Copiii iubiti ai mamelor singure

Confesiunile unei cat p’aci mame singure

Eu nu sunt mama singura. Am doar douazeci si patru de ani, dar acum doi ani, am trait probabil cea mai dulce speranta, si totodata cea mai mare spaima a vietii mele. Chiar in perioada in care ma chinuiam sa ma adun pentru examenele de licenta, am fost foarte aproape de a ramane insarcinata. Il iubeam pe potentialul tata al ipoteticului meu copil si, abandonandu-ma, intr-o prima faza, unei bravuri nechibzuite, imi inchipuiam tot felul de scenarii despre cum mi-as creste puiul. Cu sau fara el. Dar apoi, aceste fictiuni tandre si abstracte s-au subtiat, incetul cu incetul, dezarmate in fata unei perspective infioratoare in detaliile ei: urma sa fiu mama singura! Dragostea pentru acel barbat, cu care nici macar nu aveam o relatie oficiala, putea la fel de bine sa fie o sfortare a imaginatiei mele, plictisita de liniaritatea unei vieti in care nu mi se-ntampla mai nimic palpitant. Si chiar daca, intr-adevar, il iubeam, stiam ca nu el era marea mea dragoste. Iar daca, prin absurd, am fi ajuns impreuna, iluzia n-ar fi supravietuit mult timp nepotrivirilor dintre noi. Dar, in cazul in care exista, intr-adevar, in lume, un suflet sortit sa-mi devina pereche, ce sanse erau ca acesta sa ma mai doreasca cu tot cu copilul altui barbat, si sa-l iubeasca la fel de profund ca pe ai nostri, viitori? In ce masura am fi fost o familie? Evident, mai sunt si povesti fericite, dar ce garantie aveam eu ca nu eram pe punctul sa-mi nenorocesc viata? Cum aveam sa-l cresc, cand eram inca studenta, munceam cu jumatate de norma, stateam cu chirie, iar partenerul meu de contraceptie ratata era, de departe, un candidat mediocru la pozitia de tata? Ce era de facut? Intrebare retorica, cunoastem cu toate dureroasa alternativa. Daca as fi fost insarcinata „de-adevaratelea”, pe cuvant ca nu stiu ce as fi ales. Dar, indiferent spre care varianta ar fi glisat vointa mea zguduita, amandoua ar fi fost pentru mine, la acea vreme, chipuri triste ale aceluiasi rau.

Dulcea povara ce le-a izbavit

Am fost norocoasa. Toate aceste framantari ce mi-au imbolnavit, o buna bucata de vreme, noptile, s-au dovedit a fi alarma falsa. Insa pentru atatea alte femei, multe aflate intr-o situatie de viata la fel de intortocheata si nebuna de incertitudini ca a mea, testul de sarcina a iesit pozitiv. Si unele dintre ele au decis, curajos, sa pastreze copilul. Iar povestile lor sunt, pe cat de emotionante, pe atat de celebre.

Actrita Manuela Harabor este, probabil, cel mai graitor exemplu de pe la noi ca un copil nascut dintr-o iubire infranta nu e, nici pe departe, o tragedie. Despartirea de Dan Chisu, indiferenta lui si prejudecatile lumii n-au intors-o din drumul ce i-a fost scris, iar Manuela nu conteneste sa multumeasca sortii ca a binecuvantat-o cu o iubire atat de profunda, fara zagazuri si conditii. Nu si-a regretat decizia de a aduce pe lume un copil nici in clipa cand fiul ei a fost diagnosticat cu autism, vazand pana si in aceasta amaraciune un semn ca Cerul a inzestrat-o cu o menire nobila.

Nu putine sunt si cazurile mamicilor care aleg, chiar fara sprijinul unui partener de viata stabil, sa creasca si sa iubeasca prunci adoptati. Dezamagita de barbati „mitocani“, Elena Carstea si-a revarsat ani buni la rand rezervele de tandrete si dragoste neconditionata asupra celor doua copile pe care le-a infiat: Sanda (numita astfel dupa sora care i-a murit la Revolutie) si Adriana, cea mai mica dintre fetite. Acum Elena e maritata si fericita, insa perioada in care si-a crescut singura copiii i-a schimbat, dupa cum a marturisit chiar ea, intreaga viata. Desi a trecut prin cateva povesti de amor de cand nu mai este casatorita, Luminita Anghel il creste singura pe David, baiatul infiat impreuna cu fostul sot, omul de afaceri Marcel Puscas. Si declara ca inainte de divort lucrurile nu stateau cu mult diferit, caci se pare ca acesta nu era o prezenta activa si constanta in viata copilului nici pe timpul nabadaioasei lor casnicii. Teo si-a implinit, la randu-i, destinul, adoptand-o pe Maia fara sa astepte ca relatia cu misteriosul ei iubit sa capete patalama oficiala si gratie divina. Iar daca povestea de dragoste pe care o traieste a fost ascunsa, in mod sistematic, de ochii curiosi ai presei, de cea cu fiica ei nu s-a sfiit niciodata si a etalat-o mereu cu emotie si mandrie. „Este fiica mea!” – se faleste Teo cu minunea de fetita care i-a umplut viata si sufletul si care i-a indeplinit cea mai apriga dorinta: aceea de a fi mama.

Hollywood: povesti cu baby-end

Multe dintre divele de la Hollywood ascund si ele, in spatele aparentelor sclipicioase, istorii triste si tandre deopotriva, despre puii care le-au fost sortiti. Reese Witherspoon, acum mama singura, marturiseste ca n-ar fi izbutit sa treaca peste divortul tumultuos de superbul Ryan Phillippe daca nu i-ar fi avut pe Ava Elizabeth si Deacon, cei doi copii ai lor. Kate Hudson a abandonat de buna voie un mariaj ce nu ii mai trezea niciun fior, cu cantaretul Chris Robinson, dedicandu-se, pe cont propriu, cresterii fiului lor, Ryder. Atunci cand sotul ei le-a parasit pe ea si pe fetita lor intr-un apartament mizer de la periferia Edinburgh-ului, necunoscuta si leftera, pe atunci, Joanne Rowling, contempla, sumbru, sinuciderea, din haul unei depresii crunte. Si foarte probabil ca ar fi cedat chemarii mortii, dupa cum ea insasi se destainuie acum, daca ar fi fost complet singura in mijlocul unui asemenea abandon. Dar fetita ei, Jessica Isabel, a smuls-o din acel pustiu, dand vietii sale debusolate un sens si o directie. Si astfel, ea a inceput sa lucreze la primul ei roman, „Harry Potter si Piatra Filozofala”, publicandu-l sub pseudonim. Restul e istorie. Astazi, J.K. Rowling este una dintre cele mai instarite femei din Marea Britanie, veniturile ei ridicandu-se la aproximativ 545 milioane de lire sterline. Seria despre ispravile ucenicului vrajitor s-a vandut in peste 400 milioane de exemplare, faima ei fiind cimentata si de ecranizarile Hollywood-iene de rasunet. Si, cu toate ca si-a intalnit marea iubire si s-a recasatorit, Rowling nu a uitat zbuciumul din care a renascut, triumfatoare. Ea este astazi presedintele organizatiei caritabile britanice „One Parent Families”, institutie care ii ajuta pe parintii unici si pe copiii lor sa fie acceptati, cu drepturi depline, in viata sociala.

„Inima mea e franta. Sunt mama celei mai gingase, vesele si frumoase fetite din lume, care e imaginea in oglinda a tatalui ei. Nu ma mai tine-n viata decat bucuria de a-l zari, in fiecare zi, dainuind in fiinta ei” e declaratia lui Michelle Williams, stoarsa de durere din pricina mortii tragice a fostului iubit, Heath Ledger, starul din „Brokeback Mountain”. Matilda Rose i-a hranit, dupa cumplita intamplare, vointa de-a trai, daruind un scop inaltator inimii ei frante.

Single mom – happy mom

„Nu vad niciun motiv in a te casatori atata vreme cat exista divortul”. Vorbele ii apartin lui Catherine Deneuve, care a hotarat ca implinirea de a fi mama poate fi traita foarte frumos si fara sprijinul celor doi barbati cu care a avut copiii, controversatul regizor Roger Vadim si fabulosul actor Marcello Mastroianni. Da, mai sunt si femei care, neincrezatoare in happy-end-uri romantice, hotarasc sa-si asume, pe cont propriu, raspunderea cresterii unui copil. Date fiind nesigurantele si impasurile ce indoliaza traiectoria tot mai multor iubiri din vremurile noastre, cea mai insemnata implinire pentru femeia moderna o constituie, din ce in ce mai raspandit, maternitatea. Modelul familiei traditionale a incetat, parca, sa mai fie un scenariu trainic. „E mai important sa fii un parinte bun decat un parinte casatorit”, declara Mikki Morrissette, jurnalista, autoare a celebrei carti-manifest „Choosing single motherhood: The thinking woman’s guide”, si mama singura prin propria-i alegere – „choice mom”, dupa cum sunt denumite astfel de femei in Statele Unite. Volumul cuprinde interviuri cu copii ce nu si-au cunoscut tatal, dar care s-au declarat fericiti in mediul cald si sanatos pe care l-au cladit pentru ei mamele lor. De asemenea, scriitoarea desurubeaza stereotipul mamei neajutorate si coplesite de griji materiale. „Cele mai multe femei care iau aceasta decizie sunt puternice, independente, au solutii creative pentru fel de fel de probleme, ele transmitand copiilor lor aceste minunate calitati”. Si, daca e sa ne luam dupa convingerea cu care pledeaza, s-ar parea ca o mama se apropie mult mai profund de odrasla ei atunci cand sunt doar „ei doi impotriva lumii”, fata de cum se intampla intr-o familie bi-parentala, cu dragoste impartita si disputata. Totusi, oricat de laudabil ar fi sa sustii cauza mamelor singure, inca oropsite de dispretul social si marginalizate, si oricat ar pretinde autoarea ca evita feminismul inrait, punctele ei de vedere par sa promoveze, voalat, mitul potrivit caruia femeia nu are nevoie de fiori romantici in existenta ei. E adevarat, exista femei care, resemnandu-se in urma prea deselor dezamagiri amoroase, si ajunse, probabil, la o varsta care le sperie, nu vor sa piarda, totusi, miracolul de a aduce pe lume un pui de om. Ele apeleaza la banci de sperma sau la amici de incredere, dispusi sa procreeze fara a se implica ulterior, nici material, nici emotional, in viata viitorului prunc. Jodie Foster e unul dintre personajele ilustre ce se-ncadreaza in aceasta galerie, data fiind orientarea ei (homo)sexuala. Femeile care aleg, din varii motive, sa devina mame singure isi ofera sprijin prin intermediul blogurilor create in acest scop, alcatuiesc cluburi si reuniuni de imbarbatare, organizeaza manifestari publice care sa le legitimeze conditia in ochii unei societati inca reactionare. Angelina Jolie a fost una dintre ferventele militante ale acestei idei atunci cand l-a adoptat pe Maddox, in vremurile in care casnicia ei cu Billy-Bob Thornton se zbatea spre capatul timpului ce i-a fost scris. Ea l-a crescut singura pe bebelusul cambodgian, pana cand Brad Pitt s-a mutat, definitiv, in patul si-n viata ei. Sharon Stone este un alt frumos si faimos exemplu de femeie care tine singura haturile misiunii de parinte, caci nici esecul casniciei cu Phil Bronstein, nici severul atac de cord pe care l-a suferit n-au oprit-o de la a-si creste cu dragoste si curaj cei trei fii pe care i-a adoptat.

Mame indragostite, barbati lasi

„Ma simt de parca m-as afla pe un balansoar impreuna cu fetita mea, pe care o tin strans in brate. Cantarim mult, ne trage la pamant propria greutate. Nu e nimeni de cealalta parte a balansoarului. As vrea sa fi avut un barbat acolo, sa ne dea echilibru”. Jurnalista americana Rachel Sarah si-a descris, in renumita ei autobiografie „Single mom seeking”, bucuria de a fi mama, dar si frustrarea de a parcurge neinsotita acest drum splendid si greu. „Mi s-a spus ca-s jalnica, o ratata. Lumea era de parere ca ar fi fost mai bine daca as fi facut avort”. Si totusi, nici oprobriul societatii, mai curand enervant decat strivitor, nici lipsa banilor nu au ranit-o asa cum a facut-o esecul, repetat ani la rand, in a-si intalni jumatatea. Acel barbat copt, devotat, care sa ii iubeasca fata ca si cand ar fi izvorat din trupul si inima lui. Atacand indeosebi prejudecata potrivit careia postura de mama o reneaga pe cea de femeie, ea infatiseaza, chinuitor de realist, cat de anevoios e pentru cea lasata de izbeliste, cu un copil in grija, sa cunoasca un barbat care, lipsit de vanitate, sa se impace cu ideea de a creste si iubi copilul zamislit de-un altul. Celebrul caz descris mai sus imi aminteste de o poveste anonima, dar la fel de trista: un bun amic al meu s-a indragostit de o superba mama singura, o femeie pe care, imbatat de pasiune, a jurat s-o iubeasca vesnic, cu tot cu trecutul ei. Dar pasiunea si fagaduielile din primul an de convietuire s-au spalacit, lase, in fata neputintei lui de-a se apropia de baietelul ce purta, in fiinta lui plapanda, genele fiintei dragi, dar si pe cele ale unei alte istorii de amor. A ales sa fuga din povestea ce-i incomoda orgoliul, i-a parasit, pe-atunci fara prea multe regrete, insa astazi tristetea din privirea lui imi spune ca acea femeie frumoasa, in brate cu copilul altuia, a fost ultima si marea dragoste a vietii lui.

Revenind la Rachel Sarah, ea si-a gasit, in cele din urma, barbatul vietii ei, iar acum cei trei sunt impletiti intr-o poveste de familile cu adevarat implinita. Si chiar daca nu l-ar fi intalnit, numai cautarile ei neobosite ar fi fost de-ajuns sa ne redea credinta ca femeile si barbatii sunt plamaditi sa se gaseasca unul pe celalalt, sa se completeze. Indiferent de formula prin care viata ii aduce impreuna.

Dar pana la acea minune, mamele singure si fara noroc trebuie sa faca fata, pe langa singuratatea apasatoare, unor cheltuieli care le inrobesc. Caci multe dintre ele nu poarta dulcea povara alinate de-o viata indestulata sau de celebritate. Mii de mame singure sunt sarace, blamate, barfite, expulzate dintr-o societate imperfecta pentru ca nu apartin, fara voia lor, unei familii perfecte. Si totusi, fiece mama singura, din orice colt de lume, trebuie sa stie sa raspunda, cu duiosie si intelepciune, intrebarilor copilului ei cu privire la tatal care nu mai este, sau n-a fost nicicand. Sa aiba imaginatia de a umple cu jocuri si caldura golul pe care cel mic il resimte de cate ori isi vede prietenii de mana cu ambii parinti. Sa nu abata asupra inimii lui firave, nedesenate inca, amarul propriilor deziluzii. Si, chiar daca ea, mama, nu isi va fi gasit sufletul pereche, sa invete sa se bucure de viata-i ce a fost harazita, sublim, celei mai trainice si mai pretioase dintre iubiri.

„Mi s-a spus ca-s jalnica, o ratata. Lumea era de parere ca ar fi fost mai bine daca as fi facut avort”

Rachel Sarah

„Inainte de a-l adopta pe Roan, m-am intrebat daca mi se va declansa instinctul matern, daca il voi putea iubi ca pe copilul meu. Dar el m-a invatat s-o fac.”

Sharon Stone

„O femeie care decide singura sa faca un copil procedeaza la un act terorist”

Dan Chisu