Dani Dumitrescu – Într-o nu ştiu care vară…

de

Toate anotimpurile au un farmec aparte, însă, pentru cei mai mulți dintre oamenii pe care îi cunosc, vara este anotimpul preferat, întrucât coincide cu perioada concediului, perioadă în care pot calători sau se pot odihni, în sfârşit, după un an întreg de muncă asiduă.

Începem fiecare vară cu un bagaj de dorinţe şi – vrem, nu vrem – o terminăm cu un bagaj de nostalgii sau chiar de regrete, pentru că listele noastre cu dorințe ce vor fi îndeplinite pe parcursul verii rămân aproape întotdeauna cu restanțe. Plecăm în concediu sperând să ne încărcăm bateriile şi, uneori, ne întoarcem mult mai obosiţi. Alteori, avem ghinion și, în loc de soare și căldură, avem parte de nori și furtună, tocmai în concediul la mare pe care l-am așteptat, l-am idealizat un an întreg.

Întotdeauna mi-au plăcut călătoriile, mi-a plăcut să descopăr noi ținuturi, să explorez zone despre care nu am aflat decât din atlasul geografic, din relatările entuziaste ale prietenilor sau de pe site-urile de specialitate. Când vreau să fug de căldură sau de agitație, mă retrag, alături de cei dragi, într-o stațiune montană, aventurându-mă pe cărări singuratice. Când oboseala mă cuprinde, îmi place, în egală măsură, să lenevesc undeva, cât mai departe de forfota lumii, pe un șezlong, să simt briza mării, să mă las învăluită de liniște și să ma detașez, treptat, de tumultul vieții cotidiene.

Aproape în fiecare an parcurg același scenariu: nici nu se topește bine prima zăpadă, de-abia apar timide pe cer primele raze de soare, că eu și încep să-mi fac planuri pentru vara ce urmează. Listele cu destinații de vacanță în care aș dori să ajung la un moment dat nu se epuizează niciodată, fiindcă sunt atât de multe locuri minunate de vizitat.

Priveam zilele trecute niște fotografii în care o familie – soț, soție și un copil de câțiva anișori – au plecat, cu rulota, într-o călătorie peste hotare. Admirația, dar și invidia (cine n-a fost măcar o dată invidios să arunce primul cu piatra), m-au cuprins instantaneu. Îi admiram pentru curajul lor de a pleca într-o astfel de călătorie plină de peripeții, imaginându-mi experiențe de neuitat și, pe de altă parte, îi invidiam că își permit un astfel de voiaj care presupune eforturi financiare, cel puțin pentru mine. Deși aparent totul pare senzațional, sunt sigură că o astfel de călătorie presupune nenumărate riscuri și cheltuieli neprevăzute. Cu toate acestea, timp de câteva minute am fost în locul lor, imaginându-mi cum ar fi dacă…

Haihui prin lume, aceasta este imaginea unei veri perfecte pentru mine. Deocamdată, este doar un vis, un vis care sper să devină realitate la un moment dat. Există atât de multe locuri pe care aş fi dorit să le văd şi, cu toate că am 40 de ani, încă nu le-am văzut.

Recent, m-am întâlnit cu o doamnă, o pensionară, care îmi mărturisea, cu ochii sclipind de bucurie, că are ocazia să plece, în sfârșit, în Delta Dunării. Pe un ton mucalit, mi-a spus că va lua cu ea geamantanul ticsit cu medicamente și va înfrunta toate greutățile drumului, dar nu va renunța la visul ei de a vedea acest ținut pitoresc. Nu am considerat-o inconștientă, ci temerară, iar apoi am zâmbit pentru că știam că, daca soarta îmi va îngădui, peste ani voi fi la fel, voi lua bastonul cu mine și voi pleca spre meleagurile pe care îmi doresc atât de mult să le văd, măcar o dată în viață.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *