Ipocrizia unora m-a adus în starea de a le citi jurnalele pe ascuns, fiindcă nu mai puteam birui altfel senzația că ei sunt fără cusur, iar eu am atâtea lipsuri în inventarul calităților. Aveam de ales între a considera lumea strâmbă și a excava după adevăr. Am preferat a doua variantă, fiindcă îmi place să cred că lumea e totuși perfectă și echilibrul universului îmi va răzbuna crizele de plâns, într-o bună zi. M-am dezumflat abia când am descoperit că victimele indiscreției mele erau prefăcute inclusiv în jurnalele lor intime.
Să știi că toată lumea știe că tu știi
Ceea ce n-am aflat din scotoceli pe cont propriu am luat la cunoștință din contribuție publică. Sau din gura păcătosului, care scăpa sistematic porumbei grași, hărăziți să ne facă nouă cunoscută adevărata mutră a situației și-a personajului.
Nu există niciun secret. Cuvântul acesta este, de fapt, un cod care marchează subiectele șușotite. Nimeni nu e capabil să-și conserve toate intimitățile și, în disperare de cauză, sătulă să vorbești singură prin casă, găsești o pereche de ochi blajini, care inspiră încredere. La ora când bunătatea bovină a privirii dispare și pricepi cu ce gureș profesionist ai de-a face, e prea târziu. Tainele se împuiază prin tot felul de cercuri, de obicei exact în cele unde ai fi dat orice să nu ajungă.
Prima abordare polichinellică la care am fost martoră era încăpățânarea anumitor babaci din neamul meu care, deși erau la curent cu faptul că progenitura lor minoră inhala mahoarce în spatele blocului, se făceau că nu știu și toată lumea se făcea că-i crede. Pe urmă, am tot avut privilegiul să constat că toate marile taine sunt, de fapt, tot atâtea țevi sparte.
Eram patru prietene într-un careu închis etanș, deveniserăm aproape ridicole cu eterna noastră apariție publică naivă, două-n față, două-n spate, că nu încăpeam în linie pe același trotuar. Când eram studente, eu știam clar că două dintre ele trecuseră în lumea celor care nu cuvântă despre statutul lor sexual. Mimau virginitatea destul de prost, mai ales pentru ochiul meu cunoscător – nu de alta, dar și eu o mimam. Eram trei actrițe fără talent, vasăzică. Doar una dintre noi ne spusese verde când, cum și prin ce iatac își abandonase castitatea, în rest, noi, celelalte, ne pândeam una pe alta și așteptam să înceapă alta spovedania. Toate știam despre toate, dar ne purtam de parcă bărbații fac sex direct cu barza; noi, în schimb, suntem specie neprihănită.
Bineînțeles, taina noastră trifazică s-a spart când una a uitat pe pat un pachet de tampoane de uz duios de intern, cu rază lungă de acțiune, și n-avea sens să ne mai prefacem că batoanele alea încăpeau în viața strâmtă a unei fecioare. Așa am dat totul pe față și abia atunci ne-am împrietenit cu adevărat, cred.
Dar nu ne fusese dat să sfârșim cu secretoșeniile păstrate cu prețul unei strepezeli continue. Aveam o colegă cleptomană și ne prefăceam că am pierdut lucrurile pe care ni le șutea ea – norocul nostru era că poftea la mărunțișuri ieftine și colorate, nu la carate fine. O adoram, fiindcă era haioasă, deșteaptă și dezghețată, dar din cauza ei ajunseserăm să dormim cu tot aurul pe noi, ca Mama Câmpina, regina magiei albe, fiindcă n-aveam garanția că pasiunea ei pentru gablonzuri nu va evolua către metale mai de soi.
Deplasări în interes de servicii sexuale
Anii au trecut, potrivit năravului lor. Și am nimerit prin alte cercuri, care mai de care mai șmăcuite.
Sandu și Tereza au fost un cuplu eterogen de la bun început, erau formula imposibilului, dar cu toate astea se îndârjeau să ajungă la nunta de aur. Erau cât p-aci să izbutească, mai aveau vreo 48 de ani și gata, numai că indisolubila lor iubire a fost victima unor tragice atentate adulterine.
În timpul anului de miere, Tereza avea deja un amant cu opt ani mai proaspăt. Se pare că micimea vârstei lui era compensată de mărimi care, desigur, nu contează, dar care există. În fine, multă vreme a știut toată firma că doamna manager Tereza se coordona frumos cu subordonatul. Deplasările lor prin țară deveniseră deplasate. Dar nimeni nu ridica geana din vreo hârțoagă, când venea Sandu s-o ia pe nevastă-sa de la serviciu. Toți subalternii hlizeau falca automat, cu o imperioasă lingușeală-n glas, si procedau la conversații pițigăiat-politicoase.
Timp de opt luni, Tereza și mai crudul ei iubit erau acești Mihai Constantinescu și Anastasia Lazariuc ai multinaționalelor bucureștene. Nu recunoșteau nimic nici să-i pici cu ceară, dar erau nedespărțiți, firma deja se simțea vinovată că avea toalete separate – fiindcă era, practic, singurul loc unde drumurile lor se crăcănau sfâșietor. |n rest, aveau treabă numai împreună.
Acasă, Tereza se exprima alambicat la adresa puștiului, cu vocea lubrifiată de sensuri peiorative, pentru a distrage atenția inamicului de la forfota din tabăra adversă. Avea grijă ca în fața lui Sandu să susțină că ăla micu’ era gay, asta era ideea ei genială, cu care contracara orice suspiciune. Sandu și alții la fel de deștepți ca el ar fi crezut și azi varianta mămoșeniei ei (care chipurile proteja un om pe care îl afuriseau rămășițele de legionari și ocazional câte-un sobor de preoți) – dacă nu l-ar fi văzut cu ochelarii lui pe gay pupăcind o fată-n mașina lui, cu o mână-n sânii ei fără echivoc.
Surescitat, s-a dus acasă și a răcnit vesel, de la ușă: Terezo tată, nici nu-ți trece prin cap ce făcea homosexualul tău azi! O tăvălea pe una în mașină de se clătina caroseria! Deci e clar, mă, ăsta-i bi, le are și cu fetele!
Sandu se așteptase, ce-i drept, la o reacție suculentă de la Tereza, că doar de-aia și venise cu vestea-n cioc, de-i tremura glota s-o divulge mai iute. Dar parcă nu se gândea c-o să-și vadă nevasta chiar sufocându-se cu cremvurstul cu care se îndeletnicea la momentul descinderii lui. Și cum Sandu nu era un virtuoz al manevrei Heimlich, numai soarta ei miloasă i-a dăruit o dezobstrucție spontană și-a salvat-o de la o penibilă asfixiere cu cârnat.
Dar rămâne între noi…
Secretele de tinichea sunt cea mai stupidă ispravă a societății în care ne foim, dar se pare că oxidabila lor noblețe face încă destui prozeliți.
Un cântăreț gay își cară o femeie de-o toartă peste tot, în nădejdea că va convinge o lume întreagă că-l excită nurii doamnei. Ea e urâtă și căloasă, i s-a dus buhul pentru prostia-i care nu-i egalată decât de parșivenia călită-n minciuni mondene.
O crainică faimoasă s-a agățat cu dinții ei de porțelan nemuncit de numele primului soț, care n-avea, pare-se, alt merit decât că poseda nume terminat in escu, spre deosebire de numele ei de fată, care se termina în țoiu.
O doamnă cu eșarfă spune că e cu cinci ani mai mare decât soțul care a părăsit-o pentru o altă doamnă (cu vreo 25 mai mică) – uitând că apucase să le spună elevilor ei, cu ani în urmă, că de fapt e cu opt ani jumate mai mare decât consortul fugar. Ce mi-e cinci, ce mi-e opt, în fond – dar se pare că este, totuși, o chestiune de impresie și depresie.
O creatoare de haine, a cărei față arată ca și cum ar fi veșnic în curenții din tunel, susține și-n ziua de azi că n-a făcut niciun pui de lifting în viața ei. Motiv pentru care cei unu la sută care o cred o sfătuiesc să meargă numaidecât la doctor, că pesemne are o boală tropicală, care i-a întins gura până la urechi și i-a cățărat sprâncenele-n slava frunții.
O odraslă de politician, care a slăbit 46 de kile, pretinde că s-a subțiat cu gândire pozitivă, salsa și ceai verde, când toată lumea știe că a stat un trimestru într-o clinică din Viena, unde s-a ciopârțit din gușă până-n gleznă.
O moderatoare TV o ține pe-a ei că ăia sunt sâni naturali, deși au absolut aceeași formă și gingașă gonflare și când stă-n picioare-n platou, și când stă cu burta-n sus la plajă, și când stă în patru labe-n Playboy.
Secretele lumii în care trăim sunt tăiate, spintecate, au implanturi și proteze, burete și peruci, trecut slinos și viitor uscat. Tainele încearcă să pară tinere, cinstite, miloase și mămoase. Reacție adversă foarte simpatică a protipendadei, datul de gol a ajuns o strictă chestiune de timp. Fiindcă degeaba îți astupi gura, dacă fapta zbiară-n portavoce. Din trecut, amanții și pieptul plat revin oricând cu plăcere la lumină, să depună mărturie împotriva ta.
