Tineam in mana o eleganta invitatie: “Cu prilejul sarbatoririi celei de a 50-a editii a sectiunii paralele Saptamana criticii va invitam la premiera mondiala a filmului MY LITTLE PRINCESS al regizoarei Eva Ionesco.” Am cantarit-o nedumerit. A deschide o sectiune paralela, cu atat mai mult, cea mai varstnica, La Semaine de la Critique, in orice caz de indelungata autoritate, cu un film „de scandal” e o decizie riscanta.
BELISSIMA FARA NOROC
Semaine de la Critique, a fost creata în 1962, de Sindicatul francez al criticii de cinema, cu misiunea de a descoperi si lansa debuturi promitatoare. Includerea in repertoriul ei ramane mereu semn de mare pretuire pentru oamenii de cinema aflati la primii lor pasi, daca ne gandim fie si numai la Bernardo Bertolucci, caruia i s-a decernat aici, acum cateva zile, un „Palme d”Or onorific pentru intreaga activitate”, activitate pe care a inceput-o la Saptamana criticii. Ken Loach si Wong Kar Wai au beneficiat, si ei, la debut, de ajutorul sectiunii rezervate tinerilor. Dar de aceasta doamna cu nume de academician francez n-am auzit pana acum. Cate ceva am aflat de la indispensabilul Google.
“Eva Ionesco (born on 18 July 1965) is a French actress and film director, born in Paris. She is the daughter of Romanian-French photographer Irina Ionesco. …
Si iata-ma pe urmele unui scandal al carui ecou abia ajunge in Romania. Crescuta la Constanta, mama Evei a devenit, dupa emigrarea parintilor, o iscusita fotografa de arta, lacoma de faima. In general personajele sale au fost, o vreme, propriile prietene, fotografiate în decoruri fanteziste interioare domestice, medii de teatru, amestec de vis si suprareal, cu o lumina moale, si imbogatita de dantela, pene, flori, catifea. Dar odata cu venirea fetitei ei pe lume, de o dragalasenie care o amintea pe ce a lui Shirley Temple, abia astepta, ambitioasa, s-o vada pe platouri de filmare si sa se sustraga grijilor zilei.”. Belissima” ei n-a n-a fost insa mai norocoasa decat eroina lui Roberto Rosselinni, asa ca a promovat-o singura, cu priceperea de a manui camera fotografica pe care i-o daruise destinul.
SOFTPORNO PENTRU COPII!
Cand fetita a implinit 9 ani, i-a facut un set de poze, amintire din copilarie: carliontata si intinsa lasciv pe o dormeza, isi expunea prin desuuri dantelate, pieptul abia inmugurit. Succesul comercial a fost imens. Doi ani mai tarziu, la 11 ani, fata devenise starul unui pictorial realizat la comanda magazinului Playboy pe care mama l-a intitulat, poetic, “L’eloge de ma fille”. Unele voci au acuzat-o de lipsa de moralitate, micuta incepuse sa simta si ea voluptatea celebritatii, si portile ferecate ale studiourilor au cedat. Numai ca erau de un singur fel, specializate in pelicule de categoria softporno.
Asta se intampla, de mult, prin 1974. De atunci fetita, care s-a implinit justificand promisiunile, s-a indepartat treptat de grabita ei mama si a inceput sa-si gestioneze, de una singura, viitorul. Primul care i-a deschis usa a fost, in 1976, un specialist in minore, Roman Polanski, care i-a dat un rol in The Tenant (Chiriasul). Apoi a continuat sa se afirme ca actrita, alegandu-si cu exigenta textele, ocolind capcanele succeselor usoare. Daca ar fi s-o ascultam acum, se plange ca a pozat goala cat pentru o viata intreaga. E si normal sa gandeasca astfel la 46 de ani cand se ambitioneaza sa comunice cu publicul nu numai ca actrita, dar si ca regizoare.
O PREMIERA DE BASM
Si debutul si l-a facut spunandu-si propria poveste, despre relatiile dintre mama si fiica, intr-un film intitulat MY LITTLE PRINCESS. De un deceniu tot incercase s-o faca, dar nu dispunea de resurse. A scris scenarii pentru filmele altora, si a reusit, in 2007, un metraj mediu intitulat “Legea padurii” care a trezit oarece ecouri in lumea filmului francez. Abia apoi s-a putut ocupa de rafuiala cu trecutul pe care o premedita, un lungmetraj pe care si l-a intitulat, cu parfum de basm, Micuta mea printesa. Cred ca anici in cele mai indraznete vise ale ei, Eva Ionesco nu si-a derulat premiera in conditiile traite aici. Selectionata la Cannes, nominalizata cu proiectie de exceptie pentru a focaliza jumatate de secol a sectiunii, cu coada publicului intinsa, triumfal pe doua etaje, pana la intrarea prestigioasei sali Bunuel unde se intampla evenimentele artistice de inalta tinuta ale Festivalului, o gala pe care a deschis-o insusi Thierry Fremaux, delegatul general si directorul artistic al Festivalului International de la Cannes, si care a fost binecuvantata de insusi presedintele CNC francez.
