Dani Dumitrescu – Copilul din mine

de

Sunt momente când copilul din mine răbufneşte și încearcă să-mi atragă atenția că nu trebuie să fiu o marionetă ghidată exclusiv de rațiune. Îmi spune că trebuie să-i mai dau voie, din când în când, să iasă din carapacea de adult în care îl țin prizonier. E trist când vede că mi-e sufetul imbătrînit pentru că am uitat să mai fiu jucăușă sau nazbâtioasă, e trist când adultul din mine îi spune că nu se cuvine să meargă cu bluza pătată pentru că a mâncat un pumn de cireșe. E conștient şi, în acelaşi timp, trist că adultul din mine respectă prea multe reguli rigide.

Mă dojenește că primul lucru la care mă gândesc când văd nori pe cer este umbrela, că mi-e teamă să nu mi se strice coafura sau să mi se ude hainele.

E adevărat, uneori nu mai știu să fiu copil. Nu mai știu să privesc, cu ochi inocenți, norii și misterele lor şi, mai ales, mi-e teamă să nu fiu considerată ridicolă dacă dansez sau cânt în ploaie. Şi totuşi, copilul din mine nu a uitat incantațiile auzite odinioară și mai rostește câteodată în şoaptă Cărămidă lucitoatoare,/ Dă, Doamne, să fie soare!, sperând să alunge norii.

Copilul din mine își reamintește și acum gustul zmeurei, al prunelor, al cireșelor din grădina bunicilor sau savoarea primei carafe cu must dăruită de vecini. În fiecare primăvară își reamintește gustul divin al fragilor pe care îi culegea plini de roua dimineții și pe care îi mânca fără teama că se va îmbolnăvi fiindcă nu sunt spălați. Se oprește, uneori, pentru a sufla într-o păpădie, ca apoi să urmărească zborul pufului până departe.

Și acum îi place să alerge desculţ pe iarba de-abia încolțită sau pe nisipul mării. Îi este dor să se cațere, fără teamă, în nucul din grădina copilăriei ca să vădă apusul soarelui și se bucură, la fel ca odinioară, de prima zăpadă. Așteaptă și acum, cu aceeași nerăbdare, sărbătorile de iarnă cu toată suita lor de bunătăți pe măsă, cu alaiuri de colindători și voioșie. Împodobește bradul cu aceeași emoție ca odinioară sau se roagă, în tăcere, sperând ca totul să fie bine.

Tânjește să mai fie mângâiat pe păr cu duioșie și să mai poată auzi glas dulce de mamă cântând sau spunând povești în liniștea serii. Copilul din mine privește cu tristețe spre copilul din brațele mele care tânjește să fie lăsat să butoneze telefonul pentru a fi și el ca toți ceilalți copii care au mame moderne. Degeaba încerc să-i explic că eu nu știu sau nu pot să fiu modernă, pentru că vreau să răsfoiască o carte de povești, decât să stea – fără nicio limită – cu ochii ațintiți spre telefon.

Copilul din mine îmi reamintește să fiu curioasă, spontană, altruistă, să spun o vorbă bună și să nu trec nepăsătoare pe lângă cei aflați în suferință. Și, mai ales, îmi spune să fiu îngăduitoare cu mine, să zâmbesc, să iubesc şi să mă iubesc, să nu mă mai critic pentru unele nereușite și să mă iert când greșesc.

Tag-uri:
· · ·

Comentarii

  • A fost lansată cartea “Copilul din mine” (www.mikidor.ro)

    Mihaela Serban martie 26, 2019 4:52 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *