam 6-7 ani, ne-a adus si o guvernanta englezoaica, ca sa incepem sa invatam si limba engleza. Si ultima guvernanta a fost o austriaca. De fapt, nu mai era chiar guvernanta, era mai mult dama de companie a mamei. Aceasta a stat la noi pana ce s-a terminat Al Doilea Razboi Mondial.
E.P.: Cum ati inteles dumneavoastra inceputul acesta ales din viata – faptul ca traiati intr-un mediu atat de special…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu aveam cum sa fac comparatii. Pentru mine asta era viata de toate zilele. Prietenii pe care-i aveam faceau parte din acelasi spatiu cultural. Deci intalneam aceleasi elemente, aceleasi modele, acelasi fel de viata. Comparatia cu restul lumii am inceput s-o fac abia mai tarziu.
E.P.: Aveati voie sa va jucati cu „copiii obisnuiti”?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: …Ne jucam tot noi intre noi… Spatiul nostru de joaca era la Soseaua Kiseleff. Ne ducea tata cu masina si stateam toata dimineata. Era un spatiu foarte interesant – pomii, peluzele, aleile cu foarte multe banci… Acolo veneau toti copiii din familiile noastre, care locuiau de jur-imprejur. Nu prea erau copii de alta categorie. Cu alta categorie de copii am inceput sa ma joc la Stolnici, la tara. Acolo am trait fara niciun fel de discriminare, fiindca una dintre invataturile principale pe care le-am primit a fost aceea de a nu face discriminari.
E.P.: La Stolnici v-ati mutat in anii ’30, cand izbucnise criza si tatal dumneavoastra a fost fortat de imprejurari sa mearga acolo…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: In 1931 ne-am mutat. A fost o idee a parintilor mei pentru a face fata, intr-un mod mai echilibrat, crizei economice din 1929-1930. Ne-am mutat la tara si, apoi, a fost asa de bine la tara incat n-au mai vrut sa plece de acolo decat atunci cand i-au gonit comunistii.
E.P.: Vreo 10 ani ati ramas acolo…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, din 1931 pana in 1940. Eu am stat pana in 1941, ei au stat mai mult – pana in 1949. Dar, pentru mine, acesti 10 ani la tara au fost extrem de interesanti si plini de invataminte. In mediul rural! Bine, nu era numai mediu rural, pentru ca in perioadele de vacanta veneam la Bucuresti. Si de Sarbatori. Concediile de vara le faceam la mare, la Eforie, sau la munte, la Sinaia. Mai faceam cate un voiaj in strainatate… Asa ca nu a fost o izolare totala in mediul rural.
E.P.: Dumneavoastra insa ati avut un soi de izolare prin faptul ca liceul nu l-ati facut impreuna cu ceilalti tineri. Nici scoala!… Luati lectii in particular si doar examenele le dadeati impreuna cu ceilalti copii… obisnuiti.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Asa este. Chiar si invatamantul primar pe care l-am inceput la Bucuresti a fost cu o profesoara care venea acasa. Dar era un regim destul de dur! Apoi dadeam examenele la diferite scoli. La Scoala „Clementa” am fost prima oara si, dupa aceea, la Scoala „Tunari”.
E.P.: Nu a fost acest lucru un handicap social pentru atunci cand ati vrut sa dati la facultate si ati fost, practic, obligat sa va vedeti cu tineri de varsta dvs, atat de multi tineri si din clase sociale atat de diferite?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Eu sunt un om deschis, cu tendinta spre socializare, asa ca atunci cand am venit la facultate, in 1941, dupa examenul de admitere, nu am avut niciun fel de dificultate de a ma integra in colectivitatea de acolo. Dar este adevarat ca eram deja tineri cu un anumit grad de maturitate. Problemele de invatamant erau extrem de grele – medicina, in primii doi ani, este extrem de grea si solicita foarte mult si intelectul, si partea fizica.

Hora de la Stolnici

E.P.: As vrea sa mai ramanem inca putin la Stolnici, pe care-l purtati atat de frumos in nume, ca o recunostinta in fata destinului pentru ca v-a deschis acel univers. Stiu ca la Stolnici cel mai mult va placeau horele si ca ele erau un adevarat ritual de initiere. Veneau fetele frumos imbracate, pe care trebuia sa le invitati la joc… cum era?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Vedeti… atunci viata la tara era cu totul diferita de ceea ce este acum. Cand ma duc acum… nu mai recunosc nimic, decat spatiul geografic, casele si peisajul. Atunci mentalitatea inca apartinea culturii traditionale. Si, in cultura traditionala, distractia fundamentala si evenimentul principal de socializare era hora. In afara de hora mai erau clacile si praznicele. Dar hora era elementul principal. Eu nu mi-am dat seama atunci perfect de elementul initiatic. Am descoperit asta mai tarziu, prin lecturile mele, prin discutiile pe care le-am purtat, prin ceea ce mi-au spus si etnografii nostri. La origine, toata aceasta manifestare rurala era, totusi, un ritual religios. Si s-a pastrat! Nu oricine era primit la hora, exista un filtru. Noua generatie, cand venea la hora, nu venea in orice zi. Venea in Duminica de Pasti. Hora duminicii de Paste era intrarea in maturitate, era un fel de rit de trecere in care baietii erau mai putin solicitati, dar fetele dadeau un examen foarte greu. Era examenul de cum erau imbracate…
E.P.: Sa fi fost atunci primul moment in care v-a placut vreo fata?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: (Roseste)… Ei, asta e alt aspect… Pe asta nu-l mai discutam… Dar intr-adevar era aceasta intrecere la cum se prezinta, in special, ia. In zona noastra, a Argesului, ia era unul dintre elementele vestimentare cele mai complicate. Fotele se cumparau, erau foarte luxoase, aproape precum cele ale unor printese bizantine – cu foarte mult aur, cu foarte multe elemente. Dar ia era cusuta de mana. Si fetele astea, chiar servitoarele pe care le aveam la noi in casa, toata iarna isi brodau ia pentru ziua de Pasti. Dar modelul trebuia sa fie secret. Si atunci toata povestea asta se facea in izolare, pentru ca nimeni sa nu fure modelul. Si in ziua de Paste dadeau un adevarat examen in ceea ce priveste felul in care se prezentau. Nu numai novicele, ci toata generatia tanara. E un lucru foarte interesant, era o emulatie. Apoi urmau dansurile, ca un ritual, in cerc – hora, sarba, batuta… Mai era si cate unul mai sentimental – perinita, si, printre ele, se strecurau si dansuri corp la corp. Dar tot in contextul unei muzici rurale care era cantata de lautarii satului.

Nu am avut mirajul unei alte profesii

E.P.: Aveti amintiri foarte frumoase de la Stolnici, dar cred ca la fel de frumoase sunt si amintirile din Bucuresti. Ati inceput sa studiati Medicina in 1941 si, in 1948, ati obtinut titlul de „Doctor in medicina si chirurgie”. De ce ati ales medicina?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu stiu de ce. De multe ori, datorita intrebarilor care mi s-au pus, am cautat in minte sa vad cand mi-a venit aceasta idee. Nu stiu cand pentru ca, parca dintotdeauna, n-am avut alt plan decat sa fac medicina. Exista o iarecare traditie in familie, pentru ca bunicul meu era medic. Fratele lui geaman – medic, fratele lui celalalt – medic.
E.P.: Era cumva si o datorie fata de familia dvs.?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Eu nu am simtit-o ca pe o datorie. Bunicul bunicii mele a fost unul dintre primii medici din Tara Romaneasca. Si el a vrut sa aiba descendenti medici. A avut un baiat, dar n-a avut noroc. Baiatul, intr-o drama, s-a sinucis si atunci faptul ca eu am ales medicina a fost un fel de continuitate peste atatea generatii… Asa ca undeva, in atmosfera acestei case, a existat ideea de a face medicina. Dar nu pot sa spun cum am inceput… odata intrata in mintea mea… nu am avut alta varianta. E interesant si acest aspect pentru ca, uneori, copiii isi mai schimba optiunea. Nu am avut mirajul unei alte profesii. Tata a facut Dreptul, bunicul a facut Dreptul, asa cum era traditia in familiile boieresti. Atractia cea mare era spre diplomatie… Ei bine, nu. Eu am avut-o spre medicina.

Nu exista element mai dramatic pentru un om care are constiinta, decat sa decida pe cine salveaza de la moarte. Este un lucru care ma urmareste si astazi

E.P.: Nu ati fost pe front pentru ca, spuneati dvs, Antonescu proteja studentii. Studentii la inceput de drum, pentru ca cei care erau doar cu un an mai mari decat dumneavoastra mergeau sa aiba grija de cazurile grave.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Antonescu facuse astfel incat toti studentii sa-si faca serviciul militar in cadrul facultatii. Pentru aceasta, fiecare sambata era zi de instructie si doua luni pe an se faceau la o cazarma, fie in Bucuresti, fie in provincie. In Medicina lucrurile au fost mai complicate pentru ca cei din anii mai mari aveau deja o calificare de interni si aveau deja experienta si astfel au fost folositi pentru spitalele militare. In special spitalele militare de zona interna, ca sa nu-i trimita chiar pe prima linie. Si noi am ramas in Bucuresti, facand practica medicala, pe langa invatamant. In perioada de dinaintea venirii sistemului comunist, din anul al III-lea, elementele bune ale facultatii intrau, pe baza unui concurs, in circuitul medical. Intai ca extern si apoi ca intern. Fiind extern inca din anul 1943, am intrat in sistemul spitalicesc, internii fiind plecati la spitalele militare. Atunci am suportat toata problema, foarte, foarte dureroasa a bombardarii Bucurestiului, in 1944.
E.P.: Au fost cazuri de amputari pe care le-ati rezolvat dvs…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu asta era cel mai dramatic lucru. Au fost amputari, pansamente, rani sfartecate, viscerari… dar asta e partea medicala. Dar era o parte morala pe care eu o spun intotdeauna ca sa descurajez – da’ ce poti sa descurajezi omul ca sa nu mai faca cineva razboi?! – numarul ranitilor care veneau si aveau nevoie de ajutor era mai mare decat posibilitatile de asigurare a supravietuirii lor. Si atunci intervenea un element absolut aleatoriu – adica tu decideai „il iau pe asta – asta scapa, dar in acelasi timp, celalalt moare”. Nu exista element mai dramatic pentru un om care are constiinta, decat sa decida „pe asta il scap, dar pe astalalt nu mai pot sa-l scap”. Alegerea aceasta este un lucru pe care nu-l doresc nimanui.
E.P.: V-a urmarit peste ani amintirea aceasta?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Asta este un lucru care ma urmareste si acum! Adica sunt oameni pe care as fi putut sa-i salvez dar nu i-am salvat, fiindca l-am ales pe celalalt. Asta este un lucru care depaseste modelele pe care ni le facem noi despre apostolatul medicinei. Exista momente atat de crude, care sunt determinate de cataclisme in care nimeni nu-i vinovat si de razboi, in care oamenii sunt vinovati.

Am salvat de la moarte peste o mie de oameni si am salvat alte zeci de mii de oameni de suferinte, de mizeria bolii

E.P.: Dar va amintiti un caz pe care l-ati salvat si care, poate, peste ani a venit sa va multumeasca?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu. N-au venit sa-mi multumeasca. In invalmasala aia… Vreo doi-trei au revenit mai tarziu cu fracturi mari pe care noi, ca incepatori, nu le puteam pune totdeauna asa cum trebuie. Da… am salvat, am salvat vieti. Si poate ca daca fac asa un bilant general, cred ca am salvat de la moarte peste o mie de oameni. Nu numai atunci… in cariera mea. Si a doua satisfactie – zecile de mii de oameni pe care i-am salvat de suferinte, de mizeria bolii. Asta e farmecul acestei profesiuni.
E.P.: E cea mai frumoasa rasplata pe care v-o putea da-o medicina…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Si multi vin sa-mi multumeasca si astazi. Pacientii respectivi, multi, au murit. Dar copiii lor vin si astazi sa-mi multumeasca. Si asta-i o satisfactie.
E.P.: Spuneti-mi cum erati ca student. Va placea foarte tare sa invatati? Erati printre cei mai buni?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da. Am fost printre cei mai buni. Dar eram si muncitor. Acum trebuie sa recunosc un lucru: pentru mine munca nu a fost un sacrificiu. Imi placea. Deci nu vreau sa spun ipocrizia aceea „m-am sacrificat si am muncit”. Nu. Am muncit fiindca mi-a placut.
E.P.: Dealtfel si spuneati candva – „Secretul meu a fost munca, disciplina ?i mae?trii”.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, asa este. Si am avut si in casa modele: tata, mama, bunicii, care au fost oameni extrem de capabili si o cultura generala mare, cu o educatie foarte aleasa si care s-au ocupat de noi. Am avut si la Universitate profesori mari, dar am avut si in perioada de liceu profesori buni. Chiar cele doua invatatoare de la Stolnici – erau invatatoare de tara dar erau extraordinar de bine pregatite. Una dintre ele era chiar din mediul urban si prezenta ei acolo era chiar putin disonanta. Era o fata tanara, eleganta, cultivata la pensioanele de la Craiova. Si, pe urma, mi-au fost adusi profesori de la liceu. Pe vremea aceea, profesorii de la liceu erau personalitati. Si cautau sa-si mentina si rolul de model. In Bucuresti se pierdeau in atmosfera provesorilor universitaro, dar in provincie erau modele. Mama si tata ii aduceau la Stolnici ca sa ne mediteze. Pe vremea aceea, cand profesorul trecea pe strada mare, toata lumea se apleca cu respect, ca si cand ar fi trecut unul dintre marii oameni politici sau ai culturii. Era respectul acesta care astazi s-a cam diluat.
E.P.: Vorbeam de anii facultatii, anii studentiei. Mi-ati spus ca ati fost printre cei mai buni, dar nu pot sa nu va intreb ce se intampla in partea cealalta a sufletului dumneavoastra Iubeati?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Ei, mie nu-mi place sa vorbesc despre lucrurile acestea.
E.P.: Nu sunteti un om sensibil? Avesi cord, nu inima?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Pentru mine viata personala, viata sentimentala, a fost intotdeauna „a mea”.

Sotia este jumatatea mea

E.P.: Dar despre sotia dumneavoastra nu ne spuneti nimic?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Ba da!
E.P.: Cum v-ati cunoscut?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Este a doua sotie. Prima sotie a murit. Pe cea de-a doua am cunoscut-o pentru ca ea facea parte din lumea noastra – ne vedeam dar nu aveam legaturi. Am cunoscut-o prin 1957, cand am fost dat afara din Universitate si de la Spitalul Colentina si am aterizat volens nolens ca medic specialist neurolog la Policlinica Cantacuzino, unde ea lucra ca secretara. De acolo a pornit totul!
E.P.: Este jumatatea dvs.?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, este! Este jumatatea mea! Si am avut o viata foarte frumoasa impreuna!
E.P.: Si prima sotie, despre care-mi spuneati ca s-a stins…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Era studenta, colega cu mine. Era un om foarte capabil din punct de vedere profesional.
E.P.: L-ati certat pe Dumnezeu atunci cand s-a stins?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu. Nu-l bagam pe Dumnezeu in chestiunile astea niciodata. Eu sunt un om al Bisericii, sunt un om care a facut parte din adunarile mari ale Bisericii.
E.P.: Ma gandesc ca, uneori, nu intelegem ce ni se intampla, nu intelegem destinul…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da… Lucrurile sunt complicate, viata este complicata si daca nu ai un anumit reper religios, poti sa te pierzi. Asta a fost unul din mecanismele prin care am trecut peste greutatile vietii, peste partile negative care s-au intamplat. Todeauna am avut incredere in existenta unei Providente Divine.

Daca nu se intamplau toate evenimentele astea care au strivit toata intelectualitatea romaneasca, probabil ca as fi avut o cariera cu totul deosebita

E.P.: Daca ar fi sa rezumam activitatea didactica, ar fi de spus urmatoarele: Intre 1944-1949 ati fost preparator si asistent la catedra de Anatomie; 1949-1952 asistent la catedra de Neurologie. In 1952 ati fost exclus de la catedra si din Institutul Medico-Farmaceutic, pe motive politice. 1971-1972 ati fost profesor suplinitor la catedra de Cibernetica generala la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti…Presedinte de Onoare al Universitatii Ecologice din Bucuresti si profesor de Neuropsihologie si Anatomie a Sistemului Nervos, profesor de Istoria Culturii si Stiintei, Presedinte al Societatii Ateneul Roman, Profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificala din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicala Cataloneza din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicina din Paris (Franta). Sunt foarte multe…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, am avut o activitate didactica… dar regimul comunist m-a impiedicat sa fac o activitate profesorala asa cum trebuie. Activitatea profesorala am inceput-o abia in 1990, la Universitatea Ecologica, cand am putut sa-mi fac cariera. Dar uite ca au trecut atatia ani…
E.P.: Ati putea spune ca istoria nu a fost de partea dvs?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu, istoria n-a fost de partea mea! Totusi am avut noroc. N-a fost de partea mea istoria, pentru ca daca nu se intamplau toate evenimentele astea care au strivit toata intelectualitatea romaneasca, probabil ca as fi avut o cariera cu totul deosebita. Dar nu ma plang de nimic. Sunt un om care a avut o viata frumoasa, am avut momente foarte placute, am avut realizari destul de importante.
E.P.: Sunteti pionier in neurocibernetica. As vrea sa le explicam romanilor ce inseamna acest lucru pentru tara noastra.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: In anii ’49 a fost o Revolutie in gandirea stiintifica mondiala, declansata de patrunderea, in toate formele de abordare a lumii, a conceptului informatiei, a conceptului de automate cu feedback, a conceptelor de retele logice. O problema foarte complicata care avea punctul de plecare in domeniul tehnic, cu o reflectare extrem de complicata in domeniul matematicilor, lucru care s-a dovedit extrem de util si pentru a explica alte domenii. Atunci am avut norcoc… absolut printr-o intamplare. Profesorul Bals mi-a dat o carte despre cibernetica, cartea lui Wiener si mi-a deschis acest orizont. M-am aruncat in el. Am avut norocul sa-l intalnesc si pe profesorul Edmond Nicolau, care si el era un inginer specialist in antene, dar care a cazut si el pe aceasta idee si, timp de 25 de ani, ne-am ocupat sa aplicam principiile, modele matematice si experimentale ale ciberneticii la studiul sistemului nervos. Si acest lucru a fost un pionierat, pentru ca, in momentul acela, nimeni nu incepuse acest lucru. Dupa aceea lucrurile au luat o dimensiune planetara si a ajuns sa se schimbe complet modul cum intelegem functionarea sistemului nervos. Aceste modele nervoase au fost folosite de catre tehnicieni, aplicate in planul tehnic, si fiecare dintre dumneavoastracand va jucati cu calculatoarele si cu toate telefoanele acestea mobile, sa stiti ca nu faceti altceva decat sa faceti cibernetica aplivata in domeniul tehnic, asa cum am facut noi – cibernetica aplicata in domeniul neurologiei. Lucrul a fost insa dificil pentru ca in spatiul nostru politic era interzis in primii ani, pana prin 1955-1956, pentru ca Stalin avusese un reflex de respingere fata de cibernetica si atunci, evident, nu puteai sa o faci. Insa am fost sprijinit, in special de profesorul Nicolae Ionescu Sisesi – neurolog, de profesorul Parhon, care a avut o foarte mare deschidere catre cibernetica, la fel si profesorul Milcu. Si profesorul Moisil, care era matematician si m-a incurajat. Asa ca a fost un drum pe care am putut merge. Lucrul a fost foarte important si din alt punct de vedere. Cercetarile de cibernetica le faceai, citind, gandind, scriind, desenand, facand tot felul de formule matematice, nu aveai nevoie de laboratoare. Or… eu eram exclus atunci de la viata stiintifica de laboratoare si atunci am putut sa abordez un domeniu stiintific nou, revolutionar, fara a fi legat de niste structuri statale care ma respingeau. A fost un mare noroc si, in felul asta, mi-am castigat un nume national si international.

Nu mai scriu de mana, scriu cu ajutorul computerului

E.P.: Spuneati de calculatoare si nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca, din cate stiu, dumneavoastra umblati pe calculator cateva ore pe zi, verificati e-mailurile, sunteti la curent cu tot ce e nou in tehnica.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, in privinta asta asa este. Am calculatoarele mele, si acasa, si la universitate. Cursurile le tin prin proiectii PowerPoint pe care eu le fac. Tot ce scriu acum… aproape ca nu mai scriu de mana, totul scriu cu ajutorul computerului si ma informez cu ajutorul motoarelor de cautare. Acestea sunt un lucru absolut revolutionar, nimeni nu s-ar fi gandit la asta atunci cand noi am inceput sa facem primele modele de neuroni – cum se formeaza relatiile intre neuroni. Nu ne-am fi gandit ca acest model va fi extrapolat si se va forma astfel aceasta uriasa retea de informatie care este internetul si care a schimbat viata noastra si in bine si in rau… ca are si ea umbrele ei.
E.P.. Dar a schimbat mai mult in bine, nu?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Cine stie sa foloseasca computerele are un avantaj extraordinar. Indiscutabil! Tinerii acestia nici nu-si dau seama ce era pentru noi sa facem bibliografia unei lucrari. Te duceai din biblioteca in biblioteca si nu gaseai! Ii scriai autorului ca sa-ti trimita un extras… Era o intreaga poveste. Acum… apesi un buton si gasesti.
E.P.: Revenind la CV-ul dvs, ati fost ultimul presedinte al Societatii internilor si fostilor interni, desfiintata in mod abuziv in 1948, medic specialist neurolog la Spitalul Colentina si Cantacuzino, medic primar neurolog la spitalul Gheorghe Marinescu, medic primar geriatru si sef de sectie la Institutul National de Gereontologie si sef al serviciului metodologic de neurologie si neurochirurgie, cu sarcina de coordonare a activitatii retelei nationale medicale in aceste specialitati. Cand i-a fost cel mai greu medicului?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Retelei de recuperare… Da… Cel mai greu mi-a fost ca intern. V-am spus ca noi am inceput medicina ca externi. Ei, acolo mai eram protejati. Dar ca intern aveai toata raspunderea. Nici nu terminasem facultatea… Pe vremea aceea un intern trebuia sa rezolve urgentele care veneau in noaptea de garda. Cate operatii de apendicita, de ulcer perforat n-am facut impreuna cu sora de serviciu… In regim de urgenta! A fost o sscoala, o munca foarte grea. Dupa aceea, cand am ajuns la neurologie, satisfactia a fost de cu totul alt ordin. Neurologia este una din ramurile din medicina cu o foarte mare dimensiune de cercetare stiintifica. Pe vremea aceea fiecare caz punea o problema de cercetare stiintifica fiindca misterele creierului erau mari. Nici acum nu sunt rezolvate, deci mai ales atunci… nu erau… Si a fost si o specialitate cu aspect practic trist pentru ca majoritatea cazurilor au un aspect dramatic, dar a avut latura aceasta extraordinara de a cunoaste misterele creierului. Asta a fost, in fond, unul dintre scopurile vietii mele. Aceea a fot o etapa foarte buna. La policlinica a fost partea cealalta, aceea de a ajuta populatia intr-o perioada dificila, o perioada grea. Iar la geriatrie a fost o noua deschidere spre un domeniu al medicinei care este inca destul de putin dezvoltat – acela al ingrijirii batranilor. Deja batranul este o problema foarte grea.

„Laurentiu” si fosta Securitate

E.P.: Dar acest moment al vietii dumneavoastra este cuprins de internetul pe care-l folositi atat de iscusit, prin faptul ca presa sustine ca dumneavoastra ati declarat ca in 1974 ati fost racolat de catre Securitate. Tot presa spune ca nu ati precizat data pana la care ati continuat sa furnizati note informative fostei Securitati. Numele de cod era „Laurentiu”. Stie bine internetul?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Este un subiect pe care nu-l discut! Ati spus ca n-o sa fiti agresiva! Este un subiect pe care nu-l discut, este un subiect foarte greu, foarte dificil dar extrem de interesant pe care o sa-l discut… cand o sa fie… in Memoriile mele.
E.P.: Asteptam atunci… detalii despre aceasta perioada din viata dvs, pana la urma… Revenind la ce mai sustine CV-ul dvs… sunteti Membru de onoare al Academiei Romane, doctor honoris causa al Universitatilor de Medicina din Iasi, Petrosani si al Universitatii Ecologice din Bucuresti. Sunteti decorat cu Crucea patriarhala, laureat al Marelui Premiu al Societatii Franceze de Sinteze Inalte, aveti meritul Maltez in grad de Cavaler si Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. Este vreo distinctie pe care nu o aveti si v-o doriti?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Eu nu am dorit… mi s-au dat! Mi s-au dat… mi s-au dat…

Am introdus in Romania reteaua de geriatrie

E.P.: Sunteti un bun al Romaniei… aveti atatea realizari…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Am facut destule pentru aceasta tara. In primul rand, am vindecat foarte multi oameni. Am salvat de la moarte foarte multi oameni, am format generatii de studenti – unii dintre ei au ajuns in posturi foarte mari in strainatate si au facut careier stralucite. Si mai am la activ un lucru care mie imi aduce o deosebita satisfactie – acela ca am introdus in Romania reteaua de geriatrie. Nu exista geriatria ca specialitate medicala. Exista doar Institutul de Geriatrie pe care l-a facut Ana Aslan, care a pus problema geriatriei in Romania. Dar reteaua de geriatrie eu am facut-o si sunt foarte bucuros astazi cand vad ca sunt sute de medici geriatri, ca sunt policlinici de geriatrie, ca sunt spitale clinice de geriatrie… Exista chiar un spital care imi poarta numele. Toate acestea sunt rezultatul unei decizii pe care am luat-o, in 1992, gratie si ministrului Maiorescu care, desi pediatru, a inteles foarte bine necesitatea unei astfel de retele.
E.P.: Cand va intalnesc romanii pe strada, se opresc sa va multumeasca? Sunteti o figura care nu a lipsit din peisajul mediatic al Romaniei ultimilor ani chiar!
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, sunt unii oameni care vin la mine. Probabil ca sunt si foarte multi care ma injura, sunt foarte multi care au contra mea diferite resentimente… dar, in general, cand merg pe strada lumea ma saluta, multi vin la mine. Si mai este un aspect care, poate, o sa vi se para putin nostim. Foarte multi vin sa se fotografieze cu mine. Oriunde ma duc, vor sa se fotografieze cu mine. Sigur ca e o copilarie, dar imi face placere!
E.P.: Intotdeauna v-am admirat modul in care va imbracati… parca din alt timp.
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Din alt timp, da. Eu am ramas la moda vestimentara veche. Ma vedeti pe mine cu pantaloni scurti si cu camasa descheiata mergand pe bicicleta?!…

Nu am copii. Inelul va ajunge intr-o colectie privata

E.P.: Exista o bijuterie pe care o pastrati din generatie in generatie?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da, inelul pe care mi l-a dat bunicul cand am implinit 10 ani si care este cu stema, de doua generatii… Mi l-a dat la 10 ani si de atunci nu l-am mai scos de pe deget!
E.P.: V-ati gandit sa faceti gestul acesta si dvs., sa-l dati catre un tanar care, poate, va fi binecuvantat de timp si de destin asa cum ati fost dvs.?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Da… dar cum nu poate face parte din familie… pentru ca eu nu am copii, stema devine ceva nepotrivit. Asa ca impresia mea e ca dupa mine, inelul de va duce undeva, intr-o colectie privata.
E.P.: Ne inconjoara foarte multe carti…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: La etaj am 2-3 biblioteci, sunt carti pe jos… Nevasta-mea este inspaimantata ca se impiedica peste tot de atatea carti. Sunt gramezi! Vin multe carti, citesc multe carti!
E.P.: Exista vreo carte care sa va fi schimbat viata? Care sa va fi fost pilda intr-un moment de nevoie…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu pot sa spun ca exista o asemenea carte. Dar daca intr-o carte gasesti macar o idee care sa-ti foloseasca, inseamna ca e o carte buna. Si sunt carti care-ti dau, cateodata, zeci de idei! Am parcurs toata literatura mare, universala, cartile clasice – toate. Inca de cand eram copil ne-au invatat asa. Aveam la Stolnici o biblioteca de doua ori mai mare decat cea pe care o am acum. Au ars-o comunistii! A ars complet! Ca asa era ordinul dat de la Moscova. In liceu am avut posibilitatea, pe langa programa de scoala, sa citesc carti care faceau parte din litaratura mare a omenirii.

Am si tableta. Toate cartile pe care le-am scris, vreo 27, sunt acolo! Nu cred ca bibliotecile vor rezista inca multa vreme!

E.P.: Va vedeti biblioteca de acasa cuprinsa intr-o tableta?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Am si tableta! Am o tableta unde tin foarte mult material, si din cercetare si toate cartile pe care le-am scris, vreo 27, sunt toate intr-o tableta. Tot ce am eu nevoie e acolo, cand ma duc undeva scot tableta si… Este un avantaj cu tableta asta!
E.P.: Ce se va intampla cu cartile, cu bibliotecile?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Imaginati-va ca aveti nevoie de Enciclopedia Britanica si locuiti intr-un apartament de bloc. Pai Enciclopedia Britanica va ocupa jumatate de biblioteca. Sau o puteti avea accesibila on-line, pe computerul dumneavoastra Sau o gasiti pe un DVD care este un plic pe care-l pastrati undeva… Eu cred ca, in viitor, bibliotecile electronice o sa inlocuiasca bibliotecile acestea. Cand am fost la Universitatea din Singapore, studentilor nu li se mai dadeau carti pe hartie. Aveau acces la o biblioteca electonica imensa. Comandau si erau pusi in legatura cu serverul respectiv. Nu cred ca biblitecile vor rezista inca multa vreme! Asa cum nu au rezistat nici manuscrisele dupa introducerea tiparului.
E.P.: Credeti ca oamenii vor deveni mai reci? Nu cumva tehnica ne dezumanizeaza uneori?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Ne dezumanizeaza pentru ca ne transpune intr-un univers virtual care este extrem de interesant. Daca vreau sa ma plimb astazi prin Venetia ma duc, deschid Google si stiu unde sa ma duc pentru a ma plimba pe strazile orasului respectiv! Asta este o parte pozitiva. Insa universul social pe care-l deschide internetul este un univers foarte periculos. Acolo se socializeaza anonim. Si in adapostul anonimatului acesta se dezvolta o cultura de o categorie extraordinar de proasta. Majoritatea mesajelor pe care le vezi sub anonimat seamana cu mesajele care inainte se scriau pe peretii closetelor. Sunt de-o vulgaritate si de-o lipsa de etica monstruoase. Sunt defularile unor oameni, in general, fara cultura, ale unor oameni marunti la adapostul anonimatului. Este una dintre capcanele mari ale internetului, plus faptul ca internetul iti da acces si la niste lucruri ingrozitoare cum ar fi piata drogurilor.
E.P.: Luptati vehement impotriva consumului de droguri…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Am o fundatie, CIADO, pe care o conduc si care cauta sa mobilizeze in special societatea civila in lupta impotriva drogurilor. Nu se poate lupta impotriva drogurilor numai cu sistemele pe care statul le pune la dispozitie – care au domeniul lor. Dar trebie facuta si preventia si aceasta se poate face doar de catre societatea civila, care trebuie mobilizata.

Am reusit performanta de a impaca activitatea stiintifica, gandirea mea stiintifica cu o deschidere spre orizonturile spiritualitatii

E.P.: Sustineti valorile morale ale tinerilor romani si aveti o legatura speciala cu Dumnezeu. Aveti o poveste cu Biserica Domnita Balasa…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Domnita Balasa este o fundatie a Brancovenilor. Nevasta-mea este descendenta directa din Brancoveanu. Sunt epitrop testamentar acolo si, de aproape o jumatate de secol, ma duc duminica de duminica si sunt implicat in conducerea acestei fundatii, fiindca este o biserica fundationala. Acesta este un aspect. Al doilea aspect este acela ca, prin educatia mea, sunt un om religios, care apartine universului crestin-ortodox de tip bizantin. Si am reusit performanta de a impaca activitatea stiintifica, gandirea mea stiintifica cu o deschidere spre orizonturile spiritualitatii, pornind de la ideea ca, intre modul religiei de a privi viata si modul stiintei de a o face, nu exista o antinomie, ci exista o complementaritate. Si asta este un avantaj! Sigur ca foarte multa lume ma intreba cum un om de stiinta, care se ocupa toata viata de microscop, de experimente… Te mai duci si la biserica! Am scris si o carte despre cunoastere si stiinta. Cunoasterea umana este mult mai extinsa si mai complicata decat cea pe care ti-o dau stiintele exacte. Si daca le iei complementar nu exista niciun fel de impediment ca un om de stiinta sa fie si un om religios. Ceea ce s-a intamplat cu oameni de stiinta foarte mari. Pasteur era un om foarte religios, Einstein era un om religios… profesorii mei erau oameni religiosi… In Statele Unite este structura aceasta sceptica care a spus radical ca nu se poate sate consideri om de stiinta daca esti om religios si viceversa.

Nu sunt un om bogat

E.P.: Sunteti un om care a facut foarte multe pentru tara aceasta si tocmai de aceea imi imaginez ca, poate, romanii cred ca sunteti si bogat. Sunteti bogat?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Am o casa, am niste bani care mi-au ramas de la vanzarea unei paduri si atata tot. Nu pot sa ma plang de saracie, dar nu pot sa spun ca sunt un om bogat asa cum se defineste omul bogat intr-o societate capitalista moderna. Oamenii bogati ai societatii capitaliste moderne sunt cei implicati in marea industrie, in sistemul bancar, in serviciile mari. Care au un rol pozitiv – daca stiu sa si-l indeplineasca – in mersul societatii si in dezvoltarea istoriei. Dar eu nu sunt la nivelul asta. Dar am o viata confortabila, fara sa am mari griji materiale. Singur ca acum, cu toate fenomenele astea de criza, te mai gandesti… la ce se va petrece.
E.P.: Dar cand va uitati la televizor, ce vedeti? Va place Romania asa cum este ea pe micile ecrane?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Nu!
E.P.: Credeti ca imaginea pe care o prezinta mass-media contrasteaza puternic cu realitatea?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Imaginea aceasta nu dezvolta realitatea pentru ca mediile noastre de informare, presa scrisa si mai ales televiziunea nu vor sa informeze. Nu vor sa formeze o opinie. Ei merg pe dezvoltarea unor interese de grup si, in special, pe acest principiu fundamental al jurnalisticii, ca o stire buna nu-i o stire! Si atunci nu dau decat stirile rele si prezinta partea goala a paharului. Nu se pune accentul pe realizari, pe pozitiv, care zi, de zi se fac in aceasta tara.
E.P.: Veti atinge pragul de 90 de ani… ce ati schimba din viata dvs, daca ati avea sansa?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Capacitatea unui singur om de a schimba ceva… Eu ma feresc de lucrurile astea – ce s-ar fi intamplat daca Cleopatra ar fi fost carna, care ar fi fost istoria Umanitatii… E o joaca care nu are o baza care sa fie interesanta pentru ca poti sa-ti inchipui orice – cum ar fi fost daca as fi ramas dincolo, daca nu m-as fi casatorit… sigur ca istoria ar fi fost alta! Nu stiu daca mai buna sau mai proasta!
E.P.: Dar cea mai frumoasa perioada a vietii dumneavoastracare a fost?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Toata viata mea a fost frumoasa! Nu pot sa spun… chiar cand am avut necazuri mari, ele s-au intors spre bine. A fost bombardata casa, datorita acestui lucru n-a fost nationalizata, am fost dat afara din invatamant – datorita acestui lucru am facut cibernetica si am gasit nevasta. Era sa mor de o forma grava de rujeola, am fost in coma, in 1956 si asta m-a scapat sa nu mi se atarne niste tinichele de coada cu prilejul Revoltei din Ungaria. Ca asa era pregatit! De fiecare data, de cate ori a fost ceva rau s-a transformat in bine. Si, in general, toti cei care mi-au facut rau, n-au scapat bine.
E.P.: Fie roata si patrata, tot se-nvarte ea odata, nu?! Asa spune romanul…
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Ei, roata mea n-a fost nici prea rotunda, dar nici chiar patrata. A fost asa… poligonala! Si a mers bine, s-a-nvartit!
E.P.: Aveti vreun mesaj pentru romani?
CONSTANTIN BALACEANU STOLNICI: Le-as spune sa priveasca viata sub doua aspecte: sub aspectul profesional, dar nici sa nu neglijeze orizonturile culturii, lucru care se intampla la ora actuala, mai ales prin programele noastre scolare. Iar in deomeniul profesiei… sa caute sa-si faca o profesie serioasa, muncind pentru ea, fiindca este elementul care-i face intr-adevar utili in societate si independeti. Si sa nu se lase atrasi de acest model care astazi circula foarte mult – sa fac bani cat mai multi, cat mai repede si indiferent prin ce mijloace. Asta este capcana cea mai periculoasa in care poate sa lunece un tanar.

Interviu realizat de Eveline Pauna pentru Money Tv.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *