Am avut in fata ei reactia pe care o am in fata unei rochii frumoase, dar cu o croiala parca prea indrazneata, prea decoltata, prea extravaganta pentru o femeie sobra ca mine. M-am gandit mai intai ca n-as indrazni sa defilez prin lume intr-o asemenea masina, noul Renault TWINGO Miss Sixty, asa cum n-as mai indrazni prea lesne sa port tinute flower-power si sa ma dezic de tiraniile oricaror varste. Dar, in adancul inimii, ceva m-a facut sa tresar intr-un fel care sa ma oblige sa mi-o doresc si mai mult.
Miss Sixty, Miss Liberty
Am mers o saptamana cu o masina care mi-a dat senzatia ca ma descopera si se lasa descoperita. Ca ma elibereaza in timp ce se lasa imblanzita. Renaultul Twingo Miss Sixty, care m-a purtat prin drumurile si prin lumile mele, avea culoare rafinata, nemaivazuta, si zvacnet ager, care-ti dadea senzatia ca nimic nu te poate opri. Avea flori palide, desenate delicat pe portiere si un fel robust si sigur de a se aseza pe sosea. Avea silueta retro si geamuri enorme, care te faceau sa vezi totul in jur si sa te simti ca intr-un primitor refugiu postmodern. Avea zgomot lin si bord fascinant, ca de iaht pregatit sa navigheze pe apele unei mari iubiri.
Hai-hui in primavara
La inceput am mers doar eu, singura, ca sa reinvat curajul descoperirii. Am pornit hai-hui prin oras intr-o zi in care aerul avea parfum innebunitor de primavara, iar eu m-am pomenit purtata de aripi, zburand cu Twingo deasupra soselelor sau strecurandu-ma printre masini care, toate, pareau mai greoaie decat a mea. Mi-a luat cativa kilometri pana m-am invatat cu zvacnetul, mi-a luat cateva drumuri pana sa ma obisnuiesc cu iuteala ei de a raspunde la comenzi. Cred ca mi-a fost teama, un pic, la inceput, asa cum trebuie ca ti-e teama cand vezi ca te desprinzi din vechile monotonii. Dar m-am invatat repede cu minunea, (fiindca, ah, ce repede ne invatam cu binele), iar, de indata ce mi-am intrat in mana si-n pedala, m-am simtit ca si cum m-as fi intors in anii primelor, marilor mele indrazneli.
Pune-ti la urechi scantei leganate de cercei…
Am petrecut week-end-ul indragostitilor lumii plecand la drum in Renaultul meu Twingo cel mic si elegant. Mi-am poftit iubitul de-a dreapta mea si l-am rapit dintre griji, dintre treburi, dintre urgente, dintre strazile inguste ale orasului, ca sa zburam pe drumurile pe care, acum cativa ani, ne indragostiseram unul de altul. Iar cand am apasat pedala catre vitezele pe care politistii mi le-ar fi interzis, dar de care inima mea avea nevoie, ca sa reintre si ea in circuitul pulsului accelerat, am simtit ca pot sa iau viata, speranta, dragostea de la capat.
La prima oprire, dupa ce alergaseram, dupa ce vorbiseram, dupa ce ne amintiseram, dupa ce ascultaseram muzica noastra, Paul mi-a intins cutiuta rosie, in care am gasit medalionul dupa care tanjisem toata viata. Initiala lui iubita, asezata pe un lant subtire, de aur alb. Si vazandu-ma frumoasa, emotionata, in oglinda generoasa a masinii mele de sarbatoare, intoarsa cu sufletul si cu zambetul in adolescenta, mi-am amintit, nu stiu cum, de versurile lui Arghezi. De la el invatasem o povata in care nu crezusem niciodata pana atunci: „Daca vrei sa te iubeasca, ia podoaba tinereasca, pune-ti la urechi scantei leganate de cercei…“. Si, accelerand din nou, fericita, l-am amutit pe Pavarotti si i-am cantat iubitului meu, cu foc, cu patima, cu toata dragostea si bucuria lumii adunate in glas…
