Arcul portant al chipului nostru este spranceana si exact ca in arhitectura, unde arcul preia si sustine o structura echilibrata si unitara, o spranceana poate modifica in bine sau in foarte rau volumul si armonia infatisarii noastre.
Sprancenele bine rectificate – nu exista o forma naturala perfecta, oricat vi s-ar parea de ciudat! – sunt unul dintre atuurile cele mai importante pe care le poate avea chipul unei femei.
Insa, in special atunci cand incercam sa le imbunatatim forma singure, rezultatele nu sunt dintre cele mai bune. In majoritatea cazurilor nu se respecta regulile proportiilor fundamentale ale geometriei fetei si cateodata reusim doar sa stricam si mai mult efectul pe care ar trebui sa-l aiba o spranceana. Daca ar avea o forma ideala, desigur
Argumentul “sprancene perfecte” este unul mult discutat si destul de complex, dar cu putina atentie, plecand de la regulile de baza, va voi ajuta sa va lamuriti si sa intelegeti mai bine subiectul.
In schema de mai jos veti observa ca o spranceana ideala este compusa din doua linii: una ascendenta (A) si una descendenta (B).
Intalnirea acestor doua linii in punctul de maxima inaltime se afla pe linia numerotata de mine cu 2.
Conform canoanelor esteticii, punctul de plecare al sprancenelor armonioase se afla pe o linie verticala imaginara, perpendiculara pe baza nasului (1). Sprancenele ar trebui sa se termine spre exterior, in prelungirea liniei imaginare ce leaga baza nasului de extremitatea externa a ochiului (3). Iar mijlocul lor este dat de linia numerotata de mine cu 2, plecand de la baza nasului si impartind pupila exact in doua.
Forma nasului da asadar, la plecare, un punct de reper extrem de important pentru desenarea corecta a sprancenelor.
Nu uitati! Linia ascendenta (A) trebuie sa fie usor mai groasa decat linia descendenta (B).
Acestea fiind deja clarificate, putem sa incepem rectificarea si redesenarea sprancenelor, de data aceasta corect, in functie de morfologia propriei noastre fe?e.
Pentru a ne ajuta in definirea unei linii corecte a sprancenelor ar trebui sa insemnam (cu un creion pentru ochi) cele trei puncte fundamentale: inceputul, inaltimea maxima si sfarsitul liniei sprancenei.
In imaginea de mai sus, la figura 1 avem o spranceana naturala (mai groasa si dreapta), cu cele 3 punte desenate.
In figura 2, vedem inceputul rectificarii: indepartam prin pensare firele din spranceana prea apropiate de radacina nasului, cat si partea ei superioara pentru a-i da o forma usor arcuita, ascendenta. O data ce-am ajuns in punctul cel mai inalt al sprancenei incepem sa pensam partea ei inferioara, ca in figura 3, pentru a curata punctul ei maxim si a incepe definirea liniei descendente. Iar in figura 4, la final, avem rezultatul: o spranceana perfecta.
Nu e simplu, sunt de acord, dar nici imposibil. Tocmai de aceea, pentru ca rezultatul sa fie unul cu adevarat spectaculos este bine ca pana la definitivarea unei forme corecte a sprancenei sa va adresati unui specialist, daca nu sunteti sigure pe un rezultat excelent al initiativei proprii.
Frumos si detaliat articol. Felicitari.