Nu am mai fost la Balcic de câţiva ani, deşi, într-un timp, îi învăţasem pe dinafară parfumul, gustul, tăcerile, răzvrătirile, cotloanele. Mergeam acolo mereu, ca să mă minunez de felul în care coboară drumul în aşa fel, încât marea pare verticală, înălțându-se ca un zid vălurit şi turcoaz, până la cer. Şi mergeam, desigur, ca să-mi verific bătăile inimii, care se-nfoiau ilicit într-o poveste de dragoste mai mult inventată decât adevărată, ca să îmi amintesc de Cella Serghi şi splendida ei Pânză de păianjen, ca să visez, ca să scriu, să aştept…
Ştiam restaurantele bune şi comandam fără efort în bulgăreşte felurile de mâncare preferate: ardeii umpluţi cu brânză, salata cu iaurt şi inelele de ceapă pane şi ştiam să aleg şi vinurile mai răsărite. Iar în grădinile splendide ale Reginei Maria ştiam toate florile şi îmi îngăduiam clipe de răgaz şi visare în jilţurile de piatră de sub magnolii. N-am mai fost demult acolo, şi mi-e dor…
Tânjesc după o evadare în Bulgaria “noastră”, unde, oricât de mult ne place să ne credem ospitalieri, realizăm că vecinii noştri de la Sud sunt cu mult mai primitori decât noi. Tânjesc să fiu îndrăgostită… …CITEȘTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro
