Contractul prenuptial – codul rusesc al familiei romane

de

Cand primele cupluri autohtone au hotarat sa semneze contractul prenuptial, imediat opiniile pro sau contra s-au dezlantuit, sub nume mai mult sau mai putin sonore. Avocata Otilia Sava ne spune ca moda nu-i chiar noua pe plaiurile romanesti si ce alternativa ne ofera Codul familiei, pentru a ne proteja financiar in cazul unui divort.

Timp de aproape un secol (1865-1954), contractul prenuptial  a fost in mare voga pe plaiul mioritic, unde romanii cu singe albastru  nu concepeau o casatorie fara semnarea prealabila a unui asemenea act. Cele mai importante aliante se aprobau doar dupa ce capii celor doua familii puneau la punct pina in cele mai mici detalii modalitatea de a face din doua averi considerabile una singura si mai mare.

Contractul prenuptial a fost preluat de la francezi, odata cu asimilarea Codului lui Napoleon (1807) si s-a regasit in legislatia romaneasca in Codul Calimah din 1817, Codul civil din 1864 si Codul civil de la 1924 pina in 1954. La venerabila virsta de 137 de ani, cind parea sa se fi impamintenit, contractul prenuptial si-a dat sfirsitul in fata Marii Adunari Nationale din 1945, rapus de codul rusesc al familiei.

Articolul 30 din Codul rusesc al familiei prevedea ca bunurile dobindite de soti  in timpul casatoriei sint, de la data dobindirii lor, bunuri comune. Articolul 30 din Codul romanesc al familiei prevede si astazi acelasi lucru, asigurindu-ne, in plus, ca orice conventie contrara este nula (deci si contractul prenuptial), iar calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita.

Daca va nelinisteste gindul ca nu mai exista intimitatea, siguranta si parfumul lucrurilor personale, Codul rusesc al familiei spulbera orice angoasa, definind la articolul 31 care sint bunurile proprii ale fiecarui sot roman, respectiv:

l bunurile dobindite inainte de incheierea casatoriei;

l bunurile dobindite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;

l bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti;

l bunurile dobindite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

l indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei; valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

Codul rusesc al familiei romane rezolva si spinoasa problema a impartirii  bunurilor comune in cazul unui divort:

„La desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca. Pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau numai o parte dintre ele, se pot imparti prin hotarire judecatoreasca si in timpul casatoriei. Bunurile astfel impartite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum si cele ce se vor dobindi ulterior, sint bunuri comune.“

Singurul text de lege care nu a fost propus spre modificare ori atacat la Curtea Constitutionala dupa revolutie este  Codul rusesc al familiei romane, astfel ca ori singele rosu este egal cu revolutia rusa, ori singele albastru din romanul de la 1865 mai exista doar in eprubetele de la Antipa

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *