fbpx

Cristina Gheorghe Tranca: Iubirea e marea sansa a omului de a fi autentic

de

Are rang de diplomat international, dar felul ei delicat si lucid si destept de-a se purta o asaza dincolo de, mai presus de normele scrise sau nescrise ale diplomatiei.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cristina Gheorghe Tranca, sefa Misiunii din Romania a Organizatiei Internationale pentru Migratie este o fiinta aleasa, un om care te cucereste iremediabil cu inteligenta sa absolut remarcabila, cu felul in care vorbeste, dumnezeieste, limba engleza, cu incapatanarea sa de-a iubi limba latina si delfinii si poezia si mancarea „vie”, cu felul niciodata previzibil, niciodata deranjant, de-a te privi si de-a te asculta. Cu modestia ei profunda, nobila, care o va face sa se simta stanjenita de cuvintele mele – absolut indreptatite.

In scoala generala am zis ca ma fac marinar

Marea Dragoste / Tango: Cind ai ajuns seful Misiunii din Romania a Organizatiei Internationale pentru Migratie, cum ai ajuns sa fii numita intr-o asemenea functie?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Am fost in iarna lui ’92 primul angajat in Romania al Organizatiei Internationale pentru Migratie. Criteriul principal la angajare a fost buna cunoastere a limbii engleze. Au mai fost si alte criterii, a mai fost increderea – inainte de angajare un trimis OIM mi-a incredintat, pe o simpla semnatura, o multime de bani cu care aveam de cumparat mobila si echipamente diverse pentru biroul nou-nout al unei agentii inter-guvernamentale de care nu auzise aproape nimeni pina atunci in Romania si despre care eu insami nu stiam nimic.

N-am avut un sef la Bucuresti timp de mai multe saptamini. Dupa jumatate de an, am ales un proiect de studiu si am plecat de la OIM si din tara. Sase ani mai tirziu, cind Geneva avea in vedere inchiderea biroului OIM Romania, am primit propunerea unui contract temporar, de data asta ar fi trebuit sa fiu persoana care inchidea biroul. Numai ca s-a-ntimplat ca la biroul regional din Viena de care apartineam noi sa se gaseasca un om care era de parere ca OIM mai are multe de facut in aceasta tara si a cautat sa mentina o prezenta a OIM aici pina cind se aleg apele.

Apele s-au ales, iar eu am ramas. Inclusiv pentru ca omul asta era cineva cum nu mai vazusem. Cind ma gindesc cita rabdare a avut cu mine, cu noi, cum m-a invatat ce treaba are OIM de facut si cum si-o poate face, intelepciunea cu care ne-a sprijinit de fiecare data cind am avut nevoie de sprijin, nu incetez sa ma minunez de ea.


Marea Dragoste / Tango: Dar ai banuit vreodata ca vei ajunge sa lucrezi intr-un asemenea domeniu? Ce-ti doreai sa ajungi pe vremea liceului?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Stiam precis ce NU doream sa fiu. Nu voiam sa fiu nici medic, nici inginer, nici economist si nici profesor. Rideam pe atunci cu un prieten, zicind ca ne facem amindoi „soldati ai norocului“. In scoala generala am zis ca ma fac marinar si am provocat ingrijorare, au chemat-o pe mama la scoala sa aiba o discutie. Voiam sa cint si chiar cintam tot timpul, in gura mare, mi se ducea vocea peste multe strazi noaptea si mereu imi zicea cite cineva, mai ales oameni batrini, „te-am auzit aseara cind veneai de la scoala.“

Cintam deseori cintece cu melodie inventata si cuvinte inventate, neapartinind nici unei limbi. O iubeam pe Aura Urziceanu, discul LP pe care-l aveam cu ea era cea mai valoroasa proprietate a mea. Anii de liceu au fost destul de confuzi, eram intr-un liceu de elita, intr-o clasa poate mai cu mot decit altele, insa nu aveam timp sa meditez la un viitor anume, eram tot timpul in deficit grav de somn, citiva ani ora de sculare a fost 5 dimineata si aveam 2 km pina la gara pe care-i faceam de obicei in pas alergator, ca la 5:26 era trenul.

In anul IV de liceu mi-am luat cu de la sine putere o vacanta de citeva saptamini in care nu am vrut sa ma duc la scoala, m-am tinut de tata sa-mi cumpere o capra si am facut un lucru care i-a socat pe unii: m-am dus cu animalul acela dragut si vesel pe dealuri, mai multe zile la rind, stateam intinsa pe pamintul reavan – era in aprilie – cu ochii in cer si ma gindeam. Sunt sigura ca atunci am desenat niste linii importante la proiectul numit „viata mea“.


Marea Dragoste / Tango: Si la proiectul „cariera mea“? Cit din ce ai visat pentru cariera ta s-a implinit?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: N-am avut niciodata o lista cu bullet points pe care sa le bifez pe parcurs si nici n-am clasificat lucrurile la rubrica impliniri si rubrica neimpliniri. In general vorbind, sunt un om care-si cultiva un „mode“ de cautare a acelor actiuni care par a promite ca vor face o diferenta, pentru mine sau pentru altii, care presupun un experiment. E de lasat, de asemenea, un spatiu pentru serendipitate.

Daca stau sa ma gindesc, imi displace cuvintul „cariera“, suna prea calculat, prea a cale batuta. Etimologic, asta si inseamna, de fapt: drumul pe care merg carele. Ele sunt greoaie si merg incet si merg numai pe drumul dat. E bine sa incerci si off-road. Dar nu sunt nici chiar foarte aventuroasa, ma tin pe undeva pe-aproape de drumul principal.

Marea Dragoste / Tango: Dar in cuplu e bine sa mergi pe drumul dat? Pina unde trebuie sa mearga intimitatea si cit mister trebuie sa ramina?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Impreuna cu celalalt te tine o mandala de „noduri si semne“ cu un pic din cine esti tu si un pic din cine este el. Cita vreme semnele au sens, vrei sa fii acolo si nicaieri in alta parte. Poate veni un timp cind mandala impietreste, devine incomprehensibila, si te trezesti in mijlocul lui niciunde. Ambele situatii sunt misterioase. Te intrebi si-ntr-un caz si-n altul: „cum de sunt aici?“. Nu cred ca misterul si minunile pot fi construite, ce poti face este sa dai curs, ca sa zic asa, misterului.

Adica sa nu te miri foarte tare de ce ti se intampla, dar sa te miri nitel totusi, sa te uiti la tine insati ca la o pata de cerneala: vezi o balauroaica ranita de moarte sau un fluture iesind din crisalida? Mi se par aiurea retetele pentru „intretinerea misterului“ intr-o relatie, ma fac sa ma gindesc la niste biete luminari parfumate chimic si la un neglijeu rosu de plastic. Ce sa caute in iubire butaforia sau subterfugiile cu iz de manipulare? Dimpotriva, iubirea e un loc in care poti sa te arati in goliciunea ta si vei fi imbratisata in splendoarea ta. Iubirea e marea sansa a omului de a fi autentic.

Sunt situatii care ma fac sa ma gindesc cat de norocoasa sunt

Marea Dragoste / Tango: Spune-mi, care este partea cea mai frumoasa a muncii tale si care cea mai grea?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Partea cea mai frumoasa e subiectul in sine: migratia. Gindeste-te ca istoria omenirii e o lunga si complicata poveste de migratie si ca lumea, cum e ea azi, e produsul necontenitelor misunari de oameni incoace si-ncolo pe planeta. Prin migratie sunt imprastiate semintele unor transformari, migrantii sunt prin excelenta agenti ai schimbarii. Migratia e o problema si o solutie in acelasi timp. O sa-ti dau sa citesti o poezie, „Asteptindu-i pe barbari“, o sa intelegi mai bine ce vreau sa spun.

