Daci, ovule, detinuti, discriminare si comunism. Astra Film Festival, 2012

de

O saptamana la Astra Film nu inseamna numai sali de cinema cu lumina stinsa, ci si o atmosfera de camin studenteasc cu lumini cat se poate de aprinse, fum de tigara, votca, bere si cronici de film la ceas de seara. Si pentru ca oricat ai fi de inspirat, e imposibil sa nu fi ratat filme bune, ai la dispozitie dvd-uri, casti si ecrane pe care poti viziona si alte filme din competitie. Asta daca nu te deranjeaza sa arati ca un absolvent de cibernetica concentrat asupra celei mai complicate probleme de retea, in timp ce particulele elementare ale retelei sociale graviteaza pe langa tine pana tarziu in noapte.

Patru pensionare dezinvolte decupeaza pestisori din hartie si ii aranjeaza frumos intr-o cutie. Vorbesc tare si rad cu pofta, intra in vorba cu trecatorii si se saluta cu vecinii de la balcon. In fiecare an, locuitorii acestui cartier se pregatesc pentru o fiesta anuala pentru care se lupta sa pastreze traditia de a amenaja strazile in stil carnavalesc, cu plase pecaresti si pesti sclipiciosi atarnati pe sfori intre balcoane, asa cum beculetele de Craciun lumineaza orasul printre stalpii marilor bulevarde.

 Locuitorii marturisesc cu impacare ca vremurile s-au schimbat si proiectele urbane le acapareaza cartierul si trecutul. In balcoanele vechi, cu tencuiala crapata, ca niste bataturi ce indica trecerea timpului, stau agatate rufe colorate, puse la uscat. Dar langa ele apar din ce in ce mai multe rufe noi si vecini care “nu stiu sa le intinda ”, comenteaza una dintre pensionarele simpatice si guralive, spre deliciul vecinelor de pe “ultima calle”. Se intampla pe o straduta ingusta din Barcelona, in pestritul cartier marinaresc de la malul marii. Am vizitat orasul de cateva ori, dar povestea “ultimei strazi” din Barceloneta mi-a spus mai mult despre inima acestui cartier decat toate fotografiile pe care le-am vazut si toate strazile pe care am umblat in scurtele vacante petrecute in Spania. Si despre asta am aflat, culmea, la Sibiu, in cadrul festivalului de film documentar Astra Film.

Festivalul e un maraton de filme despre tot ce-ti poate trece prin minte: doi frati care se cearta de zeci de ani si nepoata lor care face un film ca sa-i impace, un sociolog carismatic triplu divortat care dezvolta o teorie despre cum va fi viata amoroasa in viitor, un francez care filmeaza viata prin metroul parizian sau o olandeza care vrea sa-si inghete ovulele pana la gasirea tatalui perfect. Cateva documentare despre romi au bucurat pe cei interesati si au adunat ongisti, sociologi si antropologi la discutii “masterclass” despre problematica integrarii etniei rome, discriminare, izolare, saracie, comunitate si activism. Insusi regele Cioaba a surprins cu un documentar menit sa expuna versiunea sa cu privire la adevarul despre holocaust, o trecere in revista a trecutului etniei de care apartine ilustrata cu imagini in alb si negru din vremuri dificile ale istoriei romilor din Romania.

Si daca tot am ajuns la istorie, trebuie sa mentionez o neasteptata trilogie documentara despre daci si originile poporului roman, compusa dintr-o trecere in revista a campaniilor lui Traian impotriva Daciei si a regelui Decebal, un pseudo-documentar conspirationist care pune sub semnul intrebarii provenienta noastra romana si un portret colectiv al dacilor sculptati in piatra de catre cei mai mari artisti ai imperiului roman. Pe la colturi si pahare de bere spectatorii se intrebau de unde si pana unde a venit ideea unor documentare despre daci, iar la alte pahare organizatorii admiteau ca desi pare bizar, impreuna, cele trei filme au o justificare narativa si se completeaza unul pe celalalt. In timp ce unii meditau asupra dacilor, altii stateau la coada sa vada un documentar romanesc, sau mai bine zis romano-sarbesc regizat de Ivana Mladenovic, absolventa de ATF in Romania, dar venita din Serbia, pentru studii, cu numai cativa ani in urma. Filmul documenteaza vietile a trei detinuti romani eliberati din inschisoare si trairile lor. Filmul pune accent pe unul dintre protagonisti, Alex, un personaj tulburator condamnat pentru o crima despre care spune cu nonsalanta ca nu-i pare rau. “N-am avut ce face, m-a enervat atat de tare incat am strans-o de gat”. Ramai impresionat de intimitatea care simti ca s-a creat intre Ivana si Alex, de altfel un tip violent si uneori neplacut, dar filmul intrerupe brusc prezenta celorlalti doi fosti detinuti, lucru pentru care nu ofera nicio justificare narativa.

“Dupa tacere ce nu e rostit nu exista? ”Asta se intreaba si frantuzoaica Vanina Vignal in titlul documentarului ei, mult mai putin reusit decat titlul. Vorbitoare de romana si sincer interesata de urmele lasate de comunism in constiinta romanilor, ea poarta o discutie interminabila cu prietena ei Ioana si mama acesteia, Rodica, in apartamentul lor de bloc. Ce inseamna comunismul pentru tine? Intreaba Vanina, iar Ioana, un personaj poate mai interesant in realitate decat s-a aratat in acest film, raspunde cateva platitudini demne de un forum de domnisoare carora adminul le-a interzis exprimarea de ganduri profunde si folosirea a mai mult de zece neologisme pe ora. Filmul are insa si cateva secvente pentru care merita vazut, un montaj de imagini de arhiva din perioada lucrarilor la Canalul Dunare-Marea Neagra care include portrete si citate ale unor tineri comunisti cu tunsori saptezeciste care isi exprima iubirea de patrie si recunostinta fata de partid. Nimic mai potrivit pentru o sala de cinema din fosta Casa a Sindicatelor, locatia unde are loc festival sibian, de-acum un festival anual. Marele premiu al sesiunii de anul acesta a revenit pe buna dreptate unui “Cantec de leagan din Phnom Penh”, un film complex si profund in care regizorul polonez Pawel Kloc spune povestea unui barbat care a plecat din Israel si s-a stabilit in Cambodgia unde isi castiga existenta ca vanzator ambulant, alaturi de iubita lui khmera si fiicele lor.

Dar o saptamana la Astra Film nu inseamna numai sali de cinema cu lumina stinsa, ci si o atmosfera de camin studenteasc cu lumini cat se poate de aprinse, fum de tigara, votca, bere si cronici de film la ceas de seara. Si pentru ca oricat ai fi de inspirat, e imposibil sa nu fi ratat filme bune, ai la dispozitie dvd-uri, casti si ecrane pe care poti viziona si alte filme din competitie. Asta daca nu te deranjeaza sa arati ca un absolvent de cibernetica concentrat asupra celei mai complicate probleme de retea, in timp ce particulele elementare ale retelei sociale graviteaza pe langa tine pana tarziu in noapte.

Oana Livadariu

 

Categorii:
Reportaj

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *