Dinu Patriciu: Iubirile care nu dureaza nu au in spate si prietenie

 

Dinu Patriciu: Cred ca se vede ca sunt un om normal, nu umblu cu bodyguarzi, nu am o intreaga trena dupa mine, imi vad de treaba mea. Da, mi-am pastrat si prieteni, si obiceiuri, si familie…

DINU PATRICIU: Pai acum tot arhitect sunt! Construiesc business-uri.

DINU PATRICIU: Au mare legatura. A construi o structura functionala, a ridica ceva care face umbra pe pamant este acelasi lucru cu a construi o structura de business, o companie. Eu asta stiu sa fac. Sunt, daca vreti, un venture capitalist – construiesc si merg mai departe. Companiile isi au viata lor proprie, nu tin de fondatorii lor.

DINU PATRICIU: In primul rand, trebuie sa pui cap la cap o echipa. Deci oameni, fiecare la locul potrivit. Dupa care ai, evident, o idee. O idee care inseamna descoperirea unei nise de piata sau nevoia de un anume produs, gama de produse ori servicii. Sau idee despre cum se poate construi o relatie intre produs si consumator. Doar in masura in care ideea este valoroasa, business-ul poate fi valoros. Doar cu o echipa de oameni nu se poate lucra in abstract, fara un scop in sine, iar in business-ul de astazi nu exista nimic peren, totul se transforma.

DINU PATRICIU: Ma jucam cu cuburi si desenam.

DINU PATRICIU: Intai am vrut sa ma fac pictor. Tatal meu si-a manifestat insa dezaprobarea foarte vehement si, desi eram la liceul de arte plastice, m-a transferat la Caragiale – si bine a facut! Asa am ajuns arhitect.

DINU PATRICIU: Sigur ca-mi amintesc o multime de episoade care acum, o data cu trecerea timpului, devin nostalgice, evident – de exemplu, am descoperit in dosarul de securitate al tatei ca am avut timp de 17 ani microfoane in casa. Cand am citit, am si rememorat foarte multe, pentru ca descopeream in transcrierile convorbirilor din casa ori de la telefon tot felul de lucruri care-mi aminteau de intamplari, de oameni..

DINU PATRICIU: Sa spui ca urasti o perioada din viata ta e o prostie. Am trait cum am trait, in acele vremuri. Azi traim altceva. Punct. Nu poti sa-ti urasti propria viata. Sigur, tii minte, reactionezi, dar nu poti sa spui ca urasti.

DINU PATRICIU: Aveam note foarte bune la scoala, la materiile care-mi placeau. Ma duceam la olimpiade pe tara la matematica, dar in acelasi timp desenam, jucam baschet… Dar ascultator nu pot spune ca eram.

DINU PATRICIU: Da, si este in continuare. E o diferenta de patru ani intre noi, dar o asemenea difeneta se simte in frageda pruncie, apoi se estompeaza total.

DINU PATRICIU: Nu banii sunt importanti, ceea ce realizezi cu ei este important. Eu am stiut sa castig bani intotdeauna. Si cred ca banii inseamna creativitate. Banii sunt un mijloc pentru a-ti realiza tot felul de visuri. Cu cat esti mai inteligent, cu atat te legi cat mai putin de tot felul de bunuri cu care sa te inconjori: case, masini, barci… Eu am privit intotdeauna banul ca pe un mijloc de a realiza ceva, de a construi ceva, de aceea nu-mi plac afacerile speculative, ci incerc intotdeauna sa fac ceva prin constructie.

DINU PATRICIU: Fac si lucruri foarte mari, dar ceea ce se vede e mic, in aparenta. Pentru ca e similar, e comparabil sa faci 1000 de magazine mici sau 50 mari. Dupa cum nu magazinele sunt importante, ci logistica din spate, modul in care scurtezi lantul logistic dintre producator si consumator, pentru ca de acolo vin si pretul produsului, si profitul.

DINU PATRICIU: Lucrurile se fac cu pasiune. Fara pasiune nu se poate face nimic. Daca nu-ti place un proiect, nu te apuci de el. Iar banul iti da libertatea de a te apuca numai de ce iti place.

 

 

DINU PATRICIU: Nu poti sa faci nicio deosebire intre viata privata si cea profesionala, si cu cat ajungi mai sus intr-o posibila ierarhie a resurselor pe care le poti pune in miscare, cu atat diferenta se estompeaza: viata profesionala devine viata privata si invers.

DINU PATRICIU: E o trasnaie, nu pot fi vazute in antagonism. Daca iubesti ceea ce faci, nu poti s-o faci decat cu pasiune sau cu dragoste, cum vreti s-o numiti. Iar in viata personala, doar daca esti nesimtit devii un robot.

DINU PATRICIU: Importanta e prietenia dintre partenerii de viata.

DINU PATRICIU: Depinde ce-ti doresti si cat de multe esti dispus sa accepti.

DINU PATRICIU: Evident, in orice relatie e vorba de un joc al compromisurilor.

DINU PATRICIU: Nu. Nu cred. Asta e doar in publicatile romantice!

DINU PATRICIU: Nimic. Doar ca am avut mai multe fiinte de iubit.

DINU PATRICIU: Sunt foarte permisiv. Cea mai mare satisfactie o am atunci cand vad ca cei de dupa mine sunt capabili sa faca ceva.

DINU PATRICIU: Lasandu-i in pace. Cu cat libertatea unui copil e mai mare, cu atat capacitatea de a se descurca in viata e mai mare. Evident ca trebuie sa incerci sa influentezi, uneori prin simpla prezenta sau personalitate. Dar e foarte important sa ii lasi in pace sa-si traiasca viata. Noi, parintii, nu putem fi - si nu suntem! – decat niste repere. Nu putem si calauze, si cred ca gresesc cei care vor sa fie calauzele copiilor.

DINU PATRICIU: Imi amintesc de o carte pe care a trebuit s-o citesc prima oara cand am devenit tata, o carte americana, cu sfaturi pentru proaspetii parinti. Si mi-a ramas in minte un exemplu, ca masurand coeficientul de inteligenta al unor copii de cativa ani, care crescusera intr-o gradinita in care tot mobilierul era cu suprafete moi, fara colturi, ca sa nu se loveasca, fata de altii dintr-un univers mai rigid, primii aveau un coeficient de inteligenta mai redus. Ceilalti crescusera normali. }in minte ca m-a marcat exemplul asta, ca parinte.

DINU PATRICIU: Eu cred ca da, si ai cred ca bine am facut. Nu sunt niste copii de bani gata, dimpotriva. Nu sunt paziti de bodyguarzi, isi traiesc viata modest – de aceea nu ajung in reviste, decat foarte rar, si uneori rauvoitor. Cred ca sunt foarte pregatiti pentru a avea o viata normala.

 

 

DINU PATRICIU: Fata cea mica e in ultimul an la Arhitectura, la Paris. Fata cea mare e la Bucuresti, pentru ca tocmai a nascut, dar si lucreaza, iar baiatul sotiei mele este Chief Opperating Officer la Adevarul Holding, dupa ce a facut un MBA, in Statele Unite.

DINU PATRICIU: Da, a studiat economia la Geneva.

DINU PATRICIU: Cu siguranta. Dar fiecare s-a dus acolo unde a crezut de cuviinta. Nu le-am impus eu unde sa mearga.

DINU PATRICIU: Da. Vrei, nu vrei, ajungi sa fii model pentru copiii tai. Si poti fi unul bun sau unul rau.

DINU PATRICIU: Asta e o chestiune mult prea personala ca sa poata raspunde altcineva in locul tau.

DINU PATRICIU: Da, avem multi fini!

DINU PATRICIU: Sigur, si am facut asta de multe ori. Si ne-am ales finii din prietenie cu parintii sau de drag.

DINU PATRICIU: Da.

DINU PATRICIU: Ne-am cunoscut de mult, pe cand eram in facultate. Dar cu actuala mea sotie sunt la cea de-a patra casnicie. Deci o oarecare experienta am…

DINU PATRICIU: Mi s-a intamplat si asta.

DINU PATRICIU: Niciuna.

DINU PATRICIU: Unii dintre noi suntem mai conservatori, altii mai putin.

DINU PATRICIU: E o conventie, pentru ca poti fi, si cu acte si fara, la fel de apropiat de cineva.

DINU PATRICIU: Iubirile care nu dureaza nu au in spate si prietenie. Daca nu exista si prietenie, lucrurile nu merg.

DINU PATRICIU: Sa stai de vorba, sa te sfatuiesti, sa ai vederi comune cu cel de langa tine, sa te pretuiesti… Sunt foarte multe lucruri care se leaga. Important e ce v-am spus mai devreme, ca in viata unui om nu pot exista zagazuri intre viata privata, viata publica, viata profesionala. Si, daca reusesti sa treci peste obstacole impreuna cu cineva, e mai usor.

DINU PATRICIU: Trebuie sa aiba filosofie comuna, sa-i lege lucruri, intamplari, convingeri, pentru ca altfel, evident, uiti.

DINU PATRICIU: Nu e vorba de o investitie, este vorba de nevoie, de nevoia de a comunica, de a sti parerea unui om pe care-l pretuiesti .Nu-mi fac timp suficient pentru prieteni, din pacate.

 

 

Marea Dragoste / Tango: Ati spus la conferinta de presa ca ideea MIC.RO s-a nascut, ca intr-o joaca, la o intalnire cu prietenii. Ca erati undeva pe o barca, si asa s-a nascut o idee de afaceri. Cum a fost?

DINU PATRICIU: Eram pe iahtul meu, la Porto Cervo, in Sardinia, de ziua mea. Si m-am intalnit cu niste vechi si dragi colaboratori, cu totii gandindu-ne la ce o sa facem in continuare. Atunci am discutat, printre altele, si aceasta idee. Din intalnirile cu prietenii se nasc de foarte multe ori lucruri intelepte sau de valoare.

Orice business creeaza niste modele, iar in cazul MIC.RO este vorba despre un model extrem de util. Pentru ca riscam sa traim o viata searbada prin modele adoptate din alte parti; shoppingul nu e numai utilitar, e si o placere. Or, in momentul in care adoptam modele care nu ne sunt proprii, ajungem si la frustrari. A crea mici centre de servicii, capabile sa satisfaca nevoile urgente ale tuturor, este un challenge care mi s-a parut interesant.

DINU PATRICIU: Da.

DINU PATRICIU: Tot asa, sigur ca da. Dar faptul ca listezi o companie publica sau o vinzi partial nu inseamna ca o parasesti. Sau daca o lasi pe mana generatiei urmatoare nu inseamna ca nu-i mai esti parinte.

DINU PATRICIU: Sigur. Lasi ceva in urma, asta e challenge-ul.

DINU PATRICIU: Fara regrete!

DINU PATRICIU: Ma plictiseam. Cu seriozitate va spun. Politica este o ocupatie plicticoasa. Printre atatea protocoluri, discutii sterile, negocieri interminabile, nu simti ca realizezi ceva. Mi-a placut la inceput, cand simteam ca-ntr-adevar se naste o alta comunitate, o alta societate. In anii ’90, la inceput, cand chiar stiam cine e adversarul si cine-mi pot fi prietenii. Dupa care lucrurile s-au amestecat foarte tare, iar partidele au devenit branduri goale pe dinauntru. Ce sa te mai pasioneze?! Ce sa te mai atraga?! Cand esti un om nelinistit, in sensul bun, si vrei sa faci ceva, sa ramana ceva dupa tine, iti vezi de ale tale, nu de politica. Cel putin in acest moment, eu cred ca politica e o ocupatie sterila in Romania. Si nu numai in Romania, de fapt…

DINU PATRICIU: Ar fi, in masura in care ar putea exista un transfer natural si firesc intre afaceri si politica. Problema e ca noi am pus zagazuri intre aceste doua universuri. Dintr-o neincredere viscerala, dintr-o istorie a comunismului care vorbea despre lupta dintre exploatati si exploatatori, lupta de clasa, din cauza cultului muncii… Din amintirea foarte prezenta a acestor sloganuri, am ajuns sa interzicem trecerea de la una la alta. Prin asta se deosebeste societatea americana de vechile societati europene si de noile democratii – prin faptul ca acolo extractia mediului politic se petrece continuu din mediul privat catre cel public, sunt oameni care-si pun la un anumit moment viata si energiile, pentru o perioada, in slujba comunitatii. Cei mai multi au si mijloacele s-o faca, nu traiesc din politica. Cu lefegii nu se face politica. 

DINU PATRICIU: Cu afacerile sunt cetatean al lumii, nu ma intereseaza granitele. Dar de trait, imi place sa traiesc aici.

DINU PATRICIU: Ma leaga foarte multe, ca pe fiecare dintre noi. Dincolo de bani, sunt multe alte motivatii.

DINU PATRICIU: Nu prea am timp, pentru ca resursele inseamna si responsabilitati, printre care nu poti sa te strecori, n-ai cum sa le neglijezi. Si atunci inveti ca poti exista pentru tine, cu picatura.

DINU PATRICIU: Nu s-a schimbat nimic. Cand iti place foarte mult ce faci, probabil ca placerea asta se vede si pe tine. Trebuie sa-ti traiesti clipa si clipele pe care le creezi.

DINU PATRICIU: Secretul cred ca e sa traiesti in prezent, cu gandul la viitor si niciodata la trecut. Trecutul inseamna doar experienta.

DINU PATRICIU: Never say you are sorry!

DINU PATRICIU: Nu numai. In toate cele care sunt facute cu dragoste.

 

 

DINU PATRICIU: Raspunsul brutal e ca presa nu e cu nimic diferita, nu e nicio diferenta intre presa si a vinde castraveti. Din punctul de vedere al infrastructurii, al tehnicii de business, e acelasi lucru. Evident ca, atunci cand construiesti un business media, esti implicat si emotional. Dar nu numai intr-un business de media poti fi implicat emotional. Cred ca exista o schimbare colosala in ceea ce priveste comunicarea in zilele noastre, asta o stim cu totii. Dar cum se petrece aceasta schimbare, cum o proiectezi in ceea ce faci e un gest creativ, extrem de fecund. Si imi place. Cunosc multi oameni de afaceri care se ocupa de presa si prin alte parti ale lumii.

Presa e inteleasa in doua moduri – unii o inteleg ca putere, ca influenta, ca mijloc de a o impune, altii o inteleg ca pe un business care se bazeaza pe ideea de a-i face pe oameni sa comunice intre ei. Sigur ca trebuie sa te limitezi la cea de-a doua pozitie, daca esti un constructor de business-uri. Si eu cred ca reusesc.

DINU PATRICIU: Nu. Orgolii sau ego-uri, justificate sau nu, exista in orice organizatie. Si a-i face pe oameni sa sada la un loc si sa dea ce au mai bun e chiar meseria de manager.

DINU PATRICIU: As spune ca e principalul talent! Daca nu stii sa-ti alegi colaboratorii, nu vei avea succes. Apoi, daca nu-l pui pe fiecare la locul potrivit, iar nu vei avea succes. Mie cand mi se pune aceasta intrebare n-am un raspuns mai bun decat celebra formulare a lui Jack Welch, unul dintre cei mai mari manageri ai secolului, presedinte si CEO al General Electric. El spunea ca-si alege colaboratorii conform principiilor celor patru E si un P: sa aiba energie, sa transmita energie, sa canalizeze energia colaboratorilor si sa defineasca scopul in care energia este consumata. Iar P-ul inseamna pasiune.

DINU PATRICIU: Nu, viata te invata. De altfel, scolile nu fac decat sa-ti dea un set de valori pe care poti sa-ti construiesti propria filosofie de business. Iar aceasta filosofie de business mai departe se transpune in constructiile pe care le realizezi.

DINU PATRICIU: Evident, cred in cei 7 ani de acasa si-n cultura generala dobandita in scoala, cu conditia ca si scoala sa fie buna de ceva si sa stie sa ofere fiecaruia ceea ce-i trebuie, nu sa incerce sa-i niveleze pe toti. Insa de invatat, de-adevaratelea, inveti atunci cand singur sau impreuna cu altii, construiesti. ceva

DINU PATRICIU: Nu invatam sa fim fericiti. Dar trebuie sa facem ceea ce ne place.

DINU PATRICIU: Nu-i invatam, ii lasam in pace. Iar daca ii vedem nefericiti, nu-i compatimim. Incercam sa le transmitem ceva din experienta noastra, ii sustinem, le dam o pilda… Natural, nu cu aerul de a-i invata ceva. Nu inveti sa fii fericit.

DINU PATRICIU: Am momente de fericire, atunci cand vad in urma mea de ce fac umbra pe pamant.

DINU PATRICIU: Sansa si-o face fiecare. Sansa ti-o construiesti, o castigi, nu o astepti.

DINU PATRICIU: Cred ca da. Cred ca mi-e frica de un moment in care n-o sa mai pot face nimic.

DINU PATRICIU: Asta e o intrebare putin cam abstracta: de ce te temi? Te temi ca maine nu vei putea da salariile celor cateva mii de oameni care traiesc dintr-o afacere pe care ai construit-o. Te temi sa nu fi gresit undeva… Te temi de foarte multe lucruri. Dar teama e rodnica, de cele mai multe ori.

DINU PATRICIU: Ma uit la un tablou, citesc o carte, ma duc sa vad un film…

DINU PATRICIU: Da.

DINU PATRICIU: Nu reactionez in niciun fel, incerc sa fiu normal. Oamenii de foarte multe ori se mira cand ma vad umbland pe strada singur. Pentru ca imaginea despre „mogulul”, „oligarhul”, „capitalistul” Patriciu e ca ar trebui sa fie pazit de bodyguarzi…

DINU PATRICIU: Mi se pare o trasnaie. Sigur ca-ti organizezi sisteme de securitate, dar ele trebuie sa fie cat mai putin vizibile, si, in orice caz, sa nu faci parada de ele. Cand il vad pe unul umbland cu cate trei masini una dupa alta, una in fata, alta in spate, si el in cea din mijloc, ma umple de sila si ironie.

DINU PATRICIU: Nu e adevarat! Am cunoscut oameni, mult mai bogati decat cei de pe la noi, care nu fac asa.

DINU PATRICIU: Probabil ca da. In multe cazuri, prima generatie incaltata a devenit si prima generatie de imbogatiti,.

DINU PATRICIU: Tata a fost petrolist. N-am mostenit averi, dar am mostenit, sper, un bun simt care e absolut necesar ca sa ai succes in afaceri pe termen lung.

DINU PATRICIU: E o femeie foarte activa, chiar si astazi, la 80 de ani.

DINU PATRICIU: Nu, cred ca cei doi parteneri au un rol egal si trebuie sa aiba un rol egal. Nu exista ministru de interne si aducator de bani, in familie. Asta e un model cu totul si cu totul depasit. Amandoi, si femeia si barbatul trebuie sa aiba grija impreuna si de copii, si de cele ale casei, si de cum isi proiecteaza viitorul. Trebuie sa stabileasca impreuna echilibrul, armonia, nu cred ca unul poate fi mai important decat celalalt.

DINU PATRICIU: Absolut. Din punct de vedere al vietii sociale, nu poate exista diferenta intre barbati si femei. Exista, da, si tot felul de misoginisme – personale sau ale organizatiilor, corporatiilor, dar singura diferenta e ca o femeie naste.

DINU PATRICIU: E absolut normala, dar si intr-un sex si-n celalalt pot fi vanatori si culegatori.

DINU PATRICIU: E o reminiscenta a unei morale revolute. Ma intereseaza prea putin viata privata a celorlalti prin prisma unei morale conventionale. Exista motivatii si determinari pentru orice gest.

DINU PATRICIU: N-as zice… E o interpretare tarzie.

DINU PATRICIU: Atunci sa si-o dobandeasca! Fidelitatea se dobandeste, se castiga!