Partea cea mai grea e sa pui la un loc interesele diverselor parti si sa fii la mijloc. Organizatia Internationala pentru Migratie are un mandat ca o provocare, este in slujba statelor membre si in acelasi timp are misiunea sa asiste si sa protejeze migrantul individual. Intre aceste doua categorii de beneficiari, plaja de chestiuni si cerinte e mare. Din fericire, la fel e si spatiul de manevra. E de asemenea greu sa ajung sa-mi fac lecturile de rigoare, desi sunt foarte buna la citit eficient si la captat si pesti mari si pesti mici dintr-un ocean de text.

Daca nu fac munca asta, risc sa ma reduc pe mine insami la conditia de birocrat care invirte hirtii cu furca. Uneori gasesc greu statutul de oficial international in propria tara. Printre altele, nu numai ca nimeni nu e profet in tara lui, dar, cind fac mesaje in care scriu „ei, romanii“ si nu „noi, romanii“, ma trezesc mirindu-ma de ciudatenia emotionala a acestei alaturari de cuvinte.

Marea Dragoste / Tango: Te simti norocoasa…?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Da. Sunt situatii care ma fac sa ma gindesc cit de norocoasa sunt si ca nu as schimba locul si rolul meu in respectivele situatii, intr-un moment anume si intr-un loc anume, cu nici o alta situatie, un alt timp sau un alt loc. Iti dau un exemplu: in vara lui 2005, OIM a organizat aducerea in Romania, la Timisoara, a unui grup de citeva sute de refugiati. Tot ce se putea complica s-a complicat, inclusiv in noaptea zborului, cind, printre altele, masinaria care trebuia sa impinga Boeing-ul pe pista de decolare s-a stricat si nu se gasea o masinarie de schimb.

Charterul a aterizat la Timisoara pe un tarmac ce parea alb sub soarele orbitor de iulie, am urcat pe scara avionului, s-a deschis usa si primul lucru pe care l-am vazut au fost ochii albastri ai unui barbat, micsorati si adinciti de oboseala si absorbitori ca doua tunele fara capat. L-am recunoscut ca OIM-ist, purta sapca si tricou OIM. In spatele lui, in penumbra, siruri dupa siruri de ochi negri, aprehensivi si imobili, ai femeilor refugiate care stateau cuminti pe scaune, in asteptare. Mark e un inalt oficial al OIM. Tricoul OIM albastru Pantone 286 al lui Mark era virstat cu dungi albe de sare de sudoare, la fel sapca, timp de 72 de ore inaintea zborului coordonase in tara de plecare transportul refugiatilor din provincii spre capitala.

Atunci, la Timisoara, a fost doborit recordul de timp de debarcare pentru acel tip de aeronava Boeing. Echipa a functionat ca un ceas atomic: colegii de la operatiuni, medicii OIM, autoritatile aeroportuare, colegii de la Oficiul National pentru Refugiati, colegii de la UNHCR.

Ce-mi place la OIM este ca are oameni gata sa plece in misiune in orice moment. Colegul meu, Mihai Clondir, e un asemenea om: tine un arsenal de echipamente in inventar impecabil, are algoritme perfecte pentru pregatirile de plecare (de exemplu, care-s vizele si vaccinurile necesare pentru o locatie sau alta) bazate pe o cunoastere precisa a regulamentelor OIM operationale si de securitate. OIM a fost prima organizatie internationala ajunsa in teren in punctele de dezastru maxim dupa tsunami-ul din 2004.


Suna bine „concediu de paternitate“…

Marea Dragoste / Tango: Cit de usor sau de greu este pentru o femeie din zilele noastre sa fie si sotie si mama si femeie de cariera?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Credeam ca dezbaterea asta a fost lasata in urma. Nu poti fi si nu vrei sa fii numai una din cele trei femei – sotie, mama sau om cu serviciu – si, chiar daca te-ai dedica 100% unui rol unic, nu exista garantii ca iti va fi usor sau ca vei avea succes. Daca vrei si trebuie sa fii toate trei, nu poti socoti contabiliceste ca te imparti in bucati de 33.33% fiecare.

Sunt lucruri de facut alternativ, simultan, consecutiv, de impletit, de innodat si deznodat, in combinatii si permutari, cu stat in cap, cu artificii, cu cite un colac de salvare aruncat de cineva la momentul critic si asa mai departe. Apropo de colaci de salvare, pe linga ce ai tu de facut ca nevasta, mama si om cu serviciu, mai e chestiunea sprijinului partenerului: Il ai? Il primesti? Cum il primesti, pur si simplu? Sau trebuie sa-l ceri? Esti nevoita sa-l ceri insistent si raspicat ca sa-l primesti? Stii sa-l ceri, de fapt? Putem intoarce intrebarea?

Sa intrebam cit de usor sau de greu este pentru un barbat sa fie si sot si tata si om cu serviciu? El cum face? Are o ordine de precadere? Cum si-o justifica? Si-o justifica sau nici prin gind nu-i trece? Si intrebarea de 1000 de puncte: putem stabili o diviziune a muncii? Zilele astea cind l-am cautat pe un coleg italian la telefon l-am gasit in concediu de paternitate. Suna bine „concediu de paternitate“.

Atacarea acestei triade este si nu este o chestiune de organizare a programului. Unele femei merg pe un regim disciplinat, in care devierile sunt rare si excesele nu-si au locul. Dar nu cred ca asa ajungi un profesionist, inveti prea putin despre tine asa, despre ce esti in stare sa faci cu tine. Ceva care te pasioneaza nu poate fi pus intr-un Pat al lui Procust de 8 ore. Stiu, din istoria profesionala proprie si din activitatile extra-curriculare, cum e sa uiti de mincare sau sa te miri ca s-a facut dimineata pentru ca ai fost atit de apucat si de concentrat pe ce aveai de facut, incit n-ai bagat de seama ce se petrece prin jur.

Vorbesc eu de serviciu, dar oricum as invirti chestiile astea trei, una anume, pe a carei carte de vizita scrie „mami“, pica mereu pe locul intai, celelalte doua vin dupa. Soacra-mea, draga de ea, imi zice sa nu ma mai prapadesc cu firea, ca si ea i-a pus pe copii pe lista inaintea lui socru-meu si ca nu vede cum as putea face altfel. Stiu ca mama a facut la fel.

Marea Dragoste / Tango: Exista diferente intre felul in care iubesc barbatii si cum iubesc femeile?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Cred ca barbatii nu se incurca in planificari cum se pot incurca femeile. Dar si barbatii si femeile se pot poticni in amanunte versatile sau superflue, ca in cintecul lui George Harrison: „vreau o fata cu parul scurt, da’ sa si-l poarte uneori de doua ori mai lung“. Cred de asemenea ca femeile sunt mai inclinate spre angajamente pe termen lung si spre iubiri care se confunda cu „a avea grija“.

Purtatul de grija poate parea un fel de slugareala, dar e o forma a iubirii care merita mai multa recunoastere si recunostinta decit primeste de regula. Ma uit citeodata la femei mai in varsta, cu sacose in mina, cintarind preturi intr-un magazin, si ma gindesc ca pe devotiunea lor terna ca pamintul infloreste existenta unui intreg clan.

Marea Dragoste / Tango: Cum ai luat decizia sa te casatoresti? Ai fost ceruta in casatorie?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: A fost cumva ca-n vorba aia englezeasca: „femeia e cea care-l alege pe barbat, care barbat o alege pe ea“. Am cerut si am fost refuzata, apoi acelasi barbat m-a cerut, am stat – putin – intre da si nu, pina la urma a fost da.

Marea Dragoste / Tango: Si cum ai aflat ca esti insarcinata?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Printr-o inexplicabila cadere in somn si sapte portii de supa de usturoi. Am plecat cu noaptea-n cap spre Viena, m-am cazat la hotel, mi-am zis „stau nitel sa-mi trag sufletul inainte sa merg la birou“ si am adormit bustean, cu ghetele in picioare si paltonul pe mine. M-au trezit bubuiturile in usa ale unui coleg trimis sa vada ce patisem, era cu mult trecut de prinz, timp de mai multe ore lumea ma cautase de zor la telefon, la receptia hotelului, la Bucuresti, la aeroport si ma daduse disparuta. In aceeasi seara, la masa comand o supa de usturoi, mai cer una, apoi inca una si tot asa pina am ajuns sa maninc nu mai putin de sapte farfurii de supa.

Se uitau colegii mei la mine cu niste ochi, ei ajunsesera la desert. Am avut o sarcina pe care o doresc oricarei femei, nu mi-a fost nici macar o singura data greata. Mi-aduc aminte cind am simtit prima miscare a copilului – pe 4 mai, o zi de vineri, la 14:20 – dar nu mai tin minte unde eram cind s-a-ntimplat.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a intimplat dupa ce ai nascut, cum ti-a schimbat viata aparitia copilului?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Mi-a dat o alta viata. Dumnezeu iti pune in poala un pui de om si-ti spune asa: „treaba ta de aici inainte e sa ai grija de aceasta cea mai pretioasa comoara a Mea“.

Marea Dragoste / Tango: Ce crezi ca ar trebui schimbat in lumea in care suntem pentru ca fiul tau sa traiasca intr-o lume mai buna?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Tot ce ameninta sa schilodeasca sau sa distruga viitorurile posibile. In Romania au murit niste copii de dorul parintilor lor migranti dusi de acasa. Zilele trecute am vazut documentarul facut de un prieten: „A Closer Walk“ incepe cu vocea lui Glenn Close zicind „Aceasta este o poveste despre cum este lumea“. Si lumea asta – o lume in care se moare, cu milioanele, de nepasare – te face sa te ingrozesti. In „Lilja 4-Ever“, un film despre povestea tragica a unei adolescente traficate, fata monstruoasa a lumii te nimiceste, e un cap al Meduzei.
 
Privitorul e protejat de oglinda ecranului, dar sufletul se cutremura din temelii, pentru ca pe copilul ala nu s-a gasit nimeni sa-l salveze. Aud cite o poveste, a unui migrant, si-mi zic: „Habar nu avem ce binecuvintati suntem. Suntem intregi, avem miini si picioare, nu e razboi, avem familia neciopirtita, avem un acoperis deasupra capului, avem ce minca.“ Sunt atit de multi oameni, atit de multi copii care nu au nimic din toate astea. Apoi, eu fac parte din clubul alora de-i dau in sus si-n jos cu sanatatea pamintului.

Vreau sa vad si cind voi fi baba delfini zbenguindu-se in mare cum am vazut in vara lui 2000. Baiatul meu si cu mine ne inscriem probabil primavara asta in Asociatia Pentru Protectia Liliecilor din Romania. Inca nu m-am lamurit daca nu e prea mic sa decida o asemenea afiliere, daca e corect sa-l inscriu eu.

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca mai exista morala in lumea in care traim?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Trebuie sa te avertizez ca eu nu sunt un destinatar potrivit pentru intrebari care par a cere o confirmare ca lumea se duce de ripa. Daca ma intrebi daca mai exista moralitate sau iubire sau incredere in semeni sau cinste, eu voi raspunde afirmativ la toate aceste intrebari, invariabil. Ca tesatura lumii e in destramare intr-o locatie sau alta a lumii, intr-un moment sau altul, e ceva normal si e firesc sa ne ingrijoram despre asta si sa punem intrebari.

Apoi, normele de morala se schimba odata cu lumea, ce era de neacceptat cu ani in urma e acum perfect acceptabil. Chiar am scris odata despre asta, in lucrarea de licenta. Era imoral sa ai parul scurt la inceputul secolului trecut sau sa ti-l vopsesti, acum poti sa ai parul oricum. Ce nu se schimba si trebuie sa facem ce-om face, incit sa avem grija sa fie asa, este o valoare fundamentala, aceea de a fi om de omenie. Trebuie sa ne invrednicim de gesturi simple, unul care-mi vine in cap acuma este acordarea de prioritate unei ambulante in trafic, care e mai mult decit un gest civilizat.

Marea Dragoste / Tango: Ce diferente sunt intre romani si straini la nivel de civilizatie? Cit de civilizati sunt oamenii pe care-i intilnesti?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Sa fii „civilizat“ inseamna sa apartii cetatii prin respectarea normelor acesteia. Cetatenii fac normele cetatii si deci normele sunt dupa chipul si asemanarea cetatenilor. Persoanele care-si scot ciinii pe strada la caca si in acelasi timp bombane ca e mizerie din cauza unor necivilizati care-si arunca gunoiul in strada au dreptul sa bombane doar daca umbla cu maturica, faras si punga la ei, cu care string in urma catelului.

Daca prin civilizatie intelegem un complex cultural si material avansat, cu institutii bine dezvoltate si stabile, poate ca Romania nu sta tocmai bine la capitolul civilizatie. Daca civilizatia inseamna convenabil si confortabil, nici asa nu sta bine. Nu am remarcat mari diferente intre romani si straini la nivel de civilizatie. Daca in alte tari stapinii de ciini folosesc maturica, faras si punga este probabil pentru ca la un moment dat s-a introdus conditionarea gestului respectiv prin amenda.

Pentru mine e simplu ca buna ziua: suntem ce mincam

Marea Dragoste / Tango: Esti atenta la ceea ce maninci? Cit de important este pentru fiecare dintre noi ce si cum maninca?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Nu ma porni ca nu ma mai opresti cind vine vorba de filosofari despre mincare. Pentru mine e simplu ca buna ziua, e exact cum zic domnul Savarin si domnul Feuerbach: suntem ce mincam. Am putut sa fac lucruri cerind un consum enorm de energie pentru ca am avut de unde o cheltui. Sunt beneficiara unui capital de putere construit de parintii mei zi de zi, ani de zile, in copilaria si adolescenta mea.

Nu-mi aduc aminte ca vreodata ai mei parinti sa fi cumparat mezeluri sau prajituri de cofetarie. Mere, un vagon in fiecare iarna. Delicatesele erau primele frunze de salata primavara sau fructul luat din pom, dupa o pinda a coacerii lui, oferit ca o ofranda copiilor, cind era numai bun de mincat. Asta m-a facut insa pretentioasa, daca mincarea nu e curata, proaspata, „vie“, mai bine rabd de foame decit sa maninc.

Marea Dragoste / Tango: Esti la fel de atenta si la haine, la ceea ce imbraci?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: In ceea ce priveste ce si cum ne imbracam, risc sa ma contrazic. Sunt de parerea de neclintit ca nu au importanta hainele si nu voi judeca pe nimeni niciodata dupa haine, e injust si amoral. Nici nu ma voi lasa impresionata de haine in favoarea sau detrimentul omului care le poarta. Pe de alta parte, hainele pot fi de ajutor in transmiterea unui mesaj personal si din acest punct de vedere pot fi importante. Am doua criterii de baza in ceea ce ma priveste: hainele sa-mi asigure confortul necesar, ca sa ma pot misca in voie, sa pot sa fac ce am de facut, sa nu am grija lor; apoi, hainele sa fie „ale mele“, o a doua mea piele, a mea si nu a altcuiva.

Marea Dragoste / Tango: Ce citesti? Si cit de important pentru noi este ceea ce citim?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Foarte important, mai ales cind esti mic. Una e lumea inainte de Huckleberry Finn si alta e lumea dupa. Lumea – trecuta si prezenta – e o imensa colectie de simboluri. Avem nevoie de carti pentru a ne formula un cifru, pentru a intelege lumea. „A intelege“ vine de la „a citi“. Si apoi mai e vorba si de distractie, marele amuzament este sa poti „citi“ lumea in mai multe feluri si astfel sa fii in stare sa te hotarasti unde vrei sa fii tu in ea.

In ultima vreme, am citit scenarii de film luate de pe net, sunt usor de citit – ca atunci cind eram mici si citeam numai dialogurile – poti sa termini cite unul pe seara. Cel pe care l-am citit aseara a fost scenariul unui film de fratii Coen, m-am prapadit de ris. Azi am primit cu imprumut „Generation X“, de Douglas Coupland, care cica e un Salinger New Wave.

Marea Dragoste / Tango: Care sunt diferentele semnificative intre barbati si femei?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Sunt exact 78 de diferente, ca atitea gene are cromozomul Y! Macar una dintre aceste 78 e sigur semnificativa, pentru ca e un fel de comutator de sex. Schimbind registrul neserios cu unul serios, pot sa-ti spun ca proiectele de dezvoltare merg mai bine si au efect mai amplu si mai de durata daca sunt lasate pe mina femeilor. Ele iau in considerare nevoile unui numar mai mare si mai variat de membri ai comunitatii decit iau barbatii.

Nu e o chestie de rea intentie sau de egoism din partea barbatilor, ci de deschiderea
unghiului de viziune, de capacitatea de empatie si de vocatia de a mentine pilpiirea vietii. Schimbind din nou registrul, cred ca o diferenta semnificativa sta in lista de nevoi si, in fine, ne jucam altfel si/sau cu jucarii diferite.

Marea Dragoste / Tango: Ai citit „Dragostea dureaza trei ani“? Tu crezi ca atit dureaza?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA: Eu nu vreau sa stiu de nici o teorie stiintifico-statistico-fantastica cu privire la durata iubirii. Subscriu la cuvintele poetilor: Kahlil Gibran imi da curaj sa iubesc si sa nu-mi fie rusine de naivitatea mea. Anna Ahmatova ma previne ca as putea ajunge si eu intr-o zi ca iubita printului cu ochi cenusii, parul ei negru facandu-se alb in noaptea in care a aflat ca printul a murit. Nichita si Leonid Dimov ma asigura ca masurarea timpului iubirii nu e dupa vreun ceas.

Marea Dragoste / Tango: De ce unele iubiri se incheie? Pentru ca am facut de la inceput o alegere gresita sau din cauza gestionarii proaste?

CRISTINA GHEORGHE TRANCA
: Puteai la fel de bine sa ma intrebi de ce a parasit-o Fred Vasilescu pe Doamna T. Stie cineva? Adi, sora mea mai mica, are inca intrebarea asta pe lista ei de mistere neelucidate. A facut Doamna T. o alegere gresita? S-a ocupat ea de relatia cu Fred Vasilescu in mod necorespunzator? Alegerile noastre sunt „noi“ suta la suta, pentru ca nu vedem lucrurile cum sunt ele, ci le vedem cum suntem noi. Si foarte bine ca facem asa, intr-o profunda subiectivitate, cum am putea face altfel, caci oare cine poate spune cum sunt lucrurile de fapt?

Alegerile asa zis gresite au rostul lor, prin ele te mai dumiresti, dai cu capul de pragul de sus ca sa vezi pragul de jos. Cred mai degraba ca iubirile mor daca nu iubim cum se cuvine sau nu suntem iubiti cum se cuvine. Sa aud ca sunt „sora mai mica“ sau „sora mai mare“ sau „prietenul cel mai bun“ e ok. Sunt de acord sa fiu chiar si „sufletul pereche“ desi gasesc suntagma asta enervanta si tembela, si mai e si abuzata, saraca. Insa ce e esential pentru mine intr-o iubire este sa fiu tratata ca o femeie. Restul poate sa fie oricum.

Interviu preluat din Revista Tango nr. 22 din aprilie 2007
Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.