Pentru a gasi copila, s-au facut, timp de patru luni, nesfarsite probe cu 500 de fetite. Aleasa a fost, pana la urma, o adolescenta de 11 ani, din Romania. Parcurgand intamplator un site pe Internet, Anamaria Vartolomei, a dat de anunt si s-a prezentat. Este o fiinta filiforma, prea inalta pentru varsta ei, dar cu bustul inca neimplinit. Tocmai ceea ce-i trebuia Evei Popesco, iar pe mama, botezata in film Hanah Giurgiu (se pronunta Gurjiu! dar ce mai conteaza, putea s-o cheme si Orsova, in interpretarea lui Huppert tot fara pereche era). Cat despre regizoarea Eva Ionesco, solid cladita, ea aduce cu Roberta Anastase, numai ca am descoperit stupefiati in ea o timida, nu se auzea nimic din ceea ce comunica la microfon, nici Fremaux, aflat chiar langa ea n-a inteles. Anamaria, insa, a fost la inaltime. A multumit mamei ei fiindca a incurajat-o si echipei, fiindca a sustinut-o.
INTRE BASM SI COSMAR…
Apoi a venit randul autoarei sa “multumeasca” propriei mame, in felul ei. Dupa ce a inceput proiectia! Timida, timida… dar si cand si-a dat drumul! Multimea chiar de asta venise, dupa barfe. Toti cei care asteptau scene picante, au ramas si ei mofluji. Castigati au fost doar cei care au dorit sa vada ce fel de cineast ascunde in sine, modelul de acum 40 de ani. Un debut cere intotdeauna multa grija. Sa fie cantarit drept, prin ceea ce manifesta in mod real, rele sau bune. Ei bine, filmul n-a fost catastrofa la care se asteptau unii, si nici pedopornografia banuita de altii. Eva cinematografica a jucat abil, intre realitate bruta si fantasticul unui basm, in care mama e vrajitoarea cea rea (desi Huppert n-a parut niciodata mai tanara si mai frumoasa ca aici, la al 85-lea film al ei!)
Basm sau cosmar? “Mi-a fost imposibil sa-i cer unei fetite care habar n-avea de ce i se intampla sa pozeze cu genunchii indepartati unul de celalalt –explica regizoarea. Nu puteam reproduce ceea ce traisem. I-am protejat Anamariei nuditatea…” Fara aceasta mare pudoare, naratiunea insasi ar fi devenit imposibila. In schimb Eva i-ar putea multumi mamei sale Irina, cel putin pentru un lucru. Pentru ajutorul pe care i l-a dat involuntar, ca fotografa, in constructia cadrelor, in idei plastice bogate care provin sigur, poate chiar inconstient, din albumele publicate de Ionesco din care fiica s-a inspirat copios.
ANAMARIA VARTOLOMEI – O ACTRITA INNASCUTA
Conflictul e oricum linear. In primul cadru, fetita leagana o papusa, in al doilea joaca sotron dezgolindu-si gambele, in ultimul fura gentile doamnelor. Metamorfozata in femeie, fetita trece de la adorarea mamei la constestatie. Dar ceea ce se afla intre copertile filmului, relatia de complicitate dintre mama si fiica, nu e lipsit de interes! Filmul e alcatuit, discontinuu, din pete de culoare, unele care chiar ca nu-si au locul, ca un discurs al lui Ceausescu ascultat la radio. Dar intrarea copilei in “sanctuarul” mamei ei, atelierul fotografic, are mister si e bine gandita. Asta datorata si micii domnisoara Vartolomei, o actrita innascuta, stapana pe un amplu registru dramatic. Dar si vitriolul adus de Huppert pe care rolul o imbraca perfect, cu o paleta care se intinde de la tandrete la venin, de la otrava, la fantasma, la cosmardesc chiar si in scenele tandre, ridica mereu intensitatea celui de-al 85-lea film al celebrei actrite.
Morbiditatea filmului e afectata. Pana si domiciliul eroinelor e plasat in coasta unui cimitir. Scena nebuniei Violettei e penibila. Dar ideile sunt, adesea, cinematografice si in detalii poti gasi truvaiuri originale: bunica foloseste bancnotele ca evantai, iar apetitul mamei pentru pornografie e definit de adolescenta, sugestiv, ca incest.
Si, pana la urma, nici nu mai stii care dintre cele doua femei e monstrul! Doar un lucru e limpede: cat de stupizi se comporta adultii in raport cu sexul. Si daca filmul Evei Ionesco a fost primit cu maxima ospitalitate, la cel mai important festival de film din lume s-ar putea ca prin aceasta premiera, cea de a 50-a editie a Saptamanii criticii sa se inscrie in memoria festivalului, si, cine stie, sa marcheze nasterea unui nou om de cinema. Francez sau roman – ce mai conteaza. Ceea ce ramine e cartea de vizita….
Citeste si Interviu in exclusivitate de Tudor Caranfil: Florin Serban, romanul care a speriat Ursul
Interviu cu Tudor Caranfil: Fara obstacole, iubirea n-ar avea nici haz, nici poveste
ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
