Dani Dumitrescu – Ne scapă prezentul printre degete

de

În goana noastră zilnică, rareori ne mai facem timp pentru micile bucurii ale vieții, ba chiar ajungem să ne simțim vinovați că ne îngăduim, din când în când, scurte momente de odihnă, întrebându-ne dacă nu cumva, în cele câteva clipe libere, nu am fi putut face un lucru util. Viața ne este guvernată de trebuie să, până când realizăm că, oricât ne-am strădui, oricâte sacrificii am face, nu vom termina niciodată treburile, mereu se va ivi ceva de făcut.

Ne îngrijorează drobul de sare, grijile, problemele de tot felul – reale sau inventate – fără să ne dăm seama că, în loc să ne bucurăm de clipa ce ne-a fost dată, ne concentrăm asupra viitorului. Nu băgam de seamă de seamă că ne alunecă prezentul printre degete, amăgindu-ne cu gândul că fericirea va bate la ușa noastră, cândva, în weekend, în concediu…cândva în viitor.

Când punem în balanţă timpul dedicat familiei şi timpul dedicat profesiei, observăm o disproporţie în defavoarea momentelor petrecute alături de cei dragi, ne simţim vinovaţi, dar a doua zi o luăm de la capăt, justificându-ne sau consolându-ne cu gândul că aducem o contribuţie la bugetul familiei. De fapt, ar trebui să ne dăm seama – până nu e prea târziu – că, din când în când, avem nevoie de clipe de răgaz, de momente pentru noi și pentru cei dragi, fără priviri ațintite asupra unei clepsidre nemiloase.

Au fost ani întregi în care îmi dedicam timpul, aproape în întregime, profesiei. Eram prima la apel, încercând să rezolv sarcini pe care alții le refuzau, invocând problemele personale. Cu toate acestea, efortul meu nu era apreciat decât rareori. O singură dată dacă nu răspundeam prezent, eram mustrată la fel ca toți ceilalți, fără să se țină cont de faptul că altădată îmi sacrificasem timpul personal în favoarea profesiei.

Acum, din ce în ce mai des, încerc să introduc pe lista mea de must do momente de răgaz, momente în care să alung grijile și să mă bucur de liniște, fără vreun sentiment de vinovăție. Oricât m-aș strădui, nu pot să mulțumesc pe toată lumea, nu pot să rezolv toate problemele, nu pot să mai adaug o oră în plus la cele 24. Pot, totuși, să am mai mare randament, dacă scap de sentimentul vinovăției că îmi aloc, din când în când, câteva clipe doar pentru mine sau pentru mine și familia mea.

Când stai prea mult sub apă simți că te sufoci, când dedici prea mult timp numai carierei, simți că ai nevoie, uneori, de momente de respiro. Până nu e prea târziu…

Unii spun că sunt tânără, alții că-s deja bătrână. Eu spun că sunt la mijlocul vieții și că vreau să-mi petrec cealaltă jumătate bucurându-mă de fiecare clipă, nu încercând să amân fericirea.

 

Tag-uri:
· · ·

Comentarii

  • Camellia, am 40 de ani. Dacă Dumnezeu îmi îngăduie, înseamna ca sunt cam pe la jumătatea vieții. Nu stiu ce-mi aduce ziua de mâine, asa ca încerc sa trăiesc intens clipa prezenta. E mai sigur asa😉.

    Dani Dumitrescu iunie 25, 2016 10:19 pm Răspunde
  • Dani, ce inseamna pentru tine jumatatea vietii? 🙂
    M- am bucurat de sfaturile tale. Incerc sa nu ma mai simt vinovata!

    camellia iunie 25, 2016 9:36 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *