fbpx

Cum știi dacă ești bine? 10 lucruri esențiale despre sănătatea unei femei

de

Dacă ar trebui să răspunzi la următoarele întrebări “Ce este mai simplu și mai sigur? Să previi bolile sau să vindeci?” alegerea ți s-ar părea, probabil, evidentă: să previi. La fel ca tine ar răspunde majoritatea femeilor. Cu toate că la nivel declarativ “a preveni” pare alegerea noastră, a tuturor, în practică lucrurile sunt departe de a fi abordate în aceeași notă. Astfel se explică numărul mare de cazuri de cancer depistate anual, la femei, în formă avansată.

Guest-Post Donna Medical Center

Iată 10 lucruri esențiale pe care ar trebui să le știi și care te pot ghida corect ca să ai grijă de sănătatea ta:

  1. Analizele de sânge și controlul de medicină internă sunt primul pas spre o monitorizare corectă a sănătății unei femei. Fiecare dintre noi ar trebui să pună pe lista priorităților realizarea anuală a controlului de medicină internă și analizelor de sânge obligatorii. Informația pe care o primim prin intermediul investigațiilor generale este mai valoroasă decât suntem tentate să credem, acestea oferind atât medicilor generaliști, cât și celor specialiști, indicii relevante cu privire la posibilele probleme ale unor organe interne.
  1. Consultația ginecologică și cea senologică nu ar trebui să lipsească din calendarul tău anual. Indiferent de vârsta pe care o ai, aceste consultații sunt esențiale pentru a depista din timp eventualele probleme de sănătate și a te orienta spre investigații mai complexe. Nu aștepta primele simptome și motive de îngrijorare pentru a ajunge la consultaț Realizate anual, în urma consultațiilor ginecologice și senologice poți fi îndrumată spre urmarea unui program terapeutic corect și asistat care te va ajuta să depașești, cu succes, micile probleme medicale ce pot apărea pe parcurs.
  1. Autoexaminarea lunară a sânilor te poate trimite la doctor la timpul potrivit. În România sunt diagnosticate, anual, cu cancer de sân peste 8000 de femei. Prin palparea lunară a sânilor, femeile pot detecta modificări în structură, formă sau culoare a sânilor și a mamelonului.
  1. Investigațiile și examinările ginecologice te ajută să depistezi posibile afecțiuni asimptomatice. Boli grave precum cancerul de col uterin se pot dezvolta fără a prezenta niciun simptom. Făcute la timpul potrivit, investigațiile ginecologice te pot ajuta în depistarea lor timpurie:
    1. testul Babeș-Papanicolau: este investigaţia utilizată pentru screening-ul modificărilor colului uterin, permițând atât surprinderea cancerului de col uterin în stadii incipiente cât şi depistarea unor stări precanceroase. Realizarea unui astfel de test este recomandată odată cu începerea vieții sexuale sau după vârsta de 20 de ani;
    2. examenul de secreție vaginală – reprezintă o investigație prin care se urmărește dacă există sau nu bacterii anormale, care nu fac parte din flora vaginală normală a organismului (flora Doderlein);
    3. testul HPV sau Human Papillomavirus – atunci când testul Babeș-Papanicolau nu iese în parametrii normali, acest test caută virusul care dă până la 98% din cancerele de col uterin, iar, în urma unui rezultat pozitiv, este posibil ca doctorul tău să te îndrume spre investigații suplimentare;
    4. ecografia transvaginală – este o examinare a organelor genitale feminine cu ajutorul ultrasunetelor și poate indica anumite leziuni şi probleme la nivelul ovarelor care nu pot fi vizualizate pe cale transabdominală sau printr-o simplă consultaț
  1. Investigarea sănătății sânilor se face în funcție de vârstă. Depistat din timp (stadiul 0 sau 1) și tratat corect, cancerul mamar are o rată de vindecare de până la 94%.

Până la vârsta de 30 de ani, pe lângă consultația anuală senologică, orice femeie trebuie să ia în calcul realizarea, o dată la 3 ani, a unei ecografii mamare. După această vârstă ecografia mamară devine obligatorie anual.

Începând cu vârsta de 40 de ani, pe lista investigațiilor se mai adaugă un nume: mamografia, o investigație importantă în diagnosticul precoce al afecțiunilor mamare, inclusiv al cancerului de sân.

  1. Prin înscrierea în programele de prevenție anuală poți învăța cum să ai grijă corect de sănătatea ta. Atât din perspectiva incidenței cât și a mortalității, în România, cancerul de sân este pe primul loc. La fel de dramatic sună și statisticile cu privire la cancerul de col uterin care au raportat România ca ocupând primul loc în Europa, 9 femei fiind diagnosticate zilnic cu acest tip de cancer. Principalele cauze alte depistări tardive a tipurilor de cancere la femei sunt lipsa de informare și prevenț Acestea au fost argumente suficiente pentru dezvoltarea, și în țara noastră, a unor programe de prevenție orientate atât pe informarea femeilor cu privire la principalele modalități de monitorizare corectă a stării lor de sănătate cât și pe îndrumarea și asistența lor pentru programarea investigațiilor.
  1. Istoricul familial oferă indicii relevante cu privire la riscul de a dezvolta afecțiuni grave. O atenție deosebită ar trebui să acorde acestui subiect în special femeile care au rude de gradul I (mamă, fiică, soră) diagnosticate cu cancer de anumite tipuri (cu precădere mamar și ovarian). Femeile cu astfel de cazuri în istoricul familial trebuie să se orienteze atât pe realizarea investigațiilor periodice cât și pe a celor specifice.
  1. Alimentele nesănătoase și tutunul cresc riscul de cancer. Atât substanțele chimice prezente în alimentele nesănătoase precum acrilamida, nitratul de sodiu, cât și tutunul cresc riscul de dezvoltare a mai multor tipuri de cancer, multe dintre aceste substanțe fiind declarate, în urma studiilor realizate până în prezent, cu “potențial cancerigen”. Astfel, alimente precum chipsurile, cartofii prăjiți, carnea preparată la temperaturi înalte sau produsele din carne procesată nu ar trebui să fie incluse în meniul tău zilnic.
  1. Totul cu măsură! Evitarea expunerii excesive la radiații te ține departe de afecțiuni grave. Principalele radiații la care suntem expuse zilnic sunt radiațiile electromagnetice (emise în special de telefoanele mobile) și radiațiile utraviolete (prezente în razele solare). Expunerea controlată la astfel de surse de radiații înseamnă eliminarea unui risc de a dezvolta cancer.
  1. Stresul psihologic afectează semnificativ organismul. Studiile din ultimii ani indică faptul că nu s-a identificat o relație directă de tipul cauză-efect între stres și cancer. Chiar și așa, a fost totuși indicată o relație indirectă intre stres și anumite tipuri de virusuri corelate cu dezvoltarea de tumori. Explicația? Stresul cronic slăbește sistemul imunitar, care poate afecta incidența virusurilor asociate cu cancerul.

Să previi înseamnă, astfel, să îmbini un stil de viață sănătos și echilibrat cu grija constantă pentru sănătatea ta. Să ajungi, voit și periodic, în cabinetele medicilor specialiști – acolo unde poți afla răspunsurile potrivite și cele mai bune sfaturi ca să știi că ești bine!

Află mai multe despre programele de prevenție pentru sănătatea femeii pe   http://www.donna-medicalcenter.ro/

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.